Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 695/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(1957/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.695 A
Ședința publică de la 17 decembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mihai Adnrei Negoescu Gândac
GREFIER - - -
* * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul - pârât MINISERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 804 din 27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, intimații - pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR GENERAL și intimata SC SA.
are ca obiect - pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10 decembrie 2009, fiind consemnate în cuprinsul încheierii de la acea dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 din Codul d e procedură civilă, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 17 decembrie 2009, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr-, la data de 19.03.2007, reclamantul a chemat în judecată pârâții MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, NORD și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restituirea contravalorii imobilului situat în B-,.2, sector 1, echivalent cu valoarea de piață a apartamentului la data pronunțării sentinței; în subsidiar, restituirea sumei achitate pentru achiziționarea imobilului, reactualizată, având în vedere coeficientul de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat că a cumpărat, împreuna cu fosta sa soție, în prezent decedată, imobilul situat în B-, sector 1 de la Primăria Municipiului B, prin mandatar SC Nord SA, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1581/24162/22.11.2006.
Reclamantul a mai arătat că locuiau în apartamentul cumpărat în calitate de chiriași, conform contractului de închiriere nr. 60270/15.01.1994.
Prin decizia civilă nr.485/28.03.2005 pronunțată în dosarul nr.2973/2004, Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul recurenților-reclamanți și, moștenitor al fostei proprietare a imobilului -, a modificat în tot decizia civilă nr.1880/A/20.10.2003 a Tribunalului București, a admis apelul acestora împotriva sentinței civile nr.2913/25.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, pe care a schimbat-o în tot și a admis acțiunea celor doi reclamanți, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus menționat, obligându-l totodată pe reclamant și soția sa să îl lase în deplină proprietate și liniștita posesie.
Prin sentința civila nr.11150/07.11.2005 pronunțata în dosarul nr.23013/2005 al Judecătoriei Sectorului 1 B, rămasă definitivă și irevocabilă, reclamantul a fost evacuat din acest imobil.
Reclamantul a mai învederat că, la data cumpărării imobilului, a fost de buna credința, îndeplinind toate condițiile prevăzute de Legea nr.112/1996, Primăria Municipiului B fiind de rea credință și neaducându-i la cunoștință faptul că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, având în vedere că fostul proprietar - nu se încadra în prevederile Decretului nr.92/1950.
Deoarece a pierdut proprietatea asupra imobilului mai sus menționat nu datorită culpei sale, ci ca urmare a relei credințe a Primăriei Municipiului B, reclamantul a solicitat restituirea unei sume echivalente cu valoarea de piață a apartamentului la data pronunțării sentinței.
În subsidiar, în cazul în care se va constata că nu se impune restituirea unei sume echivalente cu valoarea de piață a apartamentului, a solicitat obligarea pârâților la restituirea unei sume corespunzătoare prețului achitat la cumpărarea imobilului actualizat conform coeficientului de inflație (prețul apartamentului, achitat integral la data semnării contractului de vânzare-cumpărare nr.1581/24162/22.11.1996 a fost de 26.379.875 lei).
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.112/1995; art.1337-1351 Cod civil.
Cererea este scutită de taxă de timbru și timbru judiciar.
În susținerea cererii, au fost atașate înscrisuri, în copie.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul B, a formulat întâmpinare la data de 23.04.2007, prin Serviciul Registratură, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și pe cale de consecință, respingerea cererii reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Astfel, prin calitate procesuală se înțelege titlul sau modul în care o persoană participă în raportul juridic, îndreptățind-o să fie parte în proces; calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel obligat în cadrul aceluiași raport juridic. Stabilirea calității procesuale pasive implică, în speță, clarificarea prealabilă a unei probleme de drept substanțial, anume natura obligației sumei de bani reprezentând prețul actualizat, mai precis izvorul acestei obligații.
Sub acest aspect, deși în practica instanțelor și chiar a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a conturat și opinia conform căreia obligația de plata ar fi întemeiata pe răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, în condițiile anularii contractului de vânzare-cumpărare și constatării relei-credințe a cumpărătorilor în momentul încheierii contractului, nu este justă o astfel de interpretare a dispozițiilor art.1337 si următoarele civ. întrucât obligația de restituire a prețului actualizat nu poate fi întemeiată decât pe principiile efectelor nulității actelor juridice, anume al retroactivității, astfel încât părțile raportului juridic trebuie să ajungă în situația în care acel act nu s-ar fi încheiat, principiu având la baza și regula îmbogățirii fără justa cauză, fapt ce conduce la concluzia ca restituirea trebuie să aibă în vedere prețul actualizat, văzând și dispozițiile art.970 Cod civil.
Fiind lămurit acest aspect de drept substanțial, pe plan procesual calitatea procesuală pasivă nu poate avea, într-o astfel de acțiune, decât unitatea administrativ-teritorială vânzătoare (în speță, Primăria Municipiului B), nicidecum Ministerul Economiei si Finanțelor, atât pentru faptul că acesta nu a fost parte contractantă în raportul juridic dedus judecații, nerevenindu-i obligația de restituire a prestațiilor efectuate în baza actului constatat nul, cât și pentru argumentele pornite de la aceeași premisă juridică: a) ne aflam în fața unui raport juridic de drept privat având la baza un contract, ori statul nu poate interveni într-un astfel de raport, în sensul de a stabili, sub aspect juridic, o alta persoană (instituție) răspunzătoare; b) prevederile art.50 alin.3 din Legea nr.10/2001 nu sunt norme cu caracter procesual, prin care să se acorde calitate procesuală pasivă Ministerului Economiei si Finanțelor. Intr-adevăr, în cadrul Legii nr.10/2001 legiuitorul a intervenit în acest sens, când a considerat necesar, instituind prevederile cu caracter procesual, caracter ce rezulta clar din formularea textului și, în plus, referindu-se numai la efecte ale faptului juridic licit (îmbogățirea fără justă cauză), ci nu ale unui act juridic (contractul fiind, conform art.969 civ. "legea părților", neputându-se interveni peste voința contractanților, indiferent ca este vorba de repunerea pârtilor în situația anterioară în urma constatării nulității contractului).
Prin modificarea alin.3 din art.50 din Legea nr.10/2001 (introdus prin OUG nr.184/2002) s-a urmărit determinarea sursei din care vor fi restituite sumele de natura celor care sunt solicitate de reclamantul din prezenta cauza, fără însă ca prin aceasta să se creeze un raport obligațional direct între persoanele îndreptățite să primească restituirea prețului actualizat corespunzător contractului anulat prin sentința judecătorească și Ministerul Economiei și Finanțelor care numai administrează fondul cu aceasta destinație.
Pentru a reține opinia contrară, în sensul ca ex lege s-a stabilit calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei si Finanțelor în astfel de acțiuni în justiție, reținere bazată pe argumente juridice, ar însemna că prin lege s-ar realiza o novațiune de debitor, conform art.1128 pct. 2.civ. Ori, în acest caz novațiunea nu operează fără consimțământul expres al creditorului (art.1132 civ) și, în plus, novațiunea nu se prezumă, voința - animus donandi -de aof ace trebuind să rezulte evident din act (art.1130 civ). Legiuitorul a procedat, în alte situații, când a urmărit, în interes general, schimbarea unui debitor prin novațiune, la respectarea normelor dreptului comun, prevăzând expres, în actul normativ respectiv, novațiunea.
reclamantului de apartamentul ce face obiectul prezentului litigiu, în urma anularii contractului de vânzare-cumpărare printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Această tulburare de drept, este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului, respectiv Primăria Municipiului B, față de pretențiile privind restituirea prețului pentru imobilul în cauză.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat nici la plata diferenței "dintre prețul de cumpărare si prețul la care s-ar vinde imobilul la data prezentei", întrucât art.50 alin.(3) din Legea nr.10/2001 obliga Ministerul Finanțelor Publice doar la restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, iar nu și la plata diferenței dintre prețul de cumpărare și prețul la care s-ar vinde imobilul pe piață, în prezent, deoarece acest imobil a fost cumpărat în anul 1996 de la stat, în baza Legii nr.112/1995, sub prețul pieței.
A obliga acum, institutiile statului la plata diferenței dintre prețul de cumpărare și prețul la care s-ar vinde imobilul pe piață, în prezent, în condițiile în care acest imobil a fost cumpărat la vremea respectivă sub prețul pieței, ar duce la o îmbogățire fără justă cauză.
In ceea ce privește cheltuielile de judecată, Ministerul Economiei si Finanțelor nu a dat dovada de rea credința, neglijență, nu se face vinovat de declanșarea litigiului și, prin urmare nu poate fi sancționat procedural prin obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.1337 civ. Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989; art.274 Cod procedura civila.
Prin încheierea de ședință de la 21 mai 2007, instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri și expertiză și a respins proba cu interogatoriul pârâtei Primăria Municipiului B ca nefiind utilă cauzei.
Cauza a suportat multe amânări în vederea efectuării expertizei dispuse, fiind necesară înlocuirea experților desemnați.
La data de 06.11.2008, prin Serviciul Registratură, s-a depus la dosar raportul de expertiză construcții civile și industriale efectuat in cauză de expert tehnic, care a concluzionat că valoarea de circulație a apartamentului în litigiu, inclusiv terenul aferent, este de 995.820 lei. Părțile nu au formulat obiecțiuni.
La termenul de judecată din 15.12.2008, față de valoarea imobilului rezultată din raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetentei materiale și a reținut cauza spre soluționare sub acest aspect.
Prin sentința civilă nr.16659/15.12.2008, Judecătoria Sectorului 5 Baa dmis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că valoarea de circulație a apartamentului situat în B-,. 2, sector 1, inclusiv a terenului aferent, este de 995.820 ron (274.500 Euro).
Potrivit dispozițiilor art.2 al.1 lit. b pr.civ. competența de soluționare a proceselor și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, aparține tribunalelor. Din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că valoarea de circulație a apartamentului situat în B,-,. 2, sector 1, inclusiv a terenului aferent, este de 995.820 ron (274.500 Euro).
Fată de cele mai sus reținute în temeiul art.2 alin.1 lit. b Cod procedură civilă, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă sub nr-, la data de 16.02.2009.
Prin sentința civilă nr.804/27.05.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, a admis excepția lipsei capacității procesuale civile de folosință a pârâtului CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, a respins cererea formulată de reclamantul, împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală civilă de folosință, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților MUNICIPIUL B și SC NORD SA, a respins cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Municipiul B, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 995.820 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată.
La termenul de judecată din data de 27.05.2009, în ședință publică, tribunalul a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE invocată de acesta prin întâmpinare și a ridicat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a MUNICIPIULUI B și SC NORD SA și a lipsei capacității procesuale civile de folosință a.
Procedând la analiza excepțiilor invocate și a fondului cauzei prin raportare la susținerile părților, probatoriul administrat și prevederile legale în vigoare, Tribunalul a reținut următoarele:
În fapt, s-a constatat că reclamantul a cumpărat, împreuna cu fosta sa soție, în prezent decedată (conform certificatului de deces atașat la fila 11 dosar Judecătorie), imobilul situat în B-, sector 1 de la Primăria Municipiului B, prin mandatar SC Nord SA, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.1581/24162/22.11.2006 (filele 6,7 dosar Judecătorie), încheiat în baza Legii nr.112/1995.
Prin decizia civila nr.485/28.03.2005 pronunțata în dosarul nr.2973/2004, irevocabilă (filele 3 și urm. dosar Judecătorie), Curtea de APEL BUCUREȘTIa admis recursul recurenților-reclamanți și, moștenitor al fostei proprietare a imobilului -, a modificat în tot decizia civilă nr.1880/A/20.10.2003 a Tribunalului București, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.2913/25.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 1 B, pe care a schimbat-o în tot și a admis acțiunea, constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a imobilului mai sus menționat, obligându-i pe reclamantul din cauza de față și pe soția sa să îl lase în deplina proprietate și liniștita posesie către și.
Prin prezenta cerere, se solicita de către reclamantul restituirea unei sume echivalente cu valoarea de piața a apartamentului; în subsidiar, se solicită restituirea unei sume corespunzătoare prețului achitat la cumpărarea imobilului, actualizat conform coeficientului de inflație.
În drept, prin raportare la cele reținute, tribunalul a analizat cu prioritate, cu respectarea prevederilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă, excepțiile invocate de părți sau din oficiu, după cum urmează:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE este nefondată.
Sub acest aspect, tribunalul a avut în vedere că, prin Legea nr.1/2009, a fost introdus în Legea nr.10/2001 art.50/1, conform căruia: "(1) Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituireaprețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. (2) Valoarea despăgubirilor prevăzute la alin. (1) se stabilește prin expertiză."
De asemenea, prin același act normativ, Legea nr.10/2001 a fost modificată și în sensul că, la articolul 50, după alineatul (2) - care reglementează restituirea prețului actualizat - s-a introdus un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:"(21)Cererile sau acțiunile în justiție având ca obiectrestituirea prețului de piață al imobilelor,privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite de taxele de timbru."
Totodată, articolul 50, alineatul (3) din Legea nr.10/2001s-a modificat și el și are următorul cuprins: "(3) Restituireaprețului prevăzut la alin.(2) și (21) se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor, din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare."
Din coroborarea prevederilor legale redate anterior, rezultă că, ex legem, a fost stabilită cu claritate calitatea procesuală a Ministerului Finanțelor în restituirea atât a prețului actualizat, cât și a valorii de piață a imobilului, în cazul în care contractul de vânzare cumpărare încheiat în condițiile Legii nr. 112/1995 a fost desființat, motiv pentru care Tribunalul va respinge ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
În ceea ce privește excepțiile invocate din oficiu, prin raportare și la considerentele anterioare, conform cărora legiuitorul a stabilit obligația de restituire atât a prețului actualizat, cât și a valorii de piață a imobilului în sarcina Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a constatat că, în ceea ce îi privește pe pârâții Municipiul B și SC Nord SA, nu se verifică identitatea cu persoana obligată în raportul juridic dedus judecății, ceea ce va determina admitereaexcepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul B și SC Nord SAși respingerea cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu aceștia ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce priveșteexcepția lipsei procesuale civile de folosință a pârâtului, Tribunalul va porni analiza de la prevederile art. 41 alin.2 Cod pr.civ. conform cărora "Asociațiile sau societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere", ceea ce duce la concluzia că legiuitorul a stipulat ca în anumite situații, chiar dacă o entitate nu are personalitate juridică, aceasta poate sta în proces, și, deci, are capacitate procesuală, în sensul că are dreptul și își poate asuma obligații pe plan procesual.
În consecință, rezultă că legiuitorul a înțeles ca, în anumite situații, existența persoanei juridice ca subiect de drepturi și obligații să nu fie condiționată de dobândirea personalității juridice de către persoana respectivă; cu alte cuvinte, cercetarea capacității unei persoane juridice nu se face exclusiv prin prisma verificării condiției ca respectivul subiect de drept să aibă personalitate juridică.
În ceea ce îl privește pe pârâtul, Tribunalul are în vedere faptul că Legea nr. 215/2001 nu conferă acestuia personalitate juridică; pe de altă parte, deși în prezenta cauză are calitatea de pârât, nu are organe proprii de conducere, în consecință nefiind îndeplinite nici condițiile impuse cumulativ de art.41 alin.2 Cod pr.civ.
Ca atare, față de considerente în fapt și în drept, constatând că legiuitorul nu a conferit personalitate juridică, iar acesta nu poate sta în judecată nici în temeiul art.41 alin.2 Cod pr.civ. urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale civile de folosință a acestui pârât, Tribunalul va respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu acesta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate procesuală civilă de folosință.
Pe fondul cauzei, prin raportare la situația de fapt și prevederile legale arătate (art. 50/1 din Legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.1/2009), Tribunalul constată că este întemeiat capătul 1 al cererii de chemare în judecată, prin care se solicita de către reclamantul restituirea unei sume echivalente cu valoarea de piață a apartamentului, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, care, în consecință, va fi obligat la plata către reclamant a sumei de 995.820 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului (stabilită prin raportul de expertiză întocmit în cauză și necontestat de părți).
Urmare a admiterii capătului de cerere principal, tribunalul a constatat că nu se mai impune luare în discuție și a capătului de cerere subsidiar (formulat pentru situația respingerii capătului de cerere principal), prin care reclamantul solicită restituirea unei sume corespunzătoare prețului achitat la cumpărarea imobilului, actualizat conform coeficientului de inflație.
În baza art.274 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamant a sumei de 800 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expertiză.
Împotriva sentinței tribunalului a formulat apel pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, criticând-o pentru următoarele motive:
În fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 B la data de 19.03.2007 reclamantul a chemat în judecata pârâții Municipiul B prin Primarul General, SC Nord SA și Ministerul Finanțelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să sedispunărestituirea contravalorii imobilului situat în B-,. 2, sector 1, echivalent cu valoarea de piață a apartamentului la data pronunțării sentinței; în subsidiar, restituirea sumei achitate pentru achiziționarea imobilului, reactualizată, având în vedere coeficientul de inflație, cu cheltuieli de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr.112/1995; art.1337-1351 Cod civil.
Prin sentința civilă nr.16659/15.12.2008, Judecătoria Sector 5 Baa dmis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei către Tribunalul București.
După declinare, cauza a fost înregistrata pe rolul Tribunalului București Secția a IV-a Civila sub nr-, la data de 16.02.2009.
Prin sentința civilă nr.804 din 27.05.2009 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a dispus următoarele:
- a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice;
- a admis excepția lipsei capacitații procesuale civile de folosință a pârâtului Consiliul General Municipiului B și a respins cererea formulată de reclamantul împotriva acestui pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală civilă de folosință;
- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul B și SC Nord SA și a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă;
- a admis cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 995.820 lei reprezentând valoarea de circulație a imobilului precum și la suma de 800 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Hotărârea pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă este netemeinică și nelegală, având în vedere următoarele motive:
In primul rând, consideră că în mod greșit instanța de fond, în soluția dată cererii de chemare în judecată, a avut în vedere prevederile Legii nr.1/30.01.2009, față de împrejurarea că reclamantul nu și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile acestei legi, ci pe dispozițiile prevăzute de art.1337-1351 din Codul Civil și Legea nr. 112/1995,precum și pentru faptul că acțiunea reclamantului a fost introdusă la data de 19.03.2007, cu mult înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.1/2009.
Prin urmare în mod netemeinic instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a dispus obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 995.820 lei în baza dispozițiilor prevăzute de Legea nr. 1/2009,întrucât nu a fost investită cu o astfel de cerere.
În al doilea rând, apreciază că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă având în vedere următoarele considerente:
Astfel, arată că potrivit principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai între părțile contractante, neputând nici profita și nici dăuna unui terț.
Or, Ministerul Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamant și Primăria Municipiului B prin mandatar SC Nord SA este terț față de acesta, având doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se vărsa sumele încasate de Primăria Municipiului
În conformitate cu dispozițiile art.1337, art.1341 și următoarele din Cod civil, solicită să se instituie răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului B prin mandatar SC Nord SA pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.
Această dispoziție de drept comun, nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din prezentul litigiu.
Nici dispozițiile art.50 din Legea nr.10/2001, așa cum au fost modificate prin Legea nr.1/2009, nu sunt de natură să determine introducerea în prezenta cauză a Ministerului Finanțelor Publice și să acorde calitate procesuală acestei instituții, cât timp obligația de garanție pentru evicțiune are un conținut mai larg decât simpla restituire a prețului la valoarea de piață.
reclamantului de imobilul ce face obiectul prezentului litigiu, întrunește condițiile unei tulburări de drept prin fapta unui terț.
Această tulburare de drept. este de natură să angajeze răspunderea contractuală pentru evicțiune totală a vânzătorului. Primăria Municipiului B prin mandatar SC Nord SA, față de pretențiile privind restituirea valorii prețului pentru imobilul în cauză la prețul de circulație.
Nicidecum, nu poate fi antrenată răspunderea Ministerului Finanțelor Publice, având în vedere că în prezenta acțiune nu există culpa acestei instituții.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere și dispozițiile art.1344 din Codul Civil, potrivit cărora: " Dacă lucrul vândut se afla, la epoca evicțiunii, de o valoare mai mare, din orice cauza, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului, pe lângă prețul vânzării, excedentele valorii în timpul evicțiunii."
În al treilea rând, în măsura în care va fi respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Ministerul Finanțelor Publice, apreciază că în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul având în vedere următoarele considerente:
Având în vedere dispozițiile art.501din Legea nr.10/2001, avute de altfel în vedere chiar de către instanța de fond, pentru a se acorda despăgubiri la valoarea de piața este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții: prima condiție este caaceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În speță, condiția referitoare la respectarea prevederilor Legii nr.112/1995 la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu nr.1581/24162/22.11.1996 consideră că nu este îndeplinită, având în vedere decizia civilă nr.485/28.03.2005 pronunțata de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă în dosarul nr-,prin care s-a reținut cu putere de lucru judecat reaua credință a reclamantului la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, Tribunalul București Secția a V-a Civilă, prin decizia menționată a reținut următoarele:"Conform art.1898 - 1899 Cod civil, buna credință se prezumă, sarcina bunei-credințe cazând în sarcina celui ce o alega. - Deși textul de lege menționat îl prezuma pe comparator ca fiind de buna credință, în speța pârâtul este și el de rea-credință, știind sau trebuind să știe și putând afla prin minime diligențe adevărata situație juridică a imobilului, că acesta a fost naționalizat de stat în mod abuziv, cu nerespectarea prevederilor art.II din Decretul nr.92/1950. B - credință presupune o eroare din partea persoanei, însă această eroare nu decurge din simpla ignoranță pur subiectivă a celui care se prevalează de ea, ci numai dintr-o aparență înșelătoare suficient de credibilă și care constă în credința eronată în existența unei situații juridice regulate.
Reaua - credință constă în atitudinea celui care se prevalează de o situație căreia el îi cunoștea sau trebuia să îi cunoască viciile.
În speță, subdobânditorul (intimatul) care a cumpărat de la stat bunul despre care știe sau trebuia să știe că a fost preluat de statul comunist prin abuz, iar nu în condiții obișnuite, a achiziționat bunul în condiții care exclud buna sa credință.
Reaua - credință a intimatului - pârât rezultî și din faptul că a formulat cerere de cumpărare a apartamentului la data de 9 mai 1996 înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art.14 din Legea nr.112/1995 pentru depunerea cererilor de restituire (socotit de la 29.01.1996 când a intrat în vigoare Legea nr.112/1995), încălcându-se astfel dispozițiile art.9 din legea menționată.
Drept urmare, contractul de vânzare-cumpărare în discuție este lovit de nulitate absolută și ca o consecință, se va face aplicarea prevederilor art.480 Cod civil."
Astfel, având în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile speciale legale menționate mai sus, de strictă interpretare, condiții de bază pentru admiterea acțiunii, consideră că aceasta este neîntemeiata în raport cu dispozițiile alin.1 al art. 501din Legea nr.10/2001.
În acest sens s-a pronunțat și Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă prin sentința civila nr.451/26.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, precum și Tribunalul București - Secția a V-a Civilă prin sentința civila nr.773/03.06.2009 pronunțata în dosarul nr-, pe care le depune la dosar.
Având în vedere motivele expuse mai sus, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, schimbarea sentinței civile atacate, în principal, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
La data de 22.10.2009, intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea apelului formulat de Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind nelegal și netemeinic.
Examinând sentința apelată și actele dosarului în raport de prevederile legale aplicabile în cauză și motivele de apel invocate, Curtea constată următoarele:
In mod corect prima instanță a apreciat că în speță sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001 - în vigoare la data introducerii acțiunii - având în vedere și modificările aduse prin Legea nr. 1/2009 în cursul judecării cauzei, cât timp aceste norme în vigoare sunt aplicabile raportului juridic dedus judecății, instanța nefiind ținută de temeiul juridic invocat de parte prin cererea de chemare în judecată.
Potrivit art. 50 din Legea nr. 10/2001, republicată, astfel, cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, restituirea prețului de piață al imobilelor, privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. 6 din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.
Aceste prevederi legale trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 501din același act normativ, introdus de asemenea, prin Legea nr. 1/2009, conform cărora "Proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare".
In condițiile în care fondul extrabugetar menționat este constituit din prețul contractual, fără nicio legătură cu valoarea reală actuală a imobilului ("prețul de piață") rezultă că singura rațiune acestor modificări legislative a fost aceea de a facilita accesul la despăgubiri echitabile foștilor proprietari care au achiziționat imobilele ca făceau obiectul acestei legi prin contracte de vânzare-cumpărare desființate ulterior ca urmare a recunoașterii în justiție a dreptului de proprietate al foștilor proprietari deposedați abuziv în perioada regimului politic comunist, calitatea procesuală aparținând Ministerului Finanțelor Publice, potrivit prevederilor exprese ale legii - criticile apelantului vizând lipsa legitimării sale procesuale în cadrul acțiunii neputând fi primite.
De asemenea, față de cele expuse anterior privind normele legale incidente în speță, sunt vădit neîntemeiate susținerile apelantei privind regulile din materia evicțiunii și răspunderea vânzătorului în această materie conform dreptului comun - Codul civil.
In ceea ce privește criticile apelantului vizând fondul cauzei, Curtea constată că și acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele arătate în continuare.
Astfel cum se reține din textul legal mai sus-menționat, o condiție pentru nașterea dreptului la despăgubiri constând în prețul actualizat al imobilului în patrimoniul cumpărătorilor al căror titlu - contractul de vânzare-cumpărare perfectat în baza Legii nr. 112/1995 - a fost desființat este ca respectivul contract să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor acestui act normativ special în privința caselor naționalizate.
Față de situația premisă avută în vedere de legiuitor - desființarea contractului - (noțiune care, pe de altă parte, în prezent are un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă acum în această materie și "ineficacitatea" actului juridic ca și titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate, ce a exhibat un contract valabil încheiat, așa cum rezultă din interpretarea alin. 2 ind.1 al art. 20 introdus prin Legea nr. 1/2009) - se impune ca instanța să analizeze condiția respectării Legii nr. 112/1995 în acest caz prin corelare cu celalte dispoziții ale Legii nr. 10/2001, în vigoare, care conferă foștilor chiriași ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, numai la restituirea prețului actualizat (art. 50 alin.1).
Prin urmare, instanța este chemată să distingă între o desființare a contractului respectiv cauzată de eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea acestuia și o desființare a contractului (inclusiv, ca urmare a intervenirii sancțiunii nulității acestuia, legea nedistingând sub acest aaspect), deși contractul a fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.
Curtea consideră că această ultimă ipoteză nu se poate regăsi decât în situația în care contractul de vânzare-cumpărare a fost perfectat cu nerespectarea condițiilor de formă și fond prevăzute expres de Legea nr. 112/1995, dar sancțiunea nulității a intervenit totuși ca urmare a eludării altor norme imperative edictate pentru încheierea valabilă a actului juridic civil, numai această interpretare permițând aplicarea noilor reglementări introduse prin Legea nr. 1/2009, potrivit celor deja prezentate.
Pe de altă parte, toată această analiză a întrunirii cerințelor de valabilitate trebuie realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt și de drept reținute prin hotărârea judecătorească, definitivă și irevocabilă, prin care contractul a fost desființat (în speță, anulat), hotărâre de desființare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirii solicitate.
Or, în cauza de față, Curtea reține că prin decizia civilă nr. 485/28.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a IV-a Civilă, definitivă și rămasă irevocabilă, s-a stabilit că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1581/24162/22.11.1996 a intervenit întrucât subdobândiorul imobilului din B,-,.2, sectorul 1, achiziționat acest apartament deși știa sau putea să știe că naționalizarea imobilului s-a făcut cu nerespectarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 - titlul de proprietate al statului fiind nul - reaua credință a cumpărătorului rezultând și din faptul că cererea de cumpărare a fost formulată "la data de 9.05.1996, înainte de expirarea termenului de 6 luni prevăzut de art. 14 din Legea nr. 112/1995 pentru depunerea cererilor de restituire", "încălcându-se astfel dispozițiile art. 9 din legea menționată".
Prin urmare, esențială pentru constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 a fost reaua-credință, aceasta fiind invocată și de apelant ca un argument în sensul nerespectării condițiilor cerute de lege pentru perfectarea actului juridic respectiv.
Trebuie observat însă că din considerentele deciziei arătate rezultă încălcarea numai a art. 1 din Legea nr. 112/1995 în ceea ce privește împrejurarea că titlul statului era nul, mai precis că Decretul nr. 92/1950 nu fusese aplicat corect la momentul naționalizării, împrejurare pe care însă Curtea, având în vedere interpretarea dată anterior dispoz. art. 50 din Legea nr. 10/2001, nu o apreciază ca fiind un impediment în acordarea de despăgubiri câtă vreme imobilul a fost preluat "cu titlu" (stricto sensu) în concepția legiuitorului, anterior precizărilor aduse acestei sintagme, în interpretarea legii, prin Normele metodologice de aplicare aprobate prin nr.HG 20/1996 cu modificările aduse în anul 1997. De fapt, chiar și acest aspect individualizat strict în cuprinsul deciziei este subsumat de instanță tot conduitei cumpărătorului care nu ar fi întreprins toate demersurile pentru a afla circumstanțele naționalizării printr-un titlu aparent valabil, de altfel, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive în sens contrar.
Cu privire la celelalte aspecte referitoare la atitudinea subiectivă a cumpărătorului, intimatul-reclamant în speță, Curtea constată că acestea sunt irelevante în cadrul prezentei analize, eludarea prevederilor legale în vigoare la momentul încheierii actului juridic fiind o chestiune distinctă de aceea a relei-credințe a părților (eventual, chiar a cauzei ilicite și imorale a contractului ce ar fi putut fi reținută într-o atare situație), examinată prin decizia civilă respectivă doar prin prisma dispozițiilor art. 46 alin.2 din Legea nr. 10/2001, astfel cum se indică expres în considerentele hotărârii.
In consecință, întrucât Curtea, față de cele reținute mai sus, constată că reaua-credință a cumpărătorului invocată de apelant nu echivalează cu o eludare a prevederilor Legii nr. 112/1995, în sensul art. 50 din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, rezultă că obligația dezdăunării integrale a intimatului-reclamant a fost corect stabilită în sarcina apelantului-pârât de către prima instanță, iar apelul promovat în cauză va fi respins, conform art. 296.proc.civ. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul - pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.804/27.05.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant, domiciliat în P,-,.1,.18, județ P, intimații - pârâți CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI B, MUNICIPIUL B prin PRIMARUL GENERAL, ambii cu sediul în B,-, sector 5 și intimata SC " NORD" SA, cu sediul în B,-, sector 1.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.12.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
MARI - - --
GREFIER
- -
Red.
./
8 ex./25.01.2010
TB-4 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mihai Adnrei Negoescu Gândac
