Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 762/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.762/2009-
Ședința publică din 23 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Trif Doina JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
- - - -judecător
- - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurentul reclamant cu domiciliul procedural la. Av. - S M,-/3, județul S M, recurentul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul procedural la. Av. - S M,-/3, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 214/Ap din data de 23.09.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-,prin care a fost menținută sentința civilă nr.6814 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr.3623/2006, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul reclamant -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.56 din 26.11.2008, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet Individual, reprezentantul recurentului pârât- INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SMc onsilier juridic, în baza delegației nr. 21 din 17.02.2009, emisă de recurentul pârât, lipsă fiind intimata reclamantă.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt legal timbrate, respectiv al reclamantului, cu suma de 1480 lei, achitată prin chitanțele nr.-/18.02.2009, nr.-/23.04.2009 și timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, iar recursul pârâtei cu suma de 2.373,5 lei, achitată prin ordin de plată nr.402/30.03.2009 și timbre judiciare în valoare de 5,1 lei, după care:
Reprezentantul recurentului reclamant învederează instanței că, părții pe care o reprezintă nu i s-au comunicat motivele de recurs formulate de către partea adversă, solicitând a se constata că de altfel, pentru termenul din 19.02.2009 a și formulat ă cerere în acest sens, înregistrată la registratura instanței la data de 18.02.2009.
Reprezentantul recurentului intimat precizează că a depus motivele de recurs în două exemplare și nu știe de ce acesta nu a ajuns la partea reclamantă.
INSTANȚA, în urma verificărilor, constată că, din procedura de citare existentă la dosar la fila 13-dosar recurs, reiese că motivele de recurs au fost comunicate la sediul Cabinetului avocațial Avocat, motiv pentru care consideră că motivele de recurs au fost comunicate părții recurente.
Reprezentantul recurentului reclamant, învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului reclamant susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant, schimbarea în parte a sentinței civile atacate și în consecință să fie admisă acțiunea în întregime, așa cum a fost formulată și precizată în scris, în sensul obligării pârâtei la plata de daune materiale în cuantum total de 49.470,09 lei:2=24.735 lei și daune morale în sumă totală de 175.000 lei:2=87.500 lei, cu cheltuieli de judecată justificate cu delegația și taxă de timbru. În esență, solicită a se constata că, din întregul probatoriu administrat în cauză rezultă că pârâtul recurent și-a depășit prerogativele, reclamantul suferind un prejudiciu datorită activității abuzive a angajaților intimatei pârâte, nici un argument nefiind adus de către instanța de fond sau control judiciar, pentru a diminua cuantumul acestor pretenții, care de altfel au fost dovedite prin probele administrate în cauză. De altfel, reprezentantul recurentului reclamant precizează că, partea reclamantă nu a fost vreodată condamnată în România sau Belgia, are un statut social bine conturat, fiind profesor universitar în Belgia, fiind și traducător la organele judiciare ale poliției, astfel că, tratamentul care i s-a aplicat de către angajații recurentei pârâte, i-au creat și îi creează și în prezent o stare de revoltă profundă, el fiind tratat ca un infractor, fără absolut orice motiv, ceea ce constituie un motiv în plus pentru acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat și nu în suma infimă stabilită de instanță, fără nici un argument în acest sens. Mai mult, din declarațiile martorilor audiați în cauză, rezultă concluziile instanței referitoare la comportamentul neadecvat al recurentului, la atitudinea necooperantă cu echipajul S M, durata reținerii pentru controlul amănunțit, martori care de altfel sunt tot angajați ai pârâtei, motiv pentru care solicită a fi analizate cu maximă atenție. din registrul de intrări și ieșiri, trebuie privită cu mari rezerve, acesta conține multe inadvertențe, în altă ordine de idei apreciază că nu se poate stabili din cuprinsul hotărârii care sunt motivele ce au format convingerea instanței de-a pronunța hotărârea atacată. Arată totodată că la dosarul cauzei este depusă sentința prin care a fost anulat procesul verbal de contravenție.
Reprezentantul recurentului pârât solicită respingerea recursului formulat de către reclamant, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar. În ceea ce privește recursul pârâtului, îl susține și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiate, și pentru considerentele din concluziile scrise depuse azi la dosar. În esență, solicită a se constata că în mod greșit instanța de fond a apreciat că, conducerea reclamantului la sediul S M și controlul efectuat asupra autoturismului acestuia depășește atribuțiile legale ale poliției de frontieră și reprezintă astfel o faptă ilicită de natură a angaja răspunderea civilă delictuală indirectă a instituției pentru fapta prepusului, este lipsită de temei legal, instanța de fond făcând o aplicare greșită a prevederilor legale aplicabile în cauză. De asemenea arată că, efectuarea de către poliția de frontieră a controlului bagajelor și al autoturismului, atunci când există temeinice indicii că săvârșirea unei infracțiuni la regimul frontierei de stat este iminentă, și că persoană și bunurile căutate se află în zona controlată este perfect legală, acest control nefiind atributul exclusiv al autorității vamale, astfel cum a apreciat în mod greșit instanța de fond. Arată totodată că, instanța de fond nu a pus în discuția părților legalitatea controlului efectuat de către polițiștii de frontieră în data de 16.04.2003, pentru ca instituția pe care o reprezintă să-și poată formula apărarea și cu privire la aceste aspecte, cu atât mai mult cu cât nici reclamanții nu au invocat nelegalitatea controlului ca fiind o faptă ilicită, în fața instanței de fonf nefiind administrate probe din care să rezulte aceste susțineri privind nelegalitatea controlului. Față de considerentele expuse, apreciază că nu se poate vorbi de o faptă ilicită care să atragă răspunderea civilă delictuală indirectă a recurentei pârâte pentru fapta prepușilor săi, în temeiul art.1000 alin.3 Cod procedură civilă. Referitor la aprecierile instanței de apel, potrivit cărora admiterea plângerii contravenționale formulate de către reclamantă în dosar nr.3022/2003 al Judecătoriei Satu Mare dovedește că măsura contravențională a fost lipsită de temei legal, fapt care justifică obligarea pârâtului la plata de despăgubiri materiale și morale ocazionate intimaților reclamanți, arată că acestea sunt nefondate, întrucât recurentul reclamant a fost sancționat contravențional nu și intimata reclamantă, astfel că nu a fost stabilit cu certitudine raportul de cauzalitate între fapta presupus ilicită și așa zisul prejudiciu moral și material invocat și mai mult, motivarea instanței că i s-au acordat intimatei daune morale în valoare de 3000 lei, ca o compensare a faptului că peste emoția suferită din cauza reținerii soțului, s-a suprapus starea depresivă anterioară suferită de aceasta, este neântemeiată, nefiind susținută de expertize medico-legale, prima instanță având în vedere doar Raportul medical întocmit de către dr. -medic generalist, ori din acest înscris rezultă că acesta a tratat-o pe intimată începând cu data de 11.04.2003 pentru o stare de anxietate survenită ca urmare a unui eveniment produs la data de 16.04.2003, instanța neputând lua în considerare un astfel de înscris, având în vedere că în litigii au valoare probatorie certificatele medico-legale, expertizele medico-legale dispuse în cadrul unui proces. Precizează de asemenea că, recurentul reclamant a fost invitat la sediul S M, acesta având posibilitatea de a-și încunoștința telefonic soția despre situația ivită și de altfel, din declarațiile martorilor rezultă că, pe tot traseul, până la sediul instituției, în spatele acestora s-a deplasat un autoturism cu numere de Apreciază totodată că, în mod greșit instanța de fond a acordat intimatei și daune materiale, câtă vreme aceasta nu a avut calitate în procesul contravențional, bunurile fiind confiscate de la reclamant, acesta fiind singurul îndrituit să solicite recuperarea bunurilor confiscate, iar în ceea ce privește daunele morale în cuantum de 500 EURO acordate de instanța de fond intimatului reclamant, acestea nu au nici un suport real, având la bază simple afirmații fanteziste ale intimatei reclamante, consideră că prejudiciul nemijlocit care i-a fost adus recurentului reclamant în urma aplicării contravenției, a fost acoperit în întregime prin restituirea bunurilor confiscate și prin achitare de către pârât a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina acestuia în dosarul contravențional cât și de către instanța de recurs.
Reprezentantul recurentului reclamant solicită respingerea recursului formulat de către pârât ca nefondat, solicitând a se constata că una este să se efectueze un control al bagajelor și alta este să fie condus în mod abuziv la sediul poliției, unde a fost ținut mai mult de 2 ore, cafeaua restituită reclamantului nu a fost belgiană, ci ungurească.
Reprezentantul recurentului pârât referitor la restituirea cafelei, arată că, cafelei belgiene i-a expirat termenul de valabilitate, motiv pentru care i s-a restituit reclamantului cafea din Ungaria.
CURTEA D APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursurilor civile de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.6814/22.11.2007 pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Satu Marea respins ca nefondată excepția lipsei de interes ridicată de pârâtul INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M, a admis în parte cererea reclamanților și împotriva pârâtului și a obligat pârâtul să plătească reclamantei 3000 Euro daune morale, 16,8 lei daune materiale și 408,65 lei cheltuieli de judecată. Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului 500 Euro daune morale și 68 lei cheltuieli de judecată, fiind respinse restul pretențiilor formulate de către reclamanți.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că în noaptea din 15 spre 16 aprilie 2003, reclamantul și reclamanta - soț și soție, recent căsătoriți, originari din România, cu domiciliul în Belgia -, au intrat în țară la punctul Vamal, urmând drumul spre B M, la rudele reclamantei, cu două mașini, una condusă de reclamant, cealaltă de reclamantă. Aceștia au fost opriți de un echipaj mobil al poliției frontieră, după susținerea reclamanților pe str.- -, în S M, după ce, împreună cu controlul de la vamă, au mai fost opriți de trei ori.
Probele din dosar sunt parțial contradictorii în ceea ce privește locul unde acest echipaj al poliției l-a oprit pe reclamant, str.- -, pe str.- -, pe str.- sau intrarea în oraș, aspect care nu are însă relevanță în soluționarea cauzei. Cert și important este că reclamantul, care mergea în fața mașinii conduse de reclamantă, a fost oprit și condus la sediul intimatei din S M, pentru a se efectua un control amănunțit asupra bunurilor care se aflau în mașina cu care a trecut granița.
În baza dispozițiilor în vigoare în aceea dată, instanța de fond a apreciat că această conducere al reclamantului la sediul pentru a controla bunurile cu care a trecut granița, depășește atribuțiile legale ale poliției de frontieră.
Astfel, potrivit art.27 lit.b din OUG nr.104/2001, poliția de frontieră are dreptul,să conducă la sediul poliției de frontieră pe cei care prin acțiunile lor periclitează viața persoanelor, ordinea publică sau alte valori ale statului de drept, persoanele suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale la frontiera de stat, persoanele a căror identitate nu a putut fi stabilită, precum și urmăriții general și internațional; să verifice situația acestora și să ia, după caz, măsurile legale în cel mult 24 de ore, cu respectarea dreptului la apărare."
Din această dispoziție legală, cel mult ipoteza persoanelor suspecte de săvârșirea unor fapte ilegale la frontiera de stat s-ar putea ridica în privința reclamantului, pentru a fi condus la sediul poliției, în sensul că era suspect că a ascuns bunuri care erau supuse unor taxe vamale sau că introducerea lor în țară era interzisă.
Reclamantul a fost condus la sediul poliției de frontieră pentru un control amănunțit al bunurilor avute în mașină.
Conținutul art.27 lit.e din aceeași ordonanță, potrivit căruia, poliția de frontieră are dreptul,să efectueze controlul persoanelor și al bagajelor, precum și al autovehiculelor, mijloacelor de transport feroviare, navelor sau aeronavelor, atunci când există indicii temeinice că săvârșirea unei infracțiuni la regimul frontierei de stat este iminentă și că persoana sau bunurile căutate se află în zona controlată.", exclude însă, ca prin alocațiunea,fapte ilegale la frontiera de stat", să fie înțeleasă nedeclararea bunurilor supuse unui regim vamal, sau în general încălcarea oricăror dispoziții legale având ca obiect bunuri introduse în țară, deoarece nu se dă dreptul polițistului de frontieră să controleze persoana sau autoturismul (desigur, cu excepția ipotezelor din art.27 lit.e), astfel încât, conducerea la sediul poliției ar fi lipsită de sens. Asta cu atât mai mult, întrucât acest control intră în atribuțiile agenților vamali.
Astfel fiind, instanța de fond a reținut, că în privința răspunderii civile delictuale indirecte pentru fapta prepusului (art.1000 alin.3 din civ.), care este cauza cererii de chemare în judecată din dosarul de fond, conducerea reclamantului la sediul poliției și controlul efectuat într-un interval de 2 ore și 10 minute reprezintă o faptă ilicită.
În ceea ce privește reclamanta, din probațiunea efectuată în cauză, instanța de fond a reținut că aceasta l-a urmat pe reclamant atât înainte, cât și după oprirea acestuia din urmă de către echipa de control, și că se afla în parcarea din fața sediului poliției de frontieră, cunoscând unde se află reclamantul timp de 2 ore și 10 minute. În privința acestui aspect, împotriva susținerilor reclamanților, în sensul că reclamanta n-ar fi cunoscut unde se află reclamantul, stau declarațiile univoce ale agenților audiați ca martori.
Din probațiunea existentă la dosar rezultă că reclamanta a suferit de depresie încă înainte de 16 aprilie 2003 (a fost sfătuită de medic să se întoarcă pentru recreare în România).
După data de 16 aprilie 2003, această stare s-a agravat, fiind internată în perioada 6-10 iunie 2003 în Centrul Universitar din Liege, acuzând dureri toracice atipice într-un context de anxietate extrem de
În urma devoluției stării de sănătate a reclamantei, din motive medicale, reclamanta a renunțat la locul de muncă, unde lucra ca florăreasă, în 19.09.2003.
În aprecierea instanței de fond, nu se poate susține că fapta ilicită reținută în cauză este unica și nici chiar principala cauză a prejudiciului moral suferit de reclamantă. Aceasta a suferit încă înainte de 16.03.2003 de anxietate și depresie.
Totuși, chiar dacă cunoștea unde se află timp de 2 ore și 10 minute soțul ei, emoției suferite din cauza reținerii soțului ei, i s-a suprapus stării precare deja existente, în complexul cauzal din cadrul răspunderii civile delictuale fapta ilicită având rolul de condiție cauzală, care a contribuit la cauzarea prejudiciului moral suferit de reclamantă.
Astfel, instanța de fond a apreciat că la prejudiciu moral suferit de reclamantă, fapta ilicită contribuie într-o măsură a cărei compensare se ridică la 3.000 Euro.
În ceea ce privește pe reclamant, s-a apreciat că daunele morale suferite se impun a fi compensate în valoare de 500 Euro, și constau nu atât în cele 2 ore în sediul poliției, în care reclamantul a avut o atitudine necooperantă cu agenții constatatori, ci, în special în cele trăite alături de reclamantă, după săvârșirea faptei.
În ceea ce privesc daunele materiale pretinse, în măsura în care reclamanții au făcut numeroase drumuri Belgia - România, din actele depuse nu s-a putut stabili cu certitudine, care dintre acestea au fost cauzate de întâmplarea din 16 aprilie 2003, mai puțin drumul efectuat de reclamantă (rezultă din evidența că în perioada respectivă doar reclamanta a intrat în țară) în 29.07.2004, pentru recuperarea cafelei confiscate, a cărei valoare s-a indicat de reclamanți a fi 67,2 lei, față de care - reținând că fapta ilicită contribuie în raportul cazual cu o cotă de - s-au acordat 16,8 lei daune morale pentru reclamantă.
De asemenea, având în vedere că reclamanții au rude în România, instanța de fond nu a găsit justificată și în niciun caz nu a găsit dovedite cheltuielile de cazare incluse în daunele materiale pretinse.
În ceea ce privește excepția lipsei de interes ridicată de reclamantă față de daunele morale, cum însăși din motivarea excepției rezultă, este vizat fondul dreptului la daune materiale nu dreptul la acțiune, așadar excepția a fost respinsă ca nefondată.
În fine, proporțional cu admiterea pretențiilor, în temeiul art.274 alin.1 și 276 pr.civ. s-au calculat din cele dovedite, cheltuieli de judecată pentru reclamanți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul (recalificat de instanță ca apel), solicitând modificarea, respectiv schimbarea ei în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
De asemenea, sentința a fost atacată cu apel și de către reclamanți, care au solicitat schimbarea ei în parte în sensul admiterii în întregime a acțiunii lor.
Prin decizia civilă nr.214/Ap din 23 septembrie 2008, Tribunalul Satu Marea respins apelul pârâtei INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S M, cu sediul în S M,-, precum și apelul reclamanților și, cu domiciliul procedural ales în S M,-/3 împotriva sentinței civile nr.6814/2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, din însăși susținerile apelantului S rezultă că reclamanților-intimați li s-a întocmit Procesul verbal de contravenție seria F nr.-/16.04.2003, confiscându-li-se bunurile, iar prin sentința civilă nr.156/2004 pronunțată în dosar nr.3022/2003, Judecătoria Satu Marea admis plângerea la contravenție a reclamantului împotriva procesului verbal mai sus menționat pentru motive care vizează fondul cauzei, respectiv pentru faptul că nu s-a dovedit efectuarea de acte sau fapte de comerț de către reclamant cu bunurile care au făcut obiectul contravenției, fapt în sine ce dovedește că măsura contravențională a fost lipsită de temei legal, fapt care justifică pe deplin obligarea pârâtului-apelant la plata despăgubirilor materiale și morale ocazionate reclamanților.
Referitor la apelul reclamanților, instanța de apel a reținut că prima instanță a evaluat în mod corect despăgubirile cuvenite acestora, reflectând în mod echilibrat raportul cauză-efect în producerea prejudiciului, iar pe de altă parte, deși critică din perspectiva art.998 Cod civil, cuantumul despăgubirilor stabilite de instanță, aceștia nu justifică prin probe modificarea acesteia și nu propun criterii mai pertinente în acest sens, decât cele reținute de instanță.
În consecință, în baza art.297 Cod procedură civilă, tribunalul a respins atât apelul declarat de pârât, cât și apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.6814/22.11.2007 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Satu Mare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, scutite de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs apelantul reclamant, solicitând admiterea acestuia, modificarea în parte a deciziei în sensul admiterii apelului său, schimbarea în parte a sentinței, admiterea în întregime a acțiunii precizate, obligarea S M la plata a 24.735 lei daune materiale și 87.500 lei daune morale, menținerea celorlalte dispoziții, cu cheltuieli de judecată și apelantul pârât Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S M, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârilor în sensul respingerii acțiunii.
Prin motivele de recurs s-a invocat de recurentul că, întrucât măsura contravențională ce i-a fost aplicată a fost lipsită de temei legal, erau întrunite condițiile atragerii răspunderii civile delictuale, instanțele nu au analizat și apreciat corect valoarea probelor administrate. A suferit un prejudiciu datorită atitudinii abuzive a angajaților S M, nu există argumente ce să fi condus la diminuarea pretențiilor.
A fost oprit de mai multe ori după trecerea frontierei, condus la SMf ără voia lui, reținut abuziv 2 ore și 10 minute și probabil nu a colaborat fiind revoltat. Nu a fost condamnat în România sau Belgia, est profesor universitar, lucrează ca traducător la instanțele din Belgia, tratamentul aplicat ce l-a considerat hoț, traficant de bunuri, i-au creat o stare de revoltă, aspecte ce justifică acordarea daunelor morale în cuantumul solicitat.
Declarațiile martorilor trebuiau analizate cu maximă atenție, sub rezerva că sunt angajați ai S M, interesul lor fiind direct, întrucât, dacă se admit pretențiile, această instituție se poate întoarce împotriva lor, fiind cei care au comis actele stabilite ca abuzive.
din registrul intrări-ieșiri trebuie privită cu mai M rezerve, conține inadvertențe, rubrica cu numărul de ordine nu este completat, intrarea s-a trecut la 15.04.2003 deși la dată s-a trecut 16.04.2003, fiind un alt scris, este un spațiu generos între zilele de serviciu, ori, între zilele de 15-16 nu există rând liber, concluzia fiind că a fost ulterior operată pentru a atesta starea de fapt cât mai convenabilă intimatei.
Nu se poate reține din hotărâre, care au fost motivele ce au format convingerea că 500 EURO ar fi suficienți pentru a compensa prejudiciul suferit, de unde a rezultat această sumă, iar, neacordarea despăgubirilor materiale, a cheltuielilor ocazionate, tevatura din 2003, cheltuieli de drum, cazare, masă, de judecată, constituie alt motiv de netemeinicie a hotărârii.
În drept s-au invocat dispozițiile art.998, 999, 1000 Cod civil, art.304 pct.7,9, art.274 Cod procedură civilă.
Recurentul Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră SMp rin motivele de recurs, a invocat că, nu s-a pus în discuție legalitatea controlului din 16.04.2003 pentru a fi în măsură a se apăra, mai mult, nici intimații reclamanți nu au invocat nelegalitatea controlului. Prin sentința civilă nr.156/2004 a Judecătoriei Satu Mares -a admis plângerea contravențională pentru motive ce vizează fondul cauzei, că, nu s-a dovedit efectuarea de acte sau fapte de comerț cu bunurile ce au făcut obiectul contravenției. Nelegalitatea controlului, constituie un motiv de ordine publică ce ar fi trebuit pus în discuția părților, ori, din moment ce soluția s-a pronunțat pe fond, reiese că acest control s-a efectuat în limite legale.
Intimatul nu a putut justifica proveniența bunurilor pe care le transporta, nici dovada achitării taxelor vamale, contravaloarea lor depășea 100 EURO/persoană la prima intrare în țară, agentul constatator apreciind că este necesar controlul amănunțit al autoturismului. Luarea unei astfel de decizii s-a bazat și pe atitudinea extrem de agresivă și ostentativă a reclamantului ce a încercat să-l intimideze pe agentul constatator, manifestări ce sunt ale unei persoane ce ar avea ceva de ascuns.
Starea de fapt s-a suprapus unei perioade în care contrabanda cu bunuri atinsese cote alarmante, iar, cele observate în autoturism nu erau însoțite de acte de proveniență sau dovada achitării taxelor vamale. Este nefondată aprecierea că reclamantul ar fi fost reținut, el, conform martorilor a fost invitat la sediul poliției de frontieră.
Acordarea a 3000 EURO daune morale intimatei reclamante, nu se justifică, raportul medico-legal relevă îngrijiri în perioada 11.04.-28.05.2003, ori, procesul verbal s-a întocmit la 16.04.2003, după aplicarea contravenției a rămas în România. Nu trebuia să se țină cont de acest înscris ce nu este certificat medico-legal sau raport de expertiză dispus într-un proces. Mai mult, din adresa Centrului Universitar Liege, reiese că se bucura de o stare de sănătate excepțională, astfel că, nu a fost stabilită cu certitudine legătura de cauzalitate dintre fapta presupus ilicită și așa zisul prejudiciu moral invocat.
Simplele afirmații fanteziste ale intimatei reclamante cu ocazia interogatoriului și declarația martorului, conform cărora după aplicarea contravenției cei doi au avut discuții contradictorii pornind de la convingerile că soțul ar fi devenit brusc traficant de arme, nu au un suport real. Greșit s-a acordat 16,8 lei daune morale, ce pot fi calificate ca eroare materială, fiind cheltuieli efectuate de reclamantă pentru drumul din 29.07.2004 pentru recuperarea cafelei confiscate, ea neavând nici o calitate în procesul contravențional, bunurile fiind confiscate de la reclamant, singurul îndrituit să solicite recuperarea bunurilor confiscate.
Nu s-a precizat pe ce criterii s-a stabilit că fapta ilicită constituie în raportul cauzal cu o cotă de din valoarea cafelei.
În drept s-au invocat dispozițiile art.299-316 Cod procedură civilă, nr.OUG104, 105/2001, art.998-1000 Cod civil.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
În data de 16 aprilie 2003, recurentul a fost oprit de un echipaj al intimatei, de trei ori, din vamă până în centrul orașului S M, a treia oară fiind invitat reclamantul la sediul Poliției de Frontieră pentru efectuarea controlului mărfurilor ce le avea în mașină.
În primul rând, faptul că a fost oprit de 3 ori de același echipaj, reclamantul a fost practic hărțuit pentru că de fiecare dată l-au verificat și l-au lăsat să meargă mai departe și abia a treia oară când l-au oprit, probabil ca o reacție la comportamentul iritat și agresiv al reclamantului, echipajul l-a invitat la sediul Poliției pentru a fin din nou controlat, fiind reținut la sediu peste 2 ore.
Această derulare a stării de fapt, denotă în comportament abuziv al echipajului, iar conducerea la sediul Poliției pentru a fi din nou controlat, a treia oară, este de asemenea un act săvârșit fără a exista justificările prev.de art.27 lit."b" din nr.OUG104/2001, deci un alt abuz.
Apoi, procesul verbal de contravenție dresat cu acea ocazie pentru că s-ar fi săvârșit de contravenient contravenția prev.de art.1 lit."e" din Legea nr.12/1990, a fost anulat de instanțele judecătorești, făcându-se în instanță dovada provenienței bunurilor confiscate prin procesul-verbal de contravenție.
Deși în urma anulării procesului verbal de contravenție, (filele 85-87 din dosar de fond), s-a dispus și restituirea bunurilor confiscate, intimata nu i-a restituit reclamantului bunuri de aceeași calitate (având în vedere faptul că unele erau bunuri perisabile -cele 7 kg cafea)-astfel încât și din această atitudine reiese că s-a acționat mânați de resentimente. Astfel, la 26 august 2005 i se restituie cafea de producție ungurească, pentru ca ulterior la 20 septembrie 2005 să i se înmâneze 7 kg de cafea de producție belgiană (filele 23 și 95 din dosarul de fond), dar nu s-a clarificat aspectul privind data expirării cafelei restituite, respectiv dacă era sau nu foarte aproape de limita perioadei în care putea fi folosită în condiții de siguranță.
Ori, toate aceste aspecte, așa cum au fost relatate de martorii audiați în cauză (în principal chiar agenții care au efectuat controalele în data de 16 aprilie 2003) și care se coroborează și cu recunoașterile la interogator ale reclamantei (filele 119-121, 174) denotă că la baza litigiului se află conduita abuzivă a prepușilor S M și că reclamantul a reacționat, la această conduită, adoptând la rândul lui o atitudine ostilă față de organele de control, refuzând să colaboreze cu acestea și adresându-se și el injurios la adresa acestora și iritat.
Așa fiind, evident că reclamantului i s-au adus prejudicii, atât de natură materială cât și morală.
Prejudiciul de natură materială ce i s-a cauzat și care a fost dovedit în cauză îl constituie doar drumul făcut în data de 26 august 2005, când reclamantul a semnat procesul-verbal de predare a cafelei, personal, ceea ce înseamnă cheltuieli de drum Liege-S M -1620 km tur-retur la un consum mediu de 8,5 benzină la 100 km (conform actelor de la filele 217-218 din dosarul de fond) ceea ce conform recunoașterilor reclamantului echivalează cu 300 EURO.
Restul daunelor materiale solicitate, fie nu s-au dovedit (cheltuieli de cazare și mâncare, mai ales că reclamanții au părinți și copii majori în România) fie nu se pot acorda pentru că nu s-a făcut dovada vreunei legături de cauzalitate între faptă și prejudiciul pretins. Astfel, cheltuielile cu soția la doctorul din România, în situația în care nu s-a putut prezenta un certificat medical de specialitate care să ateste o boală ce ar fi putut fi declanșată sau agravată de nefericitul control abuziv al organelor de frontieră din 16 aprilie 2003. E adevărat că anterior acestui eveniment, reclamanta urma un tratament pentru o stare depresivă conform datelor furnizate de medicul de familie din Liege al acesteia, din nici unul din controalele medicale ulterioare, inclusiv la o Clinică din Liege nu au pus în evidență vreo boală a reclamantei. Ori în acest context, nu pot fi acordate cheltuielile făcute cu deplasările la doctor în România ori în Belgia, concediile medicale de care a beneficiat reclamanta, faptul că și-a încetat raporturile de muncă cu angajatorul și că nu s-a angajat ulterior în muncă, medicația pe care a cumpărat-o, neputându-se reține nici un raport de cauzalitate între faptă și aceste cheltuieli.
Restul cheltuielilor cu deplasările în România și retur în Belgia, uzura mașinii datorată acestor deplasări, nu au fost dovedite că s-au făcut exclusiv în scopul rezolvării proceselor aflate pe rolul instanțelor ori a problemelor adiacente, și nu ar fi fost oricum făcute, chiar dacă n-ar fi existat aceste probleme, dat fiind că reclamanții rude în România și de regulă stau mai multe zile când vin în țară și o fac destul de frecvent.
Evident că întâmplarea din 16 aprilie 2003 creat o stare de stres pentru reclamanți, ba chiar putea determina discuții legate de divorțul acestora, conform declarației martorului (fila 200 din dosar de fond) astfel încât aceste suferințe provocate reclamanților implică o despăgubire pentru aceste daune morale create și pe care instanța de recurs apreciază că pot fi compensate prin acordarea sumei de 1000 EURO în favoarea reclamantului recurent în baza prevederilor art.998 Cod civil.
Cât privește daunele materiale și morale acordate soției reclamantului, în cuantum de 16,8 lei daune materiale și 3000 EURO daune morale, instanța de recurs găsește parțial întemeiate criticile recurentei S
materiale reclamantei, nu i se pot acorda, pentru că nu ea a fost subiectul contravenției și deci chiar dacă s-ar fi putut dovedi că ea a făcut vreo deplasare pentru recuperarea cafelei confiscate, așa cum în mod greșit a reținut instanța de fond, acea cheltuială s-ar fi cuvenit reclamantului, soția acționând doar ca o mandatară a acestuia fie chiar și în baza mandatului tacit ce operează între soți.
Deci sub acest aspect, reclamanta nu este îndreptățită la daune materiale decât reclamantul și doar pentru ceea ce s-a făcut dovada cum s-a reținut anterior.
În privința daunelor morale acordate reclamantei, instanța de recurs apreciază prin prisma probelor ce s-au administrat în cauză, că într-adevăr aceasta a suferit o stare de stres pe perioada celor peste 2 ore cât soțul ei se afla la sediul Poliției, neștiind ce se întâmplă și de ce durează atâta timp controlul mărfurilor (fiind deja al treilea în decurs de mai puțin de o oră de la intrarea în România) și bineînțeles că ulterior, pe fondul depresiei preexistente, acest nefericit eveniment, ar fi putut naște și discuții mai aprinse mergând poate chiar până la gânduri de divorț în ce o privește, dar în nici un caz ele nu se justifică a fi acordate în cuantum de 3000 EURO cum a apreciat prima instanță, reclamanta fiind mai mult o victimă prin "ricoșeu" a comportamentului abuziv al prepușilor S
Nicidecum nu pot fi puse în legătură de cauzalitate cu acest "episod negativ" petrecut în 16 aprilie 2003, încetarea raporturilor de muncă ale reclamantei, consultările medicale efectuate atât în România cât și în Belgia nepunând în evidență vreo înrăutățire a stării de sănătate a reclamantei, aceasta fiind într-o stare de sănătate bună, cu excepția acelui context care i-a sporit anxietatea pentru 2 ore, fără însă nici un fel de degenerare în vreo boală.
Așa fiind, apar ca fondate ambele recursuri declarate în cauză, motiv pentru care făcând aplicarea prevederilor art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă, instanța le va admite și va modifica în parte decizia instanței de apel în sensul că în baza prevederilor art.296 Cod procedură civilă va admite apelurile reclamantului și al pârâtului și va schimba în parte sentința instanței de fond în sensul că va obliga pârâtul în baza prevederilor art.998 și 1000 alin.3 cod civil la 1300 EURO despăgubiri materiale și morale în favoarea reclamantului și la 300 EURO daune morale în favoarea reclamantei.
Întrucât vor fi admise ambele recursuri și ambele apeluri instanța va compensa reciproc cheltuielile din căile de atac și va păstra dispozițiile privind cheltuielile de judecată acordate de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondate recursurile civile introduse de reclamant cu domiciliul procedural la. Av. - S M,-/3, județul S M, recurentul pârât INSPECTORATUL JUDEȚEAN AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ S, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul procedural la. Av. - S M,-/3, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 214/Ap din data de 23.09.2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în parte în sensul că admite apelurile reclamantului și al pârâtului Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S M și schimbă în parte sentința civilă nr.6814 din 22 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în sensul că:
Obligă pârâtul, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră S M la 1300 EURO despăgubiri materiale și morale în favoarea reclamantului și la 300 EURO daune morale în favoarea reclamantei.
Compensează reciproc cheltuielile de judecată ocazionate în recurs și apel. dispoziția privind cheltuielile de judecată acordate de instanța de fond.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red.concept decizie -
Data:28.04.2009
Jud.fond
Jud.apel /
Dact.
Data:6.05.2009/2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia
