Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 692/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar Nr-
Decizia civilă Nr. 692/
Completul compus din:
Ședința publică din 20 mai 2009
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Ligia Vâlcu
JUDECĂTOR 3: Anca Pârvulescu
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul Statul Român prim Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva deciziei civile nr. 34 din 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 14 mai 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 20 mai 2009.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 9061/2008 a Judecătoriei Brașovs -a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin B, și în consecință:
A obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale.
A respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata sumei de 200.000 lei cu titlu de daune morale.
A respinge cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Tribunalul Brașov, prin decizia civilă nr.34/10.02.2009 a respins apelurile declarate de aceștia.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, referitor la prima critică formulată, vizând inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamant și întemeiată pe dispozițiile art.504 proc. pen. tribunalul constată că prima instanță a reținut în mod corect că acest text de lege care reglementează răspunderea patrimonială a Statului Român pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale trebuie interpretat în sensul că statul răspunde în toate cazurile de erori judiciare, această răspundere nefiind limitată doar la ipotezele prevăzute de text, în acest sens pronunțându-se și Curtea Constituțională în Decizia nr.45/10.03.1998 care a arătat că textul articolului menționat este constituțional "numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale, potrivit art. 48 alin.3 din Constituție", această interpretare fiind făcută în acord și cu prevederile art.3 din CEDO.
Nici critica vizând modul de soluționare a excepției lipsei calității Ministerului Economiei și Finanțelor de reprezentant al Statului Român nu poate fi primită câtă vreme acțiunea reclamantului se întemeiază pe dispozițiile art.504 proc. civ. coroborate cu art.3 din CEDO, în speță fiind incidente dispozițiile art.25 din Decretul nr.31/1954 coroborat cu cele ale art.3 pct.48 din HG nr.386/2007, care la rândul lor trebuie interpretate prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant, respectiv art.3 din CEDO raportat la dispozițiile din dreptul intern, respectiv art.504 și 505 alin.4 proc. pen. care acordă legitimare procesuală pasivă Statului Român prin MEF, legiuitorul prevăzând în mod expres că, în toate cauzele reparația este suportată de stat prin MEF (art.505 alin.4 proc. pen.).
Criticile legate de inaplicabilitatea în speță a dispozițiilor art.504 proc. pen. și cele referitoare la faptul că reclamantul nu a făcut dovada prejudiciului invocat sunt, de asemenea, nefondate, din probele administrate în cauză rezultând fără dubiu că modul în care era efectuată percheziția corporală a avut influențe grave asupra acestuia, fapt ce l-a determinat să intre în refuz de hrană, modul de efectuare a percheziției corporale reprezentând, de fapt, actul care justifică acordarea de despăgubiri.
Mai mult, sentința pronunțată de instanța penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește fapta, persoanele implicate, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, așa cum statuează art.22 alin.1 proc. pen. instanța civilă fiind chemată doar să cuantifice prejudiciul cauzat.
Legat de cuantumul sumei solicitate, tribunalul urmează a analiza această ultimă critică din apelul pârâtului împreună cu apelul formulat de apelantul reclamant.
Cu privire la apelul declarat de apelantul reclamant tribunalul reține următoarele:
Din analiza probelor administrate în fața primei instanțe rezultă că prima instanță a făcut o apreciere atentă și pertinentă a acestora, dând o evaluare adecvată daunelor morale compensatoare, fiind, totodată, imparțială și echidistantă în acest sens.
Tribunalul constată că prima instanță a avut în vedere consecințele suferite de reclamant pe plan fizic și psihic prin modul în care se desfășurau în penitenciar perchezițiile corporale, atingerea gravă adusă demnității sale, sentimentul de dezumanizare și de afectare gravă a intimității persoanei și a valorilor ocrotite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin supunerea sa la un tratament degradant și la o situație umilitoare.
Așa fiind, tribunalul a reținut că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 3 din CEDO, cuantificând corect suma datorată de apelantul pârât cu titlu de daune morale pentru prejudiciul încercat de apelantul reclamant prin faptele anterior prezentate.
Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că:
Decizia pronunțată în cauză a fost dată cu greșita aplicare a legii.
Instanța a ignorat apărările recurentului iar temeiurile de drept au fost aplicate într-un context care nu are legătură cu cauza.
Se susține de asemenea că instanța a făcut confuzii grave, apreciind că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.504 Cod proc. pen. precum și dispozițiile deciziei nr.45/1994 a Curții Constituționale. Noțiunea de "eroare judiciară" nu are conotații speciale prin raportare la art.304 Cod proc. pen.
Acțiunea promovată este inadmisibilă. În dreptul intern dispozițiile care prevăd acordarea de despăgubiri sunt menționate în art.504 Cod proc. pen. în cazul în care s-a constatat că s-au produs erori judiciare, ceea ce nu este cazul în speță. Reclamantul a fost supus unor măsuri de sancționare în timpul executării legale a pedepsei ca urmare a condamnării sale. Măsurile inițiale de constrângere nu au fost executate, ca urmare cererea reclamantului nu se încadrează în temeiul de drept invocat.
Se mai susține că este criticabilă respingerea excepției lipsei calității de reprezentant al Statului Român și respingerea acțiunii ca formulată împotriva unei părți fără calitate procesuală pasivă.
Din analiza art.504, 505 și 506 Cod proc. pen. se poate concluziona că reclamantul nu se găsește în nici una din situațiile prevăzute de textele legale.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor solicitate, acestea nu sunt dovedite și nici nu sunt îndeplinite condițiile de acordare. Măsura de sancționare nefiind executată, nu s-a înregistrat nici un prejudiciu, astfel că solicitarea reclamantului este mai mult decât subiectivă, nejustificată și fără temei legal.
Recursul este nefondat.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor este nefondată din moment ce legiuitorul a prevăzut expres, în alin. 4 al art. 505 Cod proc. pen. că în toate cazurile reparația este suportată de stat prin reprezentantul său
Textul de lege aplicabil în cauză este art. 25 din Decretul nr. 31/1954 coroborat cu dispozițiile art. 3 pct. 48 din HG nr.386/2007 care, la rândul său, trebuie interpretat prin prisma temeiului de drept invocat de reclamant, respectiv art.3 din CEDO, care se raportează în dreptul intern la dispozițiile art.504 și 505 alin.4 Cod proc. pen. ce acordă legitimare procesuală pasivă Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Critica recurentului referitoare la inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art.504 alin.1 Cod proc. pen. este nefondată.
Sub acest aspect s-a statuat că textul articolului menționat este constituțional " numai în măsura în care nu limitează, la ipotezele prevăzute în text, cazurile în care statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârșite în procesele penale potrivit art.48 alin.3 din Constituție".
Instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.504 alin.1 Cod proc. pen. așa cum au fost acestea interpretate prin decizia nr.45/1998, decizie care a făcut o interpretare a acestui text de lege în coroborare cu fostul art.48 alin.3 - în prezent art.52 alin.3 -, din Constituția României, dar și în acord cu prevederile art.3 din CEDO, astfel cum a fost interpretat prin jurisprudența Curții europene.
Critica privind anularea măsurilor dispuse de personalul penitenciarului nu este relevantă, deoarece astfel cum s-a reținut și în considerentele sentinței penale nr.2571/13.10.2005 a Judecătoriei Brașov, nu izolarea severă dispusă de către personalul penitenciarului a reprezentat sursa tratamentelor degradante la care reclamantul a fost supus în Penitenciarul Codlea, ci starea de fapt care a determinat impunerea sancțiunii izolării severe.
De altfel, sentința pronunțată de instanța penală are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește în ceea ce privește fapta, vinovăția și legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu, așa cum stipulează art.22 alin.1 Cod proc. penală.
Referitor la ultimul aspect criticat și anume cuantumul sumei solicitate,instanța consideră că în raport cu tratamentele la care a fost supus reclamantul și care au avut influențe negative în plan fizic și psihic, despăgubirea acordată este rezonabilă.
Pentru considerentele relevate mai sus, în temeiul art.312 Cod proc. civ. Curtea va respinge recursul declarat de Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B împotriva deciziei civile nr. 34/10.02.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 20 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 9.06.09
Dact. GG - 17.06.09
2 ex.
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Ligia Vâlcu, Anca Pârvulescu
