Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 648/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Comentarii

0

Dosar nr-

(636/2009)

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA CIVILĂ NR. 648

Ședința publică din 2.12.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Andreea Doris Tomescu

JUDECĂTOR 2: Ioana Aurora Herold

Grefier -

- XX -

Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de apelantul pârât și de apelanta pârâtă, împotriva sentinței civile nr. 1791 din 4.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți și.

Cauza are ca obiect acțiune civilă pentru pretenții.

Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 25 noiembrie 2009, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 2 decembrie 2009 și a decis următoarele:

CURTEA

Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 21.02.2007, reclamanții și, au chemat în judecată pârâții și, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să achite reclamanților suma de 1.500.000 euro și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 14.05.2008, reclamanții și, au depus la dosar cerere precizatoare la acțiunea introductivă și răspuns la întâmpinare, prin care au arătat că pretențiile solicitate prin cererea introductivă de instanță în cuantum de 1.500.000 euro reprezintă prețul stabilit în favoarea reclamanților conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.521/18.02.2004 de către BNP și, preț care a fost virat de către cumpărătorul SC () SRL în contul nr.-C 001 002 003 deschis la Banca Comercială - Sucursala pe numele pârâtului, așa cum a fost stabilit prin art.4.3. din contractul de vânzare-cumpărare.

Pârâtul, a formulat completare la întâmpinare la data de 21.05.2008, în temeiul art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, prin care a solicitat respingerea - cererii de judecată a reclamanților ca neîntemeiată; obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată (inclusiv onorariului de avocat), în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

În motivare s-a arătat că prețul achitat de către cumpărător s-a făcut, conform contractului (art. 4.3.), în contul deschis pe numele pârâtului, prețul fiind plătit în întregime.

Prin sentința civilă nr.1791/04.12.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis acțiunea formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții și, a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1.500.000 euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății), a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 57.341,52 lei, cheltuieli de judecată, a respins ca neîntemeiată cererea pârâților privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul, deliberând asupra excepțiilor invocate, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prima scadentă, având în vedere data încheierii contractului și anume 18.02.2004, faptul că se stipulează în contract că suma de 100.000 de euro va fi plătită la aceeași dată - 18.02.2004 și față de dispozițiile art. 101 alin.3 Cod procedură civilă, în ceea ce privește modul de calcul al termenelor pe ani și dispozițiile art. 104 Cod procedură civilă și raportat la împrejurarea că ștampila aplicată pe plic poartă data de 16.02.2007.

Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.521/18.02.2004 de și, părțile în calitate de vânzători au înstrăinat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B, șos.- nr.128 - 154, sector 2, constând în terenul în suprafață de 150.000 mp, identificat cadastral cu număr provizoriu 12198/1 și intabulat în Cartea funciară nr.44828 a Sectorului 2 B către SC () SRL.

Prețul prevăzut în contract era în cuantum total de 7.500.000 euro și urma să fie achitat către vânzători proporțional cu cota parte deținută de fiecare - 6.000.000 euro către soții (80% din preț) și 1.500.000 euro către reclamanți (20% din preț).

Potrivit art.4.3 din contract plata oricărei sume de bani datorată de cumpărătoare urma să fie achitate în contul -C 001 002 003 deschis la Banca Comercială, Sucursala - cont deschis pe numele d-nului.

După cum rezultă din recunoașterile ambelor părți acest preț a fost achitat de către cumpărătoare în contul indicat.

Prin convenția autentificată sub nr.520/18.02.2004 încheiată între reclamantul și pârâtul, pe de o parte, și dl., pe de altă parte, cele două părți s-au obligat, în solidar, să plătească către suma de 3.800.000 euro, în schimbul unei suprafețe de teren de 6 ha situat în B, șos.- nr.128 - 154, sector 2.

Din această sumă, reclamantul a înțeles să suporte suma de 1.725.000 euro, bani pe care trebuia să îi primească de la SC () SRL.

Prin sentința civilă nr.2635/4.04.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, rămasă definitivă prin respingerea apelurilor formulate de prezenții reclamanții prin decizia a 549/8.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, s-a respins acțiunea principală formulată de reclamantul privind constatarea caducității convenției autentificate sub nr.859/9.02.2204 și constatarea nulității convenției autentificate sub nr.520/18.02.2004.

De asemenea, s-a admis cererea reconvențională formulată de pârâtul, reclamantul fiind obligat la plata către pârât a sumei de 225.000 euro în echivalent în lei la data plății.

În motivare s-a reținut că pârâtul a achitat către o sumă de bani mai mare decât cea la care s-a obligat, astfel că este îndreptățit să solicite reclamantului - pârât, codebitor solidar, plata sumei de bani solicitată în plus față de partea sa, fie în temeiul art.1108 pct.3 Cod civil, fie în temeiul gestiunii de afaceri.

În consecință instanța de judecată a admis cererea reconvențională și a obligat pe reclamantul din prezenta acțiune la plata sumei solicitate prin cererea reconvențională.

În primul rând, tribunalul a reținut că obligațiile de plată izvorâte din convenția autentificata sub nr. 520/18.02.2004 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/18.02.2004 de si sunt obligații distincte având cauze juridice diferite, chiar dacă se referă la același imobil.

În ceea ce privește problema dacă în cauză operează autoritatea de lucru judecat cu privire la problema drept a constatării obligației de plata a sumei de 1.725.000 euro în sarcina reclamantului ca urmare a încheierii convenției autentificată sub nr. 520/18.02.2004 și a plății efectuate de către pârâtul către prin raportare la sentința civilă nr.2635/4.04.2007 tribunalul a constatat că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat.

Pe de altă parte, pârâții s-au apărat invocând și compensarea atât legală cât și judecătorească, dar în contextul în care instanța a pus în discuție precizarea cu claritate a modalității de compensare pe care o invocă cât și a necesității timbrării respectivei cereri, la termenul din 24.09.2009 cât și prin cererea scrisă depusă (fila 158) s-a precizat că se invocă în acest dosar faptul că a operat compensarea legală în dosarul nr-, astfel că nu mai există interes în invocarea unei compensații deja constatate.

Or, aceste apărări sunt total eronate, având în vedere că, așa cum s-a reținut mai sus, instanța de judecată nu a fost investită cu o cerere de constatare a existenței unei obligații de plata pentru suma de 1.725.000 euro, ci doar pentru suma de 225.000, neexistând în aceste condiții o judecată contradictorie în care părțile să se apere și pentru care să se desfășoare în proces în condițiile art.6 din CEDO.

Problema în prezenta cauză nu este dacă convenția autentificata sub nr. 520/18.02.2004 este valabilă sau nu sau care sunt motivele pentru care pârâtul ar fi achitat întreaga sumă stipulată în respectiva convenție, ci că nici instanțele care au soluționat dosarul nr- și nici prezenta instanță nu au fost investite cu constatarea intervenirii compensării de drept sau judecătorești.

În acest sens, mai întâi, trebuia să se constate în conformitate cu art.1144 cod civil îndeplinite condițiile legate de existența unor obligații reciproce (or în sentința civilă nr.2635/4.04.2007 nu s-a făcut nici un moment vorbire de existența unei obligații a pârâtului izvorâtă din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 521/18.02.2004, instanța nefiind investită cu astfel de cerere), cât și faptul că respectivele creanțe sunt certe, lichide și exigibile.

În dosarul mai sus menționat peste limitele investirii instanța de judecată s-a mărginit să constate că pârâtul a făcut o plată mai mare decât cea la care s-a obligat și că este îndreptățit să solicite această plată, dar față de principiul disponibilității a acordat doar ceea ce s-a cerut. Respectiva instanță nu a acordat mai mult pentru că a operat compensarea legală sau judecătorească, ci în virtutea principiului disponibilității.

În condițiile în care instanța nu a fost investită cu constarea compensației legale sau judecătorești, nu a analizat apărările părților referitoare la domeniul de aplicație al compensației.

Având în vedere cele reținute mai sus, și reținând, în esență, existența unor izvoare distincte a obligațiilor invocate, faptul că în dosarul nr- nu a operat compensarea, iar prezenta instanță nu a fost investită cu constatarea unei astfel de compensații, văzând mențiunile inserate în art.4.3 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.521/18.02.2004 cât și dispozițiile art.969 Cod civil, tribunalul a admis acțiunea formulată și a obligat pârâții la plata către reclamanți a sumei de 1.500.000 euro (în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății).

Împotriva sentinței instanței de fond au formulat apel pârâții și.

Apelantul - pârât a criticat sentința pentru următoarele motive:

1.În primul rând, sunt total nefondate și lipsite de suport juridic considerentele primei instanțe în momentul în care se afirmă că, în dosarul nr- nu s-au luat în considerare drepturile și obligațiile părților derivând din contractul de vânzare - cumpărare nr. 521/2004 precum și cuantumul tuturor sumelor de bani datorate de cele două părți litigante către, inclusiv datoriile existente între cei doi.

În dosarul nr- aflat pe rolul Judecătoriei Sector 2 B, apelat la Tribunalul București și, în recurs, trimis la Curtea de Apel București (având ca părți: - reclamant - pârât; - intervenient în nume propriu; - pârât - reclamant; - pârât) având ca obiect (printre altele) cererea reconvențională a lui împotriva lui pentru suma de 225.000 Euro, prima instanță de judecată și instanța de apel au admis cererea reconvențională, deoarece "din probele administrate în cauză rezultă că apelantul are de achitat un rest de plată în cuantum de 225.000 Euro către intimatul - pârât - reclamant. prima instanță, admițând în mod corect cererea reconvențională". (pagina 8 din decizia civilă nr. 549/08.04.2008 - Tribunalul București - fila 178 din prezentul dosar).

Însă, dacă suma de 225.000 Euro reprezenta "un rest de plată", rezultă

că acest "rest" trebuia să provină dintr-o diferență între doua sume, iar

diferența de 225,000 Euro derivă din datoria de 1.725.000 Euro a lui față de (convenția nr. 520/18.02.2004 - și care a fost achitată de către pârâtul ) și suma de 1.500.000 Euro ce se cuvenea lui din vânzarea terenului ce face obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 521/18.02.2004 - și care a fost încasată de același pârât pentru a achita suma anterioară.

Intenția lui ca din suma de 1.500.000 de Euro - ce urma să o încaseze din vânzarea cotei sale părți de teren - să își achite (parte din) datoria de 1.725.000 Euro asumata față derezulta expres și fără nici un echivoc din însuși cuprinsul convenției nr.520/18.02.2004:

Cum obiectul cererii reconvenționale formulate de l-a constituit suma de 225.000 Euro întemeiată tocmai pe aceasta diferențe/rest de plată, este evidentă legătura indisolubilă atât între sumele ce fac obiectul celor două dosare (- și -), cât și între cauza și obiectul celor două judecați.

În concluzie, este eronat a se considera - așa cum face prima instanță de judecată în considerentele sentinței apelate (filele 10, 12 -13) - că:

a) "la baza prestațiilor pretinse nu se afla același drept" (fila 10 sentință) sau "obligațiile de plată izvorâte din convenția autentificată sub nr.520/18.02.2004 și contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.521/18.02.2004 de și sunt obligații distincte având cauze juridice diferite și chiar dacă se referă la același imobil" (fila 12 sentință).

În realitate,obiectul litigiului din dosarul nr. - includea (fără a se limita doar la aceasta) și obiectul litigiului din dosarul nr-. Un argument în acest sens îl constituie chiar cuprinsul convenției 520 (ce a făcut obiectul dosarului nr. -) i care prevede că obligațiile asumate prin această convenție urmează a fi stinse cu sumele de bani ce vor fi primite din vânzarea terenului din șos.-, sector 2, B (ce face

obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 521/18.02.2004 - contract ce face obiectul prezentului dosarului nr-).

b) "faptul că sunt acte juridice într-o anumită succesiune în timp și privesc același teren sau că, în concret, cuantumul sumei pretinse de fiecare dintre părți este același nu se poate considera existența unei identități de obiect și cauză. Mai exact, ne aflăm în fața unor raporturi juridice diferite sau cum s-a exprimat doctrina nu există identitate de materie " (fila 10 sentința).

Acest aspect reținut eronat de prima instanță este contrazis expres în chiar cuprinsul sentinței civile nr. 2635/04.04.2007 a Judecătoriei Sector 2 B (dosar nr. -) unde se arată explicit:"din succesiunea actelor juridice încheiate între părți și anterior enumerate rezulta legătura strânsă întreacestea" (pag. 9 din sentința Judecătoriei - fila 112 dosar prezent), precum și "înscrisurile încheiate între părți, obligațiile asumate de acestea prin acte juridice ce s-au succedat la un interval scurt de timp, exclude independența celor două acte juridice în discuție" (pag. 11 din sentința Judecătoriei - fila 114 dosar prezent).

c) "de altfel instanța (Judecătoria Sector 2 B) a menționat în considerente că pârâtul a plătit i este îndreptățit să ceară plata respectivelor sume nu și că reclamantul o i datorează" (fila 12 paragraful final din sentință).

"Logica" acestui raționament juridic al instanței le scapă în totalitate. Aceasta deoarece faptul că pârâtul are de primit o sumă de bani de la și este îndreptățită să o ceară (prin chiar admiterea acestei cereri) nu echivalează - în opinia primei instanțe - cu faptul că îi datorează lui suma respectivă. În acest fel, orice drept subiectiv patrimonial al unui creditor este "rupt" din punct de vedere logico - juridic de obligația corelativă a debitorului de a respecta acel drept, adică de a plăti Nu vedem cum ar putea cineva să pretindă și să i se recunoască o suma de bani de la cineva care nu o datorează.

d)"instanța de judecată(Judecătoria Sector 2 B)nuafost investită cuocerere de constatareaexistenței unei obligații de plată pentru suma de 1.725.000 Euro, ci doar pentru suma de 225.000 Euro, neexistând în aceste condițiiojudecată contradictorie în care părțilesă seapere și pentru caresă sedesfășoare în proces în condițiile art.6din CEDO"(fila 13 sentința)

În condițiile în care:

i)compensația legală operează de drept, chiar fără știrea debitorilor(act. 1144 Cod civil"Compensațiaseoperează de drept, în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta; cele două datoriisesting reciproc în momentul când elesegăsesc existând deodată și până la concurenta cotităților lor respective"),

ii), prin cererea sa reconvențională din dosar nr.-,a solicitat și i s-a admis irevocabildiferențade 225.000 Eurocu titlu de rest de plată,și

iii)în dosarul nr.-reclamanta (în calitate de interveninetă în nume propriu) a arătat expres, în susținerea cererii sale, că"aceasta sumă[de 1.725.000 Euro]reprezintă prețul pe care soțul său l-a primit de laSC() SRL pentru vânzarea coteiceisecuvenea din terenul situat în B, sos. - nr.128-154, sector2,iar intervenientaafost parte în contractele de vânzare - cumpărare nr. 521/18.02.2004 și nr. 796/12.03.2004"(pag. 4 din sentința civilă nr. 2635/04.04.2007 a Judecătoriei Sector 2 B - fila 107 din prezentul dosar).

iv)Judecătoria Sector 2 Bar eținut în considerentele sentinței civile nr. 2635/04.04.2007 faptul că în cauză a fost administrată proba cu înscrisuri,printre care și contractul de vânzare cumpărare nr. 521/18.02.2004(pag. 6 din sentința civilă nr.2635/04.04.2007a Judecătoriei Sector 2 B - fila 109 din prezentul dosar),faptul că la data de 18.02.2004 a fost încheiat și contractul nr. 521(pag. 8 din sentința civilă nr. 2635/04.04.2007 a Judecătoriei Sector 2 B - fila 111 din prezentul dosar),faptul că respectiva convenție nr. 520/18.02,2004 a avut la bază rațiuni financiare. respectiv perfectarea contractului nr.521/18.02.2004(pag. 9-10 din sentința civilă nr. 2635/04.04.2007 a Judecătoriei Sector 2 B - fila 112-113 din prezentul dosar),examinând atât acțiunea principală a lui, cât și cererea reconvențională a lui prin raportare inclusiv la drepturile și obligațiile izvorând din contractul de vânzare - cumpărare nr.521/18.02.2004

v)prin cererea sa reconvențională avea interesul să ceară numai diferența între suma de 1.725.000 Euro și suma de 1.500.000 Euro - inclusiv din rațiuni de timbraj, deoarece ar fi fost lipsit de logică ca acesta să pretindă (și să timbreze) o sumă mai mare în condițiile în care fie i-ar fi putut opune cu succes compensarea legală, fie compensația legală profita ambilor debitori, deci de aceasta se poate prevala și a făcut-o chiar prin cererea sa reconvențională, solicitând "doar" 225.000 Euro ca rest de plată (compensația legală poate fi invocată ca apărare de fond fără a mai fi suspusă timbrării, pentru motivele arătate anterior). Mai mult, este evident că, analizând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța de fond ar fi putut aprecia că succesiunea de operațiuni juridice efectuate de către părțile -se circumscrie perfect unui mandat prin care ambele părți au hotărât care va fi destinația banilor ce urma la fie încasați pentru vânzarea cotei - părți ce revenea lui.

Nu în ultimul rând, a fost vorba de o obligație asumată în solidar de către apelant și de către intimatul, iar faptul achitării acestei datorii nu îi poate fi imputat, atâta vreme cât, pe de o parte, apelantul era singurul care garanta împrumutul cu întreaga avere personală - iar pe de alta, prin plata efectuată a stins întreaga datorie. inclusiv cea a intimatului.

2.Pentru motivele arătate, solicită instanței de apel ca, în principal, să constate ca - operând compensarea legală în dosarul nr- - în

prezenta cauză există autoritate de lucru judecat și să respingă acțiunea reclamanților pe acest aspect; în subsidiar, în cazul în care va considera la fel ca prima instanță că excepția autoritarii de lucru judecat vizează fondul prezentei pricini, să respingă acțiunea ca neîntemeiată.

În final, apreciază faptul că, pronunțând o soluție de o asemenea amploare cu privire la apelantul și familia acestuia (obligarea în solidar a sumei de 1.500.000 Euro), prima instanța de judecată a judecat prezentul litigiu cu o superficialitate și neglijență stupefiante:

- maniera defectuoasă de consemnare a susținerilor părților (de ex. fila 9 alineatul 7 din sentință cuprinde un paragraf incomplet cu privire la o excepție invocată de apelantul );

- "greșelile" de procedură flagrante, sancționate inclusiv de Curtea de Apel București prin casarea încheierii de suspendare a pricinii (și care, în opinia apelantului, a avut o înrâurire semnificativă cu privire la modul de soluționare în continuare a dosarului, după reluarea judecații);

- "considerentele" nelegale și lipsite de suport juridic din cuprinsul întregii sentințe.

Pentru motivele invocate, solicită admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței apelate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Totodată solicită obligarea reclamanților la cheltuieli de judecată (taxa de timbru și timbru judiciar), urmând ca onorariu avocațial să fie recuperat pe cale separată.

Împotriva sentinței civile nr.1791/04.12.2008 a formulat apel și pârâta, criticând-o pentru următoarele motive:

1. Probleme procedurale prealabile.

1.1. Necitarea la judecata în fața primei instanțe. Lipsa totală de contradictorialitate. Încălcarea drepturilor procedurale fundamentale în cadrul procesului.

Nu a fost legal citată pe parcursul judecății în fața primei instanțe și nu a participat la judecarea acesteia, hotărârea fiind pronunțată în condițiile în care întreaga procedură a fost lipsită de contradictorialitatea specifică procesului civil.

Au fost nesocotite, din culpa exclusivă a reclamanților, dispozițiile art.85, 90, 92 Cod procedură civilă și art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Citarea și participarea la proces a pârâtului nu poate înlătura vătămarea produsă prin necitarea apelantei. Drepturile procedurale, precum acela de a fi citat la judecarea cauzei în care ai calitate procesuală, sunt proprii iar încălcarea acestora nu poate fi acoperită prin participarea la proces a altor părți cu situație juridică asemănătoare sau chiar identică. Mandatul între soți consacrat de Codul Familiei nu operează în materie procesuală, deoarece drepturile de natură procesuală sunt proprii și se exercită individual. Mandatul judiciar nu poate fi dat decât în formele și condițiile prevăzute de Codul d e procedură civilă, înlocuind orice prevederi de drept substanțial prevăzute în materia mandatului.

Față de faptul nelegalei citări și, implicit a neprezentării apelantei în fața primei instanțe, rezultă că a fost lipsită de posibilitatea de a face apărări în cadrul judecății în fața primei instanțe, motiv pentru care procedura urmată este afectată de lipsa totală de contradictorialitate în ce o privește.

Principiul contradictorialității este fundamental pentru desfășurarea procesului civil, fiind inclus în conceptul mai nou de proces echitabil, consacrat la nivel constituțional, în art. 21 alin.3 din Constituția României și convențional, în art.6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de motivul indicat,solicită să se dispună admiterea apelului și, în raport de art.297 alin.1 Cod procedură civilă, desființarea hotărârii pronunțate la prima instanță și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Il. Pe fond, hotărârea pronunțată de prima instanță este nelegală, fiind dată ca urmare a analizării incomplete și insuficiente a apărărilor pârâtului și ignorării totale a complexității raporturilor dintre părți.

11.1.Prima instanță a ignorat complet interdependența drepturilor și obligațiilor dintre părți așa cum rezultă din încheierea de către acestea unor acte juridice conexe.

Numai prin analizarea complexității raporturilor născute din încheierea convenției autentificate sub nr.520/18.02.2004 și a contractului de vânzare - cumpărare autentificat la aceeași dată sub nr.521/18.02.2004 se poate determina adevărata natură a raporturilor dintre părți.

Orice tratare a raporturilor dintre părți într-un mod disociat, fără luarea în seamă a caracterului conex al actelor încheiate de acestea în legătură cu suprafața de teren din șos.-, este de natură să creeze o stare de inechitate față de acele părți care și-au asumat responsabilități mai mari în cadrul operațiunii de dobândire și ulterior înstrăinare a suprafețelor de teren și să creeze o stare de injustă satisfacție patrimonială pentru intimații-reclamanți, care nu și-au adus la îndeplinire obligațiile intercorelate ce decurg din convenția autentificată sub nr.520/18.02.2004.

Contrar celor afirmate de reclamanți în fața primei instanțe, dreptul acestora de a încasa suma de 1.500.000 EURO, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.521/18.02.2004 este în strânsă legătură cu obligația asumată la aceeași dată, prin convenția nr.520/18.02.2004 de a suporta suma de 1.725.000 EURO din împrumutul contractat de la.

Toate cele prezentate mai sus, împreună cu faptul semnării convenției într-un raport temporal aproape de concomitență cu contractul de vânzare-cumpărare, conduc la următoare concluzii cu importanță asupra raporturilor juridice dintre părți:

- încheierea contractului de vânzare - cumpărare de către și a fostcondiționatăde încheierea de către aceștia convenției cu. Aceasta era absolut necesară pentru clarificarea situației juridice a celor 6 ha ce trebuiau înstrăinate către C ();

- părțile au convenit în mod expres ca plata sumei de 3.800.000 EURO, stabilită în favoarea lui, în proporție de 1.725.000 EURO - și 2.075.000 EURO -, să se facă din sumele primite de către aceștia de la () cu titlul de preț al terenului înstrăinat către aceasta. S-a instituit prin voința părților un instrument atipic de garantare a plății sumei, în sensul că s-a individualizat sursa de plată. Semnificația identificării în convenție a sursei sumelor necesare pentru acoperirea creanței lui nu poate fi decât aceea a unei înțelegeri a părților de executare intercorelată a convenție și contractului de vânzare - cumpărare, încheierea contractului de vânzare - cumpărare acționând ca o garanție pentru creditor a existenței sumelor necesare acoperirii creanței sale.

- stipularea în contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu C () a plății prețului în contul deschis pe numele nu este o clauză întâmplătoare. În realitate, prin voința expresă a părților s-a instituit oindivizibilitate activăîn privința prețului vânzării. activă, mai rar întâlnită în practică în raport cu mult mai uzitată indivizibilitate pasivă, a avut în speță rolul de a garanta plata datoriei contractate prin convenția nr.580/18.02.2004.

11.2.Au fost ignorate complet în fata primei instanțe dezlegările date asupra unor situații juridice dintre părți în alte litigii angajate cu privire la aceleași raporturi contractuale conexe.

În legătură cu raporturile dintre părți și în strânsă legătură cu drepturile invocate de reclamanți în prezenta cauză instanțele judecătorești au mai stabilit următoarele situații juridice, care se impun și în cauza pendinte:

- s-a stabilit legalitatea convenției nr.859/09.02.2004 care stipula obligația de înstrăinarea către a suprafeței de 6 ha din terenul situat în sos.- nr.128-154 sentința civilă nr.2635/04.04.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, alin. 1, p. 9;

- s-a stabilit că obligația asumată prin convenția nr.859/09.02.2004 cu obligația de plată în solidar către a sumei de 3.800.000 EURO de către (2.075.000 EURO) și (1.725.000 EURO) sentința civilă nr.2635/04.04.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, alin.2, p 9;

- s-a stabilit că, convenția autentificată sub nr.520/18.02.2004 a avut la bază rațiuni financiare în strânsă legătură cu înstrăinarea terenului către () sentința civilă nr.2635/04.- pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, alin.3, p. 9;

- s-a stabilit că, convenția nr.580/18.02.2004 este valabilă, nefiind afectată de nulitate;

- s-a stabilit că din suma de 3.800.000 EURO pe care și o datorau în solidar lui, în proporțiile determinate prin convenție, a achitat în total suma de 3.525.000 EURO deși avea obligația de a suporta numai suma de 2.075.000 EURO, iar pentru diferență a operat o remitere de datorie ce a profitat și lui - sentința civilă nr. 2635/04. 04. 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, alin 2, p. 11;

- s-a stabilit ca, achitând o sumă mai mare decât cea la care s-a obligat, beneficiază de dispozițiile art.1108 pct.3 Cod civil, în sensul că se subroga de drept, prin instituția subrogării legale, în drepturile creditorului plătit - sentința civilă nr.2635/04.04.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B, alin. 1, p. 12;

- a fost obligat să plătească lui suma de 225.000 EURO. Suma reprezintă o parte din suma achitată de lui și pentru care a operat subrogarea legală în drepturile creditorului plătit în favoarea codebitorului care achită în întregime datoria solidar asumată împreună cu alt codebitor.Instanța a reținut că suma pentru care a operat subrogarea este mai mare dar a acordat numai 225.000 EURO, potrivit principiului disponibilității.

În ce privește efectele sentinței civile nr. 2635/04.04.2007 pronunțate de Judecătoria sectorului 2 B, prin aceasta:

- s-a stabilit existența unei creanțe a lui contra lui, decurgând din subrogarea legală în drepturile creditorului plătit;

- s-a stabilit că, cuantumul creanței contra lui este reprezentat de suma achitată de lui peste suma pe care și-a asumat-o prin convenție;

- a fost obligat la suma de 225.000 EURO, potrivit principiului disponibilității. Aceasta nu înseamnă că restul creanței derivând din subrogația legală în drepturile creditorului plătit a dispărut sau că ar fi fost cumva exonerat de aceasta. Singura semnificație a obligării sale la plata a numai 225.000 EURO este aceea că atât era suma pentru care a considerat că are nevoie de un titlu executoriu constituit dintr-o hotărâre judecătorească. Pentru restul sumei 1.500.000 EURO (1.725.000 EURO, plătiți creditorului - 225.000 EURO, solicitați a fi plătiți efectiv de ) nu era nevoie a se solicita un titlu executoriu constând în hotărâre judecătorească deoarece s-a considerat că pentru aceasta operează compensarea legală și că datoria reciprocă s-a stins;

a solicitat Judecătoriei sectorului 2 și a primit numai obligarea la plata sumei ce rămas în urma compensării legale, respectiv 225.000 EURO.

Toate dezlegările unor probleme litigioase date de Judecătoria sectorului 2 în procesul angajat anterior se impun și prezentei instanțe, ele intrând în puterea lucrului judecat având valoarea unor chestiuni litigioase soluționate între părți. Desigur că aducerea în discuție a acestora se face în cadrul analizei fondului cauzei iar nu pe baza de excepție, fapt ce nu diminuează forța obligatorie a constatărilor judecătorești anterioare.

11.3.Prima instanță în mod greșit nu a analizat apărările pârâtului întemeiate pe compensarea legală a datoriilor reciproce pe motivul cănu ar fi fost învestită cu constatarea unei compensații legale sau judecătorești.

În realitate,pretențiile solicitate de reclamanți nu sunt întemeiate deoarece creanța invocată de aceștia s-a stins prin compensarea legală cu sumele achitate de creditorului comun, dobândind prin efectul subrogației legale reglementate art.1108 pct.3 Cod civil calitate de creditor față de fostul codebitor solidar.

3.1. Din punct de vedere procedural, este greșită neanalizarea problematicii compensației sub argumentul superficial al faptului căinstanța nuafost investită cuocerere de constatareacompensației legale sau judecătorești.Pârâtul s-a apărat constant în fața primei instanțe invocând faptul că a operat compensarea între creanța pretinsă de reclamanți și cea pe care o avea contra lor ca urmare a subrogării în drepturile creditorului plătit. Este pe deplin acceptat că compensația legală, invocată de altfel și de pârât, poate fi opusă pe cale de apărare, nefiind necesară formularea unei cereri reconvenționale care să învestească instanța cu o atare cerere. Prin urmare, prima instanță în mod greșit s-a considerat neînvestită cu o cerere de constatare a compensației legale. O atare apărare făcută de pârât era suficientă din punct de vedere procedural pentru a învesti instanța. În plus, compensația legală, fiind o simplă apărare de fond, poate fi opusă și direct în apel, deoarece numai compensația judiciară este concepută ca o cerere nouă.

3.2.Compensația legală a operat.

În termenii art.1144 Cod civil,compensația legală operează de drept, in puterea legii și chiar când debitorii nu ar ști nimic despre aceasta. Datoriile reciprocesesting În momentul În care elesegăsesc existând deodată, până la concurența cotităților lor respective.

Compensația legală operează automat, fiind o plată forțată, fără intervenția părților sau a judecătorului. Pentru aceste motive compensația legală nu trebuie cerută în justiție, ea fiind cel mai adesea invocată pe cale de apărare atunci când unul dintre creditorii reciproci ar intenționa să valorifice creanța stinsă prin compensare. În aceste cazuri, instanța nu dispune compensarea ci numai constată, fie și în considerentele hotărârii, că a operat în trecut compensația legală, urmarea fiind respingerea ca nefondată a pretenției întemeiată pe o creanță stinsă.

Condițiile de operabilitate a compensației legale au fost îndeplinite dar prima instanță a refuzat analizarea acestora:

- au existatobligații reciproce- creanța invocată de intimații reclamanți și creanța dobândită asupra acestora de ca urmare a subrogării legale, conform art.1108 pct.3 Cod civil, în drepturile creditorului comun plătit. Această din urmă creanță a fost de 1.725.000 EURO, partea datorată de conform convenției autentificate sub nr.580/18.02.2004;

- obligațiile reciproce au avut ca obiectsume de bani;

- creanțele au fost deopotrivăcerte, lichideșiexigibile.Creanța estecertădacă existența ei este sigură. Existența creanței lui contra lui decurgând din subrogarea legală a primului în drepturile creditorului plătit este certă, ea fiind recunoscută prin sentința civilă nr.2635/04.04.2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 2. Instanța a recunoscut cu autoritatea lucrului judecat că prin plata întregii sume de 3800.000 EURO către, s-a subrogat în drepturile acestuia față de pentru sumele ce exced partea sa din datorie. Faptul că, potrivit principiului disponibilității, instanța a limitat obligarea lui la suma de 225.000 EURO nu poate atrage concluzia limitării creanței la această sumă. De altfel, o atare concluzie este exclusă chiar de instanță atunci când afirmă că, creanța lui este mai mare decât suma pentru care a solicitat constituirea unui titlu executoriu. Prin urmare, certitudinea subrogării legale și, implicit a creanței contra codebitorului solidar, nu poate fi pusă la îndoială decât cu încălcarea autorității de lucru judecat sub aspectul chestiunii litigioase dezlegate de instanța anterior învestită. Creanțele reciproce sunt lichide, în sensul arătat de art.379 alin.4 Cod procedură civilă.

3.3. Este nedovedită și nu are valoarea decât a unei simple afirmații, susținerea reclamanților în fața primei instanțe potrivit căreia nu ar opera compensația legală deoarece în cauză ar fi vorba de un depozit neregulat. Reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe obligațiile decurgând dintr-un depozit neregulat. Dacă ar fi existat un asemenea raport contractual între reclamanți și pârâți, cu siguranță că acesta ar fi trebuit să constituie temeiul pretențiilor de plată a sumei de 1.500.000 EURO dar reclamanții nu și-au întemeiat cererea pe un asemenea contract. În plus, depozitul neregulat trebuie dovedit de către cel care îl invoca iar proba se poate face numai prin înscrisuri, conform art.1597 Cod civil. În fața primei instanțe, reclamanții nu au administrat nici o probă în dovedirea existenței unui contract de depozit neregulat, pe care însă îl invocă în încercarea de a evita efectelecompensației legale.

3.4. Nu există nici un caz de desființare a compensației legale, așa cum au susținut reclamanții în fața primei instanțe.

În litigiul soluționat la Judecătoria sectorului 2 a solicitat plata numai a sumei de 225.000 EURO, care este chiar diferența pentru carecompensația legalănu a operat. Din suma de 1.725.000 EURO, pe care a achitat-o creditorului și pentru care s-a subrogat în drepturile acestuia, s-a compensat legal suma de 1.500.000 EURO, ceea ce explică de ce a solicitat în cadrul acelui litigiu pronunțarea unei hotărâri numai cu privire la 225.000 EURO. Această sumă reprezintă diferența necompensată legal. și-a manifestat disponibilitatea numai în ce privește suma de 225.000 EURO deoarece numai în ce privește această sumă avea nevoie de un titlu executoriu. Restul creanței, rămasă de 1.500.000 EURO, operând compensația legală, nu a mai fost solicitată la plată în cadrul acelei acțiuni.

Prin urmare,nuaurmăritpe pentru plata sumei de 1.500.000 EURO pentru care a operat compensația legală, ci pentru cotitatea necompensată. În mod similar, nu se poate afirma cănu i-a opus compensația legalălui în cadrul procesului la Judecătoria sectorului 2, deoarece suma solicitată de acesta din urmă era excedentă compensării legale.

Pentru motivele arătate solicită să fie admis apelul iar, în cazul în care nu va fi aplicat motivul invocat la pct.l din cererea de apel, să se dispună schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de și.

La data de 10.06.2009, apelantul a depus precizări și dezvoltări la motivele de apel, prin care a reiterat și dezvoltat motivele arătate anterior.

La data de 04.11.2009 apelanta a invocat un nou motiv de apel referitor la necompetența primei instanțe în judecarea litigiului, în raport de natura comercială a litigiului, de cauza invocată de reclamanți și de temeiul pretențiilor acestora reținut de prima instanță.

În susținerea acestui motiv de apel, apelanta arată că, în mod constant reclamanții au arătat că temeiul pretențiilor lor îl reprezintă contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 521/2004, respectiv art. 4.3 din acest contract, negând orice legătură cu alte acte încheiate de părțile din prezentul litigiu cu alte persoane, aspect ce ridică problema competenței primei instanțe. Contractul de vânzare - cumpărare nr. 521/2004 are natură comercială, conform art. 4. comercial coroborat cu art. 56.

Față de comercialitatea actului din care decurg pretențiile reclamanților și extinderea acestei naturi asupra tuturor părților acestuia fără distincție, rezultă că judecarea în fața primei instanțe s-a făcut cu nesocotirea regulilor de competență, instanța competentă fiind Tribunalul București - secția comercială.

Prin întâmpinare, reclamanții au solicitat respingerea apelului formulat de ca nefondat pentru următoarele considerente.

În primul rând, apelantul critică sentința primei instanțe numai prin raportare la sensurile stricte ale noțiunii " rest de plată", și nu prin prisma temeiurilor de drept și de fapt ce au fost reținute de prima instanță.

În al doilea rând nu se poare reține susținerea sa că, în litigiul ce a format obiectul dosarului nr-, unde a fost folosită sintagma " rest de plată ", înseamnă automat că s-ar fi reținut și constatat compensarea legală. Astfel, din motivarea acelei hotărâri se poate observa că instanța a acordat numai suma de 225.000 euro nu pentru că a operat compensarea legală sau judecătorească, ci în virtutea principiului disponibilității, această fiind suma cerută prin reconvențională. De altfel, acea instanță nici nu a fost investită cu vreo cerere privind compensația legală sau judecătorească.

Este total nefondată susținerea apelantului că la baza prestațiilor pretinse de părți s-ar afla același drept, ca și obligațiile de plată izvorâte din convențiile 520 și 521. În primul rând, arătăm că în cele două convenții sunt obligații distincte, având cauze juridice distincte, chiar dacă se referă la același imobil.

Pe fondul cauzei, reclamanții susțin că nici în prezenta cauză apelanții nu au invocat instituția compensării legale sau judiciare, cum corect a reținut și tribunalul, după cum nu se poate reține o autoritate de lucru judecat cu privire la această chestiune a compensării, în raport de litigiul anterior.

Cu privire la apelul declarat de apelanta, se solicită respingerea lui ca nefondat.

În primul rând, se arată că toate motivele și apărările formulate cu privire la indivizibilitatea activă a prețului primit de la cumpărătoarea SC SRL, exced cadrului procesual întrucât nu au fost invocate în fața instanței de fond, astfel că nu pot fi primite.

Cu privire la necitarea apelantei în fața instanței de fond și a lipsei de contradictorialitate, se susține că a fost legal citată la toate termenele de judecată, iar la ultimul termen a fost reprezentată de către avocatul soțului său, care a fost prezent personal în instanță. Intimații susțin că apelanta și-a exercitat drepturile procedurale prin mandatar, în condițiile art. 67 și următoarele civil, dreptul de reprezentare al apelantei - pârâte putând fi dat de soțul său avocatului care l-a asistat.

Se mai invocă faptul că nu a fost dovedită vătămarea apelantei prin necitarea sa.

De altfel, intimații susțin că, se impune doar admiterea apelului acestei apelante pentru acest eventual motiv, și rejudecarea cauzei doar în contradictoriu cu această parte și nu și cu celălalt apelant.

În completarea la întâmpinare, părțile invocă alte aspecte legate de fondul litigiului, susținând, în principal că, în speță este vorba despre un depozit neregulat.

De altfel, chiar în situația în care, s-ar admite că ar fi operat o compensație în mod automat, ea ar fi rezolvită de drept.

Cu privire la competența primei instanțe, intimații susțin că instanța civilă este competentă să soluționeze litigiul întrucât temeiul pretențiilor este reprezentat de contractul de depozit neregulat.

Prin cererea de chemare în judecată, nu a fost pusă în discuție vreo obligație rezultată din raportul juridic de vânzare - cumpărare dintre societatea cumpărătoare și vânzători, întrucât acesta a achitat prețul vânzării, ci doar am solicitat partea noastră de preț, conform contractului de depozit neregulat.

Examinând apelurile prin prisma criticilor formulate, curtea reține următoarele aspecte.

În primul rând, curtea apreciază că are prioritate în examinarea motivelor de apel motivul legat de necitarea legală a apelantei - pârâte care se privește ca fiind întemeiat.

Potrivit art.297 alin.1 Cod procedură civilă în cazul în care se constată că, judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța va desființa hotărârea apelată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Articolul 105 alin.2 din Codul d e procedură civilă prevede că "Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie."

Articolul 107 din Codul d e procedură civilă prevede că "Președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității."

În cauză, litigiul s-a judecat cu procedura de citare apelantei nelegal îndeplinită, aceasta nemaifiind citată pentru termenele din data de 8.10 și 9.11 în fața instanței de fond.

Astfel, nu poate fi primită susținerea intimaților că aceasta ar fi fost reprezentată de avocat, întrucât conform delegației aflate la fila 73 din dosar avocatul era împuternicit să-l reprezinte numai pe pârâtul și nu rezultă din nici unul din actele dosarului că pârâta l-ar fi împuternici pe același avocat să o reprezinte, mai ales că nici nu a fost prezentă în fața instanței. Nu se poate pune problema împuternicirii avocatului de către soțul său, întrucât în acest caz cei doi aveau fiecare calitate procesuală pasivă și, de altfel, nici măcar nu rezultă expres că soțul ar fi împuternicit expres avocatul în acest sens.

Este deci evident că procedând la soluționarea cauzei în fond, deși procedura de citare a pârâtei nu era legal îndeplinită, tribunalul a pronunțat o hotărâre nelegală, care nesocotește dreptul părții la un proces echitabil, cu componenta sa, respectiv dreptul la apărare.

Nu se poate pune problema în acest caz a desființării sentinței numai față de apelanta, întrucât litigiul trebuie judecat în mod unitar, în caz contrar s-ar ajunge la o rejudecare formală, instanța fiind ținută de soluția pronunțată cu privire la celălalt apelant, pentru a nu se nesocoti puterea de lucru judecat a primei hotărâri.

Curtea apreciază că secția civilă a tribunalului este competentă, întrucât litigiul ce poartă între părți vizează, nu aspectele referitoare la contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu SC SRL care a fost în întregime executat, prețul a fost integral achitat, ci raporturile între cei doi vânzători, care sunt raporturi juridice civile.

Toate celelalte critici formulate de părți în apel și prin întâmpinări nu pot fi analizate în aceste condiții, urmând a fi avute în vedere de instanța investită cu rejudecarea cauzei.

Față de considerentele expuse, curtea în temeiul dispozițiilor art.297 alin.1 Cod procedură civilă admite ambele apeluri, desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile formulate de apelantul - pârât și de apelanta - pârâtă, ambii domiciliați în B, șos.- nr.46 B, sector 1 și cu domiciliul ales în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1791/04.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - reclamanți și, domiciliați în B,-, sector 1 și cu domiciliul ales în B,-, - 54,.A,.1,.4, sector 1.

Desființează sentința și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 02.12.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

-

GREFIER

Red.

./

10 ex./06.01.2010

TB-4 -

Președinte:Andreea Doris Tomescu
Judecători:Andreea Doris Tomescu, Ioana Aurora Herold

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 7007/2009. Curtea de Apel Bucuresti