Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 643/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.643
Ședința publică din 26 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul recurent împotriva deciziei civile nr.6/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta (), având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal pârâtul recurent asistat de avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, recurentul prin apărătorul ales învederează instanței că nu mai are alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Pârâtul recurent, prezent personal, prin avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei recurate, invocând dispozițiile art.304 pct.8, 9.pr.civ. cu cheltuieli de judecată. A arătat că în cauză nu poate opera mandatul tacit, întrucât recurentul trebuia să aibă procură din partea reclamantei, pentru a putea cumpăra în numele acesteia un imobil. A mai susținut că motivarea hotărârii pronunțate în apel este contradictorie și confuză.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Reșița sub nr.dosar - reclamanta a chemat în judecată pârâtul, solicitând instanței obligarea acestuia la restituirea sumei de 86.500 euro.
La termenul din 16.11.2006, suma a fost precizată ca fiind în cuantum de 303.805,30 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că între părți a existat o relație de concubinaj în perioada 2002 - aprilie 2006. Plecând în Portugalia, reclamanta a primit diverse suma de bani care au fost depuse fie în contul fratelui petentului, fie în contul acestuia din urmă.
Cum pârâtul a refuzat să achiziționeze bunuri asupra cărora părțile căzuseră de acord și nici nu i-a mai restituit banii reclamantei, aceasta a promovat prezenta cerere.
În drept, a invocat dispozițiile art.1539, 1540. 1541. 1544.civ.
Prin sentința civilă nr.2426/22.10.2007 instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a avut în vedere că, față de înscrisurile de la dosar, din contul unui cetățean portughez, respectiv din cel al reclamantei au fost transferate în contul pârâtului, respectiv în cel al unui terț diverse sume de bani.
Reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile legale referitoare la mandat.
Mandatul, a reținut instanța, este un contract consensual care ia naștere prin simplul acord al părților, fără a fi supus vreunei forme speciale. Deci mandatul poate fi acordat și în mod tacit, ceea ce a și susținut reclamanta atunci când a invocat relația de concubinaj avută cu pârâtul în perioada 2002 - aprilie 2006. Această "comunitate de viață" sau "comunitate de interese" a fost dovedită de reclamantă și recunoscută de pârât. Mandatul este un act juridic unilateral iar ca instrumentum, este înscrisul în care se enumeră actele juridice ce urmează să fie îndeplinite de mandatar, în numele mandantului. Când actul juridic la care participă mandatarul în numele mandantului, urmează să fie încheiat în formă solemnă, procura trebuie să fie și ea în aceiași formă, deoarece mandatul formează un tot indivizibil cu actul în vederea căruia a fost dat.
În practica judiciară se consideră că mandatarul trebuie să fie împuternicit prin procură autentică, în cazul în care legea prevede o astfel de formă pentru validitatea actului juridic. Astfel, Legea 36/1995 impune ca mandatarul părților, prezent la autentificare, trebuie să prezinte o procură autentică. Necesitatea autentificării actelor de înstrăinare a imobilelor rezultă și din Legea 7/1996. În aceste condiții (conform susținerii reclamantei, precum că, în mod tacit a mandatat pe pârât în vederea cumpărării mai multor apartamente), pentru a se duce la bun sfârșit mandatul, reclamanta trebuia să întocmească o procură autentificată, prin care pârâtul să fie împuternicit la o astfel de cumpărare pe numele reclamantei. O astfel de procură nu a fost întocmită, și era necesară, nu numai în vederea dovedirii "înțelegerii lor" dar mai ales era necesară întocmirii actului de vânzare-cumpărare a apartamentului.
Conform dispozițiilor art.1533 civ. mandatul tacit rezultă din împrejurări de fapt, care fac neîndoielnică intenția părților. Însă, pentru actele de dispoziție se cere mandat special, conform dispozițiilor art.1536 al.2 civ. a cărei existență nu a fost dovedită de reclamantă. Potrivit art.1536 al.1 civ. mandatul conceput în termeni generali, nu este valabil decât pentru actele de administrare și conservare.
Instanța a apreciat ca nefiind justificată atitudinea reclamantei care a continuat, afirmativ, să trimită bani pârâtului și după ce acesta nu s-a conformat înțelegerii avute, fără a revoca mandatul.
Nefiind dovedită existența mandatului, instanța a reținut că raportul dintre părți urmează a fi soluționat potrivit regulilor îmbogățirii fără justă cauză. Ori, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor materiale și a condițiilor juridice, condiții în care poate fi intentată acțiunea.
Astfel, nu s-a făcut dovada faptului că patrimoniul pârâtului a fost sporit prin dobândirea unei valori apreciabile în bani, după cum nu s-a dovedit nici legătura între sporirea acestui patrimoniu și diminuarea patrimoniului reclamantei, deoarece s-a dovedit că din sumele depuse în contul pârâtului sau primite de către acesta, au beneficiat ambele părți. Pe același considerent, nu a fost dovedită nici absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului reclamantei.
În ceea ce privește susținerea că pârâtul trebuia să cumpere pe numele reclamantei și autovehicule, nu s-a făcut dovada că pârâtul nu a îndeplinit mandatul ce ar fi primit conform art.1539 civ. deoarece chiar martorul reclamantei a declarat că suma de 12.000 Euro a fost folosită de pârât pentru cumpărarea unui autoturism marca Peugeot "așa cum se înțelesese cu reclamanta". Martorul a relatat că acest autoturism a fost vândut, iar cu banii obținuți reclamanta a cumpărat un alt autoturism în Portugalia. Pârâtul a mai cumpărat un autovehicul, cu care a efectuat transporturi din România în Portugalia, autovehicul care în prezent este defect.
La interogator, pârâtul a recunoscut primirea sumei de 12.000 Euro de la numitul, sumă trimisă în contul acestuia. Pârâtul a recunoscut, de asemenea, primirea sumei de 26.000 Euro, însă, s-a făcut dovada modului în care aceste sume au fost cheltuite, în interesul ambelor părți.
Pentru aceste considerente, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen reclamanta invocând, în esență, încălcarea principiului disponibilității și a dreptului la apărare prin modificarea de către instanță a cauzei pretențiilor și, respectiv, prin respingerea cererii de audiere a martorilor propuși.
Prin decizia civilă nr.6/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul C-S apelul a fost admis iar sentința schimbată în sensul admiterii în parte a acțiunii.
În consecință, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul fiind obligat la restituirea către reclamantă a sumei de 65.000 Euro.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut că, deși temeiul de drept al acțiunii reclamantei l-a constituit dispozițiile art.1539-1541 și 1544.pr.civ. în mod evident în cauză era vorba despre un contract de depozit guvernat de dispozițiile art.1591-1619.civ. în cadrul căruia reclamanta a probat faptul că intimatului pârât i-au fost expediate pentru apelantă la diferite date, suma totală de 65.000 Euro, aspect recunoscut de însăși intimatul pârât în interogatoriul luat de către instanța de fond.
Din acest moment sarcina probării restituirii bunului, respectiv a banilor primiți îi revenea intimatului pârât, care însă nu a făcut nicio probă în acest sens.
În cauză s-a făcut dovada primirii de către pârât doar a sumei de 65.000 Euro, nedovedindu-se că restul de 21.500 Euro ar fi intrat în posesia acestuia; în consecință, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva deciziei a declarat recurs pârâtul, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul respingerii în tot a cererii reclamantei.
În motivare a invocat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină iar cele invocate sunt contradictorii și străine de natura pricinii, învederând că, deși reclamanta a invocat ca temei al pretențiilor dispozițiile referitoare la mandat, instanța a calificat actul dedus judecății ca fiind unul de depozit, reținând, oricum, neîntemeiată.
A mai invocat interpretarea greșită a actului dedus judecății, în cauză fiind incidente normele ce guvernează contractul de mandat, cum în mod constant a susținut reclamanta însăși, instanța procedând inclusiv la transferul sarcinii probei la pârât.
A mai invocat greșita aplicare a legii, aspect ce rezultă din cele mai sus arătate și din probatoriul administrat în cauză.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9.pr.civ.
Reclamanta nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și urm. pr.civ. instanța reține următoarele:
Pe calea cererii de chemare în judecată și ulterior, în fața primei instanțe (fila 266 dosar) reclamanta a invocat ca temei al pretențiilor sale mandatul tacit dat pârâtului în vederea achiziționării unor bunuri și refuzul acestuia la îndeplinirea mandatului.
În acest sens, a invocat, în drept, dispozițiile art.1539-1541.civ. art.1544 civ.
Cum prima instanță a reținut ca nefiind dovedită încheierea contractului de mandat, apreciind că în cauză operează, eventual, un fapt licit generator de obligații, reclamanta a criticat sentința pe calea apelului tocmai sub acest aspect: invocarea pe calea cererii de chemare în judecată a normelor ce guvernează mandatul și greșita apreciere în primă instanță a nedovedirii încheierii unui asemenea contract urmată de calificarea raporturilor dintre părți ca fiind specifice îmbogățirii fără justă cauză (fila 8 dosar apel).
Deși astfel investită, instanța de apel reține că în cauză operează dispozițiile legale referitoare la mandat, invocând dispozițiile art.129 pr.civ.
Este adevărat că această normă prin al.2, 4, 5 obligă judecătorul la rol activ, însă acest rol activ trebuie exercitat în limitele stabilite de parte, obligație ce rezultă din dispozițiile art.129 al.ultim pr.civ. normă ce consacră principiul disponibilității.
Or, pe calea apelului, inclusiv încălcarea de către prima instanță a acestui principiu a fost criticată de reclamantă.
Se observă că, încălcând ea însăși acest principiu, instanța de control reține că deși "temeiul de drept al acțiunii l-a constituit dispozițiile art.1539-1541 și 1544.civ. în mod evident în cauză era vorba de un contract de depozit" (fila 19 verso dosar apel); mai mult, instanța nu argumentează această modificare a temeiului juridic.
Se observă că, dacă prima instanță a apreciat ca nefiind dovedită încheierea contractului de mandat, instanța de apel depășind limitele sesizării, nu a examinat deloc temeinicia și legalitatea sentinței sub acest aspect.
Fiind investită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile referitoare la mandat, respectiv la critici aduse reținerii ca nedovedită a încheierii unui atare act, instanța de apel trebuia să se pronunțe în respectarea principiului disponibilității și, eventual, să suplimenteze probatoriul în sensul solicitat de apelantă.
Or, reținând din oficiu un alt temei juridic, instanța a procedat la soluționarea apelului fără a cerceta fondul cererii cu care a fost investită, pronunțând o hotărâre nelegală.
Pentru aceste considerente ce fac inutilă examinarea celorlalte susțineri ale reclamantului, în baza dispozițiilor art.312 al.1, 2, 3, 5.pr.civ. instanța va admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.6/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanta () împotriva sentinței civile nr.2426/22.10.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-, conform celor mai sus arătate.
Cu ocazia rejudecării instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte critici formulate de pârât pe calea recursului.
Dată fiind soluția de casare cu trimitere, problema cheltuielilor de judecată va fi soluționată de instanța de rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr.6/28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanta () împotriva sentinței civile nr.2426/22.10.2007 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 iunie 2008.
Pentru președinte, Judecător, Judecător,
- - - - G -
aflat în concediu de odihnă
semnează președintele CAT
Prof.univ.dr.
Grefier,
- -
Red.FȘ/03.07.2008
Tehnored.MM/2 ex/09.07.2008
Instanță fond: Judecătoria reșița - jud.
Inst.apel: tribunalul C-S - jud.,
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
