Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2454/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.664
Ședința publică de la 08.12.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu GREFIER - - -
Pe rol se află pronunțarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.1551 din 21.10.2002, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.712/2002, în contradictoriu cu intimații-pârâți, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Dezbaterile în cauză au avut loc la data de 24.11.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30.11.2009 și apoi la 08.12.2009, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 21.01.2002 pe rol Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr.712/2002, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B, reprezentat prin Primarul General, Ministerul Finanțelor Publice, -, și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că imobilul din B, str. G-ral, nr.15, sector 1 fost deținut de stat fără un titlu valabil și, ca o consecință, actele de dispoziție făcute de acesta sunt lovite de nulitate absolută, să fie obligați pârâții să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul descris anterior, iar, în situația în care se va constata valabilitatea titlului opus de pârâții persoane fizice, să fie obligați pârâții - persoane juridice să plătească reclamanților în echivalent, sub formă de titluri de valoare, valoarea imobilului revendicat, ce nu poate fi restituit în natură.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că părinții lor și St. au dobândit, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2580/31.01.1927, proprietatea asupra unui teren de 400 mp. situat în B,-, devenită ulterior str. G-ral, nr.15. În baza autorizației nr.1568/17.05.1926, autorul reclamanților a construit pe terenul achiziționat un imobil având subsol, parter și etaj și, în fundul curții, un garaj cu o cameră de șofer.
Astfel identificat, acest imobil a fost înscris la rolul fiscal, la matricola 13, poziția 522, figurând ca plătitor de impozite.
În baza Decretului nr.92/1950 s-a procedat la naționalizarea a șapte apartamente din B,- și- de la.
Împrejurarea că naționalizarea s-a făcut pe un alt nume constituie dovada ce confirmă deținerea de către stat a imobilului în litigiu, fără un titlu valabil, emis cu nerespectarea Constituției și a legilor în vigoare la data preluării, astfel cum prevăd dispozițiile art.6 din Legea nr.213/1998.
Dobândirea prin cumpărare de către pârâții persoane fizice a apartamentelor ce le ocupă de la un non proprietar, de la o persoană care nu avea ce să le transmită, constituie primul motiv de nulitate absolută a contractelor ce reprezintă titlul de proprietate pentru aceștia.
Reclamanții au precizat că au formulat cerere la 26.06.1996 în baza Legii nr.112/1995, solicitând restituirea în natură a imobilului ca urmare a naționalizării sale de la un alt proprietar.
Înainte de soluționarea acestei cereri, fără a se clarifica situația juridică a bunului, imobilele au fost vândute către pârâții - persoane fizice, cu încălcarea prevederilor art.9 și 14 din Legea nr.112/1995.
Pentru admiterea acțiunii în revendicare, reclamanții au solicitat să fie comparate titlurile părților, reținându-se că cel opus de ei este mai vechi și emană de la adevăratul proprietar. În situația în care se va aprecia că imobilul nu poate fi restituit în natură, au solicitat a fi obligați pârâții persoane juridice la plata valorii acestuia în echivalent sau sub formă de titluri de valoare.
Au mai precizat reclamanții că nici notificarea nr.1229/04.05.2001, formulată în baza Legii nr.10/2001, privind restituirea în natură a imobilului, nu a fost soluționată până la data formulării cererii de chemare în judecată.
În ședința publică din 03.06.2002, tribunalul a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, acesta fiind decedat la data introducerii acțiunii.
Prin sentința civilă nr.1551/21.10.2002, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins cererea, ca neîntemeiată, apreciind că imobilul revendicat de reclamanți a trecut cu titlu în proprietatea statului.
În termen legal, au declarat apel reclamanții, și, arătând că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.
În motivarea apelului, reclamanții au susținut că actul de naționalizare nu era conform cu Constituția în vigoare la momentul emiterii sale, care ocrotea dreptul de proprietate privată și nu permitea deposedarea proprietarului de bunul său decât pentru o cauză de utilitate publică, aspect ce putea fi cenzurat prin prisma dispozițiilor art.6 din Legea nr.213/1998.
Nelegalitatea soluției atacate rezidă și în faptul că imobilul a fost naționalizat de la o altă persoană decât proprietarul, situație dovedită de actele depuse, peste care instanța de fond a trecut cu ușurință în raport de practica constată a Curții Supreme de Justiție.
În speță, proprietari ai imobilului erau părinții reclamanților, și, iar în lista anexă la Decretul nr.92/1950 se menționa că se naționalizează imobilul proprietatea lui.
Soluționând aceste capete de cerere, în opinia apelanților, instanța poate analiza și nulitatea absolută a titlurilor de proprietate invocate de pârâții persoane fizice, având în vedere vânzarea imobilului de către un neproprietar și, totodată, înstrăinarea unui bun preluat de stat fără titlu, cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Apelanții au susținut, totodată, că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere formulat ca o alternativă, în cazul în care nu se constată nulitatea absolută a contractelor de înstrăinare a spațiilor către chiriași și de obligare a acestora de a lăsa reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul, cel de obligare a pârâților persoane fizice la plata echivalentului bunului preluat, sub formă de titluri de valoare, conform art.31 alin.7 din Legea nr.10/2001.
Apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr.68 A din 10.02.2003 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă (dosar nr.3299/2002), instanța de apel reținând că apelanții nu au făcut dovezi cu privire la exceptarea de la naționalizare a autorului lor, ci doar pentru. De asemenea, instanța a apreciat că măsurile reparatorii prin echivalent, sub formă de titluri de valoare solicitate de reclamanți sunt atributul exclusiv al Primarului General al Municipiului B, conform art.33 din Legea nr.10/2001.
Prin decizia nr.7360 din 29.09.2005 (dosar nr.1252/2003), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții, și, a casat decizia civilă nr.68A/2003 și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe, în considerarea faptului că instanța de apel nu a analizat capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată, întemeiat pe dispozițiile art.46 din Legea nr.10/2001, ca un subsidiar de despăgubiri prin echivalent în cazul constatării valabilității actelor de înstrăinare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-, soluționată fiind prin decizia civilă nr.611 A din 02.11.2006, în sensul respingerii apelului declarat împotriva sentinței civile nr.1551/21.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, ca nefondat.
În considerentele hotărârii s-a reținut că acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.480 cod civil și Legea nr.10/2001.
Din probele administrate în cauză a rezultat că în listele anexe ale Decretului nr.92/1950 se menționează numele lui în loc de și că, prin aceasta, nu se creează o eroare asupra identității persoanei adevăratului proprietar. Pe de altă parte, reclamanții nu au făcut dovada că autorul lor era exceptat de la naționalizare, respectiv.
Reclamanții nu au demonstrat în faza rejudecării exceptarea de la naționalizare a autorului lor, depunând la dosar doar înscrisuri care dovedesc ocupația autoarei.
De altfel, din titlul de proprietate rezultă că asupra imobilului din-, actualmente str. G-ral, nr.15 au fost 2 coproprietari, și.
Conform art.480 Cod civil, proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege, iar art.481 Cod civil prevede că: "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de nulitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.".
În cauză nu pot fi incidente nici dispozițiilor art.22 din Legea nr.10/2001 modificată, întrucât nu există eroare asupra identității persoanei adevăratului proprietar.
În ceea ce privește solicitarea apelanților, în subsidiar, de acordare a unor măsuri reparatorii prin echivalent, Curtea a constatat că această cerere nu poate fi discutată atâta timp cât nu a fost dovedit proprietarul imobilului.
Prin decizia civilă nr.7139 din 29.10.2007 (dosar nr-), Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții, și împotriva deciziei civile nr.611 A din 02.11.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, a casat această hotărâre și a trimis cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.
Curtea a apreciat că instanța de apel nu a clarificat cererea cu privire la modul în care a fost deținut imobilul de către stat, aspect în raport de care se putea verifica dacă preluarea a fost sau nu abuzivă și dacă se putea realiza vânzarea de către chiriași în anul 1997, deși proprietarii exercitaseră o acțiune în revendicare în anul 1996.
De asemenea, instanța de recurs a considerat că nici cererea subsidiară, formulată în condițiile art.46 din lege în forma inițială, nu a fost examinată, deși în dosar s-au administrat probe în sensul că reclamanții au cerut restituirea imobilului în baza Legii nr.112/1995.
La data de 18.04.2008 a decedat reclamanta, succesorii acesteia fiind și, conform certificatului de calitate de moștenitor legal nr.02/09.01.2009 emis de BNP Asociați -, și.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub nr-.
În apel a fost administrată proba cu înscrisuri; deși a fost încuviințată și proba cu expertiză tehnică construcții, în vederea stabilirii valorii de circulație a imobilului în litigiu, reclamanții au renunțat la administrarea acestei probe la 24.03.2009, aspect consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.
Reclamanții și au depus o declarație de renunțare parțială la judecată, autentificată sub nr.821/23.03.2009 de BNP Asociați ", și Asociații", în condițiile art.246 Cod procedură civilă, doar în ceea ce privește capătul subsidiar de cerere de obligare a intimaților pârâți Primăria Municipiului B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice, în situația în care s-ar constata valabilitatea titlului pârâților - persoane fizice, la plata în echivalent, sub formă de titluri de valoare sau alte forme, a valorii imobilului din B, str. G-ral, nr.15, sector 1.
Din relațiile prezentate de Primăria Municipiului B - Direcția Juridic, Contencios, Legislație (adresele nr.14265/15.04.2009 și nr.259/21.04.2009) rezultă că cererea înregistrată sub nr.750/26.06.1996, în baza Legii nr.112/1995, formulată de reclamanții, și pentru imobilul în litigiu nu a fost soluționată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 și că dosarul administrativ nr.1229, constituit pentru soluționarea notificării nr.1992/2001, conform Legii nr.10/2001, nu cuprinde toate actele necesare pentru emiterea unei decizii ori dispoziții asupra cererii de restituire a imobilului în cauză.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, având în vedere probele administrate în cauză, conform art.295 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat de către reclamanții, și să se constate că imobilul din B, str. G-ral, nr.15, sector 1 fost preluat de stat fără titlu valabil, că actele de înstrăinare făcute de Primăria Municipiului B, prin mandatar, în favoarea pârâților - persoane fizice, - și sunt nule absolut, să fie obligați pârâții - persoane fizice să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie imobilul descris anterior, iar, în situația în care se va constata valabilitatea titlului opus de foștii chiriași cumpărători, să fie obligați pârâții persoane juridice la plata echivalentului valoric al imobilului, conform Legii nr.10/2001.
Prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.2580/31.01.1927, și au dobândit o suprafață de 400 mp. în B,-, sector 1, în prezent str. G-ral nr.15. În baza autorizației nr.1568/17.05.1926, a construit pe terenul menționat anterior un imobil format din subsol, parter și etaj, iar în fundul curții un garaj.
Acest imobil a fost înscris la rolul fiscal, precum și în cartea funciară, astfel cum rezultă din copia procesului verbal nr.2066/1940, pe numele autorilor reclamanților.
Conform relațiilor emise de Consiliul General al Municipiului B - Administrația Fondului Imobiliar, adresa nr.19929/2001, imobilul din B, str. G-ral, nr.15 (fostă-), sector 1 trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.92/1950, figurând în anexa acestui act la poziția 6511, fostă proprietate.
În baza Legii nr.112/1995, SC Nord SA, în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului B, a înstrăinat apartamentele aflate la parterul imobilului din B, str. G-ral nr.15, sector 1 către pârâții (conform contractului de vânzare - cumpărare nr.5409/31224/22.08.1997) și (conform contractului de vânzare - cumpărare nr.5498/31223/22.08.1997, în acest din urmă act fiind înscris ca și cumpărător și numitul ), iar - - a vândut, către pârâții - și, apartamentul nr.1 de la etajul 1 al aceluiași imobil (conform contractului de vânzare - cumpărare nr.513/27.01.1997).
Anterior realizării acestor vânzări, reclamanții, și au solicitat restituirea imobilului în natură, în baza Legii nr.112/1995, prin cererea înregistrată sub nr.750/26.06.1996, nesoluționată până la data formulării prezentei acțiuni.
Cât privește cererea de constatare a nevalabilității titlului statului, Curtea reține că aceasta este fondată sub două aspecte:
Pe de o parte, naționalizarea acestui bun s-a făcut în mod greșit pe numele unui alt proprietar, respectiv, iar nu pe numele foștilor proprietari ai imobilului, autorii reclamanților, cu încălcarea dispozițiilor art. II din Decretul nr.92/1950. În speță, s-au administrat probe din care rezultă că era exceptată de la naționalizare, aspect intrat în puterea de lucru judecat conform hotărârile menționate anterior; referitor la celălalt autor al reclamanților, Curtea apreciază că există deja un motiv pentru care s-a constatat nevalabilitatea preluării de către stat, arătat mai sus, în raport de care nu se mai impune administrarea de noi probe în acest sens.
Pe de altă parte, sub aspectul limitelor obiective ale judecării cauzei, Curtea reține că instanțele, fiind învestite cu o cerere în constatarea nevalabilității titlului statului și o cerere de revendicare, prin care reclamanții și invocă, drept premisă a litigiului, preluarea abuzivă de către statul comunist a imobilului în litigiu, au atributul de a examina valabilitatea măsurii de preluare. Astfel, constată că imobilul a fost preluat de stat în mod abuziv, în baza Decretului nr.92/1950, de la autorii reclamanților și că acesta nu constituie în sine (per se) un titlu valabil de dobândire a dreptului de proprietate, întrucât acest decret încălca în mod flagrant Constituția României în vigoare la acel moment.
Astfel, art.8 al Constituției României din anul 1948 recunoștea si garanta, în mod expres, cu de principiu, dreptul de proprietate particulară, textele ulterioare, ale art.10 si 11, prevăzând anumite excepții, care derogau de la principiul constituțional al garantării dreptului de proprietate particulară. În condițiile acestor texte constituționale, naționalizarea imobilelor cu caracter de locuință nu putea fi făcută în baza Decretului nr.92/1950, întrucât această situație nu se încadra în niciuna din dispozițiile de excepție ale legii fundamentale de la acea data.
Acest atribut al instanței de a verifica, de a cenzura valabilitatea titlului statului reprezintă, în opinia Curții, o componentă a dreptului de acces la un tribunal independent și imparțial, cu deplină jurisdicție, care să statueze asupra drepturilor cu caracter civil, cum este dreptul de proprietate, invocat în cauză, orice excludere din sfera de competență a instanței a acestui atribut putând determina afectarea dreptului de acces la instanță, garantat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens, cauza Brumărescu contra României, cauza Glod contra României).
De altfel, preluarea abuzivă, în temeiul Decretului nr.92/1950, act normativ care contravenea Codului civil și Declarației Universale a Drepturilor Omului, este un termen generic utilizat de legiuitor în art.2 din Legea nr.10/2001 pentru a acoperi atât preluarea cu titlu, cât și preluarea fără titlu valabil.
În raport de aceste considerente, Curtea, conform art.296 Cod procedură civilă, va admite apelul declarat de apelanții - decedată pe parcursul soluționării apelului, și împotriva sentinței civile nr.1551 din 21.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va admite cererea formulată de reclamanți și va constată că imobilul din B, str. G-ral, nr.15, sector 1 fost preluat de stat fără titlu valabil, motiv pentru care poate face obiectul revendicării.
Prin dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, republicată, fost art.46, s-a instituit prevederea potrivit căreia contractele de vânzare-cumpărare sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care au fost încheiate cu bună-credință.
Reținând dispozițiile art.315 Cod procedură civilă, cererea de constatare a nulității actelor de vânzare - cumpărare nr.5409/31224/1997, nr.5408/31223/22.08.1997 și nr.513/27.01.1997 urmează a fi analizată din perspectiva acestei norme legale, având în vedere că acțiunea a fost formulată la data de 22.01.2002, cu respectarea termenului prevăzut de legea specială.
În speță, reclamanții și au solicitat, alături de sora lor (în prezent decedată), în baza Legii nr.112/1995, restituirea în natură a imobilului ocupat de pârâți persoane fizice, ca urmare a naționalizării acestuia de la un alt proprietar, formulând în acest sens cerere la 29.06.1996, nesoluționată până la data introducerii prezentei acțiuni.
Legea nr.112/1995 a fost publicată în Monitorul Oficial încă din 29.11.1995, iar, la art.14, stipula că persoanele îndreptățite la restituirea în natură a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri, vor depune cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, începând cu 29.01.1996.
Curtea constată că cererea depusă de reclamanți a fost făcută în termenul de 6 luni prevăzut de lege, adică la 29.06.1996.
Intimata a solicitat să încheie contractul de vânzare - cumpărare pentru imobilul din B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1 la data de 10.08.1997. Pe cererea de cumpărare a acestui apartament se specifică că imobilul a fost naționalizat în baza Decretului nr.92/1950, de la fostul proprietar, precum și că acțiunea formulată de reclamantul, înregistrată sub nr.13549/1994, a fost respinsă prin sentința civilă nr.11459/17.11.1994, definitivă și irevocabilă.
Cererea intimatei pentru achiziționarea imobilului din B, str. G-ral nr.15, parter, sector 1 fost făcută la 10.08.1997, purtând aceleași mențiuni ca cele indicate anterior.
Intimații - și au formulat cerere pentru cumpărarea apartamentului nr.1 din B, str. G-ral, nr.15,.1, sector 1 la data de 15.11.1996.
Curtea constată că actele de vânzare cumpărare au fost încheiate la 22.08.1997, pentru (nr.5409/31224) și, (nr.5408/31223), precum și la 27.01.1997, pentru - și (nr.513).
Anterior perfectării contractelor de vânzare - cumpărare de mai sus, prin cererea înregistrată la 24.10.1994, sub nr.13549/1994, reclamantul a solicitat să se constate, în contradictoriu cu Consiliul Local al Municipiului B și SC " Nord" SA, valabilitatea neîntreruptă a dreptului de proprietate al autorilor săi asupra imobilului în litigiu, cerere soluționată prin sentința civilă nr.11459/17.11.1994 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B, definitivă și irevocabilă.
Dispozițiile art.9 alin.1 și 2 din Legea nr.112/1995 prevăd în mod clar că imobilele obiect al acestui act normativ se puteau vinde numai după expirarea termenului prevăzut de art.14 și în condițiile în care nu se depuneau cereri de restituire în natură.
În cauză, reclamanții au făcut demersuri conform legii, anterior cererilor depuse de pârâți, astfel că, după minime verificări, aceștia din urmă puteau constata acest aspect.
În plus, din probele administrate Curtea constată că titlul statului fusese contestat anterior prin raportare la legalitatea Decretului nr.92/1950, ceea ce determină cel puțin o incertitudine asupra modului de preluare a imobilului, neavând relevanță, în speță, soluția pronunțată asupra cererii de revendicare din 1994.
În plus, la data încheierii actelor de vânzare cumpărare era adoptată nr.HG20/1997, care definea în mod expres noțiunea de preluare cu titlu a imobilelor.
Pârâții nu au efectuat nicio diligență pentru a cerceta titlul de proprietate al vânzătorului Primăria Municipiului B, nu s-au interesat asupra situației juridice a acestuia, limitându-se a avea încredere în răspunsul afirmativ dat de mandatarul vânzătorului, în sensul că se poate cumpăra spațiul obținut cu contract de închiriere.
Lipsa oricăror diligențe din partea pârâților în acest sens formează convingerea instanței că nu se poate reține buna - credință în favoarea lor la momentul încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, aceștia putând și trebuind să cunoască situația de dubiu cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului.
Curtea apreciază că nici în favoarea vânzătorului nu se poate reține buna - credință.
Astfel, convingerea statului că are calitatea de proprietar asupra bunului pe care îl înstrăinează trebuie să se bazeze pe elemente obiective, care nu ar putea fi supuse unei contestații serioase. Această convingere trebuie să fie una perfectă, lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă vânzătorului.
În speță, titlul statului nu este valabil, preluarea imobilului fiind abuzivă (conform celor reținute anterior) și nici chiriașii cumpărători nu au fost de bună - credință, pentru ca actele de vânzare - cumpărare să nu fie nule, prin raportare la dispozițiile art.45 din Legea nr.10/2001.
În condițiile concrete ale cauzei, buna credință a dobânditorilor privind calitatea deverus dominusa statului nu se justifică prin faptul că titlul statului asupra imobilului supus înstrăinării își avea consacrarea într-o dispoziție legală - Decretul nr.92/1950, cu atât mai mult cu cât acesta a făcut obiectul unei acțiuni în revendicare pe rolul instanțelor de judecată.
De principiu, anularea titlului de proprietate al transmițătorului cu titlu oneros al unui bun nu atrage caducitatea actului în ceea ce-l privește pe subachizitor în cazul în care acesta este dobânditor de bună - credință.
Așadar, condiția esențială ca actul de vânzare - cumpărare să fie menținut este ca terțul subachizitor să fie încredințat că persoana de la care a dobândit avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i transmite valabil drepturile asupra bunului.
Totuși, principiul ocrotirii bunei credințe nu operează în cauză, fiind dovedită reaua credință a cumpărătorilor, foști chiriași, astfel că nevalabilitatea titlului statului atrage și nulitatea titlurilor subachizitorilor.
Pentru aceste considerente, Curtea va constata nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr.5409/31224/22.08.1997, încheiat între și Primăria Municipiului B prin SC " Nord" SA, având ca obiect imobilul din B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1, nr.5408/31223/22.08.1997, încheiat între, și Primăria Municipiului B prin SC " Nord" SA și nr.513/27.01.1997, încheiat între -, și - -.
Având în vedere cele constatate anterior cu privire la nulitatea absolută a actelor de vânzare - cumpărare încheiate între stat și pârâții - persoane fizice, - și, întrucât cei din urmă nu mai dețin în mod valabil un titlu de proprietate pentru spațiul ocupat în prezent, potrivit art.480 Cod civil, Curtea îi va obliga pe aceștia să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților și imobilul din B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1 (astfel identificat prin contractele de vânzare - cumpărare nr.5409/1997, respectiv nr.5408/1997) și etaj 1 - apartament nr.1 sector 1 (obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr.513/1997).
Potrivit art.246 Cod procedură civilă, Curtea va lua act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului subsidiar de cerere privind obligarea pârâților Primăria Municipiului B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice la plata în echivalent, sub formă de titluri de valoare sau alte forme, a valorii imobilului în litigiu, poziție exprimată de apelanți în această fază procesuală prin declarația autentificată sub nr.821/23.03.2009 de BNP Asociați ", și Asociații".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelanții-reclamanți, decedată pe parcursul soluționării apelului, continuat de și, domiciliat în B, b- - - (1 -), nr.45,.16,.B,.6,.39, sector 1, citat și în B,-,.13,.C,.6,.91, sector 1 și, domiciliat în B, str. G-ral, nr.2. sector 1, cu domiciliul ales în B, str. -. -, nr.5, sector 1, la avocat, împotriva sentinței civile nr.1551 din 21.10.2002 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr.712/2002 în contradictoriu cu intimații - pârâți, domiciliată în B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1, cu același domiciliu, și, ambii domiciliați în B, str. G-ral, nr.15,.1,.1, sector 1, MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL, cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, str.-, nr.15, sector 5.
Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamanții, (continuată de moștenitorii săi - și ), și.
Constată că imobilul din B, str.G-ral, nr.15, sector 1 fost preluat de stat fără titlu valabil.
Constată nulitatea absolută a contractelor de vânzare - cumpărare autentificate sub nr.5409/31224/22.08.1997, încheiat între și Primăria Municipiului B prin SC " Nord" SA, având ca obiect imobilul din B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1, nr.5408/31223/22.08.1997, încheiat între, și Primăria Municipiului B prin SC " Nord" SA și nr.513/27.01.1997 încheiat între -, și --
Obligă pe pârâții, - și să lase reclamanților și în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul din B, str. G-ral, nr.15, parter, sector 1 (astfel identificat prin contractele de vânzare - cumpărare nr.5409/1997, respectiv nr.5408/1997) și etaj 1- apartament nr.1 sector 1 (obiect al contractului de vânzare - cumpărare nr.513/1997).
Ia act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului subsidiar de cerere privind obligarea pârâților Primăria Municipiului B prin Primarul General și Ministerul Finanțelor Publice la plata în echivalent, sub formă de titluri de valoare sau alte forme, a valorii imobilului în litigiu, conform art.246 Cod procedură civilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.13/08.03.2010.
Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
