Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 66
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Lucian Crăciunoiu
JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta Direcția Silvică ște, prin reprezentant legal, cu sediul în ște, dul - - I, nr.68, județul D, împotriva sentinței civile nr.1698 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în comuna, sat, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă Direcția Silvică ște, reprezentată de consilier juridic, conform împuternicirii aflată la fila 14 dosar, și intimatul-pârât, personal și asistat de avocat din cadrul Baroului D, conform împuternicirii avocațiale din 20.01.2010, aflată la fila 13 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, prin apărători, având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților, prin apărători, în susținerea și combaterea recursului.
Consilier juridic, pentru recurenta reclamantă Direcția Silvică ște, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru evocarea fondului.
Arată recurenta reclamantă că în mod greșit instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamantei se naște de la momentul la care a luat cunoștință de faptul că pârâtul și-a îndeplinit necorespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul întocmirii proceselor verbale de infracțiune întocmite de pârât.
Instanța de fond și-a întemeiat soluția pe adresa emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, în care se face referire la rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorii indicați în aceste procese verbale, în adresă menționându-se că borderourile de expediere a corespondenței anterioare anului 2005 nu se mai află la arhiva parchetului.
Astfel, arată recurenta reclamantă, nu s-a făcut dovada comunicării soluțiilor dispuse de parchet către aceasta, prin urmare, singura comunicare a parchetului cu privire la aceste cauze a fost în 8.01.2009, acesta fiind momentul nașterii dreptului unității la acțiune împotriva salariatului.
Susține recurenta reclamantă că instanța a analizat cauza doar prin prisma art.8 din Regulamentul de pază, or trebuia să țină seama că soluțiile de și continuarea cercetărilor în vederea identificării autorilor ar fi trebuit să conducă la constatarea că salariatul nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, de identificare a autorilor, iar răspunderea pădurarului are loc prin prisma existenței faptelor - contravenții sau infracțiuni - prin care se produc pagube fondului forestier proprietate publică a statului, din soluțiile parchetului rezultând fără putință de tăgadă că faptele există.
Solicită admiterea recursului, respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune a reclamantei, casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare pentru evocarea fondului. Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, pentru intimatul pârât, solicită respingerea recursului ca nefondat.
Arată intimatul pârât, prin apărător, că în mod corect instanța a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, deoarece rezoluțiile Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, de scoatere de sub urmărire penală a celor cercetați au fost comunicate reclamantei, așa cum au fost comunicate și rezoluțiile de clasare a cauzelor încă din 2004, astfel că dreptul la acțiune al reclamantei s-a prescris.
Mai susține intimatul pârât că și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, potrivit art.22 din Regulament, a surprins persoanele respective, a întocmit procesele verbale, a predat actele la Ocolul Silvic, iar acesta la Parchet.
Solicită respingerea recursului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.1338/120/25.03.2009 pe rolul Tribunalul Dâmbovița, reclamantul Direcția Silvică ște a chemat în judecată pe intimatul, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se angajeze răspunderea patrimonială a acestuia, în temeiul art.270 din legea 53/2003, și să fie obligat la plata sumei de 7.563,26 lei, daune ocazionate unității reclamante prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu.
În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul a îndeplinit funcția de pădurar în cadrul Ocolului Silvic ște. În exercitarea atribuțiilor de serviciu, în conformitate cu prevederile Regulamentului de pază și a fișei postului, a încheiat procese verbale de infracțiune pentru fapte de tăiere fără drept și sustrageri de material lemnos.
Conform art.22 din ordinul 15/1998 al Ministerului Silviculturii, pădurarii răspund material în condițiile prevăzute de Codul Muncii, pentru orice faptă ilegală săvârșită împotriva fondului forestier, dacă pentru recuperarea pagubelor produse a încheiat acte care ulterior s-au constatat de organele de justiție sau procuratură fiind neîntemeiate.
Față de soluțiile date de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, se impune a da eficiență art.22 din Regulamentul de pază.
Prin întâmpinarea formulată de pârât s-a solicitat respingerea acțiunii ca nelegală.
Pe cale de excepție, pârâtul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, acțiunea fiind introdusă cu depășirea termenului de 3 ani.
În fapt, soluțiile de neîncepere a urmării penale pentru motivul că persoanele pentru care s-au întocmit procese verbale nu au săvârșit fapta, au fost din anii 2001, 2002, iar parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, la datele respective, a dispus continuarea cercetărilor de către Postul de Poliție în vederea identificării autorilor tăierilor și sustragerilor ilegale de arbori.
Reclamanta avea posibilitatea de a intenta acțiune împotriva pârâtului în recuperarea pagubelor în maxim 3 ani de la data când s-a constatat nevinovăția celor sancționați.
Textele de lege, art.270 din legea 53/2003, Codul Muncii și art.22 din Ordinul 15/1988 sunt ulterioare datelor la care se presupune că pârâtul a prejudiciat reclamanta, astfel că nu pot fi aplicate retroactiv.
Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat să se constate că fiecare document de constatare a infracțiunilor a fost făcut în prezenta unor martori care au confirmat cele constatate și consemnate în actul respectiv.
Reclamanta a depus la data de 14.05.2009 răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea excepției, întrucât, cercetând faptele consemnate în procesele verbale întocmite de intimat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviștea constatat că în toate cazurile nu existau indicii cu privire la săvârșirea faptelor de către învinuiți, fiind îndoieli cu privire la credibilitatea celor consemnate de pădurar. Prin urmare, răspunderea pădurarului putea fi angajată numai în condițiile în care parchetul nu a confirmat faptele consemnate în actele întocmite si contestate de acesta.
Deși procesele verbale de infracțiune au fost întocmite în anii 2000-2002, parchetul a comunicat Ocolului Silvic ște soluția dispusă în data de 08.01.2009, așa cum a reieșit din adresele de înaintare a ordonanțelor în toate cele 8 cazuri, acesta fiind momentul de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune, întemeiată pe art.22 din Regulamentul de pază, față de pădurar.
S-au depus la dosar, în copie, adresele nr.196/13.01.2009, nr.430/09.02.2009, nr.1030/09.02.2009 întocmite de Direcția Silvică ște Ocolul Silvic ște, ordonanțe de clasare nr.692/P/24.12.2008, 987/P/24.12.2008, 991/P/2002, 989/P/2002, 983/P/2002, 616/P/2001, 3435/P/2000 întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, procese verbale de constatare a infracțiunii nr.713/13.07.2001, nr.1157/06.03.2000, 748/13.02.2001, 4240/23.11.2000, împuternicire, adresă nr.830/III/13/2009 întocmită de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, dovezi de comunicare din 09.01.2009, 08.01.2009.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.1698 din 8 octombrie 2009, admis excepția prescripției dreptului la acțiune formulată de pârâtul și a respins acțiunea promovată de petenta Direcția Silvică ște, ca prescrisă.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit adresei nr.1030/09.02.2009 întocmită de Ocolul Silvic ș te, pârâtul a de ț inut func ția de pădurar în perioada 10.07.1996-10.04.2002 în cadrul Ocolului Silvic ște.
În această perioadă, pârâtul a întocmit mai multe procese verbale de constatare a infrac țiunilor silvice, respectiv procesele verbale de constatare a infracțiunii nr.713/13.07.2001, din 04.03.2002, nr.1157/06.03.2000, 748/13.02.2001, 4240/23.11.2000.
În urma cercetării infrac țiunilor sesizate de către organele de cercetare penală s-au emis mai întâi ordonanțe de scoatere de sub urmărire penală sau neîncepere a urmăririi penale nr.692/P/2001, 983/P/2002, 616/P/2001, nr.3435/P/2000, care potrivit dovezilor de comunicare și adresei nr.890/III/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, au fost comunicate reclamantei la datele de 31.03.2003 și 14.06.2005. Motivul pentru care s-au dispus aceste măsuri a fost determinat de faptul că nu persoanele identificate în procesele verbale de constatare a infracțiunilor întocmite de pârât erau vinovate de săvârșirea faptelor de tăiere a arborilor, ci altcineva. Față de această situație, dosarele au fost trimise postului de poliție pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii persoanelor vinovate (a identificării autorilor).
Ca urmare a cercetărilor efectuate au fost emise ordonan ț ele de clasare nr.692/P/24.12.2008,987/P/24.12.2008,991/P/2002,989/P/2002,983/P/2002,616/P/2001, 3435/P/2000 întocmite de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, comunicate reclamantei la data de 08.01.2009, prin toate constatându-se fie că nu a fost identificat autorul faptei, fie că s-a împlinit termenul de prescrip ție a răspunderii penale, motiv pentru care cauzele penale au fost clasate.
Art.270 alin.1 din legea 53/2003 prevede că salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor. Potrivit art.283, alin.1, lit.c din Codul Muncii, termenul de prescripție a răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajatori este de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, termen prevăzut și în dreptul comun.
Ordinul nr.15/1998 privind regulamentul de pază arată, la art.12 lit.e, că pădurarul încheie acte de constatare a contraven țiilor ș i infrac țiunilor silvice, dispune confiscarea acestora și ține evidența în condica de serviciu; actele de constatare sunt înaintate șefului de district în termen de 5 zile de la data întocmirii lor.
Prima instanță a mai reținut că art.8 din acela ș i act normativ arată că personalul silvic cu atribu ții de pază a pădurilor, vânatului ș i pe ș telui, are sarcina să asigure prevenirea săvâr ș irii de fapte care potrivit prevederilor legale constituie infrac ț iuni sau contraven ții. În cazul în care se comit asemenea fapte, trebuie să identifice persoanele ș i să ia măsuri în vederea sanc ționării lor și recuperării pagubelor, conform legii.
Conform art.23 din ordinul nr.15/1998, constatările ce se fac în timpul inspec ției se trec într-un act de control în care se consemnează atât realizările cât ș i deficien țele cu indicarea eventualelor pagube ce trebuie recuperate. Pentru prejudicii imputabile se va anexa actul de control și o notă explicativă a celui controlat. Art.24 prevede că eventualele prejudicii neconsemnate sau consemnate defectuos în actul de control ș i care ulterior se identifică de un alt organ de control ierarhic superior se recuperează de la cei care l-au pricinuit, iar în cazul în care nu mai poate fi recuperat de la ace știa, se impută potrivit legii, celor care au efectuat controlul necorespunzător.
Prescripția este definită de art.1 alin.1 din Decretul 167/1958 care arată că "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege". Deci prescripția stinge dreptul la acțiune neexercitat în termenul de prescripție.
Art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 dispune: " Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită."
Potrivit art.100 alin.3 și 4.pr.civ. când termenul este stabilit pe ani sau pe luni, el se va împlini în ziua corespunzătoare din ultimul an sau lună.
În speță, termenul de prescripție a început să curgă la momentul la care reclamanta a luat cunoștință de faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, în sensul neidentificării autorilor faptelor de taiere, respectiv la datele de 31.03.2003 și 14.06.2005, când obligația a devenit exigibilă. Din acel moment, reclamanta trebuia să acționeze împotriva pădurarului vinovat de încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv art.8 si 24 din OM 15/1988 privind regulamentul de paza.
Deși art.24 din regulamentul de pază vorbește de recuperarea prejudiciului în cazul faptelor constatate în mod defectuos, de la persoanele vinovate identificate ulterior, și în cazul imposibilității recuperării, de la persoanele care au încheiat actele de control, textul de lege menționat nu stabilește o ordine obligatorie a urmăririi în vederea recuperării prejudiciului, prevăzând doar persoanele împotriva cărora se pot îndrepta organele prejudiciate pentru repararea prejudiciului.
Mai mult decât atât, în speță organele de cercetare penală au dispus scoaterea sau neînceperea urmăririi penale și continuarea cercetărilor în vederea identificării autorilor faptelor de taiere ilegala de arbori. In această situație, reclamanta trebuia să constate că pârâtul nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu prin neidentificarea persoanelor vinovate și întrucât exista riscul imposibilității de identificare a acestora să dea dovada de vigilență, antrenând răspunderea persoanei vinovate. In orice caz, reclamanta ar fi putut să aștepte finalizarea cercetărilor penale privind identificarea autorilor, cel mult trei ani de la data la care a luat cunoștință de îndeplinirea defectuoasa a atribuțiilor de serviciu de către pârât, iar în cazul în care cercetările penale nu s-ar fi finalizat până la împlinirea acestui termen, trebuia să acționeze în justiție sau să încerce să obțină măcar o recunoaștere a pretențiilor sale din partea pârâtului, în interiorul celor trei ani, pentru a întrerupe termenul de prescripție ce începuse să curgă.
Ulterior, în situația în care acele persoane ar fi fost identificate, pârâtul avea posibilitatea recuperării prejudiciului eventual achitat deja reclamantei, de la aceste persoane, pe calea dreptului comun.
Faptul că cercetările penale au continuat în ceea ce privește identificarea autorilor faptelor ilegale, nu a putut constitui o împrejurare ce suspenda sau întrerupea termenul de prescripție, neîncadrându-se în situațiile limitativ prevăzute de art.13-16 din Decretul 167/1958.
Prin urmare, instanța de fond a constatat că termenul de prescripție s-a împlinit la datele de 31.03.2006 si 14.06.2008, cererea de chemare în judecată fiind introdusă la data de 25.03.2009, astfel că a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamanta Direcția Silvică ște, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, Direcția Silvică ște a arătat, în esență, că prima instanță a interpretat în mod eronat normele legale privind prescripția dreptului la acțiune, având în vedere că la dosar nu există nicio dovadă de comunicare a soluțiilor date de parchet către recurentă.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că, la datele de 31.03.2003 și 14.06.2005, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviștea comuncat reclamantei mai multe rezoluții de neîncepere a urmăririi penale și de scoatere de sub urmărire penală a unor persoane pentru care s-au întocmit procese verbale de constatare de către intimat. Potrivit adresei nr.890/III/13/2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, borderourile de expediere a corespondenței anterioare anului 2005 au fost predate la Arhivelor Naționale.
Având în vedere soluțiile dispuse de parchet, termenul de prescripție a început să curgă de la momentul la care reclamanta a luat cunoștință de faptul că pârâtul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, respectiv la datele de 31.03.2003 și 14.06.2005, când obligația a devenit exigibilă.
Prin urmare, Curtea reține că în mod corect instanța de fond a stabilit că acțiunea promovată de petenta Direcția Silvică ște este prescrisă.
Față de aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. Curtea va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Silvică ște, prin reprezentant legal, cu sediul în ște, dul - - I, nr.68, județul D, împotriva sentinței civile nr.1698 din 8 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimatul-pârât, domiciliat în comuna, sat, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 ianuarie 2010.
Președinte, JUDECĂTORI: Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
- - - - - -
Grefier,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120
Red. LC/
4 ex./09.02.2010
f- Trib.
Președinte:Lucian CrăciunoiuJudecători:Lucian Crăciunoiu, Violeta Dumitru Cristina Mihaela
