Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 609/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,
LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 609/CM
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, - 73,.B,.37, județul C împotriva sentinței civile civil 762/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul pârât dl.avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.02737/07.10.2009, depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă d-na avocat în baza împuternicirii avocațiale seria - nr.93131/19.10.2009, depusă la dosar.
Recursul este declarat în termen, motivat și scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
După referatul grefierului de ședință;
Întrebate fiind părțile prezente, acestea declară că în cauză nu mai au alte cereri de formulat sau înscrisuri noi de depus, motiv pentru care, instanța declară dezbaterile încheiate și constată dosarul în stare de judecată, acordând cuvântul asupra recursului de față.
Având cuvântul apărătorul recurentului pârât susține că în mod greșit a reținut instanța că în cauză ar fi întrunite condițiile răspunderii patrimoniale reglementate de art.270 Codul muncii. Pentru a fi angajată această răspundere este necesar a fi îndeplinite condițiile: fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, dar și neincidența unei cauze exoneratoare de răspundere.
Fapta ilicită, așa cum susține reclamanta a constat în emiterea de facturi fiscale fictive - afirmație care nu a fost susținută de dovezi; prejudiciul - în cauză s-a efectuat o expertiză contabilă, care a fost efectuată numai pe baza înscrisurilor existente și la dosarul de fond; raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat - a considerat instanța că faptele pârâtului au cauzat un prejudiciu constând în lipsa în gestiune în valoare de 5457,26 lei, deși din probele administrate nu a rezultat clar care dintre faptele reținute a cauzat prejudiciul sau ce prejudiciu a cauzat fiecare faptă în parte.
Pentru motivele mai sus expuse, solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, fără cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante având cuvântul susține, că față de motivele de recurs invocate de către recurentul pârât, acesta la instanța de fond nu s-a prezentat pentru a-și exprima poziția procesuală și nu a produs nici o probă de natură să-i înlăture vinovăția în producerea prejudiciului, nu a formulat întâmpinare și nici obiecțiuni la raportul de expertiză. Mai susține apărătorul reclamantei, că modalitatea de lucru a pârâtului - emiterea de facturi fictive, este o practică prin care se fraudează societățile.
Solicită respingerea recursului ca nefundat, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune la dosar chitanța nr.-/19.10.2009.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-, reclamanta - "" SRL a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5457, 26 lei, cu titlu de prejudiciu cauzat în desfășurarea activității în baza contractului individual de muncă nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM C sub nr. -/28.06.2006 și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a dobândit calitatea de angajat al societății, ca agent de vânzări, prin contractul individual de muncă nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM C sub nr. -/28.06.2006 și că, potrivit fișei postului, avea, printre altele, obligația de a prelua comenzile de la clienți, de a primi în gestiune produsele din depozitul societăți, de a livra produsele către beneficiari, urmând să răspundă de încasarea sumelor datorate de către clienți și predarea acestora către societate. Totodată, la livrarea produselor, pârâtul avea obligația de a verifica dacă beneficiarul căruia îi livrează marfa este persoana înscrisă în actele de însoțire a mărfii și să facă demersuri în vederea obținerii semnăturii de primire pe facturi.
A precizat reclamanta că a procedat la desfacerea contractului individual de muncă al pârâtului pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu prevăzute în contract și în fișa postului, respectiv pentru: neprezentarea în mod nejustificat la programul de lucru, nepredarea către depozitul societății a mărfii primite în gestiune, emiterea de facturi către societăți fictive, nerespectarea dispozițiilor conducerii cu privire la instrumentele de plată acceptate de la clienți.
S-a precizat că, prin faptele amintite mai sus, pârâtul a cauzat societății un prejudiciu în sumă totală de 5.457,26 lei, reprezentând contravaloarea produselor constatate lipsă în gestiune cu ocazia controalelor periodice la care a fost supus. Astfel, cu ocazia inventarierii stocului de marfă existent în gestiunea pârâtului la data de 30.06.2008 și la data de 08.08.2008 s-a constatat, prin procesele verbale întocmite, o lipsă în gestiune în valoare de 1.072,18 lei, respectiv de 4.385,08 lei. Totodată, potrivit balanței sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru perioada 01.05.2008 și 08.08.2006, lipsa din gestiunea pârâtului este în cuantum total de 5.457,26 lei.
S-a arătat că, pentru a produce acest prejudiciu societății, pârâtul a emis facturi către societăți care nu comandaseră niciodată produsele înscrise în factură, însușindu-și bunurile, în unele cazuri facturile fiind emise către societăți care nici nu există.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a înfățișat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală față de pretențiile reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 762/19.06.2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea reclamantei - SRL, formulată în contradictoriu cu pârâtul și a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 5457, 26 lei cu titlu de prejudiciu.
A fost obligat pârâtul și la plata către reclamantă a sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare-onorariu expertiză.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul societății reclamante, potrivit contractului individual de muncă nr.262/20.09.2006, înregistrat la ITM C sub nr. -/28.06.2006, ca agent de vânzări și, în această calitate, a produs societății reclamante un prejudiciu de 5.457,26 lei, prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, astfel cum sunt acestea menționate în fișa postului anexată la dosar.
Astfel, cu ocazia inventarierii faptice a stocului de marfă existent la data de 30.06.2008 în gestiunea pârâtului, s-a constatat lipsă în gestiune în valoare de 1072,18 lei, reprezentând valoare marfă-740,54 lei, adaos comercial-160,45 lei și TVA-171,19 lei, astfel cum rezultă din procesul verbal atașat la 5 din dosar. La următoarea inventariere, pentru stocul de marfă existent în gestiunea pârâtului la data de 08.08.2008, s-a constatat un minus în gestiune în valoare de 4385,08 lei, din care val.marfă: 3044,99 lei, adaos: 639,95 lei și TVA: 700,14 lei (proces verbal-6). Totodată, potrivit balanței sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru perioada 01.05.2008 și 08.08.2006, lipsa din gestiunea pârâtului este în cuantum total de 5.457,26 lei.
În baza actelor de constatare sus-menționate, societatea reclamantă a emis Deciziile de imputare nr.1420/04.07.2008 și nr.1472/08.08.2008, prin care s-a reținut în sarcina pârâtului un prejudiciu total de 5.457,26 lei, confirmat, așa cum s-a arătat în precedent, și prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Deși aceste decizii de imputare i-au fost comunicate, pârâtul nu a înțeles să le conteste în termenul prevăzut de lege.
De asemenea, acesta nu a produs în fața instanței nici o probă de natură să-i înlăture vinovăția în producerea prejudiciului amintit și nu s-a prezentat pentru a răspunde la interogatoriul propus de reclamantă, deși a fost legal citat în acest sens. Prin aplicarea disp.art.225 proc.civ. această lipsă urmează să fie considerată un început de dovadă scrisă, care se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză în folosul reclamantei, sub aspectul prejudiciului produs de angajatul pârât în legătură cu atribuțiile de serviciu.
Potrivit disp.art.270 alin.1 Codul muncii, "Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor".
Raportând aceste dispoziții legale la situația de fapt expusă anterior, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului față de angajatorul - "" SRL, pentru suma de 5457, 26 lei, astfel încât urmează să admită acțiunea așa cum a fost formulată.
În conformitate cu disp.art.274 alin.1 proc.civ. pârâtul va fi ținut să suporte cheltuielile ocazionate reclamantei de soluționarea prezentei cauze, respectiv onorariul de expertiză.
Împotriva sus menționatei sentințe civile a formulat recurs recurentul pârât, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în esență următoarele:
În doctrina juridică, părerea unanimă este ca răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă, însușindu-și normele și principiile răspunderii civile contractuale.
instituției juridice a răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator a avut avută în vedere de către legiuitor în vederea întregirii patrimoniului angajatorului în cazul producerii unor pagube, prevenirea producerii altor pagube dar și ocrotirea intereselor salariaților prin stabilirea unor reguli bine determinate ale acestei varietăți de răspundere în raport de contractul individual de muncă.
Pentru a angaja răspunderea patrimonială a salariatului este necesar să fie îndeplinire următoarele condiții, respectiv calitatea de salariat a persoanei care a produs prejudiciul, fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția, dar și neincidența unei cauze exoneratoare de răspundere. Nu calitatea de salariat a reclamantei, însă față de probele administrate în cauză, consideră că nu sunt îndeplinite celelalte condiții pentru angajarea răspunderii patrimoniale.
Reclamanta a arătat că pentru a-i produce un prejudiciu ar fi procedat la emiterea de facturi fiscale către societăți care nu au comandat produsele înscrise în factura sau societăți care nu există. Învederează instanței faptul că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, chiar de către reclamantă nu reiese nici că aceste societăți nu ar exista, nici că nu au primit marfă.
Susține că este adevărat că prin fișa postului și-a asumat obligația de a verifica exactitatea informațiilor aduse la sediul societății despre clienți, însă solicită ca instanța să aprecieze asupra acestei obligații raportând-o în concret la posibilitățile reale de efectuare a acestor verificări. În calitate de agent comercial nu a avut acces la o bază de date reală și credibilă, astfel încât este posibil ca anumite elemente de identificare să fie transmise eronat în mod intenționat de către clienți.
Solicită a se aprecia în ce măsură prejudiciul reclamat de către - SRL îndeplinește condițiile prevăzute de doctrină. Prejudiciul a fost stabilit de către reclamantă prin două procese verbale de inventariere din 30.06.2008 și 08.08.2008. În ambele este menționat faptul că inventarierea s-a efectuat în prezenta sa, deși nu există nici o dovadă în acest sens și nu sunt semnate de luare la cunoștință. De asemenea a mai fost depusă și o balanță sintetică nesemnată și necertificată conform cu originalul.
Instanța a reținut ca probe aceste înscrisuri, însă în opinia sa nu dovedesc în mod cert un prejudiciu, reținând de asemenea că au fost emise decizii de imputare pe care nu a înțeles să le conteste. Noțiunea de decizie de imputare nu mai aparține legislației muncii, astfel încât acestea reprezintă simple înscrisuri lipsite de valoare juridică.
În cauză s-a administrat o expertiză contabilă pentru determinarea prejudiciului, ce a fost efectuată pe baza acelorași înscrisuri depuse la dosarul cauzei: contractul individual de muncă, fișa de post, procesele verbale de inventariere, facturi, etc.
Această expertiză nu poate fi apreciată ca mijloc de probă care să confirme cele arătate de reclamantă în cererea introductivă.
Nu este arătat în mod clar raportul de cauzalitate între faptele considerate încălcări ale obligațiilor asumate prin semnarea contractului de muncă și prejudiciul constatat de către societate.
Invocă și prevederile art.270 alin.2 Codul muncii "salariații nu răspund de pagubele provocate de forța majoră sau de alte cauzei neprevăzute și care nu puteau fi înlăturate și nici de pagubele care se încadrează în riscul normal al serviciului".
Menționează că posibilitățile agentului comercial d e a-și verifica clienții sunt limitate, astfel încât solicită instanței să aprecieze în ce măsură astfel de situații se încadrează în cauzele exoneratoare de răspundere prevăzute de legislația muncii. În activitatea de vânzări este aproape imposibil să nu fie clienți rău intenționați care să furnizeze informații false sau instrumente de plată nevalabile. Aceste situații se încadrează în noțiunea de "risc al serviciului", așa cum este prevăzut în legislația muncii. Consideră că în asemenea situații, societatea are mai multe modalități de a se proteja sau de a se îndrepta împotriva persoanelor vinovate decât salariatul
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate, Curtea a respins recursul ca nefundat, pentru următoarele considerente:
Recurentul pârât a avut calitatea de angajat al intimatei, astfel cum rezultă din contractul individual de muncă nr.262/20.09.2006, având funcția de agent vânzări.
Din fișa postului (fila 13 dosar fond) rezultă că acesta avea atribuții specifice unui gestionar.
Astfel, pârâtul avea, printre altele obligația de a prelua comenzi de la clienți, de primi în gestiune aceste produse din depozitul intimatei, de a livra produsele către beneficiari, de a verifica la sosirea la destinație dacă societatea respectivă este beneficiarul prevăzut în factură.
Totodată, pârâtul răspundea de urmărirea încasării sumelor datorate de către clienți, exactitatea informațiilor aduse la sediul societății despre clienții cu care lucrează, încasarea sumelor de bani pentru produsele facturate și predarea acestora la casierie în termen de 24 ore.
La data de 30.06.2008, s-a procedat la inventarierea stocului de marfă existent în gestiunea pârâtului și s-a constatat prin procesul verbal întocmit - o lipsă în gestionare - în valoare de 1.072, 18 lei.
La data de 08.08.2008, s-a procedat din nou la inventarierea produselor aflate în gestiunea pârâtului pentru perioada 30.06.2008 - 8.08.2008 și s-a constatat în plus, în gestiunea pârâtului o lipsă de 4.385,08.
Potrivit balanței sintetice întocmite în referire la gestiunea pârâtului pentru întreaga perioadă cuprinsă între 1.05.2008 și 8.08.2008, lipsa în gestiunea pârâtului era în cuantum total de 5.457,26 lei.
Din raportul de expertiză contabilă efectuat la instanța de fond de expert contabil pentru stabilirea prejudiciului provocat reclamantei de către pârât, rezultă că valoarea sumei de recuperat de către intimată perioada 1.06.2008 - 8.08.2008, este de 5.457,26 lei, formată din 4.585,93 lei valoarea mărfii lipsă în gestiune și 871,33 lei TVA aferent mărfii lipsă în gestiune.
Pentru gestionari prin dispozițiile art.25 din Legea nr.22/1969 derogatorii de la dreptul comun, se instituie o prezumție de culpă pentru pagubele pe care le-au cauza în gestiunea lor.
Prin gestionar, se înțelege potrivit art.1 din același act normativ acel angajat al unui agent economic, autoritate sau instituție publică care are ca atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri aflate în administrarea, folosința sau deținerea chiar temporară, a unui agest economic, autoritate sau instituție publică, indiferent de modul de dobândire și de locul unde se află bunurile.
Prezumția de culpă - în producerea lipsei în gestiune, este o prezumție relativă care poate fi răsturnată de gestionar prin proba contrară.
Pârâtul nu a administrat probatorii prin care să răstoarne prezumția de culpă, dimpotrivă a stat în pasivitate, nu a formulat o întâmpinare, nu s-a prezentat la interogatoriu, motiv pentru care, prima instanță a făcut aplicarea art.225 cod pr.civilă, nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, pentru a invoca eventuale vicii ale proceselor verbale de inventariere sau nerespectarea procedurii de inventariere.
De asemenea, pârâtul nu a administrat probe din care să rezultă că nu avea la dispoziție mijloacele necesare pentru a-și verifica clienții.
În ceea ce privește deciziile de imputație, într-adevăr, acestea numai pot fi puse în executare, nemaifiind reglementate prin nou cod al muncii, acesta fiind și motivul pentru care intimata reclamantă s-a adresat instanței pentru recuperarea prejudiciului.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art.312 cod pr.civilă, Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
Potrivit art.274 Cod pr.civilă, Curtea a obligat recurentul la 1428 lei cheltuieli de judecată către intimată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul civil declarat de recurentul pârât, domiciliat în C,-, - 73,.B,.37, județul C împotriva sentinței civile civil 762/19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - SRL, cu sediul în C,-, județul C, ca nefondat.
Obligă recurentul la 1428 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 20.10.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.Jud.-/19.11.2009
Tehnored.gref.RD/19.11.2009/2ex.
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
