Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 723/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 723/
Ședința publică din 09 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Veronica Șerbănoiu Bădescu judecător
JUDECĂTOR 2: Florinița Ciorăscu
JUDECĂTOR 3: Mariana
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, recursul civil declarat de pârâta CF P, împotriva deciziei civile nr.218 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursul este legal timbrat, prin anularea taxei judiciare de timbru în sumă de 24.293 lei și a chitanței de plata taxei judiciare de timbru în sumă de 2,50 lei.
Dezbaterile asupra recursului de față au avut loc în ședința publică din 02 aprilie 2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie. Pronunțarea a fost amânată pentru astăzi când, în urma deliberării s-a dat următoarea soluție.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 05 aprilie 2001, reclamanta Direcția pentru Tineret și Sport a Județului Aac hemat în judecată pe pârâtele " Complex CF" și Asociația Pitești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate a-i lăsa în deplină proprietate și posesie Baza Sportivă - teren în suprafață de 18.245,85 situat în incinta Complexului Sportiv "" din Pitești, să restituie contravaloarea fructelor din chiriile percepute și încasate de către pârâtă pe ultimii 3 ani de pe terenul sportiv, anularea în parte a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0544/05.04.1996 emis de Ministerul Transporturilor și rezilierea contractelor nr.11958/15.10 și nr.140/21.10.1988.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că terenul îi aparține, fiind proprietate publică a statului și trecut în folosința gratuită a Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport, actuala A, iar potrivit dispozițiilor Legii nr.69/2000 baza materială sportivă aflată în patrimoniul statului se reintegrează în patrimoniul succesorului în drepturi al
La data de 30.08.2001 pârâta Complex CF a formulat cerere de chemare în garanție a succesoarei în drepturi și obligații a - B, solicitând obligarea la plata sumei de 39.355.494.512 lei contravaloarea terenului, 38.626.587,901 lei plus cheltuieli efectuate cu conservarea și administrarea acestuia și 728.906.610 lei contravaloarea îmbunătățirilor terenului.
La data de 07.03.2003 s-a depus din partea pârâtei CF Pitești (fostă Complex CF ) o cerere de modificare a chemării în garanție, în sensul reducerii pretențiilor la suma de 14.805.238.160 lei.
Prin sentința civilă nr.2941 din 20 mai 2008 a Judecătoriei Piteștia fost admisă în parte acțiunea precizată și a fost obligată pârâta CF să lase în deplină proprietate reclamantei Baza Sportivă Pitești, teren de 18.245,85 p situat în incinta Complexului Sportiv din Pitești, str.-, județul A, a fost anulată cererea de chemare în garanție ca netimbrată și a fost respins capătul de cerere privind rezilierea contractului nr.11958/1988.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că, prin hotărârea nr.923/1974 terenul în litigiu, proprietate de stat, în suprafață de - situat în Municipiul Pitești, județul A, precum și construcțiile situate pe acesta în suprafață de 17.304 ce compun complexul sportiv cu întreg inventarul aferent au fost transmise pe durata nedeterminată în folosința gratuită Consiliului Național pentru Educație Fizică și Sport iar prin contractul nr.11958/1988 încheiat cu Pitești, s-a stabilit obligația acestei societăți de a îngriji, amenaja și administra terenul de sport.
Potrivit Ordinului nr.295/13.02.1991 Administrațiile Sportive și-au încheiat activitatea prin comasare ca urmare a absorbției lor, de către oficiile județene pentru sport, patrimoniul acestora urmând a trece la persoanele juridice dobânditoare în administrare, proprietar rămânând statul.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit hotărârii nr.923/1974 coroborată cu Ordinul nr.295/1991, terenul în litigiu face parte din proprietatea publică, nu există nicio dovadă că acest imobil ar fi trecut în proprietatea privată a statului pentru a-i fi aplicabil dreptul comun.
Referitor la titlul de proprietate al pârâtei acesta este certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0544/1996 emis de Ministerul Transporturilor în baza Legii nr.15/1990, ca urmare a cumpărării activelor de către Complex CF, conform contractelor de vânzare-cumpărare nr.116/1994, nr.252/1994 și nr.897/1996.
Instanța de fond a apreciat că pârâta nu deține decât un eventual drept de folosință, cel mult de administrare asupra bunurilor în litigiu, bunuri proprietate publică, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nefiind valabil emis în aceste condiții.
În ceea ce privește capătul de cerere privitor la rezilierea contractului nr.11958/1998 s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile art.1020-1021 Cod civil.
Împotriva sentinței a formulat apel pârâta CF, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, deoarece instanța de fond a confundat regimul juridic al proprietății existent înainte și după anul 1990, respectiv proprietatea întregului popor și proprietatea publică, reglementată de Legea 213/1998, care face distincție intre domeniul public și privat al statului și prevede procedura apărării acestor forme de proprietate.
O altă critică se referă la faptul că instanța de fond face trimitere la regulile care guvernează acțiunea în revendicare, însă nu precizează care este titlul valabil al reclamantului, făcând discuția asupra actului de proprietate al pârâtei, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate care, precizează instanța, a fost emis nelegal.
Apelanta mai arată că este proprietară după anul 1990 ca urmare a reorganizării unităților economice în baza Legii nr.15/1990 asupra terenului în litigiu iar instanța de fond a nesocotit Legea nr.7/1996, pârâta-apelantă având intabulat dreptul de proprietate asupra terenului din anul 1999 și în mod greșit a făcut aplicarea art.80 alin.1 din Legea nr.69/2000.
De asemenea, instanța de fond a încălcat art.1 din Protocolul 11 - Protecția proprietății.
Pentru toate acestea se solicită admiterea apelului.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.218 din 18 noiembrie 2008, a respins excepția de necompetență materială a Judecătoriei Pitești și a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta CF
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut următoarele:
Referitor la prima critică instanța a apreciat corect probele administrate, respectiv hotărârea nr.923/1974 a Consiliului de Miniștri și Ordinul nr.295/1991, considerând că terenul în litigiu,asemeni tuturor terenurilor pe care A le deține, sunt de interes public.
Cu privire la regulile aplicabile în acțiunea în revendicare și la titlul de proprietate al reclamantei, acesta este legea.
În conformitate cu art.78 din Legea nr.69/2000, baza materială sportivă cuprinde totalitatea terenurilor și spațiilor, precum și amenajările, instalațiile și construcțiile care sunt destinate organizării și desfășurării activității de educație fizică și sport.
Autoritățile administrației publice și societăților comerciale care au dobândit sau dețin baze și instalații sportive sunt obligate să păstreze destinația acestora, schimbarea destinației se face numai prin hotărâre a Guvernului și cu construirea prealabilă a altor baze sportive similare celor desființate.
Aceste dispoziții se aplică și societăților comerciale care dețin active patrimoniale destinate activității sportive ce au aparținut statului, iar baza materială se reintegrează în patrimoniul succesorului în drepturi
În ceea ce privește titlul de proprietate al pârâtei s-a constatat că instanța de fond, chiar dacă a apreciat asupra lui nu-l anulează, de altfel nici nu putea s-o facă, însă a apreciat că este de preferat titlul reclamantei, rezultat în virtutea legii.
Referitor la critica apelantei cu privire la necompetența materială Judecătoriei Pitești în soluționarea cauzei pe fond s-a stabilit în mod irevocabil competența Judecătoriei Pitești prin sentința civilă nr.10/F/CC pronunțată în Camera de Consiliu în dosarul nr.-/2007, s-a constatat că această critică este nefondată.
În conformitate cu prevederile art.299 Cod procedură civilă și respectarea termenului legal, împotriva deciziei a formulat recurs pârâta CF Pitești, invocând în esență următoarele motive:
1. Decizia Tribunalului Argeșs -a dat cu încălcarea competenței altei instanțe - art.304 pct.3 Cod procedură civilă
În acest sens este nelegal motivul expus de către instanța de apel în finele deciziei în sensul că prin sentința civilă nr.10/F-CC din 17.07.2007 prin care s-a soluționat conflictul negativ de competență dintre Tribunalul Argeș și Judecătoria Piteștis -a stabilit competența materială în favoarea Judecătoriei.
Astfel, se arată că potrivit evaluării terenului la suma de 4.294.600 lei și conform dispozițiilor art.2 pct.1 lit.b Cod procedură civilă, prima instanță competentă să judece litigiul era Tribunalul Argeș și nu Judecătoria Pitești.
Totodată, se arată că la momentul pronunțării sentinței Curții de APEL PITEȘTI terenul era evaluat la 28.186 lei, aceasta fiind pronunțată înainte de efectuarea expertizei (care a condus la evaluarea terenului la suma de 4.294.600 lei).
Interpretând per a contrario dispozițiile Codului d e procedură civilă, se arată că în cauză valoarea bunului dedus judecății este mai mare de 500.000 lei, instanța competentă să judece în primă instanță este Tribunalul Argeș.
Totodată, și Înalta Curte de Casație si Justiție a statuat că elementul principal ce trebuie avut în vedere la stabilirea competenței materiale a instanței este criteriul valoric.
Se mai susține că, având în vedere calitatea părților din proces, precum și faptul că terenul este inclus în capitalul social al CF, potrivit nr.HG93/1991, fiind vorba despre o faptă de comerț premergătoare înființării societății, se consideră că, în conformitate cu dispozițiile art.3 și 4 din Codul comercial, prezentul litigiu este unul comercial.
În concluzie, instanța competentă să judece prezenta cauză în primă instanță este Tribunalul Comercial Argeș, și nu Judecătoria Pitești.
2. Decizia recurată este lipsită de temei legal - art.304 pct.9 Cod procedură civilă și pentru faptul că reclamantei-intimate îi lipsește calitatea procesuală activă.
În acest sens se invocă încheierea de Carte Funciară nr.26/17.02.2003, codificată prin încheierea de Carte Funciară nr.8302/05.09.2004, acte publice de opozabilitate ulterioară opozabilității actului recurentei, anul 1999, care evidențiază faptul că pretinsul proprietar asupra imobilului teren în suprafață de 191.400 (din care reclamanta susține că ar face parte și terenul în litigiu) ar fi statul și nu Ministerul T și Sportului care a avut numai un drept de administrare.
Dispozițiile art.12 alin.(4) și (5) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia arată cine va reprezenta statul în instanță în calitate de proprietar al bunurilor din domeniul public, respectiv "statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor".
Prin urmare, în cazul în care terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului, atunci calitatea procesuală activă aparține statului, reprezentat de Ministerul Finanțelor, și nicidecum Direcției pentru Tineret și Sport A, care nu are nici măcar un drept de administrare asupra terenului, titularul dreptului de administrare fiind Ministerul T și Sportului conform încheierii de carte funciară nr.8302/05.09.2004.
Sub acest aspect se arată că după ce instanța de apel a apreciat că terenul în litigiu face parte din domeniul public al statului nu a procedat la verificarea calității părților pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică, fapt ce a dus la pronunțarea unei soluții greșite, întrucât în acest caz calitatea procesuală activă revenea statului prin Ministerul d e Finanțe.
3. Instanța a pronunțat decizia atacată cu aplicarea greșită a legii - art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Instanța de apel, ca și instanța de fond a confundat regimul juridic al proprietății existent înainte și după anul 1990, respectiv proprietatea întregului popor cu proprietatea publică - fapt evidențiat și în apel. Această confuzie a fost alimentată de interpretarea greșită a două acte emise de către două organe administrative de ierarhie diferită și aflate sub regimuri diferite.
Se arată că hotărârea nr.923/1974 adoptată de către Consiliul de Miniștri - în forma emisă și nepublicată - nu conferă Direcției pentru Tineret și Sport A un drept de proprietate asupra terenului de 191.400 și nici nu definește proprietatea asupra acestuia, cunoscut fiind faptul că la acea dată proprietatea era a întregului popor, astfel că similitudinea făcută de către instanță între "proprietate de stat" și "proprietatea întregului popor" contravine Legii nr.213/1998 care reglementează proprietatea publică și regimul juridic al acesteia deoarece numai această lege face distincția între domeniul public și privat al statului și prevede procedura prin care un imobil trece din domeniul public în cel privat al statului sau unităților administrativ-teritoriale.
Ori, în speță, nu există niciun act de o asemenea forță juridică emis în favoarea reclamantei, cu atât mai puțin un ordin ministerial, Ordinul nr.295/13.02.1991.
Pe de altă parte, instanța de apel a susținut că Legea nr.69/2000 are aplicabilitate, cu toate că din actele depuse la dosar reiese faptul că acest act normativ nu se aplică în speță, întrucât terenul în litigiu nu se află în folosința fostului Consiliu Național pentru Educație Fizică și Sport la data de 22 decembrie 1989, ci in folosința CF, conform contractului din 1988.
4. Decizia recurată este lipsită de temei legal - art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În acest sens se arată că presupusele acte normative pe care își întemeiază motivarea instanța de apel nu pot produce efecte juridice întrucât nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României, iar conform art.108 alin.(4) din Constituție nepublicarea atrage inexistența actului normativ, cu referire la hotărârea Consiliului de Miniștri nr.923/1974 și de Ordinul Ministrului T și Sportului nr.295/1991.
Faptul că aceste acte nu au fost publicate în Monitorul Oficial și că nu pot produce efecte juridice este dovedit de adresa nr.581/21.01.2009 emisă de Monitorul Oficial prin care se atestă că Hotărârea Consiliului de Miniștri nr.923/1974 și Ordinul Ministrului T și Sportului nr.295/1991 nu au fost publicate în Monitorul Oficial al României.
Pe de altă parte, instanța de apel a apreciat doar faptul că titlul de proprietate al reclamantei este legea, fără a face caracterizarea ambelor titluri de proprietate (atât al reclamatei cât și al pârâtei).
Se mai susține că nici la judecata în fond și nici în apel nu s-a analizat titlul reclamantei, fiind dispusă o expertiză care privește doar titlul pârâtei CF
5. Instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut - art.304 pct.6 Cod procedură civilă.
Instanța de apel nu a ținut cont de faptul că CF deține un titlu de proprietate valabil. Titlul de proprietate emis recurentei inițial, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0022, modificat prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr.0544/1996 face dovada că această societate este proprietar al terenului în suprafață de 18.245,18 încă din anul 1993, achitând taxe și impozite pentru acesta din anul 1991.
Practic, fără a fi investită cu o asemenea cerere, instanța de fond a schimbat obiectul dedus judecății și a făcut ca un act de proprietate perfect valabil, intabulat în din anul 1999 și neanulat de către o instanță de judecată să nu mai poată produce efecte juridice, declarându-l caduc și lipsindu-l de conținut.
6. Instanța de apel, cât și cea de fond au schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor deduse judecații - art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Conform încheierii de carte funciară nr.26/17.02.2003, modificată prin încheierea de carte funciară nr.8302/5.09.2004, terenul revendicat de către reclamanta-intimată se află la-, în timp ce terenul al cărui proprietar este CF se află în-, așa cum rezultă din extrasul de carte funciară nr.12053/17.04.2007.
Astfel, instanța a schimbat înțelesul actelor deduse judecății și a considerat că- este aceeași locație cu-.
Pe de altă parte, un alt înscris doveditor al faptului că terenul deținut de CF nu face parte din proprietatea A este și inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, întocmit de către reclamanta-intimată în urma nr.HG2060/2004.
Se susține că în acest inventar nu apare terenul în litigiu. Mai mult, terenul în litigiu apare ca vecinătate a imobilelor deținute de intimate, având denumirea de " ", ceea ce arată faptul că intimata recunoaște faptul că în anul 2004 proprietar al terenului în litigiu era CF
Din același inventar rezultă că singurul imobil care a fost dobândit de intimată în anul 1974 - an în care instanța de apel susține că terenul în litigiu a intrat în proprietatea intimatei - este Complexul de atletică grea care este reprezentat de construcții și care se învecinează cu terenul recurentei.
Așadar, atât instanța de fond cât și cea de apel au schimbat înțelesul actelor deduse judecății, cu toate că față de cele de mai sus rezultă distincția imobilelor și a proprietarilor acestora, astfel că acțiunea în revendicare pentru un imobil ce nu aparține reclamantei trebuia respinsă.
7. Hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii - art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea criticii se arată că instanța de apel face aprecieri asupra schimbării destinației bazei sportive, fapt ce nu are legătură cu litigiul dedus judecății, nefiind niciodată pusă în discuție o astfel de acțiune a societății recurente. CF este cea care a construit baza sportivă, folosind-o în acest scop de la construire și până în prezent.
Se solicită admiterea recursului și pe fond modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii, iar in subsidiar casarea deciziei Tribunalului Argeș și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor prezenta.
În conformitate dispozițiile art. 137 cod procedură civilă, curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor formulate de recurenta pârâtă, respectiv cea necompetenței materiale a instanței civile, a judecătoriei ca instanță de fond raportat la valoarea obiectului litigiului și a lipsei calității procesuale active, excepții care fac de prisos analizarea motivelor de recurs ce vizează fondul dedus judecății.
Prin sentința civilă nr. 10//17.07.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL PITEȘTI, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei in favoarea instanței civile, având în vedere obiectul dedus judecății, respectiv revendicare imobiliară și valoarea acestuia la data investirii.
Excepțiile privind necompetența instanței civile și a judecătoriei ca primă instanță în raport de valoarea obiectului litigiului de 28.186 lei sunt neîntemeiate.
Chiar daca litigiul se poartă intre persoane juridice care sunt și comercianți nu sunt aplicabile prevederile art.3 și 4 raportat la art. 56 din Codul comercial, deoarece obiectul acțiunii in revendicare imobiliară nu poate fi asimilat actelor și faptelor de comerț.
În examinarea prezumției de comercialitate a unei cauze deduse judecății trebuie avut în vedere atât natura raportului juridic intervenit între părți, respectiv acte și fapte de comerț reglementate de art. 3 Cod comercial, cât și dispozițiile art. 56 Cod comercial, potrivit cărora "dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși în ce privește acest act legii comerciale afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților".
Art. 4 Cod comercial: "se socotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul".
Împrejurarea că pârâta este o societate comercială, nu înseamnă că toate actele juridice încheiate de un comerciant sunt numai acte comerciale. Ca persoană juridică, o societate comercială, pe durata ei de funcționare, nu săvârșește numai acte sau fapte de comerț, ci și acte civile, administrative, de gestiune, etc. Revendicarea unui bun imobil din patrimoniul unei societăți nu este act sau fapt de comerț obiectiv, nefiind vorba despre o operațiune de interpunere sau schimb ori despre operațiuni care privesc organizarea și desfășurarea activității de producție și nici despre o operațiune conexă sau accesorie unui act sau fapt de comerț. În cauză, nu suntem nici în prezența unui act sau fapt de comerț subiectiv sau mixt, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4, art. 6 sau art. 56 com.
Pe de altă parte, includerea, de către legiuitor prin Legea nr. 11/1991 modificată prin Legea nr. 298/2001, a imobilelor în fondul de comerț nu înseamnă că a determinat competența de soluționare a eventualelor litigii, în favoarea instanțelor comerciale. Numai dacă imobilele în cauză sunt afectate activității de comerț, operațiunile privitoare la acestea sunt comerciale.
În speță însă, imobilul nu este afectat comerțului, ci desfășurării unor activități sportive. Așadar actul juridic dedus judecății este civil, iar competența de soluționarea a litigiului aparține instanței civile, în speță Judecătoriei Pitești, astfel cum a stabilit Curtea de APEL PITEȘTI, prin regulatorul de competență mai sus amintit.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac.
Față de cererea introductivă de instanță și statuările ICCJ, se constată că, valoarea imobilului revendicat este așa cum s-a reținut în decizia civilă nr. 24/R/17 ianuarie 2005 a Curții de APEL PITEȘTI, de 271.860.000 lei, valoare în raport de care în mod irevocabil s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei potrivit prevederilor art.1 pct.1 combinat cu art. 2 pct. 1 lit. b din codul d e procedură civilă.
S-a susținut constant pe parcursul soluționării cauzei atât de către pârât cît și de chemata în garanție că terenul aparține domeniului public, și potrivit dispozițiilor Legii 213/1998, calitatea procesuală activă în acțiunea in revendicare a unui astfel de bun aparține Statului prin Ministrul Finanțelor.
Calitatea procesuală activă, este o excepție de fond, peremptorie sau dirimantă, absolută. Ca atare ea poate fi invocată de orice parte, in orice stare a pricinii, sau de instanță din oficiu. Examinarea calității procesuale a părților se poate face în tot cursul judecății, in codul d e procedură civilă nefiind stabilită o etapă procesuală limită până la care ar trebui făcută această cercetare, față de caracterul absolut al acestei excepții.
Imobilul în litigiu are destinația de teren de sport, făcând parte din domeniul public al statului, așa cum arată chiar reclamanta prin cererea de chemare in judecată înregistrată la data de 05.04.2001, și cum în mod corect a reținut instanța de fond în considerentele sentinței " in speță nu poate interveni uzucapiunea întrucât bunurile proprietate publică. sunt inalienabile"
Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și privată și regimul juridic al acesteia a fost elaborată în temeiul art. 135 din Constituția României, potrivit căreia proprietatea este publică sau privată. Sediul materiei în ceea ce privește reglementarea regimului juridic al dreptului de proprietate publică este Legea nr. 213/1998, care consacră principiile generale ce guvernează această materie. În capitolul I, " dispoziții generale" statuează cine sunt titularii dreptului de proprietate publică, conținutul juridic al dreptului de proprietate publică precum și alcătuirea domeniului public. În acest sens art. 1, prevede că, " dreptul de proprietate publică aparține statului sau unităților administrativ teritoriale, asupra bunurilor care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz, sau interes public, acești unici titulari ai dreptului de proprietate publică exercitând plenitudinea atributelor conferite de dreptul real de proprietate.
Nefiind contestată natura de bun aparținând domeniului public al statului privitor la imobilulul în litigiu, devin incidente in cauză dispozițiile art. 12 alin. 4 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia ce statuează că, " În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate. În litigiile prevăzute la alin. (4), statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor" potrivit dispozițiilor alin. 5 ale aceluiași articol.
Din dispozițiile constituționale și ale legii organice in materie, respectiv Legea nr. 213/1998, rezultă că subiectele dreptului de proprietate publică sunt.: statul - asupra bunurilor din domeniul public de interes național și unitățile administrativ teritoriale, respectiv comuna, orașul, județul - asupra bunurilor din domeniul public de interes local.
Din cele ce preced, rezultă că este exclus ca un alt subiect de drept, un alt titular de drept public sau de drept privat să poată fi titular al dreptului de proprietate publică, cu referire la cei care administrează bunurile din domeniul public sau persoanele juridice cărora li se concesionează astfel de bunuri. Aceste persoane dobândesc doar un drept de administrare sau de concesiune asupra bunurilor din domeniul public, drepturi care nu pot fi confundate cu dreptul real de proprietate.
În mod greșit instanțele au soluționat cauza pe fond, apreciind că reclamanta are calitate procesuală activă, deși dispozițiile legale mai sus citate statuează fără echivoc că, în cauzele având ca obiect revendicarea imobiliară a unui bun aparținând domeniul public, subiectele dreptului de proprietate publică sunt.: statul - asupra bunurilor din domeniul public de interes național și unitățile administrativ teritoriale, respectiv comuna, orașul, județul - asupra bunurilor din domeniul public de interes local.
Cum reclamanta nu face parte din persoanele limitativ prevăzute de lege, ce pot fi subiecte ale dreptului de proprietate publică, în cauzele având ca obiect revendicare imobiliară, excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei este întemeiată, urmând a fi admis recursul potrivit dispozițiilor art. 312 cod procedură civilă, cu consecința modificării deciziei civile nr. 218 din 18 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Argeș în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței instanței de fond nr. 2941/2008, în sensul respingeri acțiunii ca fiind promovată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Față de soluția adoptată cu privire la excepțiile analizate în cele ce preced este de prisos analizarea criticilor ce vizează fondul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta CF P, împotriva deciziei civile nr.218 din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanta DIRECȚIA PENTRU TINERET ȘI SPORT A JUDEȚULUI A, chemata în garanție AUTORITATEA PENTRU PRIVATIZARE ȘI ADMINISTRAREA PARTICIPAȚIILOR STATULUI și AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI.
Modifică decizia în sensul că admite apelul, cu consecința schimbării sentinței civile nr. 2941 din 20 mai 2008 pronunțată de Judecătoria Pitești și pe fond respinge acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./04.05.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Veronica Șerbănoiu BădescuJudecători:Veronica Șerbănoiu Bădescu, Florinița Ciorăscu, Mariana
