Anulare act. Decizia 620/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR. 620/
Ședința publică din 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Marinela Giurgincă
JUDECATOR: G -
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Oberșterescu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.546/R/24 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.-, în contradictoriu cu intimații Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Administrația Finanțelor Publice
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Contestația în anulare a fost formulată în termenul legal și este legal timbrată cu suma de 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,30 lei timbru judiciar.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației în anulare de față, reține următoarele:
Prin contestația în anulare înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr.972/59/31.05.2007, contestatorul a solicitat instanței anularea deciziei civile nr.546/24 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, susținând că este nelegală și netemeinică.
In motivarea contestației în anulare contestatorul a precizat că a fost vătămat în drept procedural privind obiectul cauzei, procedura de chemare pentru ziua când s-a judecat pricina nefiind legală, în sensul că la data de 5.04.2007 a fost citat la Secția de contencios Administrativ, când s- amânat fără discuții, pentru termenul de judecată din 7.05.2007, când s-a format un complet de judecată de la Secția Civilă.
Contestatorul susține că în soluționarea dosarului nr-, nu s-a respectat principiul continuității, la fiecare termen de judecată intrând un alt complet de judecată. In această situație, arată contestatorul, în data de 24 mai 2007 înștiințat instanța că a formulat cerere de strămutare, conform certificatului nr.-/26.03.2007.
In drept, au fost invocate disp.art.317 alin.1 pr.civ.
Examinând contestația în anulare prin prisma motivelor invocate de contestatorul, în raport de temeiul de drept invocat și actele depuse la dosar, Curtea constată că este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin decizia civilă nr.546/24 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, contestată în prezenta cauză, s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de revizuientul împotriva deciziei civile nr.321/30.06.2004 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.4336/CA/2004, reținându-se că în cauză nu este incident nici unul din temeiul de drept invocate în susținerea cererii de revizuire, respectiv art.322 pct.4, 5 și 6.pr.civ.
Impotriva acestei hotărâri, contestatorul a formulat contestație în anulare, susținând că deși pentru termenul de judecată din data de 24 mai 2007 invederat instanței că a formulat cerere de strămutare, pricina a fost soluționată prin respingerea cererii de revizuire ce făcea obiectul dosarului respectiv.
Art.317 pct.1 pr.civ. invocat de contestator ca temei de drept, reglementează contestația în anulare obișnuită și se referă la ipoteza când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii.
Acest motiv presupune, potrivit literaturii de specialitate și a practicii judiciare în materie, că citarea este obligatorie sau că instanța a dispus citarea părților, iar partea nu a fost deloc citată sau citarea a fost neregulată la termenul când s-a judecat cauza și s-a pronunțat hotărârea, și partea a lipsit.
Asemenea situații pot exista când partea nu este citată la domiciliul indicat, când citația nu cuprinde elementele esențiale, când s-a considerat în mod greșit că partea are termen în cunoștință, când agentul de procedură nu a înmânat citația în condițiile legii, când citarea prin publicitate s-a făcut cu rea credință, etc.
Prin urmare, acest motiv se referă strict la situația în care, citarea părții s-a făcut într-un mod neregulat, defectuos, astfel încât partea să nu fi putut lua cunoștință de termenul de judecată și să-i fie încălcat astfel dreptul la apărare și la un proces echitabil.
In speță, însă, așa cum rezultă din actele dosarului, și susținerile contestatorului, el a fost citat și a avut cunoștință de termenul de judecată din data de 5.04.2007, apoi 7.05.12007, și respectiv 24.05.2007, când a înștiințat instanța de judecată investită cu soluționarea cererii de revizuire, că a formulat cerere de strămutare, conform certificatului nr.-/26.04.2007 emisă de Inalta C de Casație și Justiție, însă după ce inițial a declarat că nu mai are alte cereri de formulat și s-a acordat cuvântul pe fond, partea, respectiv revizuientul, punând deja concluzii asupra cererii de revizuire. Mai mult, așa cum rezultă din concluziile contestatorului, consemnate în practicaua deciziei civile nr.546/24 mai 2007, Curții de Apel Timișoara, partea finală, el a solicitat expres ca judecata cererii de revizuire să se facă la acest termen de judecată, 24 mai 2007, întrucât cererea de strămutare are termen fixat la data de 19.06.2007.
Aceste împrejurări însă, nu pot fi considerate ipoteze admisibile ale contestației în anulare, astfel cum este reglementată în art.317 alin.1 pr.civ. întrucât pentru termenul de judecată din data de 24 mai 2007, când s-a judecat pe fond cererea de revizuire, partea, revizuientul, a avut termen în cunoștință, știa de proces și astfel, i-au fost respectate drepturile procesuale.
In consecință, nefiind îndeplinite condițiile art.317 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge ca neîntemeiată contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr.546/R/24 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.
PRESEDINTE, JUDECATOR, Ptr.JUDECĂTOR 3: Rujița Rambu
- - G - - -
-înconcediu de odihnă-
-Semnează VICEPREȘEDINTE
C DE APEL -
GREFIER,
- -
Red.:/14.07.2008
Dact. // 2 ex./ 14.07.2008
Inst.fond.: jud.
Inst.recurs: jud.,
Președinte:Marinela GiurgincăJudecători:Marinela Giurgincă, Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu