Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 72/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 72/2009
Ședința publică de la 13 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nagy Nicoară vicepreședinte
Judecător
Grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr.250/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a sentinței civile nr.4440/2007 pronunțată de Judecătoria Deva în dosar cu nr.unic - având ca obiect revendicare imobiliară, în contradictoriu cu pârâții intimați, și.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată la prima strigare lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este motivat, netimbrat, iar la dosar s-au depus prin registratură întâmpinări din partea intimatelor, și.
Instanța lasă cauza la a doua strigare, față de împrejurarea că la dosar este depusă împuternicire avocațială dată av. pentru susținerea recursului.
La a doua strigare se prezintă în instanță avocat pentru reclamantul recurent, lipsind părțile.
Avocatul reclamantului recurent depune la dosar chitanță în cuantum de 12,75 lei și timbru judiciar de 0,15 lei -reprezentând taxa de timbru datorată, și chitanța de onorariu avocațial. Declară că a lecturat întâmpinările și nu solicită termen pentru studiu.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat pentru reclamantul recurent solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și trimiterea cauzei spre rejudecare la fond. În continuare susține motivele de recurs invocate în scris, arătând, în esență, că instanțele s-au pronunțat pe alte numere topografice decât cele solicitate de reclamant, acesta nu a avut parte de o asistență judiciară calificată la fond iar instanțele nu au aplicat principiul disponibilității și nu au ținut seama de starea reală de fapt în cauză.
În subsidiar solicită admiterea recursului și modificarea hotărârilor atacate în sensul admiterii acțiunii.
Susține că reclamantul a depus la dosar înscrisuri și testamentul în baza cărora trebuie să fie pus în posesia acestor imobile. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la udecătoria Deva sub dosar nr. 1512/2006, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta pentru revendicare imobiliară arătând că este proprietar al imobilului înscris înCF nr. 502nr. cadastral576,577/3iar pârâta îl ocupă fără drept.
În drept invocă disp. art. 480, 483 și urm. Cod pr. civ.
Printr-o precizare de acțiune ulterioară reclamantul a arătat că revendică și imobilele înscrise înCF 501nr. cadastral576,577/1șiCF 503nr. cadastral576,577/1solicitând citarea și a pârâtelor, și ( 29 dos. fond).
Prin întâmpinările formulate în cauză pârâtele au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 4440/2007 pronunțată de Judecătoria Devaa fost respinsă acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că în cauză s-a efectuat o expertiză topografică din cuprinsul căreia nu rezultă că pârâtele încalcă dreptul de proprietate al reclamantului.
S-a reținut că expertul a apreciat ca singura posibilitate prin care pârâtele ar încălca dreptul de proprietate al reclamantului ar fi în cazul anulării parțiale a titlului de proprietate nr- emis pe numele lui în sensul radierii din titlul a parcelei Cc 1823 cu suprafața de 512 mp care se suprapune pe terenul înscris în CF 501 cu proprietară tabulară R, în cazul în care reclamantul face dovada că o moștenește pe aceasta.
Prin certificatul de moștenitor nr. 18/1959 emis de notariatul de stat reclamantul a dobândit însă prin moștenire dreptul de proprietate doar asupra imobilelor din CF 502 și 503.
Prin decizia civilă nr. 250/A/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr- a fost respins ca nefondat apelul introdus de reclamant împotriva sentinței de mai sus.
În considerentele deciziei s-a reținut că nu se confirmă criticile reclamantului privind obiectul acțiunii, imobilul din CF nr. 74 nefiind cuprins în precizarea de la 29, despre aceasta făcându-se vorbire doar prin concluziile scrise depuse la 31.10.2007.
S-a constatat că prima instanță nu a analizat fiecare imobil în parte ci, la pronunțarea sentinței a avut în vedere concluziile raportului de expertiză conform cărora pârâtele nu ocupă teren proprietatea reclamantului, din conținutul expertizei rezultând că expertul a identificat toate terenurile, inclusiv cel din CF nr. 74.
Față de faptul că prin raportul de expertiză s-a stabilit că pârâtele nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului iar titlul de proprietate nr- al antecesoarei pârâtei a fost susținut în urma controlului judecătoresc, s-a considerat că soluția de respingere a acțiunii este corectă.
S-a reținut totodată că terenurile în litigiu au fost sub incidența legii fondului funciar, iar reclamantul, care nu și-a valorificat dreptul la reconstituire în procedura specială prevăzută de aceasta pentru toate terenurile, nu-și mai poate baza acțiunea în revendicare pe situația de carte funciară veche.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul solicitând în principal casarea hotărârilor cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond iar în subsidiar modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii.
În expunerea motivelor de recurs se arată că în mod greșit instanța de fond s-a considerat investită cu judecarea unei acțiuni în revendicare asupra imobilelor înscrise în CF 501, 503 și 507 iar, pe de altă parte, instanța de apel constată că instanța de fond a fost investită cu judecarea asupra CF 501, 502 și 503.
Precizează că el nu revendică imobilele din CF 503 și 507 ci imobilele din CF501nr. top 576-577/1, CF502nr. top 576-577/3, CF74nr. top 584-585 și CF150nr. top 610/2.
Arată că proprietar tabular al imobilului din CF501este R, care i-a lăsat recurentului prin testament întreaga avere. Cu toate acestea imobilul se află în prezent în posesia pârâtei care l-a dobândit prin certificat de moștenitor de la deși acesta din urmă nu putea să dobândească nici un drept de proprietate asupra terenului prin contractul de donație nr. 31/1951 deoarece acest teren nu a aparținut niciodată donatoarei.
Cu privire la imobilul înscris în CF nr. 502 arată că deși instanțele au reținut că reclamantul este proprietar al acestuia, nu au dispus nimic cu referire la acest teren.
Susține că asupra CF nr. 74 este înscrisă proprietară tabulară R care a lăsat întreaga avere reclamantului prin testament astfel că pârâta nu putea să dobândească imobilul de la altă persoană prin contract de vânzare cumpărare, întrucât aceasta ar însemna că vânzătorul a vândut un lucru ce nu-i aparținea. Astfel, solicită să se dea valoare testamentului respectiv și să se dispună recunoașterea dreptului său de proprietate și lăsarea acestui imobil în deplina sa posesie.
În CFnr.150nr.top.610/2 sunt înscrise ca și proprietare tabulare R și R astfel că susține aceeași concluzie de mai sus, respectiv că intimata nu putea să dobândească în proprietate imobilul de la altă persoană, testamentul întocmit în favoarea sa de R fiind pur și simplu ignorat.
Consideră că se impune casarea hotărârilor având în vedere că instanțele nu s-au pronunțat asupra cererilor sale și, implicit, asupra fondului, iar în subsidiar modificarea hotărârilor în sensul admiterii acțiunii.
În drept invocă art.304 pct.9 Cod procedură civilă, art.299-316 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinările formulate în cauză intimatele, și au solicitat respingerea recursurilor.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente Curtea reține următoarele:
Din acțiunea introductivă și din precizarea de acțiune aflată la fila 29 dosarului de fond rezultă că reclamantul a înțeles să revendice în prezenta cauză imobilele înscrise în CF 502, 501 și 503.
Reclamantul nu a formulat procedural, în fața instanței de fond, o completare de acțiune prin care să solicite și revendicarea imobilului înscris în CF nr.74. Prin urmare, nu se poate reține că instanțele ar fi încălcat dispozițiile codului d e procedură civilă, referitoare la principiul disponibilității atunci când au pronunțat soluții care nu se referă și la acest din urmă imobil.
Așa cum corect a reținut și instanța apelului, reclamantul face pentru prima dată referire la imobilul înscris în CF nr.74 în cuprinsul concluziilor scrise depuse în fața instanței de fond (184) care însă nu pot echivala din punct de vedere procedural cu o precizare ori completare de acțiune.
În privința imobilului înscris în CF nr.150, Curtea constată nu numai că nu este cuprins în acțiunea introductivă în precizarea de acțiune ori în concluziile de la fond ci, revendicarea acestuia este invocată pentru prima dată în apel, respectiv în cuprinsul cererii de apel, fapt inadmisibil prin raportare la dispozițiile art.294 alin.1 cod procedură civilă.
Împrejurarea că expertiza topografică efectuată în cauză vizează și imobilul înscris în CF nr.74 nu este de natură a justifica criticile recurentului sub aspectul nepronunțării instanțelor asupra acestui imobil deoarece raportul de expertiză nu poate modifica un cadru procesual stabilit prin acțiunea introductivă și prin precizarea de acțiune conform normelor Codului d e procedură civilă.
În consecință, Curtea constată că nu poate fi reținut ca fondat motivul de casare întemeiat pe susținerea că instanțele nu s-a pronunțat cu privire la imobilele din CF 74 și 150 în condițiile în care atât prima instanță cât și cea de apel au respectat cadrul procesual sub aspectul limitelor obiectului acestuia stabilit chiar de către reclamant prin acțiunea inițială și prin precizarea la care s-a făcut referire anterior ca vizând imobilele din CF 502, 501 și 503.
Pe fondul cauzei se constată că instanțele fondului au pronunțat o soluție corectă fundamentată pe concluziile raportului de expertiză topografică întocmit în fața instanței de fond din care rezultă că pârâtele nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantului astfel că acțiunea acestuia întemeiată pe dispozițiile art.480, 483 și urm.Cod procedură civilă este nefondată.
Susținerile reclamantului recurent referitoare la faptul că pârâta intimată nu putea să dobândească vreun drept de proprietate asupra imobilului înscris în CF 501 prin certificat de moștenitor de la și nici acesta din urmă pe calea unui contract de donație de la nu pot fi primite.
Atâta timp cât nu s-a demonstrat nevalabilitatea certificatului de moștenitor și a contractului de donație menționate iar reclamantul nu figurează ca proprietar tabular și nici nu a produs dovezi că a valorificat testamentul lăsat de moștenitoarea proprietarei tabulare, acesta nu se poate prevala de dispozițiile art.480 pentru a obliga pârâta să-i recunoască dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
În privința imobilului din CF nr.502, chiar dacă reclamantul este proprietar al acestuia, instanțele în mod corect nu au obligat pârâtele să-l lase în deplină posesie și proprietate reclamantului în contextul în care expertul a stabilit prin raportul de expertiză întocmit în cauză că pârâtele nu i-au încălcat dreptul de proprietate.
Examinarea pe fond a susținerilor recurentului referitoare la imobilele din CF 74 și 150 este inutilă, Curtea constatând în cele expuse mai sus că aceste imobile nu formează obiect al acțiunii promovate și precizate de reclamant.
Pentru toate aceste motive, neputând fi reținut ca întemeiat motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă și niciunul din celelalte motive de nelegalitate prevăzute de art.312 Cod procedură civilă, Curtea, în baza art.312 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul reclamantului.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
Pentru aceste motive,
(continuarea deciziei civile nr.72/2009)
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul împotriva Deciziei civile nr.250/A/24 octombrie 2008 Tribunalului Hunedoara, pronunțată în dosar nr.-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 13 Februarie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - - | Judecător, -încetat activitatea, semnează președintele Curții de Apel, |
Grefier, |
Red.
Dact.2ex/6.03.2009
Jud..
Jud.fond
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nagy Nicoară