Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.616/R

Ședința publică din 23 iunie 2008

PREȘEDINTE: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 2: Marinela Giurgincă

JUDECĂTOR 3: Maria Petria GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.25/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul, pentru revendicare imobiliară.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți și, avocat în substituirea avocat, lipsă fiind reclamantul intimat.

Procedura completă.

Recursul a fost declarat în termenul legal și este legal timbrat cu suma de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar delegațiile avocațiale de reprezentare și dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 10 lei și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.

Se prezintă numiții și, arătând că sunt fiii reclamantului intimat, și invederează instanței că reclamantul a decedat la data de 15.03.2008. Depun la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr.36/17.06.2008 emis de Biroul Notarilor Publici Asociați "" din care rezultă că moștenitorii reclamantului sunt, născută, în calitate de soție supraviețuitoare, și, în calitate de fii. Mai depun la dosar o procură judiciară prin care numitul este împuternicit să-i reprezinte în instanță ce ceilalți doi moștenitori, respectiv și; extrasul CF nr.1773 și adeverința nr.2855/21.05.2008 emisă de Primăria Comunei din care rezultă că numitul a achitat taxele și impozitele la zi pentru terenul din CF nr.1773.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului, în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea dosarului la instanța de apel în vederea administrării probatoriului solicitat de către pârâți, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate și pe fond respingerea acțiunii introductive, pentru motivele invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.

Mandatarul reclamanților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr.2991/208/21.06.2006, reclamantul a chemat în judecată pârâții și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să-i respecte dreptul de proprietate și posesie înscris în CF 1777, nr.top.899 de 3956. stabilirea liniei de hotar pentru proprietățile învecinate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții au solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamant în principal și, pe cale de excepție, au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a lor. In subsidiar, pe fond, solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. Aceștia au arătat că reclamantul nu este titular al CF 1777, că alte persoane și nu pârâții au folosit imobilul în discuție, motiv pentru care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Pe fond pârâții susțin că sunt proprietarii terenului înscris în CF 2601 de 3956. plătesc taxele și impozitele aferente către stat, nefiind tulburați în exercitarea atributelor dreptului de proprietate.

Prin sentința civilă nr.1555/19.09.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului împotriva pârâților și pentru grănițuire și revendicare.

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile învecinate, evidențiate în CF 1773, nr.top.899 de 3956. și CF 2601, nr.top.899 de 3956. conform expertizei tehnice de specialitate efectuate în cauză de ing. expert ce face parte din prezenta sentință, pe linia de amplasament 1-A-B-C-D-2-E-F, conform planului de identificare delimitare și amplasament anexat expertizei.

S-a respins capătul de cerere privind revendicarea.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din identificarea efectuată de ing.expert în raportul de expertiză tehnico-judiciară și suplimentul la expertiză, rezultă că cele două imobile se învecinează fiind limitrofe - situație în care instanța a omologat unica variantă propusă pentru stabilirea liniei de hotar dintre aceste terenuri. Se impune juridic, cu atât mai mult să fie stabilit hotarul dintre proprietăți, cu cât litigiul dintre părți este determinat și de faptul că parcelele de teren asupra cărora părțile sunt titulari ai dreptului de proprietate este dobândit prin moștenire de reclamantul și prin cumpărare de pârâții și de la antecesorul și titularul defunctului și.

Din evidența actuală de carte funciară administrată la dosarul cauzei nu rezultă efectuarea dezmembrării necesare și legale a parcelei cu nr.top unic 899 de 3956. fiind menționată ca atare în ambele file de carte funciară - CF 1773 și CF nr.2601.

Instanța de fond a constatat că până la clarificarea situației de evidențiere în cărțile funciare menționate a proprietăților învecinate parcele de teren cu proprietari diferiți cu același număr top unic, ce inițial formau un singur corp funciar având același proprietar tabular - acțiunea reclamantului pentru revendicare imobiliară îndreptată împotriva pârâților și este prematură.

Impotriva sentinței civile nr.1555/2007 au declarat apel pârâții și, solicitând modificarea sentinței și pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind netemeinică și nelegală.

Ulterior, pârâții - apelanți și au formulat motivele de apel, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea prezentei acțiuni.

Au invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a lor raportat la cele exprimate anterior, precum și la faptul că nu se justifică promovarea acțiunii de către reclamant în contradictoriu cu pârâții, în condițiile arătate extrem de lacunar în cuprinsul cererii de chemare în judecată, deoarece reclamantul nu este vecin cu pârâții și nici nu este și nici nu a fost proprietar al terenului aflat în posesia și proprietatea pârâților în prezent.

Pârâții au mai arătat că ei sunt proprietarii terenului situat în loc. înscris în CF 2601, constând din fânețe în suprafață de 3.956. după cum reiese și din extrasul de CF anexat. Mai mult, ei sunt cei care plătesc impozitele și taxele locale aferente acestui teren pe care îl dețin în proprietate.

Prin decizia civilă nr.25/29.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr.1555/19.09.2007 pronunțată de Judecătoria Caransebeș.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că toate criticile aduse expertizei topografice administrată în fața primei instanțe, privesc aspecte care țin de cererea de revendicare.

Având în vedere că petitul referitor la revendicare a fost respins, este inutilă analizarea motivelor de apel care îl vizează.

Cu privire la petitul referitor la stabilirea liniei de hotar care a fost admis de prima instanță, apelanții au susținut doar că aceasta nu a fost investită cu un altfel de capăt de cerere, verificând acțiunea introductivă, s-a constatat că reclamantul a solicitat instanței și stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și terenul pârâților. Rezultă deci, că instanța de fond a soluționat cauza în limitele investiri sale.

Impotriva deciziei civile pronunțată de Tribunalul C-S, pârâții și au declarat recurs în termenul legal, la 30.04.2008, solicitând în principa, casarea hotărârii recurate și trimiterea acesteia instanței de apel în vederea administrării probatoriului solicitat de către pârâți, iar în subsidiar, modificarea deciziei pronunțate și pe fond, respingerea acțiunii introductive.

In motivarea recursului, pârâții au invocat pe cale de excepție, lipsa calității procesuale active a reclamantului, susținând că reclamantul nu este adevăratul proprietar al imobilului, ci o altă persoană, cu același nume, domiciliat în nr.53.

S-a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților, întrucât reclamantul nu este vecin cu proprietatea lor, și nici nu este proprietar al terenului aflat în posesia și proprietatea lor, respectiv cel înscris în CF nr.2601, în suprafață de 3.956.

Pârâții recurenți au criticat și concluziile expertizei efectuate în cauză, în raport de care au solicitat efectuarea unei contraexpertize, cerere respinsă.

Ei susțin că instanța de fond s-a pronunțat asupra unei cereri de grănițuire, cu care nu a fost investită, ci doar cu o acțiune în revendicare îndreptată împotriva lor.

Pentru aceste motive, pârâții recurenți au solicitat admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei instanței de apel în vederea administrării probatoriului solicitat de către ei iar în subsidiar, modificarea deciziei pronunțate și pe fond, respingerea acțiunii introductive.

In drept, își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct.6, 8 și 9 rap. la art.312 pr.civ.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate în cauză, în raport de obiectul cauzei, actele depuse și disp.art.299, 304 și 312 alin.1 pr.civ. Curtea constată că este nefundat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea introductivă de instanță, înregistrată la data de 21.06.2006 pe rolul Judecătoriei Caransebeș, reclamantul a solicitat instanței, ca în contradictoriu cu pârâții recursul declarat de pârâții și să se dispună obligarea lor la respectarea dreptului său de proprietate și posesie asupra imobilului teren în suprafață de 3956. înscris în CF nr.1777, nr.top.899, precum și stabilirea liniei de hotar între proprietatea sa și cea a pârâților.

In urma probatoriului administrat în cauză și raportat la concluziile expertizei tehnice de specialitate, efectuate în cauză de expertul ing., s-a stabilit că părțile dețin terenuri învecinate limitrofe, astfel încât s-a admis în parte acțiunea în ceea ce privește stabilirea liniei de hotar pe aliniamentul 1-A-B-C-D-2-E-F, conform schiței plan.

Referitor la petitul de revendicare, acesta a fost respins ca prematur, întrucât din evidența actuală de carte funciară administrată la dosarul cauzei nu rezultă efectuarea dezmembrării necesare și legale a parcelei cu nr.top.unic 899 - de 3956. fiind menționată ca atare în ambele file de carte funciară - CF nr.1773 și CF nr.2601.

Față de soluția de respingere a acestui capăt de cerere, Curtea apreciază că criticile invocate de pârâții-recurenți relativ la concluziile expertizei, sunt nefondate, în fapt, stabilindu-se doar linia de hotar între cele două proprietăți, astfel cum s-a solicitat expres prin cererea introductivă.

parcelei cu nr.top.899 din CF nr.1773, a reclamantului, de parcela nr.top.899 CF 2601 pârâților, s-a făcut în funcție de modul de folosință pe vechea graniță identificată în teren.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente nici unul din temeiurile de modificare a deciziei civile recurate, invocate de recurenți astfel că, în baza art.299, 312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții și împotriva deciziei civile nr.25/29.02.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

-în concediu de odihnă-

Semnează VICEPREȘEDINTE

C DE APEL -

-

GREFIER,

Red.:/14.07.2008

Dact. // 2 ex./ 14.07.2008

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud.,

Președinte:Rujița Rambu
Judecători:Rujița Rambu, Marinela Giurgincă, Maria Petria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 616/2008. Curtea de Apel Timisoara