Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 816/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE
DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE
CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZI A CIVILĂ NR. 816/
Ședința publică din 23 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, cererea de repunere în termenul de recurs și recursul declarat de reclamantul, domiciliat în,-,.1,.A,.8, județul V, împotriva deciziei civile nr.4/A/2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul-reclamant asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.26/2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual, lipsind intimații-pârâți, toți prin curator și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul nu a fost timbrat cu 10,00 lei +1/2 la valoarea contestată, reprezentând taxă judiciară și 0,15 lei timbru judiciar
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul-reclamant precizează că în data de 28 august 2008 și-a schimbat domiciliul, susținere pe care o poate dovedi cu copia cărții de identitate, întrucât nu are documentul în original în acest moment. De asemenea, arată că cererea de recomunicare deciziei pronunțată de tribunal a fost formulată tot pe vechea adresă.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, constată că decizia atacată a fost pronunțată în data de 09 ianuarie 2009, iar cererea de recomunicare a deciziei, aflată la fila 26 dosar-apel, a fost formulată în data de 23 februarie 2009, tot pe vechea adresă.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, apreciază a recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege și depune la dosar copia cărții de identitate a recurentului, plicul cu care a fost i-a fost comunicat răspunsul la cererea de recomunicare și recipisa poștală.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de repunere în termenul de declarare a recursului și asupra excepției privind tardivitatea declarării căii de atac.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul-reclamant, solicită admiterea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului, urmând ca instanța să aibă în vedere faptul că recurentul este rezident în Italia și, pe durata procesului, acesta a locuit acolo. Din luna august 2008 și-a schimbat domiciliul, iar de conținutul deciziei recurate, comunicată la adresa inițială, a luat cunoștință prin adresa primită la 5.03.2009, potrivit recipisei depusă astăzi, în instanță. În raport de momentul comunicării, apreciază că recursul a fost declarat în termen și solicită respingerea excepției privind tardivitatea declarării recursului.
Curtea rămâne în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de recurs și a excepției privind tardivitatea declarării căii de atac.
CURTEA
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2006 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr-, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu pârâții (), - prin curator, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1189/2006 și obligarea pârâtului să-i respecte proprietatea și posesia apartamentului situat în,-, -.3,.13, județul Totodată, a solicitat obligarea vânzătorilor la restituirea prețului primit, reactualizat și a îmbunătățirilor efectuate la acest apartament, precum și la daune interese, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a convenit cu pârâta cumpărarea prin antecontract de vânzare-cumpărare a apartamentului din orașul, ce a aparținut autorului, sens în care a achitat succesiv mai multe sume de bani pârâtei.
Ulterior, a fost contactat de pârâtul care i-a cerut să îi pună la dispoziție cheia locuinței pe care o cumpărase cu acte de la pârâte.
Motivează reclamantul că actul de vânzare-cumpărare este încheiat în frauda sa, fiind bazat pe o cauză ilicită, reclamantul a formulat prezenta acțiune.
Pârâtele (), și au formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care au solicitat respingerea acțiunii principale și obligarea reclamantului la plata lipsei de folosință a apartamentului.
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr.4003 din 26 iunie 2008, admis în parte cererea principală formulată de reclamant și a obligat pe pârâți la restituirea prețului primit de la reclamant, respectiv 7500 euro, actualizați până la momentul plății efective astfel: 2000 euro de la 30.12.2004, 4000 euro de la 14.07.2003 și 1500 euro de la 22.01.2005.
S-a luat act de renunțarea pârâtelor (), la cererea reconvențională privind obligarea reclamantului la plata lipsei de folosință apartamentului și au fost obligate pârâtele la plata în solidar a cheltuielilor de judecată în sumă de 2743,3 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamatul a încheiat mai multe chitanțe olografe cu din care rezultă că a plătit cu titlu de avans pentru cumpărarea apartamentului din 2000 euro la 30 decembrie 2004, 4000 euro la 14 iulie 2003 și 1500 euro la 22 ianuarie 2005.
Și din chitanțele de plată depuse în probatoriul reclamantului a rezultat că acesta a plătit ratele apartamentului la, în numele (60-63 dosar), după ce anterior, conform ordinelor de la plată de la filele 64-70, plătise pârâta.
Din "convențiile" încheiate între părți a rezultat că reclamantul ar fi predat și pârâta ar fi încasat sume de bani în euro, însumate fiind 7500 euro, cu titlu de avans pentru cumpărarea apartamentului din.
Tot din acte, reprezentând probatoriul pârâtelor, a rezultat că acestea au achitat ratele restante cu chitanța nr.-/- în sumă de 34002,30 lei și apoi au vândut apartamentul în litigiu, cu contract autentic pârâtului.
Față de probele administrate, s-a constatat că reclamantul are încheiate "convenții" cu pârâtele (), pentru a cumpăra apartamentul în litigiu, iar prin actul autentic de vânzare-cumpărare pârâtele au vândut lui.
În baza art.1173 cod civil și având în vedere că cel care a încheiat actul translativ de proprietate și chiar l-a intabulat este pârâtul, instanța de fond a dat valoare juridică acestuia din urmă, iar nu convențiilor fără finalizare în transfer de proprietate ale reclamantului.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și pârâtele, și, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr.4/A din 09 ianuarie 2009, respins apelul formulat de reclamant și a admis apelul declarat de pârâte, cu consecința desființării în parte a sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare în fond a cererii reconvenționale.
În adoptarea acestei soluții, instanța de apel a reținut, eferitor la apelul formulat de reclamant, că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art.1173 Cod civil, ce privesc caracterul și forța probantă a înscrisului autentic, reținând în considerente corect starea de fapt și de drept în cauză în acest context.
Actul autentic, în speță contractul de vânzare-cumpărare contestat, face dovada veridicității conținutului său până la înscrierea în fals, aprecierea puterii sale probatorii raportându-se în acest caz la înscrisurile sub semnătură privată referitoare la promisiunea de vânzare a imobilului către reclamant de care acesta se prevalează în speță.
Cu privire la motivele de nulitate invocate de către reclamant ca afectând valabilitatea contractului pârâților, s-a reținut că în mod corect instanța de fond a constatat că pârâtele erau la data vânzării imobilului proprietarele apartamentului și aveau prerogativa dispoziției asupra bunului în discuție.
S-a reținut că celelalte cauze de nulitate a contractului menționate de către reclamant nu se confirmă prin dovezile administrate, iar pe de altă parte, ele sunt invocate pentru prima dată în apel, împrejurare ce depășește cadrul procedural de analiză a acestora doar în calea de atac.
Cu toate acestea, s-a constatat că actul de vânzare-cumpărare contestat în speță apare ca fiind un act valabil încheiat în condițiile art.969 raportat la art.1173 Cod civil, ca și ale art.970 Cod civil.
Tribunalul a reținut că nu s-a făcut în cauză proba încălcării dispozițiilor art.948 Cod civil cu privire la contractul atacat și astfel acesta a fost privit ca fiind un act autentic valid care produce efectele juridice prevăzute de lege pentru raporturile juridice la care se referă.
În ceea ce privește plata ratelor din prețul apartamentului, s-a constatat că în mod temeinic a reținut prima instanță că pârâtele au achitat întreaga sumă, făcându-se în acest sens dovada plății integrale a valorii imobilului prin chitanța nr.-/- depusă la dosar.
Cu privire la apelul declarat de pârâte, tribunalul a constatat că, la termenul de judecată din 12 iunie 2008, instanța de fond a luat act de renunțarea apărătorului pârâtelor la capătul din cererea reconvențională privind despăgubirile pentru lipsirea pârâtelor de folosința imobilului de către reclamant.
Renunțarea la judecată este un drept personal și el se exercită în condițiile art.246 (1) și următoarele din Codul d e procedură civilă. Ori, la termenul la care s-a luat act de respectiva renunțare, părțile reprezentate de către avocatul ales nu erau prezente, iar apărătorul acestora nu avea mandat special de exercitare în numele pârâtelor a dreptului de a renunța la pretențiile privind lipsa de folosință, împrejurare necontestată în cauză și probată în mod cert.
Pe de altă parte, s-a constatat că prin încheierea de ședință din data de 6 martie 2008 (118) apărătorul pârâtelor a solicitat pe fondul cauzei admiterea cererii reconvenționale cu majorarea pretențiilor ce fac obiectul acesteia, astfel cum au fost evaluate de către expert, achitând și taxa de timbru aferentă sumei astfel majorate, chitanța aflându-se la fila 122 dosar fond.
Chiar și în ipoteza în care s-ar fi renunțat valabil la capătul de cerere privind plata lipsei de folosință a imobilului, tribunalul a constatat că prima instanță trebuia să ia act de o renunțare parțială la judecarea cererii reconvenționale, însă aceasta a extins nelegal renunțarea la întreaga cerere reconvențională care are ca obiect și solicitarea despăgubirilor determinate de degradările aduse apartamentului de către reclamant, astfel cum au susținut pârâtele-apelante.
Prin urmare, s-a constatat că instanța de fond a pronunțat cu privire la cererea reconvențională a pârâtelor o soluție nelegală sub aspectele analizate mai sus, care, practic echivalează cu nerezolvarea cererii în fond, împrejurare ce atrage incidența dispozițiilor art.297 (1) Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, critici încadrate în prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.
La data de 18 martie 2009 reclamantul a formulat cerere de repunere în termenul de declarare a recursului împotriva deciziei civile nr.4/A/09 ianuarie 2009 Tribunalului Vâlcea, cu motivarea că pe tot parcursul procesului a fost plecat din țară, fiind rezident în Italia, iar pentru reprezentarea sa în instanță a angajat un avocat care avea obligația, pe lângă domiciliul din România, să indice și domiciliul din Italia, în vederea comunicării actelor de procedură.
Se mai arată că a încunoștințat apărătorul ales că și-a schimbat domiciliul din România pe parcursul procesului, însă acesta a omis să facă cunoscută instanței această împrejurare și să depună copia cărții de identitate din care rezultă că începând cu 28.08.2008 are un alt domiciliu.
Totodată, se arată că a luat cunoștință de decizia atacată în momentul deplasării la Tribunalul Vâlcea pentru un alt litigiu.
Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.103 Cod procedură civilă, ce statuează că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.
Pentru a fi repusă în termen, partea trebuie să demonstreze împrejurarea care a împiedicat-o să exercite calea de atac care trebuie să fie una obiectivă și asimilată forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către reclamant.
Faptul că apărătorul reclamantului a omis să înștiințeze instanța în conformitate cu prevederile art.98 Cod procedură civilă cu privire la schimbarea domiciliului acestuia prin petiție, iar părților potrivnice prin scrisoare recomandată, este sancționată cu neluarea ei în seamă și nu poate fi asimilată forței majore pentru a determina admiterea cererii în termenul de repunere în termenul de recurs.
Verificând actele și lucrările dosarului se constată că la data de 23.02.2009, reclamantul a formulat o cerere de recomunicare a deciziei tribunalului, menționând același domiciliu ca cel consemnat în cererea inițială (206, dosar apel).
La solicitarea reclamantului, tribunalul a răspuns cu recomandata nr.- din 5.03.2009, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 30, care a fost primită de acesta.
Cum motivarea dată cererii de repunere în termen nu poate fi asimilată forței majore, este privită ca neîntemeiată și va fi respinsă ca atare, în temeiul art.103 Cod procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea, din oficiu, se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității formulării recursului, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Potrivit art.301 Cod procedură civilă, termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Verificând actele dosarului, se constată că decizia civilă nr.4/A din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, a fost comunicată reclamantului la data de 19 ianuarie 2009, așa cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare, act aflat la fila 199 dosarului din apel.
Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs, la data de 18 martie 2009, conform vizei de primire (8, dosar recurs), cu mult peste termenul legal statuat de textul de lege citat.
Termenul de recurs expira la data de 04 februarie 2009, iar potrivit dispozițiilor înscrise în art.103 Cod procedură civilă, neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, în condițiile în care legea nu dispune altfel, partea nefiind împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința sa să depună recursul în termen.
Față de cele ce preced, Curtea constată, în speță, excepția ca fiind întemeiată, cu consecința incidenței dispozițiilor art.301 Cod procedură civilă și a respingerii recursului ca tardiv declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, cererea de repunere în termenul de recurs formulată de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.4/A din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Respinge, ca tardiv declarat, recursul aceluiași reclamant, împotriva deciziei civile nr.4/A din 09 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții (), și - prin curator și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./29.04.2009
Jud.apel: /
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
