Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 66/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 66/2010 -
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL CONSTRUCȚII DE MAȘINI "" cu sediul în S M,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin împuternicit cu domiciliul procedural ales în S M,-/10, împotriva sentinței civile nr. 592 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:
Instanța, din oficiu invocă excepția tardivității recursului, față de împrejurarea că hotărârea atacată a fost comunicată pârâtului la data de 21 iulie 2009, iar cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 5 noiembrie 2009.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 592 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul, prin împuternicit, în contradictoriu cu pârâtul Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini "" S M, și în consecință a fost obligat pârâtul să achite reclamantului ajutor de deces după defunctul -, decedat la 14.02.2009, în cuantum de 5 salarii actualizate conform indicelui de inflație la data plății, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că tatăl reclamantului, defunctul, decedat la 14.02.2009, a lucrat ca profesor la pârâtul Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini "" S În calitate de moștenitor, reclamantul beneficiază de un ajutor în cuantum de 5 salarii ale persoanei decedate, din bugetul asigurărilor sociale, conform art. 36 pct. 5 lit. c din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ preuniversitar din 2007 - 2008.
Deși același drept este prevăzut și de art. 106 alin. 2 din Legea nr. 128/1997 privind statutul personalului didactic, pârâtul nu a dat curs cererii reclamantului, motiv pentru care instanța, în baza art. 284 Codul muncii și a textelor de lege de mai sus, a admis acțiunea conform dispozitivului.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis cererea formulată de petentul, prin împuternicit, privind îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinței civile nr. 592/D/2009 pronunțată în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul Grup Școlar Industrial Construcții de Mașini "" S M; s-a dispus îndreptarea erorii materiale decurgând din menționarea cheltuielilor de judecată și, în consecință, alineatul 3 al dispozitivului va avea următorul conținut corect: "Obligă pârâtul să achite reclamantului 1.000 lei cheltuieli de judecată"; s-au menținut celelalte dispoziții.
În motivarea încheierii, tribunalul a reținut că cererea formulată se încadrează în dispozițiile art. 281 Cod procedură civilă, întrucât din eroare la redactare, în dispozitivul sentinței civile nr. 592/D/29.06.2009 s-a trecut "Fără cheltuieli de judecată", pe când în minuta aceleași sentințe sunt menționate aceste cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței tribunalului a declarat recurs pârâtul Grupul Școlar Industrial Construcții de Mașini "" S
La termenul din 19 ianuarie 2010, instanța, din oficiu a invocat excepția tardivității recursului.
Analizând excepția, Curtea de APEL ORADEAa apreciat-o întemeiată, față de împrejurarea că hotărârea atacată a fost comunicată pârâtului la data de 21 iulie 2009, iar cererea de recurs a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare la data de 5 noiembrie 2009, recursul declarat în cauză fiind astfel formulat cu depășirea termenului legal de 15 zile, motiv pentru care în baza art. 301 Cod procedură civilă recursul civil de față va fi respins ca tardiv, constatându-se totodată că partea intimată nu a solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca tardiv recursul civil declarat de pârâtul GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL CONSTRUCȚII DE MAȘINI "" cu sediul în S M,-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, prin împuternicit cu domiciliul procedural ales în S M,-/10, împotriva sentinței civile nr. 592 din 29 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.
jud.fond. -
dact.
4 ex./5.02.2010
- 2 com./
- GRUP ȘCOLAR INDUSTRIAL CONSTRUCȚII DE MAȘINI "" - S M, str. - -,
nr. 1,
-, prin împuternicit - S M, str. - -,
nr. 2.
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora