Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 676/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
DECIZIA NR. 676
Ședința publică din data de 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta, domiciliată în comuna, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.282 pronunțată la 25 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ
Recurs timbrat cu 0,15 lei timbru judiciar și cu 25 lei taxă judiciară de timbru, conform chitanței nr.-, care au fost anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă asistată de avocat din Baroul București și intimatul-reclamant -n reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, substituind pe avocat.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței că intimatul-reclamant -n a depus la dosar întâmpinare.
Avocat depune la dosar, în copie, un set de acte: adeverința nr. 2/8.01.2009 eliberată de, certificatul de deces seria - nr.-, scrisorile medicale eliberate la 31.12.2008 și la 26.8.2008, biletele de ieșire din spital din 7.10.2008, 30.5.2008, 9.01.2008, rețetă de medicamente din 31.12.2008, 44 chitanțe de plată a utilităților și a impozitelor pe clădiri și trei bonuri fiscale privind achiziționarea unor alimente.
Curtea, comunică intimatului, prin apărător, copie de pe înscrisurile depuse de recurentă și lasă cauza la a doua strigare pentru a-i da posibilitatea să ia cunoștință de acestea.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au răspuns recurenta-pârâtă asistată de avocat din Baroul București și intimatul-reclamant -n reprezentat de avocat din Baroul Dâmbovița, substituind pe avocat.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta, arată că prin contract, intimatul s-a obligat să o întrețină pe recurentă și pe soțul acesteia (decedat pe parcursul procesului), pe tot restul vieții lor, întreținere ce se va acorda la domiciliul celor doi și va consta în încălzirea locuinței, procurarea și prepararea hranei zilnice, procurarea de medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte, iar la decesul acestora să suporte cheltuielile de înmormântare și să le facă parastasele potrivit obiceiurilor creștinești.
Întrucât intimatul nu și-a îndeplinit obligațiile de întreținere, recurenta a solicitat rezoluțiunea contractului, acțiune care a fost admisă la instanța de fond, însă, în apel, sentința a fost schimbată, în sensul că s-a respins acțiunea, soluție menținută de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civila nr. 238/28.02.2007.
Nici după ce hotărârea a rămas irevocabilă, februarie 2007, intimatul și-a respectat obligațiile de întreținere asumate prin contract, iar recurenta l-a notificat, solicitându-i să-i comunice dacă mai înțelege să-i acorde întreținere.
Ca urmare a notificării formulată de recurentă, intimatul a introdus prezenta acțiune, solicitând să dispună transformarea în bani a obligației de întreținere asumată de el prin contractul, motivat de refuzul reclamantei de a primi întreținerea.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză la solicitarea recurentei, rezultă că din luna februarie 2007 și până în prezent, intimatul nu a venit în domiciliul recurentei, iar după primirea notificării a venit o singură dată, propunând angajarea unei persoane care să aibă grijă de aceasta.
Chiar martora audiată la propunerea intimatului, arată că intimatul nu a trecut pe la recurentă.
La interogatoriul luat la instanța de fond, intimatul a recunoscut că nu cunoaște bolile de care suferă bătrânii, că nu le-a cumpărat medicamente, nu le-a procurat hrana și nici nu le-a asigurat materialele necesare pentru încălzirea locuinței.
Din actele depuse la dosar, rezultă că recurenta își procură singură medicamentele, își plătește facturile și își cumpără lemne pentru a-și încălzi casa și, mai mult, plătește și impozitul pentru terenul preluat de intimat prin contract.
Mai arată că în luna ianuarie 2009 soțul recurentei a decedat, iar intimatul nu s-a ocupat de înmormântarea acestuia și de efectuarea pomenilor creștinești, reclamanta fiind cea care a suportat cheltuieli de înmormântare, ajutată și de vecini.
Solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei, iar pe fond să se respingă apelul și să se mențină sentința instanței de fond, ca legală și temeinică.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul-reclamant -n, arată că, în cauză, culpa aparține beneficiarului obligației de întreținere.
Intimatul a fost împiedicat să își mai îndeplinească obligația asumată prin contract, deoarece recurenta a refuzat să primească întreținerea oferită, întrucât, după încheierea contractului de întreținere, recurenta a reluat relațiile cu un nepot și dorește să-i lase acestuia bunurile sale.
Martora a declarat că a asistat în luna septembrie 2007 la o discuție dintre părți, când intimatul le-a oferit bătrânilor lemne și alimente, dar aceștia nu au dorit să le primească și nici nu i-au permis să angajeze o persoană care sa îi îngrijească.
Chiar la interogatoriu, recurenta și soțul acesteia, în prezent decedat, au recunoscut că refuză întreținerea oferită de intimat.
Intimatul nu este primit în curte de către recurentă și de aceea a formulat acțiunea prin care a solicitat transformarea în bani a obligației de întreținere.
Ulterior, în apel, intimatul a renunțat la cererea privind transformarea în bani a obligației de întreținere, întrucât era conștient de faptul că în situația în care, care este grav bolnavă, nu se va mai putea deplasa, va fi obligat să o îngrijească.
Mai arată că, de la încheierea contractului, impozitul pe teren a fost plătit de intimat, recurenta achitând impozitul doar pe anul 2008.
Solicită respingerea recursului ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul în replică, arată că susținerile intimatului cu privire la răspunsurile la interogatoriu ale soților, în prezent decedat și, în sensul că aceștia refuză să primească întreținerea, sunt scoase din context, aceștia precizând că refuză să primească întreținerea deoarece de la data de 28.02.2007 și până în prezent, intimatul nu s-a preocupat să le asigure cele necesare traiului.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr-, reclamantul -n a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând să se dispună transformarea în bani a obligației de întreținere pe care și-a asumat- față de aceștia prin contractul autentificat sub nr. 136/3.02.2003.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin contractul menționat mai sus, pârâții i-au transmis dreptul de proprietate asupra casei și terenurilor din titlul de proprietate nr. 87091 /2002, iar el s-a obligat să le asigure întreținere pe tot timpul vieții; că, după încheierea contractului de întreținere, reluând relațiile cu un nepot, cei doi pârâți l-au acționat în judecată în vederea desființării contractului, cu toate că el își îndeplinise obligațiile asumate; că, în scopul desființării contractului, pârâții refuză să primească întreținerea pe care le-o oferă, motiv pentru care a formulat prezenta cererea de chemare în judecată.
Prin întâmpinare, cei doi pârâți au solicitat respingerea acțiunii, arătând că, la încheierea contractului, intenția lor era să primească întreținere, și nu o sumă de bani; că în lipsa intenției de a a tuturor părților, nu se poate dispune transformarea în bani a obligației de întreținere, convențiile legal făcute având putere de lege între părți.
Pe calea cererii reconvenționale, pârâții au solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere nr.136/ 03.02.2003, precizând că reclamantul pârât nu și-a respectat obligația de întreținere, deși, a fost notificat în acest sens.
Prin întâmpinarea formulată la cererea reconvențională, reclamantul a arătat că nu a putut să își mai îndeplinească obligația asumată prin contract, deoarece pârâții au refuzat să primească întreținerea oferită și că pârâții doresc desființarea contractului în vederea înstrăinării bunurilor către nepotul lor.
Prin sentința civilă nr. 3495/12.12.2007, Judecătoria Răcaria admis cererea principală de chemare în judecată formulată de către reclamantul -n împotriva pârâților și și a transformat în bani obligația de întreținere a reclamantului -n, în sensul că acesta a fost obligat la plata către pârâți, lunar, a sumei de 700 lei reprezentând contravaloarea întreținerii. De asemenea, a respins cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți și, ca neîntemeiată și a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 136/03.02.2003, pârâții și i-au înstrăinat reclamantului -n, casa de locuit și suprafețele de teren evidențiate în titlul de proprietate nr. 67091/ 18.06.2002, în schimbul asigurării întreținerii de către acesta din urmă pe tot timpul vieții părților; că prin decizia civilă nr. 400/ 20.10.2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă conform deciziei civile nr. 238/28.02.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respinsă cererea formulată de si de desființare a contractului de întreținere menționat anterior, nedovedindu-se faptul că reclamantul -n nu și-a îndeplinit obligațiile asumate.
Instanța de fond a mai reținut că se impune a se face analiza raporturilor dintre părți, începând cu data devenirii irevocabile a deciziei civile nr. 400/2006, respectiv 28 februarie 2007.
În ceea ce privește cererea principală, instanța de fond a constatat că, începând cu data menționată mai sus, reclamantul-pârât nu le-a prestat întreținere celor doi pârâți-reclamanți, deoarece aceștia au refuzat să o primească, nejustificat; că martora, care a fost prezentă la discuțiile dintre părți, a relatat că reclamantul pârât le-a oferit pârâților reclamanți lemne și alimente, dar aceștia nu au dorit să le primească și nici nu i-au permis să angajeze o persoană care sa îi îngrijească.
S-a mai reținut că, deși pârâții pretind că reclamantul pârât a fost cel care a refuzat să presteze întreținerea, susținerile acestora sunt neîntemeiate, martorii audiați la propunerea pârâților reclamanți arătând că, din februarie 2007, reclamantul pârât s-a ocupat de pârâții reclamanți, fără însă a putea preciza care sunt motivele care au determinat o astfel de situație.
Având în vedere și faptul că atât în practică, cât și în doctrină, se admite că transformarea în bani a obligației de întreținere poate avea loc prin hotărârea instanței, prin consimțământul părților sau la cererea debitorului întreținerii, dacă creditorul refuză, fără temei, primirea întreținerii în natură, cererea de chemare în judecata a fost apreciată ca fiind întemeiată și s-a dispus ca reclamantul să plătească pârâților reclamanți, lunar, suma de 700 lei, reprezentând contravaloarea întreținerii.
Totodată, s-a apreciat că cererea reconvențională este neîntemeiată, față de faptul că nu s-a făcut dovada neîndeplinirii culpabile, de către reclamantul pârât a obligațiilor asumate prin contract, cum s-a arătat și mai sus.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții reclamanți și, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că ei, fiind bătrâni, nu au încheiat contractul pentru a obține bani, ci cu intenția de a beneficia de întreținerea necesară desfășurării normale a vieții; că în condițiile în care se va transforma obligația de întreținere în obligație bănească, nu vor avea ce face cu banii, deoarece deplasându-se greu nu vor putea merge la cumpărături, să-și pregătească hrana și să-și asigure încălzirea locuinței.
Au mai susținut apelanții că intenția pentru care au încheiat acest contract cu reclamantul-pârât este clară și rezultă chiar din titlul actului "contract de întreținere", acesta nefiind definit nici contract de vânzare-cumpărare, nici contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate; că, potrivit obligațiilor asumate liber de către reclamantul-pârât, acesta trebuie să le asigure întreținerea și nu să plătească o sumă lunar.
Apelanții au mai arătat că, potrivit textelor de lege, respectiv art. 969 Codul civil și art. 1128 Cod civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părți și nu pot fi revocate decât fie prin consimțământul mutual, fie pentru cauze autorizate de lege, iar novațiunea nu operează decât în trei feluri, care nu se aplică în speța de față; În ceea ce privește novațiunea, se susține că jurisprudența o definește ca fiind o convenție prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă, înlocuindu-o cu o nouă obligație.
Susțin apelanții că instanța, având stabilit cadrul procesual prin cererea de chemare în judecată, ca schimbare a obligațiilor asumate prin efectul novației (art. 1128. civ.) ar fi trebuit să se limiteze la acest lucru și să analizeze condițiile necesare novării unde pe lângă îndeplinirea celor trei condiții: existența unei obligații valabile, nașterea unei obligații noi valabile și noua obligație să conțină un element nou- aliquid novi - față de vechea obligație trebuia să constate dacă există intenția părților de a; că această condiție de existență a intenției părților de a transforma vechea obligație într-una nouă, constituie totodată elementul esențial al novației; că, în lipsa acestei condiții, nu se poate transforma o obligație asumată de bună voie pentr-un act juridic legal încheiat într-o altă obligație.
Se mai susține de către apelanți că la cererea de chemare în judecată s-a formulat cerere reconvențională prin care se solicită rezoluțiunea contractului de întreținere și se arătă că, contractul de întreținere este un contract sinalagmatic, care poate fi rezolvit pentru nerespectarea de către debitor a obligației de întreținere stabilită prin contract; că în această situație, beneficiarul întreținerii poate cere rezoluțiunea contractului în temeiul art. 1020 od civil.
Au mai arătat apelanții că, în general, contractul de întreținere poate include multiple prestații, iar executarea obligației de întreținerea, când izvorul ei este un contract, implică și o componentă psihologică, dată de caracterulintuitu personaeal contractului, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropriere iar lipsa acestui raport face imposibilă executarea obligației.
Apelanții au mai susținut că, potrivit art. 1021.civ. "partea în privința căreia nu s-a îndeplinit angajamentul are posibilitatea fie să silească pe cealaltă să execute convenția, fie să ceară desființarea"; că, în cauză, instanța de fond administrat proba cu înscrisuri, interogatorii și martori; că, din răspunsurile la interogatoriu, rezultă fără dubiu că reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate și, deși, se pronunțase o altă hotărâre prin care s-a respins cererea de rezoluțiune a contractului încheiat, nici după rămânerea definitivă a acesteia, respectiv din februarie 2007, reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate și că acesta nu le-a asigurat hrana și medicamentele, nu a plătit facturile, nu cunoaște bolile de care suferă apelanții și nici nu a cumpărat medicamente, încercând să spună că nu i s-a permis de către aceștia.
Susțin apelanții că, din depozițiile martorilor audiați în cauză, reiese că din februarie reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate și că, până la primirea notificării, reclamantul-pârât nu a mai trecut pe la pârâții-reclamanți pe acasă, abia după această dată au venit și au propus să le plătească o persoană care să aibă grijă de aceștia; că instanța, în hotărârea atacată, a analizat doar depoziția martorei - și nu a ținut cont de celelalte probe administrate.
Prin motivare dată, apreciază apelanții, instanța a comis o gravă eroare arătând că reclamantul-pârât s-a ocupat de pârâții-reclamanți, când, în realitate chiar acesta a arătat că nu a respectat obligațiile asumate; instanța precizează că apelanții nu sunt în prezența unei novații și înlătură acest text de lege invocat de reclamantul-pârât considerând că în cauză sunt aplicabile regulile contractului de întreținere, moment în care instanța se pronunță extra petitu, dând reclamantului o soluție pe un alt text de lege decât cel invocat, text de lege cu care a investit instanța și pe care s-au judecat.
Apreciază apelanții că, pe baza acestui raționament, instanța greșește din nou când stabilește suma pe care să o plătească reclamantul-pârât către pârâții-reclamanți, fără a avea vreun element care să o ajute la fixarea sumei; că s-a stabilit suma de șapte milioane lei ca sumă ce trebuie plătită lunar de reclamantul-pârât, pe baza părerii judecătorului; că doctrina și practica judiciară invocată de instanță (fără însă a indica vreo hotărâre în acest sens) ca fiind constantă în a aprecia că se admite transformarea obligației de întreținere în obligație bănească nu este astfel; că, în acest sens se arată decizia nr. 447/22.03.2005, prin care se precizează că instanța nu are dreptul de a modifica raporturile dintre părți, contractul fiind legea părților, instanța nu poate modifica această lege, trecând peste voința părților.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul reclamant -n solicită respingerea apelului ca nefondat, arătând că situația expusă în motivarea acestuia nu este cea reală, situația reală fiind următoarea:după încheierea contractului de întreținere și după ce a prestat întreținerea și a avut relații normale, apelanții au refuzat în mod constant să mai primească întreținere de la acesta, acționându-l în judecată.
Intimatul a mai susținut că întrucât s-a constat că nu are nici o culpă în neexecutarea acestui contract instanțele le-a respins acțiunea reclamanților; că, presați de un nepot al acestora care dorește să devină el proprietarul acestor bunuri, apelanții refuză în continuare întreținerea; că, în acest dosar, nesocotindu-se puterea de lucru judecat, întrucât nu se schimbaseră condițiile de la pronunțarea primelor hotărâri, pârâții-reclamanți au reiterat cererea, în loc să facă trimitere la dovezile administrate în cauză care, toate, atestau buna-credință a intimatului și reaua-credință a apelanților.
Tribunalul, examinând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, prin decizia civilă nr.187/12.05.2008 a admis apelul declarat de apelanții-pârâți și împotriva sentinței civile nr. 3495/12.12.2007 pronunțată de Judecătoria Răcari în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant -n, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond, reținând următoarele:
Prin art.261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea, precum și pe cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.
Dispoziția legală prin care a fost consacrat acest principiu a fost edictată în scopul de a asigura o bună administrare a justiției, de a întări convingerea justițiabililor în hotărârile judecătorești și de a da posibilitatea instanțelor superioare să-și exercite controlul judiciar cu privire la oricare din motivele prevăzute de lege.
Se mai arată că, din verificarea sentinței atacate cu apel, rezultă că instanța de fond nu a respectat dispozițiile anterior menționate, întrucât hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, judecătoria limitându-se a reține că, față de doctrina și practica constantă a instanțelor, se impune a admite cererea formulată de intimatul reclamant pârât și că, față de soluția de admitere a cererii principale, reclamantul- pârât va fi obligat să plătească pârâților-reclamanți, lunar, contravaloarea întreținerii, în cuantum de 700 lei, fără a arăta în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept care au dus la soluția pronunțată, așa cum prevede art.261 alin.1 pct.5 din Codul d e procedură civilă.
Tribunalul reține că motivarea se face în concret, simpla afirmație că reclamantul va fi obligat să plătească pârâților reclamanți, lunar, contravaloarea întreținerii, în cuantum de 700 lei, fără să se arate modalitatea în care s-a stabilit acest cuantum și probele din care rezultă acesta, constituind, în realitate, o nemotivare.
O astfel de hotărâre, susține instanța de apel, face imposibilă analiza, în cadrul apelului, a legalității și temeiniciei sale pe fond, nemotivarea hotărârii echivalând în fapt cu o necercetare a fondului pricinii.
Reținând că motivarea în fapt și în drept a hotărârii, conform art.261 din Codul d e procedură civilă, este indispensabilă pentru a se putea exercita controlul judiciar, iar hotărârea supusă apelului nu este motivată, Tribunalul a apreciat că, pentru acest motiv invocat de altfel de apelanți prin motivele de apel, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, se impune admiterea apelului declarat de pârâții reclamanți, desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Pe rolul Judecătoriei Răcari cauza a fost reînregistrată sub nr. 3184/284, din data de 14.08.2008.
Au fost administrate în cauză, proba cu înscrisuri, proba testimonială, cu câte doi martori și proba cu interogatoriul pârâților reclamanți, aceștia din urmă fiind decăzuți din proba cu interogatoriul ca urmare a neformulării întrebărilor pentru termenul la care au fost administrate probele.
Prin sentința civilă nr.4219/19.12.2008 Judecătoria Răcaria respins cererea principală formulata de către reclamantul -n împotriva pârâților si și a admis cererea reconvențională formulata de către pârâții reclamanți si, dispunând rezoluțiunea contractului de întreținere nr. 136/03.02.2003 încheiat de BNP.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că între părți s-a încheiat la data de 03.02.2003 un contract de întreținere, autentificat sub nr. 136 la BNP, prin care reclamantul pârât - a dobândit dreptul de proprietate asupra unei case de locuit și a mai multor suprafețe de teren situate în comuna, sat, județul D, asumându-și în schimb obligația de a-i întreține pe cei doi pârâți reclamanți, pe tot restul vieții lor, întreținere ce se va acorda la domiciliul celor doi și va consta în încălzirea locuinței, procurarea și prepararea hranei zilnice, procurarea de medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte, iar la decesul acestora să suporte cheltuielile de înmormântare și să le facă parastasele potrivit obiceiurilor creștinești.
S-a mai reținut că, în anul 2006, pârâții-reclamanți au promovat acțiune prin care au solicitat rezilierea contractului de întreținere pentru nerespectarea obligațiilor asumate de -n, prin contract, acțiune care a fost admisă la judecarea în fond a cauzei, prin sentința civilă nr. 731/ 14.04.2006, sentință ce a fost schimbată în apel d e Tribunalul Dâmbovița, care a admis apelul, iar pe fond a respins acțiunea, aceasta soluție fiind menținută de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civila nr. 238/28.02.2007, iar prin acțiunea de față, reclamantul-pârât -n solicită instanței să dispună transformarea în bani a obligației de întreținere asumata de el prin contractul sus menționat, motivat de refuzul pârâților-reclamanți de a primi întreținerea, aceștia din urmă solicitând pe calea cererii reconvenționale - rezoluțiunea aceluiași contract, față de neîndeplinirea de către reclamantul-pârât a obligațiilor asumate.
Din analiza probelor administrate, prima instanță reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 Cod Civil, care prevăd că în cazul contractelor sinalagmatice, atunci când una dintre părți nu-și îndeplinește obligația, cealaltă parte poate cere desființarea contractului, dovedindu-se în speță faptul că reclamantul-pârât nu și-a respectat obligațiile asumate (ulterior rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești despre care s-a făcut vorbire la începutul considerentelor, respectiv februarie 2007), această nerespectare fiindu-i imputabila și că, deși, reclamantul-pârât a afirmat că pârâții-reclamanți au refuzat în mod sistematic primirea întreținerii, nu a dovedit acest lucru.
Astfel, s-a reținut că martorul a declarat că reclamantul-pârât presta întreținere celor doi bătrâni, dar în perioada 2005 -2006 (perioadă care nu interesează în prezenta cauză), a auzit că cei doi nu ar mai vrea sa primească întreținere de la reclamant pe motiv că ar avea un nepot care face acest lucru și că, deși martorul locuiește lângă casa celor doi pârâți-reclamanți, acesta nu a putut spune că l-a văzut pe reclamant venind la cei doi, cu hrană, îmbrăcăminte, lemne, o singură dată în toamnă văzându-l pe reclamant la poarta celor doi, discutând despre aceeași vizită făcută în luna septembrie (singura de altfel) vorbește și martora, arătând ca pârâtul-reclamant l-a refuzat categoric pe -n, atunci când acesta s-a oferit să-i aducă lemne și l-a întrebat dacă vrea ceva de mâncare.
A mai reținut instanța de fond că, prin contract, obligația de întreținere pe care și-a asumat- reclamantul-pârât, consta în aceea de a asigura încălzire locuinței, de a procura și prepara hrana zilnică, medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte, or niciun martor nu l-a văzut pe reclamant venind cu mâncare la locuința pârâților reclamanți, așa cum au spus aceștia prin răspunsurile la interogatoriu, nu sunt de acord să mai primească întreținere de la reclamant pentru că dacă până acum nu i-a îngrijit nu o vor face nici în continuare, rezultând astfel că atitudinea pârâților reclamanți de a nu mai dori ca pe viitor reclamantul să le presteze întreținere s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta, faptul că până acum nu s-a îngrijit de ei, determinându-i să dorească rezoluțiunea contractului.
Prima instanță a considerat că nu există temeiuri pentru transformarea în bani a obligației de întreținere, nefiind dovedit în cauză faptul că creditorii obligației de întreținere au refuzat sistematic acordarea întreținerii, cazul singular despre care au vorbit martorii ( vizita din luna septembrie) nefiind în măsură să formeze instanței convingerea că reclamantul-pârât s-a achitat de obligațiile asumate (obligații care sunt periodice, zilnice chiar în ceea ce privește asigurarea hranei) și că pârâții reclamanți au refuzat acest ajutor.
Împotriva sentinței civile menționate a declarat apel reclamantul-pârât -n, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că instanța de fond a dat o motivare străină de natura pricinii, în sensul că prin decizia nr. 400/2006 a Tribunalului Dâmbovița, în mod irevocabil, s-a respins acțiunea familiei cu motivarea că în mod constant au refuzat întreținerea pe care le-a oferit-o reclamantul cu generozitate, această decizie rămânând irevocabilă la data de 28.02.2007 prin respingerea recursului de către Curtea de APEL PLOIEȘTI conform deciziei nr. 238/2007; astfel că instanța de fond trebuia să verifice dacă în perioada 28.02.2007 și până la data introducerii acțiunii care s-a pronunțat în dosarul nr- reclamantul a prestat întreținere pârâților sau aceștia au refuzat-
Apelantul a mai arătat că la filele 27 și 28 ale dosarului există două interogatorii luate lui ( întrebările 5 și 6) și ( întrebările 5 și 6) din care rezultă că refuză categoric întreținerea reclamantului.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, având în vedere că instanța de fond a făcut o justă interpretare a probatoriului administrat în cauză și a ajuns la concluzia corectă că cel care se face vinovat de nerespectarea obligațiilor asumate prin contract este chiar apelantul-reclamant.
Susține intimata că afirmațiile din cuprinsul apelului cu privire la răspunsurile la interogatoriu ale pârâților, în prezent decedat și, cum că aceștia refuză să primească întreținerea sunt scoase din context, aceștia precizând că refuză să primească întreținerea deoarece de la data de 28.02.2008 și până în prezent apelantul-reclamant nu s-a mai ocupat de asigurarea celor necesare acestora; că de altfel, probatoriul în cauză nu s-a limitat la aceste două interogatorii, ci a mai constat în acte și audieri de martori, din declarațiile martorilor propuși chiar de apelantul reclamant rezultând că din luna februarie 2008 acesta nu a mai trecut pe la intimații pârâți pentru a se interesa de soarta lor și pentru a-și respecta obligațiile asumate.
Intimata a mai precizat că abia în luna septembrie 2008 reclamantul a fost la locuința celor doi bătrâni pentru a-i întreba dacă nu doresc să le dea bani în schimbul prestațiilor asumate, lucru pe care aceștia bineînțeles că l-au refuzat.
Din actele depuse la dosarul cauzei, apreciază intimata, rezultă că cei doi intimați se ocupau singuri de îngrijirea lor, aceștia cumpărându-și singuri medicamentele, alimentele, plăteau facturile și își asigurau încălzirea locuinței.
Apreciază intimata că instanța a interpretat în mod corect că atitudinea intimaților-pârâți de a nu mai dori ca pe viitor apelantul-reclamant să le păstreze întreținerea s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta din cauza faptului că acesta nu s-a îngrijit de ei și că intimatul pârât a decedat, iar reclamantul nu a fost prezent la înmormântare și nici nu a contribuit cu bani la aceasta sau la slujbele de pomenire ulterioare.
Prin decizia nr. 282 pronunțată la 25 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovița a admis apelul declarat de apelantul -n împotriva sentinței civile nr. 4219/19.12.2009, pronunțată de Judecătoria Răcari, în dosar nr- și a luat act de renunțarea apelantului-reclamant la judecata cererii principale; a schimbat, în parte, hotărârea atacată și a respins cererea reconvențională având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere nr. 136/ 03.02.2003.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la data de 17.09.2007, reclamantul -n a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună transformarea în bani a obligației de întreținere pe care și-a asumat- față de aceștia prin contractul autentificat sub nr. 136/3.02.2003, motivat de faptul că, prin contractul menționat, pârâții i-au transmis dreptul de proprietate asupra casei și terenurilor din titlul de proprietate nr. 87091 /2002, iar el s-a obligat să le asigure întreținere pe tot timpul vieții; că, după încheierea contractului de întreținere, reluând relațiile cu un nepot, cei doi pârâți l-au acționat în judecată în vederea desființării contractului, cu toate că el își îndeplinise obligațiile asumate și că, în scopul desființării contractului, pârâții refuză să primească întreținerea pe care le-o oferă.
S-a mai reținut că pârâții și au formulat cerere reconvențională, prin care au solicitat instanței să dispună rezoluțiunea contractului de întreținere nr. 136/ 03.02.2003, susținând că reclamantul pârât nu și-a respectat obligația de întreținere, deși, a fost notificat în acest sens.
La instanța de apel, reclamantul a menționat că renunță la judecata cererii principale, renunțare cu care pârâta, în ședința publică din data de 25.06.2009, a fost de acord, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 246 Cod Procedură Civilă, Tribunalul a luat act de renunțarea apelantului-reclamant la judecata cererii principale, rămânând învestit doar cu analiza criticilor privind cererea reconvențională formulată de către pârâții-reclamanți.
S-a mai reținut că din dosarele atașate rezultă că pârâții și l-au mai chemat în judecată pe reclamantul -n la data de 11.01.2006, dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Răcari sub nr.114/2006 tot pentru desființarea aceluiași contract de întreținere, proces finalizat cu pronunțarea deciziei civile nr. 238/28.02.2007, irevocabilă, prin care Curtea de APEL PLOIEȘTIa respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr.400/20.10.2006 a Tribunalului Dâmbovița, reținându-se în considerente că probele dosarului confirmă faptul că debitorul și-a îndeplinit în totalitate obligațiile asumate prin contract, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1020 Cod Civil, una din condițiile pronunțării rezoluției fiind dovada culpei pârâtului, mai exact dovada că acesta nu și-a respectat parțial sau total obligația și acest fapt este imputabil lui, nu unei împrejurări care l-ar exonera total sau temporar de răspunderi.
Rezultă că ceea ce trebuie analizat este dacă după data pronunțării deciziei civile a Curții de APEL PLOIEȘTI nr.238/28.02.2007, irevocabilă, până la data introducerii cauzei deduse judecății se confirmă susținerile pârâților-reclamanți din cererea reconvențională, în sensul că reclamantul-pârât nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de întreținere nr. 136/ 03.02.2003, pentru a se verifica dacă în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 1020 Cod Civil.
Esențial este ca instanța să stabilească dacă întreruperea raporturilor dintre părți s-a datorat culpei întreținătorului, prin neexecutarea obligației de întreținere sau culpei beneficiarilor întreținerii, prin refuzul nejustificat de a mai primi întreținerea convenită.
Tribunalul a apreciat că din probele administrate în cauză rezultă că beneficiarii au refuzat în mod nejustificat prestațiile, în dorința de a se ajunge astfel la rezoluțiunea contractului, motiv ce l-a determinat pe reclamant să și introducă acțiunea prin care a cerut instanței să transforme obligația sa într-o sumă de bani determinată, echivalentă întreținerii pe care o presta.
Astfel, s-a reținut de instanța de apel că martorele și au declarat că în luna septembrie 2007 l-au văzut pe reclamant la poarta pârâtului, stând de vorbă cu acesta, iar la întrebarea reclamantului dacă pârâtul dorește să-i aducă lemne sau mâncare, acesta a răspuns că nu are nevoie de nimic de la el, afirmând și că imobilul nu este casa reclamantului.
Relevantă a fost considerată și depoziția martorului (fila 19 dosar -) care a declarat că pârâții, cam de 2 ani, nu mai vor să primească întreținere de la reclamant, pe motiv că ar avea un nepot care ar face acest lucru și că ar vrea să lase nepotului tot ce au. Și martorul a relatat că bătrânii sunt ajutați de un nepot, care cam de 3 ani a început să-i viziteze, declarând că " dacă venea nepotul de ce ar mai fi trebuit să vină și reclamantul".
S-a mai arătat că cele reținute mai sus, coroborate și cu răspunsurile la interogatoriu, relevă că obligația nu s-a executat din culpa beneficiarilor întreținerii care solicită desființarea contractului și refuză nejustificat acordarea întreținerii de când un nepot de-al acestora a început să-i viziteze.
Reținând că rezoluțiunea contractului de întreținere se poate dispune numai dacă, din culpa debitorului, creditorii nu au primit întreținerea cuvenită și cum de neîndeplinirea obligației de întreținere nu se face culpabil reclamantul-pârât -n, tribunalul a apreciat că nu poate opera sancțiunea civilă a rezoluțiunii convenției, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 296 Cod Procedură Civilă a admis apelul, a luat act de renunțarea apelantului-reclamant la judecata cererii principale și a schimbat, în parte, hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea reconvențională având ca obiect rezoluțiunea contractului de întreținere nr. 136/ 03.02.2003.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta-reclamantă, arătând că în mod greșit nu s-a ținut cont că, în speță, erau întrunite dispozițiile art. 1020 Cod civil, având în vedere că reclamantul-pârât, debitor al obligației de întreținere izvorâtă din contractul de întreținere a cărui reziliere a solicitat, nu și-a respectat obligațiile asumate de la data rămânerii irevocabile a litigiului anterior, respectiv februarie 2007 și până în prezent.
Arată recurenta că împreună cu soțul său, decedat pe parcursul soluționării prezentului proces, a notificat reclamantul-pârât, solicitându-i să respecte obligațiile asumate prin contract, din probatoriile administrate în cauză rezultând că acesta nici după momentul februarie 2007 și nici după primirea notificării sus-arătate, nu a asigurat întreținerea creditorilor săi.
Se susține în continuare că, abia după data primirii notificării, reclamantul-pârât le-a propus ei și soțului său, să le plătească o persoană care să aibă grijă de ei, iar refuzul acestora s-a datorat în primul rând faptului că până atunci intimatul nu și-a respectat obligațiile asumate.
În acest sens, apreciază recurenta, că din probatoriile administrate a rezultat faptul că pârâții-reclamanți, deși erau în vârstă, se ocupau singuri de îngrijirea lor, cumpărându-și singuri medicamentele, alimentele, plăteau facturile și își asigurau încălzirea locuinței, iar atitudinea acestora de a nu mai dori ca pe viitor reclamantul să le presteze întreținere, s-a născut ca urmare a pierderii încrederii în acesta, din cauza faptului că nu s-a îngrijit de ei.
Ca atare, apreciind că în mod greșit instanța anterioară nu a constatat culpa exclusivă a debitorului prestației în nerespectarea obligației de întreținere asumată, s-a solicitat modificarea hotărârii atacate, ca urmare a constatării incidenței art. 304 pct. 9.pr.civilă și menținerea dispozițiilor sentinței instanței de fond cu privire la modalitatea de soluționare a cererii reconvenționale.
Intimatul a depus la dosarul cauzei întâmpinare la data de 15 septembrie 2009, solicitând instanței respingerea, ca nefondat, a recursului, având în vedere că în materia rezoluțiunii contractuale culpa beneficiarului obligației constând în refuzul acestuia de a i se presta întreținere, duce, de plano, la respingerea acțiunii.
Arată intimatul că decizia civilă nr. 400/2006 a Tribunalului Dâmbovița, devenită irevocabilă la data de 28.02.2007 prin decizia Curții de APEL PLOIEȘTI nr. 238/2007, a statuat că nu intimatul este vinovat de neîndeplinirea obligațiilor contractuale, ci cei doi beneficiari ai întreținerii.
La 9 luni de la pronunțarea acestei decizii, intimatul introdus pe rolul instanței prezenta acțiune, solicitând transformarea în bani a obligației de întreținere, având în vedere faptul că și refuzau întreținerea, astfel încât, recurenta nu a dovedit faptul că nu și- îndeplinit, în mod culpabil, obligațiile.
Examinând decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea de Apel constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Astfel cum au stabilit instanțele anterioare situația de fapt dedusă judecății, se constată că prin contractul de întreținere autentificat sub nr. 136/03.02.2003, pârâții ( decedat pe parcursul soluționării prezentului litigiu) și
i-au înstrăinat reclamantului -n, casa de locuit și suprafețele de teren evidențiate în titlul de proprietate nr. 67091/ 18.06.2002, în schimbul asigurării întreținerii de către acesta din urmă pe tot timpul vieții părților.
Anterior prezentei acțiuni, familia a mai solicitat rezoluțiunea acestui contract, iar prin decizia civilă nr. 400/ 20.10.2006 a Tribunalului Dâmbovița, irevocabilă, conform deciziei civile nr. 238/28.02.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI, a fost respinsă cererea acestora, iar în acest context, este corectă concluzia instanțelor anterioare precum că se impune a se face analiza raporturilor dintre părți, începând cu data devenirii irevocabile a deciziei civile nr. 400/2006, respectiv 28 februarie 2007.
Potrivit probatoriilor administrate în cauză, se constată că, începând cu data menționată mai sus, reclamantul pârât nu le-a prestat întreținere celor doi pârâți - reclamanți, motiv pentru care aceștia au solicitat debitorului îndeplinirea și respectarea obligației de întreținere astfel cum rezultă din notificarea nr. 28/12 septembrie 2007 transmisă prin intermediul executorului judecătoresc (fila 11 dosar fond).
Urmare a notificării primite reclamantul-pârât s-a prezentat la domiciliul pârâților (chiar în luna septembrie 2007), martora, care a fost prezentă la discuțiile dintre părți, relatând că reclamantul pârât l-a întrebat pe dacă dorește să îi aducă lemne și alimente sau dacă poate să plătească pe cineva care să aibă grijă de bătrâni, dar acesta a spus că nu are nevoie de nimic de la el și nu primește pe nimeni în casă.
Toți ceilalți martori audiați în cauză nu au putut relata despre o prezență sau intenție a reclamantului pârât de a presta întreținere anterior lunii septembrie 2007, această vizită a lui la domiciliul familiei fiind de altfel singura ce a rezultat din probatoriile administrate.
Prin contract însă, obligația de întreținere pe care și-a asumat- reclamantul pârât, consta în aceea de a asigura încălzire locuinței, de a procura și prepara hrana zilnică, medicamente, îmbrăcăminte și încălțăminte, or niciun martor nu l-a văzut pe reclamant venind cu mâncare la locuința pârâților reclamanți, cel puțin din luna februarie 2007 pana în luna septembrie 2007 când urmare a notificării primite -n s-a prezentat la domiciliul familiei pentru a le propune sa îl lase să îi aducă lemne pentru iarnă, și nicidecum nu a venit cu alimente sau medicamente.
Ori, contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, aleatoriu, bilateral, consensual, dar este și un contract intuitu personae întrucât atât întreținutul, cât și întreținătorul, încheie contractul în considerarea reciprocă a persoanei lor, obligația de întreținere având un caracter personal si netransmisibil.
Pentru întreținut, încheierea contractului implică o alegere de persoană, o încredere a acestuia că persoana întreținătorului îi va acorda întreținere în natură, în mod succesiv și complet.
Natura obligației de întreținere presupune îndeplinirea ei cu bună-credință, cu atât mai mult cu cât modul de executare a întreținerii este lăsat la aprecierea debitorului, nefiind prefixat în contract.
De altfel, datorită caracterului cotidian al executării prestației, nici nu s-ar putea prevedea ce anume va servi în viitor ca hrană, îmbrăcăminte, medicamente beneficiarului sau ce îngrijiri de altă natură va necesita în caz de boală sau la bătrânețe.
Din acest motiv, obligația de întreținere implică faptul personal al debitorului, executarea obligației de întreținere având un caracter personal, netransmisibil și chiar în ipoteza în care întreținutul acceptă ca asigurarea permanenței îngrijirii sale să fie realizată prin serviciul altor persoane, ca însoțitoare, pe cheltuiala întreținătorului, nu se poate susține că prestația de întreținere și-a pierdut caracterulintuitu personaeîntrucât complexitatea obligației de întreținere permite, pe lângă prestația efectuată în principal, în natură și asocierea unei prestații subsidiare constând în plata unor sume de bani pentru procurarea unor servicii curente creditorilor (asigurarea unui însoțitor), fără ca prin acest mod de executare prestația complementară și completatoare să poată absolvi prestația principală, executată în natură, de către pârât.
Prin definiție, obligația legală de întreținere estecu executare succesivă, deci prestațiile se vor face la anumite intervale de timp, astfel încât să corespundă ritmului nevoilor curente ale beneficiarului, or, în speța de față, obligația asumată reclama prezența zilnică a debitorului în domiciliul familiei pentru asigurarea nevoilor curente.
Ca atare se poate observa ca tribunalul nu a observat că în speță sunt îndeplinite condițiile art. 1020 civ. pentru a se dispune rezoluțiunea contractului, având în vedere că debitorul obligației de întreținere nu și-a îndeplinit obligația de a asigura cele necesare traiului zilnic pentru cei doi bătrâni, ceea ce a determinat pierderea încrederii acestora în posibilitatea de a beneficia de ajutorul reclamantului-pârât pe viitor, motiv pentru care au refuzat ulterior acestuia ajutorul.
Caracterul succesiv al executării obligației presupune că neîndeplinirea ei chiar pe o scurtă perioadă poate conduce la rezoluțiunea contractuluiși câtă vreme familia a făcut dovada că cel puțin în perioada februarie 2007- septembrie 2007 reclamantul - pârât nici măcar nu și-a manifestat intenția de a presta obligația zilnică de întreținere, în mod greșit instanța de apel nu a constatat îndeplinite condițiile art. 1020 civ.
Este cert că în acest caz debitorul nu a îndeplinit o perioadă de cel puțin 6 luni o obligație esențială și determinantă conform clauzelor contractuale, obligație care având un caracterintuitu personaenu poate fi prestată de o altă persoană sau transformată în bani fără acordul creditorului și în acest context este irelevantă exprimarea ulterioară a refuzului creditorilor de a primi întreținerea.
Față de considerentele arătate anterior, observând că Tribunalul Dâmbovițaa pronunțat o hotărâre cu interpretarea greșită a legii, Curtea de Apel constată că în speță sunt îndeplinite dispozițiile art. 304 pct. 9 pr.civilă, pentru a se dispune modificarea potrivit art. 312 alin. 3 pr.civilă a deciziei atacate în sensul menținerii soluției instanței de fond cu privire la admiterea cererii reconvenționale și constatarea rezoluțiunii contractului de întreținere autentificat sub nr. 136/03.02.2003 la Biroul Notarului Public .
Vor fi menținute dispozițiile deciziei referitoare la modalitatea de soluționare a acțiunii principale referitoare la solicitarea reclamantului-pârât -n de transformare în bani a obligației de întreținere, având în vedere faptul că în fața instanței de apel, reclamantul a menționat că renunță la judecata acesteia, renunțare cu care pârâta, în ședința publică din data de 25.06.2009, a fost de acord, fiind îndeplinite dispozițiile art. 246 Cod Procedură Civilă.
Văzând dispozițiile art. 274C.pr.civilă și făcând aplicabilitatea principiului disponibilității părților, principiu ce guvernează procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta, domiciliată în comuna, Cod poștal -, Județ D împotriva deciziei civile nr.282 pronunțată la 25 iunie 2009 de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu reclamantul, domiciliat în comuna, Cod poștal -, Județ
Modifică în parte decizia, în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la judecata cererii principale.
Menține dispozițiile sentinței instanței de fond referitoare la admiterea cererii reconvenționale și constatarea rezoluțiunii contractului de întreținere autentificat sub nr. 136/03.02.2003 la Biroul Notarului Public .
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
.//.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 octombrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.PJ
5 ex/23.10.2009
nr.- Judecătoria Răcari
a
nr- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Aurelia Popa Elena
