Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 75/2010. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 75/R/2010
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
-- -
GREFIER: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 466/A/ din 13.10.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe intimata LEMNUL, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat, din Baroul Cluj, lipsă fiind reprezentantul părții civile intimate.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat intimatei.
S-a făcut referatul cauzei după care Curtea constată că prin registratura instanței, la data de 30.12.2009, intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială din 15.01.2010 ( 11), chitanța care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2 lei ( 12) și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei. Solicită să i se comunice un exemplar din întâmpinarea formulată de intimată și lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a se da reprezentantului părții civile intimate posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
Instanța înmânează reprezentantei reclamantei recurente un exemplar din întâmpinare și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentantului intimatei posibilitatea de a se prezenta la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta reclamantei recurente, avocat și reprezentantul intimatei, avocat, din Baroul Cluj, cu împuternicire avocațială la 9 din dosar.
Curtea, din oficiu, în temeiul art.306 alin.2 pr.civ. invocă motivul de recurs de ordine publică referitor la soluționarea cauzei de către Judecătoria D e j, instanță necompetentă material raportat la natura pretențiilor formulate și la cuantumul acestora de peste 1 miliard lei vechi,conform art.2 pct.1 lit.a pr.civ. pe care îl pune în discuția părților.
Reprezentanta reclamantei recurente arată că prezentul litigiu este un litigiu civil, având în vedere că este vorba de o răspundere civilă delictuală.
Reprezentantul părții civile intimate arată că natura prezentului litigiu este discutabilă, având în vedere că poate avea atât natură comercială, părțile fiind societăți comerciale, cât și natură civilă, așa cum s-a considerat în fața primei instanțe, deoarece s-a avut în vedere faptul că în cauză este vorba de o răspundere civilă delictuală. Totodată, arată că optează pentru natura civilă a litigiului.
Reprezentantul părții civile intimate invocă excepția tardivității recursului, arătând că decizia a fost comunicată reclamantei la data de 20.11.2009, iar prezentul recurs a fost înregistrat la data de 12.12.2009.
În urma verificărilor efectuate, instanța constată că prezentul recurs a fost înregistrat la data de 02.12.2009 și pune în vedere reprezentantului părții civile intimate să precizeze dacă în această situație mai susține excepția tardivității recursului.
Reprezentantul părții civile intimate arată că nu mai susține excepția tardivității recursului.
Curtea reține cauza în pronunțare cu privire la motivul de recurs ordine publică.
CURTEA
Prin Sentința civilă nr.433 din 24 martie 2009, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Dejs -a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtei la repararea pagubei, excepție invocată de către pârâtă și în consecință s-a respins acțiunea formulată de reclamanta - SRL în contradictoriu cu pârâta - SRL ca fiind prescrisă.
S-a respins totodată și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
La termenul de judecată din data de 27.01.2009 instanța, după ce a pus în discuția părților excepția de necompetenței materiale a Judecătoriei Dej invocată de pârâtă prin întâmpinare, a respins excepția și a reținut cauza spre soluționare, considerentele fiind cuprinse în încheierea de ședință din data de 27.01.2009.
La termenul de judecată din data de 17.03.2009 instanța a pus în discuția părților excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Poziția părților a fost consemnată în încheierea de ședință din data de 17.03.2009, termen la care instanța a amânat pronunțarea cu privire la excepția pentru data de 24.03.2009.
Analizând excepția invocată în raport cu actele de la dosar cu cele susținute de părți, instanța a admis excepția și a respins acțiunea ca fiind prescrisă, luând în considerare următoarele:
Potrivit prevederilor art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958, rescripția p. dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba, cât și pe cel care răspunde de ea. Potrivit art.1 alin.1 din același decret, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, iar conform art.3 teza I-a din același decret, termenul prescripției este de 3 ani.
Prin procesul-verbal de intervenție nr.28/1 din 28.07.2004 a Grupului de Pompieri " ", întocmit în urma incendiului produs la data de 28.07.2004 la sediul pârâtei, la pct. 3 s-a stabilit că a fost afectat și magazinul de textile al, în speță reclamanta, la pct.6 a fost stabilit ca loc al focarului incendiului restaurantul pârâtei, sursa probabilă de aprindere fiind un scurtcircuit electric la unul din cablurile care alimentau un consumator din bar sau de pe bar, mijlocul care putea produce aprinderea fiind un cablu electric, primul material care s-a aprins fiind izolația cablului electric, iar împrejurarea determinantă pentru producerea incendiului a fost cablul electric neizolat corespunzător față de materialele combustibile.
Raportat la mențiunile cuprinse în procesul verbal mai sus menționat, luând în considerare și faptul că reclamanta a învederat că a cunoscut valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a incendiului, raportat la actele contabile, pe care le-a și depus la dosarul cauzei, instanța a apreciat că reclamanta avea posibilitatea să acționeze în instanță în vederea recuperării prejudiciului, inițierea și exercitarea unei acțiuni având ca obiect pretenții nefiind îngrădită/prohibită prin lege în acest caz. Faptul atacării în instanță de către pârâtă a procesului verbal de intervenție amintit, solicitând anularea unor mențiuni care stabileau într-adevăr răspunderea pârâtei pentru producerea incendiului, nu a împiedicat accesul reclamantei la solicitarea reparării pagubei pricinuite, aceasta având posibilitatea să-și formuleze propriile pretenții fie pe cale incidentală, prin cerere reconvențională formulată în cadrul litigiului menționat mai sus, fie pe cale principală, printr-o acțiune de drept comun, având ca obiect pretenții, precum cea de față. Nu poate fi luat în considerare argumentul potrivit căruia acest litigiu ar fi fost oricum suspendat în cazul în care ar fi fost inițiat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiului având ca obiect anularea unor mențiuni din procesul verbal de intervenție, deoarece dreptul la acțiune a existat, iar suspendarea prevăzută de art.244 alin.1, pct.1 din Codul d e procedură civilă, referitoare la ipoteza în care "dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți" are caracter facultativ, rămânând la aprecierea instanței legal investită cu soluționarea cererii să aprecieze în ce măsură s-ar fi impus soluția suspendării cauzei. Ca urmare, instanța a apreciat că în speță trebuie luat în considerare momentul la care reclamanta a cunoscut persoana responsabilă de producerea incendiului, procesul-verbal de intervenție prezumându-se ca fiind legal întocmit, nicidecum momentul la care hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă acțiunea având ca obiect anularea unor mențiuni din procesul verbal de intervenție a rămas definitivă și irevocabilă, contrar celor susținute de reclamantă, prin hotărârea menționată nu s-a stabilit "faptul că societatea pârâtă este singura vinovată în propagarea incendiului", ci a fost respinsă acțiunea ca urmare a faptului că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie și legalitate a procesului verbal de intervenție și a raportului de constatare tehnică.
Față de cele de mai sus, nu poate fi luat în considerare nici argumentul reclamantei conform căruia termenul de prescripție a început să curgă de la data pronunțării deciziei Curții de Apel prin care a fost respins recursul privind acțiunea în anulare parțială, menționată mai sus, sau cel mult de la data întocmirii în respectiva cauză a raportului de expertiză tehnică din cuprinsul căruia se desprinde în mod cert concluzia vinovăției pârâtei cu privire la producerea incendiului cauzator de pagube, instanța apreciind că în speță determinant este momentul la care reclamanta a luat cunoștință de conținutul procesului verbal de intervenție nr.28/1 din 28.07.2004 a Grupului de Pompieri " ". Astfel, instanța a constatat că cel târziu la data de 20.09.2004 reclamanta a luat cunoștință de existența și conținutul acestui proces verbal, dat fiind faptul că prin întâmpinarea depusă la acea dată la dosarul având ca obiect anularea parțială a mențiunilor respectivului proces verbal face referire directă și se raportează la conținutul acestuia. Ca urmare, termenul de prescripție de 3 ani aplicabil în speță s-a împlinit la data de 20.09.2007, în condițiile în care prezenta acțiune a fost promovată la data de 05.01.2009.
Având în vedere cele de mai sus, instanța a dispus admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește obligarea pârâtei la repararea pagubei, excepție invocată de către pârâtă, astfel că, față de soluția dispusă cu privire la excepția invocată, a respins acțiunea formulată de către reclamantă ca fiind prescrisă, și a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr.466 din 13 octombrie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr- s-a respins ca nefondat apelul declarat de - SRL, menținându-se în întregime hotărârea atacată.
Apelanta - SRL a fost obligată să plătească intimatei - " COFETĂRIE", suma de 238 lei constând în onorariu avocat, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că potrivit prevederilor art.8 din Decretul nr. 167/1958, prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba cât și pe cel care răspunde de ea.
Or ,astfel cum rezultă din înscrisul de la fila 11 din dosar apelanta a primit procesul-verbal de intervenție nr. 28/2 din data de 28.07.2004 iar în acest act, la pct. 6, este menționat locul focarului: "Restaurantul firmei Cofetărie in jurul barului", sursa probabila de aprindere fiind "scurtcircuit electric la unul din cablurile care alimentau un consumator".
În aceste condiții în mod corect a apreciat instanța de fond că apelanta a cunoscut persoana vinovata de producerea pagubei la data comunicării procesului-verbal de intervenție nr. 28/2 din data de 28.07.2004, act care nu a fost contestat in instanța.
De asemenea, pertinent, a statuat instanța de fond că nu poate fi luat în considerare nici argumentul reclamantei conform căruia termenul de prescripție a început să curgă de la data pronunțării deciziei Curții de Apel prin care a fost respins recursul privind acțiunea în anulare parțială a procesului verbal de intervenție 28/1 din data de 28.07.2004, în speță determinant fiind momentul la care reclamanta apelantă a luat cunoștință de conținutul procesului verbal de intervenție nr.28/1 din 28.07.2004 a Grupului de Pompieri " ", care de altfel reiterează mențiunile reținute în cuprinsul procesului-verbal de intervenție nr. 28/2 din data de 28.07.2004.
Judecătorul fondului a procedat în mod corect atunci când reținut faptul că cel târziu la data de 20.09.2004 reclamanta apelantă a luat cunoștință de existența și conținutul proces verbal de intervenție nr. 28/2 din data de 28.07.2004 dat fiind faptul că prin întâmpinarea depusă la acea dată la dosarul având ca obiect anularea parțială a mențiunilor respectivului proces verbal face referire directă și se raportează la conținutul acestuia, astfel că, termenul general de prescripție de 3 ani aplicabil în speță s-a împlinit la data de 20.09.2007, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost promovată la data de 05.01.2009.
Împotriva acestei decizii reclamanta -""SRL a declarat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii apelului reclamantei, schimbarea sentinței instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.
In motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanțele de fond au reținut în mod greșit momentul la care a început prescripția dreptului material la acțiune respectiv, de la data emiterii procesului verbal de intervenție.
În opinia reclamantei, termenul de prescripție a început să curgă de la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei civile nr.1940/R/2008, în speță nefiind vorba de o întrerupere a termenului de prescripție, respectiv la data de 10.10.2008 deoarece în acest dosar s-a stabilit persoana vinovată de producerea incendiului. În acest sens, doar la acest moment reclamanta a cunoscut cu exactitate pe cel răspunzător de săvârșirea pagubei, conform art.8 din Decretul nr.167/1958.
În ipoteza în care reclamanta ar fi promovat o acțiune în pretenții din momentul emiterii procesului verbal de intervenție, această acțiune s-ar fi suspendat până la soluționarea irevocabilă a acțiunii privind anularea procesului verbal de intervenție, promovată de către pârâtă pe rolul Judecătoriei D e
În mod greșit instanța de apel a reținut că, atâta vreme cât au existat două procese verbale de intervenție, din care unul a fost comunicat recurentei, proces neatacat de aceasta, reclamanta avea obligația să formuleze acțiunea în pretenții cu aceeași dată, respectiv 28.07.2004, însă a omis să rețină că ambele procese aveau același conținut fiind diferit doar numărul de înregistrare însă fiind emise în aceeași dată.
Susținerile instanțelor de fond referitoare la faptul că recurenta avea posibilitatea să-și formuleze propriile pretenții pe cale incidentală, prin cerere reconvențională în cadrul procesului de fond prin care s-a soluționat ștergerea mențiunilor din procesul verbal de intervenție sau pe calea unei acțiuni de drept comun, nu pot fi luate în considerare deoarece doar la data rămânerii definitive și irevocabile a deciziei nr.1940/R/10.10.2008 a Curții de Apel, s-a stabilit că principalul vinovat de propagarea incendiului și implicit a prejudiciului cauzat este -" "SRL.
În drept, recursul se întemeiază pe dispozițiile art.304 pct.9 pr.civ.
Pârâta intimată -" Cofetărie"SRL a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată (7-8).
În susținerea poziției procesuale, intimata a arătat că în recurs nu se pot invoca motive de netemeinicie a hotărârii atacate, ci numai motivele de nelegalitate prevăzute de art.304 pr.civ.
Decizia criticată de recurentă a fost dată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile în speță, fiind în deplină concordanță cu probele administrate în cauză.
Susținerea recurentei referitoare la faptul că doar în luna octombrie 2008 a cunoscut cu certitudine cuantumul prejudiciului și persoana vinovată de producerea pagubei, respectiv la data pronunțării deciziei Curții de Apel în dosarul nr-, nu pot fi reținute deoarece în baza procesului verbal de intervenție nr.28/2/28.07.2004 a Grupului de Pompieri " ", reclamanta a obținut despăgubiri în cuantum de 1.685.710.000 lei vechi de la -""SA în dosarele de daună cj3/056/IC și cj3/057/IC din anul 2004.
Acest proces verbal de intervenție a fost comunicat reclamantei la data de 28.07.2004 fiind menționat și locul focarului, respectiv restaurantul firmei Cofetărie și sursa de aprindere, fiind un scurt circuit electric la unul din cablurile ce alimentau un consumator.
Reclamanta a cunoscut persoana vinovată de producerea pagubei la data comunicării acestui proces verbal, act care nu a fost contestat în instanță de către reclamantă.
Reclamanta a încasat despăgubirile mai sus arătate de la -""SA întrucât potrivit poliței de asigurare nr.-/30.04.2004, -""SRL a asigurat clădirile și alte construcții pentru suma de 58.500 USD, iar produsele finite pentru suma de 29.667 USD, adică în total 88.167 USD.
Existența litigiului înregistrat de pârâtă pe rolul Judecătoriei Dej sub nr.2702/2004 nu a întrerupt cursul prescripției astfel încât în mod corect instanțele de fond au stabilit că acțiunea reclamantei este prescrisă.
În ședința publică din 15.01.2010, Curtea a invocat în temeiul art.306 alin.2 pr.civ. motivul de recurs de ordine publică privind necompetența materială a primei instanțe, având în vedere natura juridică a despăgubirilor solicitate de reclamantă, precum și cuantumul pretențiilor de 121.032 Ron.
Reprezentanta reclamantei recurente a arătat că prezentul litigiu este un litigiu civil, având în vedere că este vorba de o răspundere civilă delictuală.
Reprezentantul părții civile intimate a arătat că natura prezentului litigiu este discutabilă, având în vedere că poate avea atât natură comercială, părțile fiind societăți comerciale, cât și natură civilă, așa cum s-a considerat în fața primei instanțe, deoarece s-a avut în vedere faptul că în cauză este vorba de o răspundere civilă delictuală. Totodată, arată că optează pentru natura civilă a litigiului.
Analizând decizia criticată cu prioritate prin prisma motivului de recurs de ordine publică invocat din oficiu, Curtea reține următoarele:
Astfel, prin cererea de chemare înregistrată sub nr- la data de 05.01.2009, la Judecătoria D e j, reclamanta -""SRL a chemat în judecată pârâta -" "SRL solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 121.032 lei cu titlu de pretenții constând din: marfă distrusă în incendiu, în valoare de 102.041 lei; mobilier distrus, în valoare de 8.991 lei și profit nerealizat, în sumă de 10.000 lei, precum și dobânda legală până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii de chemare în judecată reclamanta a arătat că în data de 08.07.2004 la restaurantul pârâtei a izbucnit un incendiu care s-a datorat culpei exclusive a acesteia și care s-a propagat la magazinul reclamantei cauzându-i prejudiciul mai sus menționat. Marfa distrusă și depreciată ca urmare a incendiului provenit de la imobilul pârâtei a fost în valoare de 157.041 lei, însă o parte din prejudiciu, în sumă de 55.000 lei a fost recuperată datorită faptului că o parte din marfă a fost asigurată.
În drept, acțiunea reclamantei se întemeiază pe dispozițiile art.998, art.999 și art.1000 civ.
Deși pârâta a invocat prin întâmpinare excepția de necompetență materială a Judecătoriei D e j, prin încheierea pronunțată în ședința publică din 27.01.2009 Judecătoria Deja respins excepția necompetenței materiale și a reținut cauza spre soluționare având în vedere că litigiul are natură civilă și nu comercială, apreciind că distincția trebuie făcută în raport de normele juridice aplicabile raporturilor juridice existente între părți, în speță nefiind vorba de obligații comerciale ale părților, ci de pretinsul fapt ilicit al pârâtei, săvârșit în calitatea sa de persoană juridică de drept civil și nu în calitate de comerciant (8, 13 dosar fond).
Conform art.4 com. "Se scotesc, afară de acestea, ca fapte de comerț celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură civilă sau dacă contrariul nu rezultă din însuși actul".
De asemenea, art.56 com. dispune că, dacă un act este comercial numai pentru una din părți, toți contractanții sunt supuși încât privește acest act, legii comerciale, afară de dispozițiile privitoare la persoana chiar a comercianților și de cazurile în care legea ar dispune altfel.
Prin urmare, faptele de comerț unilaterale sau mixte, sunt guvernate de legea comercială pentru ambele părți, chiar dacă pentru una dintre ele actul juridic are caracter civil.
Soluția adoptată de lege se justifică prin aceea că fiind vorba de un raport juridic unic el nu poate fi supus simultan la două reglementări diferite, una comercială pentru comerciant și alta civilă pentru celălalt comerciant.
Având în vedere că obiectul acțiunii formulate de reclamantă îl constituie obligarea pârâtei la plata despăgubirilor cauzate de săvârșirea faptei ilicite constând în incendiul produs la restaurantul pârâtei, reprezentând contravaloarea mărfii distruse și neasigurate, a mobilierului distrus și a profitului nerealizat, Curtea apreciază că prezenta acțiune de reparare a prejudiciului derivând din fapta juridică ilicită a pârâtei are o natură comercială, potrivit art.4 com. și art.56 com. ținând seama și de împrejurarea că pretinsul prejudiciu a afectat inclusiv fondul de comerț și activitatea comercială a reclamantei.
Potrivit art.2 pct.1 lit.a pr.civ. tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială a căror obiect are o valoare de peste 1 miliard lei (vechi), precum și procesele și cererile în această materie a căror obiect este neevaluabil în bani.
Normele juridice care reglementează competența materială sunt imperative, au caracter absolut astfel încât nici părțile, dar nici instanța de judecată nu pot deroga de la ele.
Având în vedere natura comercială a cauzei și valoarea despăgubirilor solicitate de reclamantă, în cuantum de 121.032 lei (noi), Judecătoria Deja soluționat acțiunea formulată de reclamantă cu încălcarea normelor de competență imperative prevăzute de art.2 pct.1 lit.a raportat la art.158, art.159 pct.3 pr.civ.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 și alin.3 raportat la art.304 pct.3 și pct.9 pr.civ. va admite recursul pârâtei, va casa hotărârea atacată și rejudecând, în temeiul art.296 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamantă în contra sentinței civile nr.433/24.03.2009 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosarul nr-, pe care în temeiul art.297 alin.2 pr.civ. o anulează în întregime și va dispune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj, în baza art.2 pct1 lit.a pr.civ. coroborat cu art.37 din Legea nr.304/2004
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr. 466/A/ din 13.10.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează în întregime și rejudecând, admite apelul declarat de reclamanta, în contra sentinței civile nr. 433/24.03.2009 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosar nr-, pe care o anulează în întregime și dispune trimiterea cauzei pentru competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 15 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
--- - --- - -- -
GREFIER
-
RED./MB
19.01.2010/4 ex.
jud.fond:
jud.apel:
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
