Speta Legea 10/2001. Decizia 605/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (371/2007)
Completul 5
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 605
Ședința publică de la 19.11.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Singh
JUDECĂTOR 2: Stere Learciu
GREFIER - I -
Pe rol fiind soluționarea cererii de apel formulată de apelanta - intimată COMPANIA NAȚIONALĂ "POȘTA ROMÂNĂ" SA, împotriva sentinței civile nr.1406/02.11.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - contestatori, și -.
Obiectul cauzei - contestație în temeiul Legii nr.10/2001.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 12.11.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate părților să depună note scrise și în vederea deliberării - a amânat pronunțarea cauzei la 19.11.2009, hotărând următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1406 din 02 noiembrie 2006 Tribunalul București - Secția a IV a Civilă a admis contestația formulată de contestatorii, și în contradictoriu cu pârâta Compania Națională Poșta Română, a dispus anularea hotărârii nr. 67 din 19 mai 2006 emisă de pârâtă și a dispus totodată obligarea pârâtei să restituie în natură imobilul situat în comuna, județul A, pentru care s-a formulat notificarea nr. 173 din 12 februarie 2002.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
O primă problemă care se pune în speță este aceea a incidenței dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 în situația în care au fost emise dispoziții sau decizii de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură, în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 nemodificate.
Tribunalul a considerat că la soluționarea prezentei contestații trebuie avute în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005, pentru că situația juridică născută prin emiterea deciziei sub imperiul legii civile, respectiv a Legii nr. 10/2001, nemodificate produce efecte juridice sub imperiul Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005. Așadar, nu s-a putut vorbi de o încălcare a pr4incipiului "tempus regit actum".
Consecințele și efectele viitoare ale dispozițiilor emise sunt nerealizate în momentul intrării în vigoare a legii noi, acestea se produc sub imperiul legii noi, și astfel trebuie supuse legii noi respectiv, Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, sub care se îndeplinesc și devine incident principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Prin hotărârea contestată nr. 67 din 19 mai 2006 emisă de către Compania Națională Poșta Română SA, în temeiul Legii nr. 10/2001 s-a respins notificarea contestatorilor prin care aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în comuna, județul A format din clădire și teren în suprafață de 100 mp.
Motivele care au determinat respingerea notificării au fost în sensul că nu s-a dovedit prin depunerea în susținerea notificării de înscrisul în original sau în copie legalizată sau certificată a preluării abuzive a imobilului revendicat, calitatea de persoane îndreptățite la restituire potrivit art. 4 alin. 2, art. 23 din Legea nr. 10/2001, nu s-a depus o declarație pe proprie răspundere în formă autentică din care să rezulte dacă s-au primit sau nu despăgubiri pentru imobilul revendicat, nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorului petenților asupra imobilului și identitatea între imobilul revendicat și cel aflat în deținerea Oficiului Poștal.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 de către intimată, tribunalul a constatat că în cauză s-a impus anularea hotărârii emise și obligarea intimatei să restituie în natură imobilul ce face obiectul notificării, reținându-se calitatea de persoană îndreptățită a notificărilor la măsuri reparatorii, potrivit dispozițiilor act. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul situat în comuna, județul Aai ntrat în posesia intimatei prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare între CAP din comuna, județul A și Direcția de Poștă
În dovedirea dreptului de proprietate al autorilor contestatorilor asupra imobilului ce face obiectul notificării s-a depus la dosar copie de pe registrul agricol, precum și adeverința nr.2182 din 14 septembrie 2005 emisă de Primăria comunei potrivit căreia s-a dovedit că figurează în registrul agricol în anii 1959 - 1963 cu suprafața totală de 5,31 ha din care curți și clădiri de 0,04 ha și casă de locuit în suprafață de 45 mp. construită în anul 1920 și anexe gospodărești în suprafață de 21 mp.
Dat fiind actul de vânzare - cumpărare încheiat între fostul CAP și Direcția de Poștă A rezultă că imobilul a intrat în proprietatea statului, iar în situația în care nu există un act normativ de preluare, trecerea imobilului în proprietatea statului nu poate fi considerată decât fără titlu, deci, nu poate fi decât una abuzivă.
În raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2001 și în raport de înscrisurile depuse în susținerea notificării s-a constatat că este dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul notificării și identitatea dintre imobilul trecut în proprietatea statului și cel aflat în deținerea intimatei, iar împrejurarea că nu s-au depus înscrisurile în copii certificate sau legalizate nu determină respingerea notificării.
Din actele de stare civilă depuse la dosarul de notificare rezultă legătura de rudenie dintre contestatori și persoana fizică menționată în registrul agricol al comunei, județul A, iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile Legii nr. 10/2001 beneficiază și moștenitorii legali ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesorii care după data de 06 martie 1945 nu au acceptat moștenirea sunt repuși în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, notificarea având valoare de acceptare a succesiunii și cum în cauză nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către alți moștenitori și dezbaterea succesiunii defuncților și trebuie reținută calitatea de moștenitor legal a contestatorilor, iar data fiind această situație pentru dovedirea calității de moștenitori nu s-a impus a se depune certificat de moștenitor legal sau testamentar.
Împotriva acestei sentința a declarat apel pârâta Compania Națională de Poștă Română, solicitând admiterea căii de atac formulate, schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii ca nefondate.
Apelanta a criticat sentința atacată pe motiv de nelegalitate și netemeinicie, arătând în esență următoarele:
În primul motiv de apel se arată că, în mod greșit, instanța de fond a anulat Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Posta Română SA nr. 67 din 19 mai 2006, prin care s-a respins solicitarea de restituire în natură a imobilului construcție și teren aferent, amplasat în vecinătatea Primăriei comunei, ca urmare a aplicării art. 3, art. 4 alin. 2, art. 21 și art. 26 din Legii nr. 10/2001, în condițiile în care Hotărârea nr. 67 din 19 mai 2006 fost emisă cu respectarea riguroasă a dispozițiilor acestui act normativ.
În acest sens, apelanta solicită instanței să se constate ca aprecierea legalitatii și temeiniciei actului decizional, se raporteaza exclusiv la probatoriul administrat de intimați în cadrul procedurii administrative, așa cum rezultă cu evidența din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 36 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 care incriminează ca infracțiune "emiterea deciziei sau a dispoziției de restituire în lipsa actelor doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor al fostului proprietar".
Dacă legiuitorul a interzis în mod expres emiterea unei decizii/dispoziții de retrocedare în lipsa actelor doveditoare a dreptului de proprietate și a calității de moștenitor al fostului proprietar, rezultă că actul administrativ emis în condițiile în care nu s-au depus toate actele prevăzute de lege pentru acordarea restituirii este legal și temeinic.
În cazul în care, în lipsa actelor doveditoare unitatea deținătoare emite o decizie/dispoziție motivată de respingere a notificării și, în fața instanței de judecată, persoanele care se pretind îndreptățite la restituire administrează probe care fac dovada dreptului lor de proprietate, instanța nu poate dispune anularea hotărârii, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 23.8 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece legalitatea actului administrativ se analizează prin raportare la momentul emiterii lui.
În considerarea caracterului revocabil al actului administrativ, în această situație, entitatea deținătoare poate fi obligată la retractarea actului și la emiterea unei noi hotărârii/dispoziții în funcție de realitatea juridică stabilită prin probele depuse în cursul procedurii judiciare dar nu se poate anula actul atacat întrucât acesta a fost dat cu respectarea dispozițiilor legale. Nulitatea - ca sancțiune juridică - presupune nerespectarea de către emitent la momentul emiterii unui act juridic a dispozițiilor legale imperative.
Mai mult decât atât, instanța de fond a fost învestită de către intimații - reclamanți, în baza principiului disponibilității, s-a pronunțat asupra legalității actului juridic prin care s-a respins cererea de restituire. Însă, prin sentința apelată s-a dispus anularea Hotărârii Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Posta Română SA nr. 67 din 19 mai 2006, în condițiile în care la baza soluționării negative a notificării nr. 173 din 12 februarie 2002 formulată prin executor judecătoresc stă însăși culpa petenților care, în cursul procedurii administrative nu au înțeles să se conformeze prevederilor exprese ale Legii nr. 10/2001 și nu au depus înscrisuri prin care să probeze calitatea de persoane îndreptățite la restituire.
Se înfrânge, așadar, principiul de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans, întrucât conduita reclamanților a stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 67 din 19 mai 2006.
Apelanta solicită instanței să se constate, din analiza materialului probator depus de petenți la dosarul administrativ, că nu au fost întrunite în cauză nici una din condițiile cerute imperativ de lege, respectiv: dovedirea preluării abuzive de către stat a imobilului revendicat; calitatea de ultimi proprietari tabulari a autorilor reclamanților, defuncții și; calitatea de moștenitor a reclamanților; declarația notarială dată pe propria răspundere cu privire la cuantumul despăgubirilor primite, după caz neplata acestor despăgubiri de către Statul R; identitatea între imobilul care face obiectul revendicării și cel în care funcționează Oficiul Poștal.
În aceste condiții, Hotărârea Consiliului de Administrație al Companiei Naționale Posta Română SA nr. 67 din 19 mai 2006 este legală și temeinică.
În acela de-al doilea motiv de apel, apelanta precizează că, prin sentința civilă nr. 1406 din 02 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureștia procedat la o aplicare părtinitoare a prevederilor legale, respectiv art. 2, art. 3 alin. 1 lit. a, art. 4 alin. 2, art.12 din Legea nr. 10/2001 și art. 1.3 lit. a, art.4.4, art. 22.1 lit. c, art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, deși nu au fost depuse înscrisuri doveditoare nici la dosarul administrativ și nici în cursul procedurii judecătorești, în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt pe deplin întrunite în cauză condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind calitatea de persoane îndreptățite la restituire, după cum urmează: preluarea abuzivă de către stat a imobilului revendicat, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 1.3 lit. a și art. 22.1 lit. c din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În ceea ce privește preluarea abuzivă de stat a imobilului revendicat, aspect în funcție de care s-a stabilit incidența în cauză a actului normativ mai sus mentionat, instanța a reținut că "dat fiind actul de vânzare - cumpărare încheiat între fostul CAP și Direcția de Poștă A rezultă că imobilul a intrat în proprietatea statului iar în situația juridică care nu există un act normativ de preluare, trecerea imobilului în proprietatea statului nu poate fi considerată decât fără titlu, deci, nu poate fi decât abuzivă".
O asemenea stabilire a situației juridice nu putea să opereze în condițiile în care titlul în baza căruia Compania Națională Poșta Română SA deține în proprietate imobilul în litigiul este un act translativ de proprietate și are caracter oneros.
De asemenea, apelata solicită instanței să se constate că, potrivit art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, "incidența preluării abuzive nu este prezumată, ci, în funcție de fiecare situație, entitatea obligată prin lege să soluționeze notificarea, trebuie să aprecieze situația respectivă ca încadrându-se în prevederile legii - în cazurile enunțate la art. 2 alin. 1 din lege".
Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin. 1 lit. h din Legea nr. 10/2001, intră în sfera de aplicație a acestui act normativ "orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat".
În art. 2 alin. 1 lit. h mai sus enunțat sunt prevăzute două ipoteze legale, respectiv: preluarea imobilelor fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată, caz în care preluarea se consideră a fi fără titlu valabil; preluarea fără temei legal, prin emiterea de acte de dispoziție de către organele administrației publice locale sau centrale.
Așa cum s-a putut observa, prima ipoteză legală are în vedere existența unui act administrativ de putere emis cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la momentul emiterii. Cea de a doua ipoteză se referă la emiterea unor acte administrative de putere în absența unui temei juridic.
În ambele cazuri însă, este prevăzută existența unui act administrativ, calificarea "fără titlul valabil" sau "fără temei legal" fiind făcută în funcție de analiza cadrului legislativ în vigoare la acea dată.
În considerarea celor de mai sus expuse, susținerile intimaților - contestatori, cuprinse în notificarea nr. 173 din 12 februarie 2002, potrivit cărora "imobilul a fost confiscat în anul 1961 - 1962" și prezumția preluării abuzive de la care pornește instanța de fond, întemeiată pe actul de vânzare - cumpărare încheiat între fostul CAP și Direcția de Poștă A nu pot fi decât nelegale și netemeinice.
În condițiile în care nu reiese din nici un înscris depus la dosar data la care imobilul a intrat în proprietatea Statului Român, precum și faptul că defuncții și au fost ultimii proprietari anterior acestei preluări, nu s-a putut prezuma exercitarea continuă a dreptului de proprietate până la momentul presupusei preluări abuzive.
Așa cum rezultă cu evidența din dispozițiile art. 24, legea instituie o prezumție relativă de proprietate care operează în baza actului normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a executat măsura preluării abuzive numai în cazul în care nu există probe contrare și actul administrativ sau de autoritate individualizează existentă în patrimoniul persoanei care s-a pretins îndreptățită la restituire sau a autorilor acesteia dreptul de proprietate și întinderea acestuia.
Calitatea de ultimi proprietari tabulari a autorilor reclamanților, respectiv defuncții și, conform art. 3 alin. 1 lit. a din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 22.1 lit. d) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În art. 22.1 din Normele metodologice sunt prevăzute exemplificativ actele doveditoare pe care notificatorii trebuie să le depună în susținerea pretenției lor: orice acte juridice translative de proprietate, care atestă deținerea proprietății de către o persoana fizică sau juridică (act de vânzare -cumpărare, tranzacție, donație, extras carte funciară, act sub semnătură privată și altele asemenea); orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățita sau ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive (extras carte funciară, istoric de rol fiscal, procesul - verbal întocmit cu ocazia preluării, orice act emanând de la o autoritate din perioada respectivă, care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparținea persoanei respective, pentru mediul rural - extras de pe registrul agricol).
Așa cum s-a putut constata din interpretarea coroborată a lit. a și d, persoanele care se pretind îndreptățite la restituire trebuie să facă, pe de o parte, dovada dreptului de proprietate în patrimoniul lor sau al autorului lor, iar pe de alta parte, trebuie să dovedească deținerea în proprietatea imobilului revendicat la momentul preluării abuzive.
Apelanta solicită instanței să se observe că, din foaia de registru agricol depusă de intimați, reiese exclusiv faptul ca numiții și au deținut în proprietate, în perimetrul localității, în perioada 1956 - 1958 o construcție (casă de locuit), în suprafață de 50 mp. și o anexa gospodărească (grajd), în suprafață de 48 mp.
Or, în condițiile în care probele aduse de intimați pentru dovedirea dreptului de proprietate al autorilor lor sunt contradictorii, perioada 1956 - 1958, indicată de fila din registrul agricol depusă de intimați în copie fiind vădit diferită de perioada prevăzuta în adeverința nr. 2182 din 14 septembrie 2005,eliberată de Primăria comunei, cu referire la același registru agricol, respectiv perioada 1959 - 1963, apelanta se referă la elementele probatorii care au fundamentat convingerea instanței de fond, aceea de calitatea de moștenitor a reclamanților, conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Așa cum s-a putut constata, intimații au depus la dosar doar o serie de acte de stare civila (certificate de naștere și de deces) din care reiese exclusiv filiația intimaților - reclamanți, decesul părinților acestora și al bunicilor materni.
În vederea susținerii calității de moștenitor de pe urma defuncților și, actul normativ prevede în sarcina notificatorilor obligația de a administra dovezile legale care să ateste calitatea de moștenitori legali, respectiv testamentari.
Simplele acte de naștere, deces și căsătorie pe care intimații au înțeles să le depună în copie la dosarul administrativ, nu fac decât proba constatării stării civile a defuncților și și a legăturii de rudenie existente între aceștia și petenți, însă nu și dovada calității de moștenitor.
Potrivit art. 22.1 lit. b din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, dovedirea calității de persoana îndreptățita a moștenitorilor se probează cu certificatul de moștenitor, testament, acte de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul inițial al dreptului de proprietate.
Compania Națională Poșta Română SA nu este o autoritate investită cu atribuții în ceea ce privește procedura succesorală, calitatea de moștenitor fiind necesară să se probeze, potrivit legii, cu certificatul de moștenitor sau certificatul de calitate de moștenitor, în cadrul procedurii succesorale notariale sau judecătorești, așa cum reiese din interpretarea coroborata a art. 76, art. 77, art. 78 alin. 1 lit. b și art. 84 din Legea nr. 36/19953.
În acest sens, art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 prevede că "în toate cazurile stabilirea calității de moștenitor (legal sau testamentar) se face potrivit legii civile romane".
Calitatea de moștenitor conferă succesorului dreptul la dobândirea proprietății asupra unor bunuri mortis causa și, având în vedere, tocmai importanța deosebită în asigurarea și garantarea securității circuitului civil, legiuitorul a investit cu atribuții de stabilire a calității de moștenitor notarii publici și instanțele judecătorești.
Chiar dacă are caracter de lege specială ale cărei prevederi sunt derogatorii de la dreptul comun, potrivit principiului de drept "speciallia generalibus derogant", stabilirea calității de persoana îndreptățita în cazul moștenitorilor legali sau testamentari se face conform "legii civile române" (Codul Civil), așa cum rezultă din evidența prevederilor art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și, în consecință, în mod corect Compania Națională Poșta Română SA a respins în absența actelor doveditoare solicitarea de retrocedare formulata de intimații - reclamanți.
Cu privire la declarația notarială dată pe proprie răspundere cu privire la cuantumul despăgubirilor primite, după caz neplata acestor despăgubiri de către Statul Român, conform art. 12 din Legea nr. 10/2001, coroborat cu art. 12.1 și art. 22.1 lit. h din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, apelanta arata următoarele:
În vederea fundamentării deciziei, unitatea destinatoare, investită cu soluționarea notificării poate solicita declarații notariale, în temeiul art. 22.1. lit. h din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Potrivit prevederilor art. 12 din lege, coroborate cu prevederile art. 12.1 din Normele Metodologice, în situația imobilelor preluate cu titlu valabil, restituirea în natură este condiționată de rambursarea despăgubirilor primite, suma actualizată cu indicele inflației. În acest sens, apelanta apreciază că declarația notarială data pe proprie răspundere cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate de Statul Român, după caz neplata acestora reprezintă un act necesar și obligatoriu pentru edificarea societății apelante în soluționarea pretențiilor formulate de intimații - reclamanți, în absența căruia notificarea nu a putut fi soluționată favorabil.
In ceea ce privește identitatea între imobilul care face obiectul revendicării și cel în care funcționează Oficiul Poștal, având în vedere că Compania Națională Poșta Română SA a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului - clădire (compus din cinci camere și o magazie anexă) în baza contractului de vânzare - cumpărare din 29 august 1991, încheiat între CAP și Direcția Regională - Poșta A, sucursala a, apelanta a relevat urmatoarele.
Așa cum s-a putut observa din analiza probatoriului, singurele acte de care intimații - contestatorii au înțeles să se prevaleze, atât în procedura administrativă de soluționare a notificării, cât și în procedura în fața instanței judecătorești sunt: în original, adeverința nr. 2182 din 14 septembrie 2005, emisă de Primăria comunei; în copie nelegalizată, sesizarea nr. 685 din 27 iunie 1997 pentru deschiderea procedurii succesorale, emisă de Comitetul executiv al Consiliului Local al comunei, act care, deși se pretinde a fi emis de o autoritate a administrației publice locale, nu conține elementele cerute de lege ad validitatem: antetul care să indice organul emitent, semnăturile, stampila; în copie nelegalizată, act dotal olograf lizibil, fără dată și semnătura autorului său, care nu poate produce efecte juridice decât în coroborare cu alte elemente probatorii.
Apelanta solicită instanței să se constate că din aceste înscrisuri nu reiese identitatea între imobilul revendicat și cel care se află în patrimoniul societarii apelante.
În dovedirea temeiniciei pretențiilor formulate și în acord cu principiul actori incumbit probatio, potrivit prevederilor art. 22.1 lit. d și lit. f, intimații - reclamanți aveau obligația de a depune expertize extrajudiciare, istoric de rol fiscal sau istoricul transmisiunii dreptului de proprietate, așa cum acesta apare în înscrierile privitoare la proprietate din cartea funciară, înscrisuri necesare pentru stabilirea identitarii dintre imobilul revendicat și imobilul în care funcționează Oficiul Poștal.
În al treilea motiv apelanta critică sentința civile nr. 1406 din 02 noiembrie 2006, pronunțata de Tribunalul București și sub aspectul interpretării date art. 22.2 și art. 22.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Astfel, deși prevederile acestui act normativ sunt clare, obligând intimații - reclamanți să depună copii legalizate sau, după caz, să prezinte originalul înscrisurilor doveditoare referitoare la proprietate și la calitatea de moștenitor, în vederea certificării lor de către personalul unității deținătoare însărcinat cu soluționarea notificării, în mod eronat instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii pronunțate că "împrejurarea că nu s-au depus înscrisurile în copii certificate sau legalizate nu determină respingerea notificării", în condițiile în care nu acesta a fost motivul care a condus la respingerea notificării.
În drept apelanta a invocat dispozițiile art. 282 alin. 1 și următoarele Cod de procedură civilă, Legea nr. 10/2001, HG nr. 498/2003 și Legea nr. 36/1995.
Intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe, arătând în esență următoarele:
În baza probelor administrate de tribunal, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii emise în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001 de către apelantă, în mod corect tribunalul a constatat că în cauză s-a impus anularea hotărârii emise și obligarea apelantei să restituie în natură imobilul situat în comuna, județul A, reținându-se calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 lit. a și art. 4 din Legea nr. 10/2001.
S-a reținut de asemenea în mod corect, că imobilul a intrat în posesia apelantei prin încheierea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între CAP, județul A și Direcția de Poștă A, act de vânzare - cumpărare care este nul, în raport de obiectul contractului și forma în care trebuia încheiat; din acest contract de vânzare - cumpărare rezultă că imobilul a intrat în proprietatea Statului, neexistând un act normativ de preluare, cu alte cuvinte, trecerea imobilului în proprietatea Statului este fără titlu (abuzivă).
În raport de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și prevederile Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, tribunalul a constatat că este dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului ce face obiectul dosarului, precum și identitatea dintre imobilul trecut în proprietatea statului și cel aflat în deținerea apelantei. În dovedirea dreptului de proprietate al autorilor intimaților - contestatori asupra imobilului ce a făcut obiectul notificării, s-a depus la dosar copie de pe Registrul Agricol, precum și adeverința nr. 2182 din 14 septembrie 2005, emisă de Primăria comunei, potrivit căreia se adeverește că l, figurează în Registrul Agricol în perioada 1959 - 1963, cu suprafața totală de 5.31 ha din care curți și clădiri de 0.04 ha și casă de locuit în suprafața de 45 mp. construită în anul 1920, plus anexe gospodărești, în suprafața de 21 mp.
Din actele de stare civila depuse la dosarul cauzei, rezulta legătura de rudenie dintre intimații - contestatori și l - persoană fizică menționată în Registrul Agricol - iar potrivit dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, de prevederile Legii nr. 10/2001, beneficiază și moștenitorii legali, ai persoanelor fizice îndreptățite, iar succesorii care după data de 06 martie 1945, nu au acceptat moștenirea, sunt repuși în termenul de acceptare al succesiunii pentru bunurile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, notificarea având valoare de acceptare a succesiunii și cum în cauză nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii de către alți moștenitori, instanța în mod corect a reținut calitatea de moștenitori legali ai contestatorilor - intimați, considerând că în cauză nu s-a impus depunerea unui certificat de moștenitor legal sau testamentar.
În drept, intimații au învederat dispozițiile art. 119 Cod de procedură civilă.
În probațiune, intimații au depus contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 6810 din 30 mai 1930.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea de APEL BUCUREȘTI contată ca apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la primul motiv de apel, referitor la analiza legalității și temeiniciei hotărârii emise de intimată strict în raport de materialul probator depus în cadrul procedurii administrative, precum și la necompetența instanței de a dispune anularea hotărârii și a pronunța direct soluția data notificării cu care a fost investită entitatea emitentă, Curtea apreciază că acest motiv este nefondat pentru următoarele argumente:
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu prevederile art. 25 din același act normativ, persoanele îndreptățite la retrocedare sau acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent care au formulat notificare au obligația depunerii actelor doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calităților de succesori în drepturi ai foștilor proprietari în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, legiuitorul, prin modificările succesive aduse Legii nr. 10/2001 extinzând acest termen până la data soluționării notificării. Deși Legea nr. 10/2001 nu conține nicio prevedere expresă în acest sens, materialul probator depus în procedura administrativă poate fi completat și in cursul procedurii judiciare, având ca obiect contestație împotriva deciziei sau dispoziției de soluționare a notificării, acest lucru fiind admis și din rațiuni de ordin practic, dat fiind,faptul că persoaneleîndreptățite întâmpină multe dificultăți în obținerea documentelor necesare pentru dovedirea dreptului de proprietate, a preluării abuzive cât și a calității lor de succesori față de fost proprietar (dacă este cazul).
Așa cum a arătat, deși nu există o prevedere expresă în Legea nr. 10/2001 în acest sens, posibilitatea completării materialului probator în faza judiciară a procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001, rezultă din interpretarea sistemică a textelor de lege anterior menționate cu dispozițiilor art. 26 alin. 4 din Legea nr. 10/2001 care stabilește că, în ipoteza în care dispoziția motivată de soluționare a notificări face obiectul unei contestații în fața instanței de judecată, entitatea care a emis dispoziția în funcție de probele de la dosar, va adopta poziția procesuală corespunzătoare, evaluând totodată dacă este sau nu cazul să exercite cale de atac prevăzută de lege împotriva soluției dată de instanță. Practic, legiuitorul prevăzând expres posibilitatea entității care a soluționat notificarea să adopte opoziție procesuală în raport de probele din dosar, legiuitorul implicit recunoaște contestatorilor dreptul de a-și completa materialul probator deja administrat în faza administrativă și în funcție de noua situație care se conturează în fața instanței de judecată pe baza întregului material probator, entitatea emitentă își va preciza poziția. Implicit, se recunoaște persoanelor îndreptățite să acopere deficiențele sub aspect probator existente în faza procedurii administrării, în procedura judiciară, instanța apreciind asupra temeiniciei cererilor de retrocedare sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în raport de ansamblul probator.
Referitor la posibilitatea instanței de judecată de a anula hotărârea prin care entitatea învestită potrivit legii a soluționat notificarea, Curtea apreciază util a avea in vedere particularitatea procedurii de retrocedare reglementată de Legea nr. 10/2001, în sensul că dispoziția sau decizia de soluționare a notificării este un act administrativ care produce efecte de drept civil, constituind titlu de proprietate autentic și titlul executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001. În considerarea acestor efecte de natură civilă, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării dispoziției sau deciziei emise de entitatea investite cu soluționarea notificării la secția civilă a tribunalului în a cărei rază teritorială se află sediul instituției deținătoare.
Cenzurând legalitatea și temeinicia dispoziției sau deciziei, instanța civila, va proceda la anularea sau la modificarea acesteia, putând să dispună în mod direct măsurile necesare pentru soluționarea notificării, în concordanță cu prevederile legale și în raport de situația de fapt conturată din întreg materialul probator administrat în ambele faze: administrativă și judiciară ale procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001.
Curtea înlătură ca nepertinente susținerea apelantei - pârâte în sensul că instanța trebuia să dispună retractarea dispoziției sau deciziei de soluționare a notificării, dacă constată nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul emiterii acesteia, deoarece retractarea este consecința caracterului revocabil al actului administrativ și intervine doar dacă autoritatea emitenta din oficiu, constată nelegalitatea actului și retractarea apărând ca un remediu pentru corectarea erorilor apărute la emiterea actului respectiv. În esență, dacă instanța competentă constată încălcarea unor cerințe legale la emiterea dispoziției sau deciziei sau o apreciere greșită a probelor ce au stat la baza pronunțării unei astfel de soluții, va anual direct actul și va proceda în consecință, dând soluția legală și temeinică față de situația juridică care rezulta din întreg materialul probator administrat.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel referitor la faptul că intimații - reclamanți nu au dovedit preluarea abuzivă a imobilului revendicat de către stat, instanța de control judiciar apreciază că acest motiv este nefondat pentru următoarele considerente:
Așa cum rezultă din contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 29 august 1991, apelanta a dobândit prin cumpărare de la CAP (prin comisia de lichidare) imobilul revendicat de intimați format din construcție compusă din cinci camere, care în prezent constituie sediul Oficiului Poștal al comunei.
Având în vedere că obiectul înstrăinării l-a reprezentat doar construcția nu și terenul aferent, apelanta a încercat obținerea certificatului de atestare a proprietății asupra acestui teren în suprafață de 150 mp. Prin sentința civilă nr. 933 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulunga respins acțiunea principală formulată de apelantă având ca obiect constatarea dreptului de proprietate asupra terenului aferent oficiului poștal și a admis cererea de intervenție principală formulată de contestatorii (din cadrul acestui dosar); sentința a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 2057 din 28 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, prin respingerea recursului, în considerentele deciziei reținându-se că terenul și construcția au aparținut bunicului intervenienților (intimații din prezenta cauză).
Instanța de apel apreciază că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, constatând că imobilul, din momentul ce nu se mai afla în posesia intimaților și apare în stăpânirea recurentei - pârâte, în concret în deținerea Oficiului Poștal în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat cu CAP (prin comisia de lichidare) în anul 1991, fost preluat de către stat fără titlul.
Curtea apreciază că trebuie subliniat faptul că lipsa unui act administrativ de preluare a imobilului care să stabilească temeiul de drept în baza căruia s-a realizat deposedarea nu trebuie să conducă la concluzia că imobilul nu ar fi obiectul unei preluări abuzive. Este de notorietate faptul că în perioada regimului comunist, în multe situații deposedarea foștilor proprietari s-a realizat, în fapt, în absența oricărui act normativ care să reglementeze această preluare sau în ipoteza în care ar fi existat totuși un astfel de act normativ,in multe situații deposedarea s-a realizat în absența unui act administrativ de aplicare a legii. Așa cum a prevăzut legiuitorul în art. 2 lit. i din Legea nr. 10/2001, intră sub incidența acestui act normativ orice imobil preluat fără titlu valabil sau fără temei legal prin acte de dispoziții ale organelor locale sau ale administrației de stat.
Pentru a fi în prezența unei preluări cu titlu valabil, este necesar să existe un act normativ care să prevadă deposedarea, constituind temeiul juridic al acestei preluări cât și un act administrativ de aplicare, care să fie emis în concordanță cu toate dispozițiile actului normativ ce reglementează preluarea de proprietate. O precizare se mai impune, în lumina dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, referitoare la concordanța actului normativ cu toate actele normative cu forța juridică superioară și cu tratatele și convențiile din Convenția Dreptului Omului la care România era parte.
Așa cum rezultă din cele ce preced, condițiile de validitate a titlului statului sunt deosebit de stricte, astfel că orice neconcordanță între elementele evidențiate anterior fiind de natură să-l vicieze.
Ori în cauza de față, este cert că imobilul care a aparținut autorilor reclamanților - intimați a fost trecut în proprietatea statului, ca dovadă fiind faptul actualmente reprezintă sediul Oficiului Poștal (aflându-se în deținerea recurentei - pârâte din punct de vedere juridic), fără să existe un temei legal al deposedări și un act administrativ de preluare emis în considerarea acestui temei juridic.
Nu se poate considera că instanța de fond ar fi făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1.3 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care consacră regula potrivit căruia preluarea abuzivă nu este prezumată, entitatea învestită cu soluționarea notificării fiind obligată să cerceteze caracterul preluării imobilului și să-l încadreze în mod corespunzător într-unul din cazurile reglementate de prevederile art. 2 alin. 1 din Legea nr. 10/2001. In mod judicios, prima instanță a reținut faptul că imobilul a cărei retrocedare se solicită a fost preluat abuziv de către stat în perioada comunistă, nu în temeiul unei prezumții ci în baza probelor existente la dosar și anume contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 29 august 1991 între CAP (prin comisia de lichidare) și Direcția de Poștă A, procesul - verbal de predare - primire încheiat la data de 07 noiembrie 1991.
Faptul că nu există documente din care să rezulte data și modul în care imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului nu poate fi pus în sarcina intimaților - reclamanți, în condițiile în care, așa cum am arată anterior, este indubitabil că deposedarea a avut loc, imobilul trecând din proprietatea CAP în proprietatea recurentei - pârâte, iar necesitatea întocmirii unui astfel de document reprezintă o obligație pentru autoritățile statului de la momentul preluării abuzive. Lipsa actului administrativ de aplicare a prevederilor legale care reglementează deposedarea este imputabilă în totalitate autorităților statului, ca de altfel acestora fiindu-le imputabilă însăși preluarea imobilului din proprietatea titularului legitim. A îmbrățișa raționamentul juridic al recurentei înseamnă a sancționa pentru neregularitățile comise de stat în perioada regimului comunist, pe cei care sunt îndreptățiți la restituire, acceptând abuzurile săvârșite de statul comunist și refuzând astfel repararea prejudiciului creat, reparare care oricum este acordată cu o întârziere considerabilă la fața de momentul deposedării.
În ceea ce privește, critica formulată de apelantă cu privire la dovada calității de proprietar a autorilor contestatorilor - reclamanților, instanța de apel, consideră că este nefondată față de dispozițiile art. 22.1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, prin care legiuitorul în considerarea dificultăților existente la dovedirea dreptului de proprietate a foștilor proprietari abuziv deposedați, a flexibilizat regimul probator, permițând ca dovada dreptului de proprietate să se poată realiza atât prin orice fel de acte juridice translative de proprietate (cum ar fi contractul de vânzare - cumpărare, tranzacție, donație, extras de carte funciară), cât și prin orice acte juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau autorul său. Legiuitorul exemplifică, indicând la lit. daa rt. 22 pct. 1, extrasul de carte funciară, extras de rol fiscal, procesul - verbal de preluare, iar pentru mediul rural, extras din registrul agricol. Practic, legiuitorul a permis ca dovada dreptului de proprietate să se facă prin orice fel de act emanând de la o autoritate publică din perioada respectivă care să ateste direct sau indirect faptul că bunul aparținea persoanei solicitante sau autorilor săi.
Având în vedere că pentru imobilele preluate abuziv din domeniul rural, legiuitorul a permis că dovada proprietății să se realizeze și prin extrasul din registrul agricol, instanța de control judiciar constată că Tribunalul Bucureștia făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în speță, apreciind în mod judicios pe baza probelor administrate în cauză: extrasul din registrul agricol și adeverința nr. 2182 din 14 septembrie 2005 eliberată de Primăria comunei că autorii reclamanților au deținut în proprietate pe lângă terenul arabil și suprafața totală de 0,04 ha curte si clădiri, din care suprafața construită reprezintă 45 mp. (fiind vorba de o casă construită în anul 1920) și anexe gospodărești în suprafață de 21 mp.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de apel, referitor la calitatea de moștenitor a reclamanților, din analiza celor susținute de apelanta - pârâtă, instanța de control judiciar constată că se critica modul în care s-a dovedit calitatea de succesor și nu existența însăși a acestei calități. În dezvoltarea motivelor de apel, supus analizei de către instanța de control judiciar, însăși apelanta - pârâtă arată că prin actele de stare civilă depuse la dosar intimații - reclamanți și-au dovedit filiația, decesul proprietarilor și al bunicilor, dar susține că aceste înscrisuri nu sunt suficiente pentru a face dovada calității de moștenitori, fiind nevoie să depună certificate de moștenitor sau de calitate de moștenitor.
Potrivit dispozițiilor art. 23 pct. 1 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498 din 18 aprilie 2003 și-n privința dovezii calității de moștenitor legiuitorul a derogat de la exigențele dreptului comun, reglementând un regim probator mai permisiv acceptând alături de certificatul de moștenitor sau de calitate moștenitor si testament și actele de stare civilă care dovedesc rudenia sau filiația față de titularul inițial al dreptului de proprietate. Constatând că legiuitorul nu înțeles să realizeze o ierarhizare a acestor acte juridice sub aspectul forței probante, conferind aceeași putere probatorie atât certificatului de moștenitor sau de calitate de moștenitor sau testamentului însoțit de unul dintre aceste certificate cât și actelor de stare civilă. Pe cale de consecință, în mod corect a aplicat instanța de fond dispozițiile legale sus-menționate, stabilind pe baza actelor de stare civilă că intimații - reclamanți sunt succesori în drepturi a proprietarilor deposedați.
Faptul că prevederile art. 4.4 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 specifică faptul că dovada calității de moștenitor legal și testamentar se face potrivit legii civile nu este de natură să conducă la o altă concluzie, deoarece, față de caracterul special, esențialmente reparatoriu al Legii nr. 10/2001, notificările formulate în temeiul acestui act normativ nu se pot soluționa decât în deplină concordanță cu dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, conform principiului "speciallia generalibus derogant". Deci practic prin legea civilă la care se face trimitere în art. 4.4 din Normele Metodologice nu se poate înțelege altceva decât prevederile Legii nr. 10/2001, care reglementează o procedură aparte de retrocedare a imobilelor, respectiv de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent, sub toate aspectele: cadru instituțional, sistem probator, căi de atac, instanța competenta.
O altă interpretare, nu ar putea conduce decât la concluzia existenței unei necorelări legislative, între textul art. 4.4 și art. 23. 1 din Normele Metodologice, care nu ar putea sub nicio formă să înlăture de la aplicare principiul anunțat anterior sau să restrângă caracterul derogator de la dreptul comun al Legii nr. 10/2001 din punct de vede al sistemului probator pe care-l promovează.
Apelanta - pârâtă critică sentința atacată și sub aspectul soluționării favorabile a notificării intimaților - reclamanți în condițiile în care lipsește declarația notarială pe propria răspundere cu privire la eventuala încasare a unor despăgubiri pentru imobilul preluat abuziv, care potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001 se impun a fi restituite în ipoteza retrocedării imobilului.
În primul rând, din materialul probator administrat în cele două faze procesuale, mai exact din cele două adrese nr. 450 din 04 septembrie 2002 și nr. 101/5342 din 30 august 2005 emise de apelantă, nu rezultă că aceasta le-ar fi solicitat în mod expres depunerea acestor declarații. Astfel, în prima adresă, apelata a cerut intimaților - reclamanți să depună copii legalizate sau originalele înscrisurilor doveditoare iar în cea de-a doua adresă, petenților - notificatori li se solicită înscrisuri pentru dovedirea dreptului de proprietate, a calității de moștenitor și a preluării abuzive. Faptul că intimații - reclamanți nu au fost informați cu privire la necesitatea depunerii unei astfel de declarație, rezultă și deci procesul - verbal nr. 101/1866 din data de 15 martie 2006, încheiat cu ocazia audierii peroanelor îndreptățite conform dispozițiilor art. 25 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, în care se consemnează faptul că nu au avut cunoștință de acest lucru.
În orice caz, nedepunerea declarațiilor nu pot fi considerate un impediment pentru soluționarea notificării, existând totodată și posibilitatea restituirii ulterioare a eventualelor despăgubiri primite.
În cea ce privește identitatea imobilului revendicat cu cel în care funcționează Oficiul Poștal, instanța de apel, constată că în mod corect a reținut Tribunalul București faptul că acest aspect rezultă din contractul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1991 între Cap și apelanta - pârâtă. Această concluzie este susținută de considerentele sentinței civile nr. 933 din 18 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, în care se arată faptul că expertiza efectuată în cauză - confirmă identitatea perfectă între imobilul ce face obiectul notificării nr. 173 din 12 februarie 2002 și cel asupra căruia apelanta - pârâtă, în calitate de reclamantă în dosarul respectiv a solicitat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în condițiile HG nr. 371/1998.
Având în vedere că, pe acest considerent, al identității dintre cele două imobile, Judecătoria Câmpulunga admis cererea de intervenție principală a intervenienților - reclamanți (din cauza de față) instanța apreciază că acest considerent susține soluția pronunțată și dobândește putere de lucru judecat alături de dispozitiv. Deși nu poate fi vorba de o autoritate de lucru judecat a sentinței civile nr. - a Judecătoriei Câmpulung în prezenta cauză, nefiind îndeplinita tripla identitate de elemente sub aspectul obiectului si al cauzei, instanța apreciază că sentința sus-menționată consfințește o situație juridică de care trebuie ținută seama în rezolvarea prezentului litigiu.
Pe cale de consecință, având în vedere că sentința civilă nr. 933/2008 a Judecătoriei Câmpulunga rămas definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 2057/2008 a Tribunalului Argeș, intrând astfel în puterea lucrului judecat și fiind prezumata absolut că exprimă adevărul, aspectele (dispozitivul și considerentele care îl sprijină) care beneficiază de recunoașterea puterii de lucru judecat nu mai pot fi puse în discuție într-un alt proces, instanța învestită ulterior fiind obligată să respecte cele statuate de instanța a cărei hotărâri a intrat în puterea lucrului judecat și să dea o soluție conformă cu acestea. Coroborând toate aceste aspecte cu contratul de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1991de apelanta - pârâtă, Curtea apreciază că problema identității imobilul notificat cu cel deținut de Compania Națională Poșta Română este clarificată.
Cu privire la ultima critică referitoare la necesitatea depunerii actelor doveditoare în original sau în copie legalizată în concordanță cu prevederile art. 23.2 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, Curtea apreciază că deși este o cerință rezonabilă ce ține de acuratețea înscrisurilor depuse în probațiune, rămâne, totuși, doar o exigență ce vizeaza aspectele formale, a cărei neîndeplinire singulara nu poate să prejudicieze fondul dreptului.
Nu este vorba de lipsa de obiectivitate a instanței de fond, ci doar de interpretarea dispozițiilor legale în sensul în care produc efecte juridice, în mod corect apreciind instanța de fond că singura aceasta omisiune referitoare la un aspect formal nu poate să împiedice valorificarea probelor existente la dosar, prima instanță considerând imperativ să dea eficiență prevederilor reparatorii ale Legii nr. 10/2001 prin analiza pe fond a dreptului dedus judecății și prin recunoașterea acestuia în favoarea intimaților - reclamanți, în condițiile în care probleme de fond ce se impun a fi lămurite într-un astfel de litigiu au fost legal dovedite.
Pentru toate aceste considerente, Curtea de APEL BUCUREȘTI, văzând dispozițiile art. 296 Cod de procedură civilă, va respinge apelul va nefondat, menținând sentința Tribunalului București ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta - intimată Compania Națională "Poșta Română" SA cu sediul în B,-, - 3, sector 4 și în-, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 1406 din 02 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - contestatori domiciliat în comuna,-, județul A și în B,-,. 1,. 1, sector 1, domiciliată în B,-,. 3,. 5, județul B, și domiciliată în B,-,. 1,. 1, sector 1, ca nefondat.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
I
Red.
.
8ex./10.12.2009
-4.-G:
Președinte:Ioana SinghJudecători:Ioana Singh, Stere Learciu
