Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2467/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 84
Ședința publică de la 10 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului formulat de apelanții reclamanți și, împotriva sentinței civile nr.603 din 1.04.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele pârâte și.
La apelul nominal se prezintă apelantul - reclamant, reprezentat de avocatul, în baza împuternicirii nr.-/2008, eliberată de Baroul București, (fila 14 în dosar), avocat care reprezintă în proces și interesele apelantei reclamante și avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.182.885/08.12.2008, eliberată de Baroul București (fila 27 în dosar), reprezentant al intimatelor - pârâte și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 09.02.2009, intimatele - pârâte au depus întâmpinare.
Curtea comunică apărătorului apelanților - reclamanți un exemplar al întâmpinării.
Apărătorul apelanților - reclamanți nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că hotărârea apelată este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, deoarece prima instanță nu era competentă material să soluționeze pricina. Totodată, mai arată că intimatele - pârâtele locuiau în circumscripția Judecătoriei Sectorului 1 B, iar competentă să soluționeze pricina era această instanță.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât cuprinde, în parte, argumente ce sunt străine de natura pricinii. De asemenea, mai arată că instanța a răspuns criticilor privind inundarea imobilului și întreruperea alimentării cu gaze și apă, omițând faptul că aceste cereri au fost formulate de intimatele - pârâte prin cererea de chemare în judecată, care a fost anterior anulată, ca netimbrată.
Apărătorul reclamanților învederează și faptul că argumentele expuse vizau în mod exclusiv faptul că pârâtele au refuzat în mod abuziv să își dea acordul pentru consolidarea imobilului și, mai mult, i-au determinat pe apelanți să înceapă lucrările de reparație a acoperișului prin acordul verbal dat, pentru ca, ulterior, să sesizeze autoritățile statului pentru oprirea acestora. Arată că acestea sunt faptele ilicite cauzatoare de prejudicii pentru care au solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, iar probele administrate au demonstrat că intimatelor le este exclusiv imputabilă actuala stare de lucruri.
Apelanții - reclamanți au dovedit faptul că au urmat toți pașii legali pentru a obține autorizațiile cerute de lege, că le-au trimis intimatelor - pârâte documente tehnice care atestau necesitate consolidării rapide a imobilului, că s-au adresat acestora pentru a le obține acordul; de asemenea, mai arată că au întreprins toate demersurile pentru a executa lucrările în mod legal, dovada în acest sens că au primit autorizație de construire pentru lucrările de consolidare care nu necesitau acordul pârâtelor.
Apărătorul apelanților - reclamanți învederează faptul că atitudinea culpabilă a intimatelor - pârâtelor reiese din acordul lor verbal, ceea ce i-a determinat să demareze concomitent lucrările de înlocuire a acoperișului și cele de consolidare a imobilului, așa cum trebuia realizat din punct de vedere tehnic. Totodată, învederează faptul că, dacă s-ar fi confruntat cu un refuz, pentru înlocuirea acoperișului, nu ar fi demarat nici o lucrare, cu atât mai mult cu cât deja aflaseră de modul în care intimatele - pârâtele înțeleg să își exprime nemulțumirile față de cei din jur. Totodată, mai arată că au dobândit imobilul în anul 2000 și că până în acest moment trebuiau să locuiască împreună cu copiii într-o clădire decentă și sigură, iar perspectiva unui asemenea litigiu i-ar fi determinat să găsească o altă locuință. Menționează că orice persoană este îndreptățită să își exercite drepturile și libertățile în plenitudinea lor, însă exercițiul tuturor drepturilor trebuie să se facă în anumite limite.
Apărătorul apelanților - reclamanți solicită, în principal, anularea hotărârii apelată, trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Sectorului 1 B, în temeiul art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă și, în subsidiar, modificarea hotărârii apelată, în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată și precizată; cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Apărătorul intimatelor învederează faptul că pârâtele nu pot locui în imobil din anul 2002 și nu îl pot folosi. Totodată, solicită să se ia act că lucrările neautorizate nu s-au făcut cu acordul intimatelor - pârâte. Cu privire la excepția necompetenței materiale, învederează faptul că Tribunalul București era competent să soluționeze pricina și nu Judecătoria Sectorului 1
Apărătorul intimatelor - pârâte solicită respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
CURTEA,
Asupra apelului civil de față, Curtea constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a III-a Civilă sub nr.1885/2005, reclamantele și au chemat în judecată pe pârâții și -, solicitând obligarea acestora la plata sumei de 2000 Euro pe lună, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a apartamentului nr.1 situat în B,-, parter, sector 1, începând cu luna octombrie 2002 și până la restabilirea situației anterioare, obligarea pârâților la plata sumei de 325.000.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparații a apartamentului și obligarea pârâților, sub sancțiunea plății daunelor cominatorii în cuantum de 500.000/zi de întârziere, la repunerea în funcțiune a instalațiilor de apă caldă, apă și gaze, precum și a centralei termice.
Pârâții și - au formulat cerere reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute a contractului de vânzare nr.3543/25735/06.03.1997, având ca obiect apartamentul nr.1 situat în B,-, parter, sector 1, repunerea părților în situația anterioară și obligarea reclamantelor și la plata sumei de 2000 Euro lunar din data de 16.05.2003 până la 15.11.2003 și din data de 15.12.2003 până la data la care acestea vor permite efectuarea lucrărilor de consolidare și reparații, respectiv suma de 48.000 Euro.
Prin sentința civilă nr.755/28.06.2005, tribunalul a anula acțiunea principală, ca netimbrată și a disjuns cererea reconvențională, formându-se dosarul nr- (nr. vechi 2545/2005).
În motivarea cererii reconvenționale, se arată că la încheierea contractului de vânzare cumpărare au fost încălcate dispozițiile Legii nr.112/1995, întrucât pârâta, fiind proprietara unui alt apartament, nu era îndreptățită să solicite achiziționarea acestui imobil; în plus, a fost încălcat și termenul în care fostul proprietar putea formula cerere de restituire în natură. Apartamentul vândut este situat într-un imobil constituit pe două nivele, o parte din el fiind restituit prin Hotărârile nr.1857/07.09.1998 și 3491/07.06.2000 fostelor proprietare și.
Reclamanții și - au cumpărat de la foștii proprietari imobilul din B,-, cu excepția apartamentului vândut chiriașilor, precum și a garsonierei situate la parter.
Prin conduita ilicită adoptată, pârâtele au împiedicat cu rea credință efectuarea lucrărilor de reparații și consolidare a imobilului, reclamanții fiind nevoiți să închirieze o altă locuință.
În luna septembrie 2001, pârâta a sesizat primăria în legătură cu lucrările de demolare a unui zid situat la nivelul podului, ulterior formulând și o acțiune prin care a revendicat părți din proprietatea reclamanților (dosarul nr.608/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 B). Deși inițial a fost de acord cu înlocuirea acoperișului, ulterior pârâta a sesizat această instituție, reclamanții fiind obligați să refacă lucrările la acoperiș cu un alt material.
În lunile noiembrie - decembrie 2001, pârâtele au sesizat organele de poliție, pe motiv că reclamanții nu le permit accesul la pod. În urma reclamațiilor făcute la primărie, reclamanții au fost nevoiți să locuiască, cu suma de 2000 Euro lunar, într-o altă locație.
Ulterior, prin cererea formulată la 22.09.2005, reclamanții au precizat că înțeleg să se judece cu Primăria Municipiului B și SC Nord SA pentru primul capăt de cerere, iar pentru capătul doi de cerere numai cu.
și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, arătând că în ce privește primul capăt de cerere reclamanții nu justifică un interes legitim, iar, în privința capătului doi de cerere, pretențiile lor sunt neîntemeiate, deoarece ei sunt cei care împiedică normala folosire a imobilului prin întreruperea apei calde, a gazului, precum și prin dezafectarea centralei, pârâtele fiind nevoite astfel să părăsească locuința.
În dovedirea și combaterea acțiunii au fost încuviințate probe: înscrisuri, interogatorii reciproce, proba testimonială și expertize tehnice judiciare în specialitățile construcții și instalații.
Prin încheierea de ședință de la 24.01.2006, instanța a luat act de renunțarea reclamanților la judecarea capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtele și, pe de o parte și Primăria Municipiului B prin SC Nord SA, pe de altă parte.
Prin sentința civilă nr.603 din 01.04.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a luat act de renunțarea reclamanților la judecata primului capăt de cerere, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.3543/25735/1997, a respins acțiunea restrânsă formulată de reclamanții și - în contradictoriu cu pârâtele și, ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.1217/03.07.2000, reclamanții și - au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în B,-, sector 1, compus din apartamentul nr.2 situat la.1, mansardă, pod, demisol, garaj, magazie și cota parte indiviză din părțile și dependințele aflate în coproprietatea comună indiviză, precum și terenul în suprafață de 371,26 mp din totalul de 470 mp ai imobilului.
Pârâtele au dobândit prin cumpărare și, respectiv, moștenire apartamentul situat la parterul imobilului din B,- și cota indiviză de 27,52% din părțile aflate în folosință comună și teren în suprafață de 59,55 mp situat sub construcție.
Reclamanții au demarat o serie de lucrări de reparații și consolidare, respectiv înlocuirea acoperișului, a șarpantei și a paziei, instalarea unor conducte de apă la mansardă; de asemenea, instalația de încălzire a fost dezafectată și sigilată în primăvara anului 2001, după cum arată chiar reclamanții în acțiune, fiind tăiate conductele de apă și apă caldă la nivelul pardoselii apartamentului nr.2.
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert (fila 61), inundarea imobilului ar fi putut fi rezultatul scăderii temperaturii apei până la nivelul înghețului în instalațiile sanitare și de încălzire. Or, având în vedere că nici reclamanții și nici pârâtele nu locuiau în apartamente la momentul respectiv, iar centrala termică deservea întregul imobil, fiind situată pe proprietatea reclamanților, nu se poate reține culpa pârâtelor în producerea inundațiilor.
Cât privește rezilierea contractului de furnizare a gazelor, de asemenea, nu se poate reține culpa pârâtelor și, câtă vreme reclamanții nu au contestat sistarea furnizării gazelor naturale.
Din declarațiile martorilor și a rezultat că întreruperea furnizării apei menajere, a gazelor naturale și a energiei electrice s-a produs în toamna anului 2002, ca urmare a demarării lucrărilor de reparații care au afectat întreaga clădire, nu doar locuința cumpărată de reclamanți. De asemenea, din răspunsurile la interogatoriile luate reclamanților și - a reieșit că lucrările de înlocuire a acoperișului nu au fost autorizate, astfel că nefinalizarea lucrărilor de reparații nu poate fi imputată pârâtelor și.
Astfel, deși reclamanții au pretins că pârâtele au avut o atitudine șicanatoare și abuzivă, nu a rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză existența unei fapte ilicite, dimpotrivă nefinalizarea lucrărilor de reparații este rezultatul conduitei culpabile a reclamanților, care nu și-au administrat corespunzător proprietatea, aceștia fiind vinovați atât în ce privește demararea lucrărilor de reparații în lipsa tuturor aprobărilor necesare, precum și în lipsa acordului pârâtelor.
În termen legal au declarat apel reclamanții și -, solicitând, în principal, anularea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei sectorului 1 B, în temeiul art.297 alin.1 Cod procedură civilă, iar, în subsidiar, modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată și precizată, cu obligarea pârâtelor la plata sumei de 48.000 Euro, în echivalent lei la cursul de schimb comunicat de pentru ziua plății efective.
În motivarea apelului, apelanții au susținut că prima instanță nu era competentă din punct de vedere material să soluționeze pricina. Valoarea pretențiilor reclamanților a fost precizată de la început ca fiind suma de 48.000 Euro, iar un calcul facil arată că, la data formulării cererii reconvenționale, valoarea în lei era mai mică de 500.000. Or, art.2 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă stabilește că tribunalul judecă în primă instanță astfel de cereri, al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei.
Cea de-a doua critică a apelanților a vizat fondul cauzei, aceștia susținând că hotărârea cuprinde, în parte, argumente străine de natura pricinii.
Astfel, prima instanță a răspuns criticilor privind inundarea imobilului și întreruperea alimentării cu gaze și apă, omițând însă faptul că acestea au fost formulate de pârâte prin cererea de chemare în judecată ce a fost anulată ca netimbrată.
Argumentele reclamanților vizau în mod exclusiv faptul că pârâtele au refuzat în mod abuziv să-și dea acordul pentru consolidarea imobilului și, mai mult, i-au determinat pe apelanți să înceapă lucrările de consolidare, prin declararea acordului verbal, pentru ca ulterior să sesizeze autoritățile statului pentru oprirea acestora. Așadar, faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, pentru care s-a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor, rezultă din cele prezentate, dar și din probele administrate în fața instanței de fond.
Apelanții au susținut că au urmat toți pașii legali pentru a obține autorizațiile cerute de lege, au transmis intimatelor documentele tehnice ce atestau necesitatea consolidării rapide a imobilului, că au primit acordul verbal al pârâtelor, care, ulterior, s-au răzgândit. În cazul în care intimatele și-ar fi exprimat de la început refuzul pentru înlocuirea acoperișului, apelanții nu ar fi demarat nicio lucrare, cu atât mai mult cu cât aceștia aflaseră modul în care pârâtele înțeleg să-și exprime nemulțumirea față de cei din jur.
Nu mai era posibilă obținerea autorizației, în lipsa acordului pârâtelor, dar nici continuarea lucrărilor, întrucât consolidarea clădirii fără schimbarea acoperișului nu ar fi fost în măsură să sporească gradul de rezistență al imobilului.
În aceste condiții, deși apartamentul este cumpărat din anul 2000, apelanții împreună cu copiii au fost nevoiți să se mute dintr-o locuință într-alta, plătind o chirie considerabilă pentru a avea condiții rezonabile de locuit.
Au susținut apelanții că deși orice persoană este îndreptățită să își exercite drepturile și libertățile în plenitudinea lor, exercițiul acestor drepturi trebuie însă să se încadreze între anumite limite; depășirea acestora constituie abuz de drept, sancționabil în plan civil, contravențional sau penal, după caz.
În speță, pârâtele au săvârșit un astfel de abuz de drept când au refuzat să-și exprime acordul pentru executarea lucrărilor de înlocuire a acoperișului, dar și atunci când au sesizat organele abilitate ale statului pentru a dispune oprirea lucrărilor de construire și pentru aducerea imobilului în situația anterioară (o situație precară din punct de vedere al rezistenței).
Raportul de expertiză tehnică privind lucrările executate pentru consolidarea imobilului situat în B,-, sector 1, întocmit de expert tehnic inginer și memoriul tehnic întocmit în aprilie 2001 de expert inginer, depuse la dosarul cauzei, certifică faptul că imobilul a fost ridicat în anul 1930 și nu mai îndeplinește condițiile de protecție antiseismică prevăzute de normativele în vigoare la momentul efectuării expertizelor.
Față de această împrejurare, apelanții au inițiat demersurile pentru consolidarea imobilului, întocmindu-se, în acest sens, în noiembrie 2002, Proiectul pentru consolidare, amenajare interioare și recompartimentare etaj 1 și mansardă pentru imobilul în litigiu. O parte importantă a lucrărilor de consolidare o reprezenta înlocuirea acoperișului vechi din țiglă, cu unul nou, ușor și identic din punct de vedere estetic, din, care urma să reducă sarcina asupra imobilului și să păstreze imaginea de ansamblu inițială a clădirii.
Conform legislației în vigoare, pentru executarea acestor lucrări nu mai aveau nevoie decât deacordul formalal pârâtelor, fără de care nu se putea elibera autorizația de construire.
La data de 19.11.2001, apelanții s-au adresat intimatelor, solicitându-le acordul printr-o scrisoare însoțită de raportul de expertiză ce atesta necesitatea consolidării. Pentru a preîntâmpina vreun refuz din rațiuni financiare, anterior, la 25.10.2001, reclamanții s-au prezentat în fața unui notar și au dat o declarație, în sensul că sunt de acord să suporte în întregime cheltuielile necesare reparării șarpantei și învelitorii acoperișului imobilului. În aceste condiții, nu ar fi existat niciun motiv întemeiat pentru care pârâtele să se opună acestor lucrări, mai ales avându-se în vedere acordul verbal dat inițial de acestea.
După începerea lucrărilor, pârâtele au sesizat Primăria Sectorului 1 B pentru executarea lucrărilor de reparație la acoperiș fără autorizație de construire, astfel încât reclamanții au fost amendați de această instituție și obligați să se oprească și să aducă acoperișul în faza inițială.
Dată fiind importanța schimbării acoperișului în ansamblul lucrărilor de consolidare, precum și faptul că lucrările de interior nu ar mai fi putut fi protejate de intemperii în cazul remontării acoperișului vechi, toate lucrările au fost sistate în faza în care se aflau.
Ulterior, reclamanții au încercat să reia lucrările în cadrul duratei de valabilitate înscrisă în autorizația de construire - care nu cuprindea și lucrările la acoperiș, însă și de această dată organele sesizate de pârâte au dispus amendarea lor.
Deși s-a prelungit valabilitatea autorizației de construire până la limita prevăzută de legislația în vigoare, 18.02.2004, reclamanții nu au reușit să obțină acordul pârâtelor pentru executarea lucrărilor la acoperiș.
Această atitudine a pârâtelor, precum și acțiunea lor privind plata unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin executarea parțială a lucrărilor de consolidare au determinat formularea cererii reconvenționale, obiect al pricinii de față.
Și în timpul procesului pârâtele au dat dovadă de rea credință, contestând starea precară a imobilului, afirmând că acesta a fost consolidat în 1979 de, cum rezultă din răspunsurile la interogatoriu. Din proba administrată a rezultat că pârâtele nu au fost de acord cu înlocuirea acoperișului, fără să prezinte o justificare; afirmația acestora, în sensul că nu li s-a solicitat acordul în acest scop, deși recunosc că au primit scrisoarea din 19.11.2001, confirmă reaua credință, probată astfel în speță.
În concluzie, reclamanții au susținut că sunt întrunite toate cerințele prevăzute de art.998 - 999 Cod civil, astfel încât acțiunea trebuie admisă pe fond.
Prin întâmpinare, intimatele și au solicitat respingerea apelului, ca nefondat, în esență arătând că, fără a avea acordul celorlalți coproprietari, reclamanții au procedat la dezafectarea în totalitate a utilităților aferente întregului imobil, de natură a aduce atingere dreptului de folosință asupra părților comune, cât și a apartamentului proprietatea lor. La demararea lucrărilor de înlocuire a acoperișului, reclamanții nu au avut acordul pârâtelor, în acest sens fiind amendați contravențional de instituțiile abilitate.
În apel, nu au fost administrate alte probe.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, ținând cont de limitele devoluțiunii impuse prin dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:
Cât privește primul motiv de apel, Curtea constată că acesta nu este fondat.
Astfel, la data formulării cererii principale de chemare în judecată, instanța competentă să soluționeze pricina în primă instanță era tribunalul, conform art.2 alin.1 pct.1 lit.b din Codul d e procedură civilă.
Cererea reconvențională formulată la acea dată, în acel dosar (nr.1885/2005), de către reclamanții din prezenta cauză cade sub incidența dispozițiilor art.17 Cod procedură civilă, care prevăd că "cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală", când intervine astfel prorogarea legală de competență.
Art.17 Cod procedură civilă are în vedere cazul în care, în cursul unui proces, se formulează cereri cu caracter incidental ori accesorii. Situația este identică și pentru cererea reconvențională disjunsă (prin care pârâtul își valorifică pretenții proprii împotriva reclamantului), instanța competentă să o soluționeze fiind tot cea care a judecat cererea principală. Soluția este consacrată și de art.119 alin.3 Cod procedură civilă, potrivit căruia cererea reconvențională se depune o dată cu întâmpinarea sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare (prin urmare, are caracter incidental), precum și de art.120 Cod procedură civilă, conform căruia cererea reconvențională se judecă o dată cu cererea de chemare în judecată.
Cât privește fondul cauzei, Curtea constată că prin cererea principală de chemare în judecată și au solicitat obligarea reclamanților din prezenta cauză la repunerea în funcțiune a utilităților imobilului, dar și la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului proprietate personală, datorată neutilizării corespunzătoare a acestuia prin executarea unor lucrări ilegal efectuate de și -.
În aceste condiții, reclamanții din prezenta cauză au formulat cerere reconvențională, solicitând constatarea nulității absolute a actului de vânzare-cumpărare pentru imobilul proprietatea pârâtelor (la care au renunțat ulterior), precum și obligarea acestora la plata sumei de 48.000 Euro, începând cu data de 16.05.2003 până la 15.11.2003, respectiv din 15.12.2003 până la data la care intimatele vor permite efectuarea lucrărilor de consolidare și reparare a clădirii, pentru ca aceasta să devină locuibilă.
Chiar dacă prima instanță a răspuns, în considerente, criticilor privind inundarea imobilului și întreruperea alimentării cu gaze și apă formulate de pârâte prin cererea de chemare în judecată, ce a fost anulată ca netimbrată, aceasta nu înseamnă că hotărârea cuprinde, în parte, argumente străine de natura pricinii.
Prima instanță a avut în vedere situația de fapt existentă, dar și cea dedusă din probele administrate în cauză, în legătură cu care reclamanții au făcut precizări particulare, în raport de concluziile expertizei întocmită de expert tehnic ing., din care a rezultat că între părți au existat mai multe litigii legate de administrarea imobilului situat în B,-, sector 1, că această clădire necesită efectuarea unor lucrări de reparație, prin consolidare, ca urmare a deteriorării în timp și a reducerii gradului de rezistență antiseismică.
Reclamanții de față au obținut o autorizație de construire, în baza înscrisurilor menționate în cuprinsul cererii de apel, autorizație care însă a vizat doar lucrările de interior, nu și cele necesare pentru înlocuirea acoperișului și șarpantei (filele 88-89, 95-96).
În baza acestui înscris, reclamanții nu erau îndreptățiți să realizeze orice fel de lucrare la acoperișul imobilului în litigiu, în lipsa acordului celorlalți coproprietari, fiind vorba de o proprietate comună pe cote-părții forțată și perpetuă.
Chiar reclamanții au arătat că nu au putut obține o autorizație de construire pentru toate lucrările necesare a fi efectuate în imobilul în litigiu, în lipsa acordului pârâtelor, acord ce trebuia exprimat în formă autentică, iar nu în mod formal, cum susțin aceștia, dovadă fiind chiar neeliberarea unui astfel de act în condițiile Legii nr.50/1991.
Deși se confirmă faptul că pârâtele nu au fost de acord cu schimbarea acoperișului, chiar și după ce acestora le-a fost transmisă o scrisoare însoțită de un memoriu tehnic ce viza necesitatea consolidării imobilului, demersurile efectuate de reclamanți, constând în efectuarea unor lucrări neautorizate, nu au fost cele legale.
Conform Legii nr.50/1991, obținerea autorizației de construire era determinată de obținerea acordului tuturor coproprietarilor la realizarea lucrărilor de consolidare. Astfel, prin Ordinul nr.1430 din 26 august 2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, anexa 2 la normele metodologice - Structura avizelor și/sau acordurilor legale necesare în autorizarea executării lucrărilor de construcții, Lista - Avize și/sau acorduri obținute prin grija solicitantului, se prevede la pct. 4 că se solicită și acordul vecinilor,exprimat în formă autentică. De altfel, cum s-a precizat mai sus, acest aspect nu este contestat de apelanți decât în parte, în sensul că au deținut acordul verbal al pârâtelor, fapt ce nu a fost însă de natură să conducă la eliberarea unei autorizații de construire și pentru această parte a imobilului.
În lipsa unui astfel de acord, reclamanții erau îndreptățiți, potrivit dreptului civil, să formuleze o acțiune în instanță, prin care să ceară suplinirea consimțământului pârâtelor, în cazul dovedirii urgenței și necesității efectuării acestor reparații și refuzului nejustificat al coproprietarilor la exprimarea acordului pentru emiterea unei autorizații de construire în acest scop.
În atare condiții, nu se poate susține că pârâtele sunt în culpă, abuzul de drept putând fi sancționat numai în cadrul acțiunii menționate anterior.
O atare atitudine culpabilă a intimatelor nu poate fi cenzurată printr-o cerere de obligare a acestora la plata unei sume de bani până la exprimarea acordului la efectuarea lucrărilor de consolidare, determinată de lipsa de folosință a imobilului în persoana reclamanților, vinovăția aparținând în acest sens, în primul rând, apelanților din prezenta cauză, care nu au făcut demersurile necesare în acest sens.
Fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, definită de apelanți ca cea constând în refuzul intimatelor de a-și exprima acordul de înlocuire a acoperișului și în formularea unor sesizări pentru oprirea lucrărilor, cercetată din perspectiva dispozițiilor art.998 - 999 Cod civil, nu este dovedită în prezenta cauză, cât timp reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de legea specială în materia executării lucrărilor de construcții.
Neutilizarea imobilului proprietatea apelanților, invocată de aceștia ca și temei pentru justificarea prejudiciului cauzat pentru lipsa de folosință a spațiului proprietatea lor, nu poate fi imputată pârâtelor, întrucât anterior acestea nu au fost obligate să-și exprime acordul pentru înlocuirea acoperișului ori șarpantei, în vederea realizării corespunzătoare și a lucrărilor de interior de către reclamanți, condiție necesară doar în măsura în care clădirea în cauză necesita efectuarea unor astfel de reparații.
Neputându-se stabili săvârșirea faptei ilicite în persoana pârâtelor și, ca atare, prejudiciul cauzat de acestea în mod culpabil, în defavoarea reclamanților, nu se poate vorbi de legătura de cauzalitate cerută de dispozițiile invocate anterior.
Pe de altă parte, împrejurarea că pârâtele au sesizat primăria, pentru a dispune măsurile necesare pentru oprirea lucrărilor realizate fără autorizație de construire, nu poate constitui un abuz de drept, fapt certificat de chiar stabilirea unor sancțiuni în persoana reclamanților.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, conform art.296 Cod procedură civilă, va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții - reclamanți și -, ambii cu domiciliul ales în B,-,.5, sector 2 la Cabiletul de Avocat " ", împotriva sentinței civile nr.603 din 01.04.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatele - pârâte și, ambele cu domiciliul ales la avocat, în B,-,.101,.2,.3,.24, sector 3.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - -
GREFIER
- -
Red.
Tehnodact.
Ex.8/03.04.2009
Secția a III-a Civ. -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
