Obligație de a face. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-(7033/2008)
DECIZIA CIVILĂ NR. 785/
Ședința publică de la 10.02.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR - -
GREFIER
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.3784/05.05.2008 pronunțate de Tribunalul București -Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr.34.669/3/LM/2007 în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA prin lichidator SC.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns a răspuns recurenta-reclamantă, personal, lipsă fiind intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că recurenta-reclamantă a depus la dosar motive de recurs, înregistrate la dosar la data de 04.02.2009, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității recurentei-reclamante, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Curtea invocă excepția lipsei de interes a recursului.
Recurenta-reclamantă, personal, solicită respingerea excepției.
Arată că arhiva SC nu mai există și nu i s-a permis dovedirea cu martori drepturilor salariale primite.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.3784/05.05.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC SA, prin lichidator SC.
A fost obligată pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte încasarea sporului de noapte și a sporului de toxicitate în perioada 1962-1989.
În considerente a reținut că reclamanta a avut calitatea de salariat al pârâtei în perioada 1962-1989, potrivit carnetului de muncă. Reclamanta
s-a pensionat în baza decizie nr. -/28.06.1990 emise de Consiliul General al Municipiului
Potrivit sentinței civile nr. 2693/2007 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VII a Comercială, pârâta este supusă procedurii falimentului, care formează obiectul dosarului nr-, lichidator judiciar fiind desemnat.
Astfel, art. 34 alin. 5 și art. 40 alin. 2 lit. h) din Codul muncii instituie obligația angajatorului de a elibera salariatului documente care să ateste activitatea desfășurată de acesta, vechimea în muncă, în meserie și în specialitate și orice alte documente ce au legătura cu calitatea de salariat.
Cum pârâta nu a dovedit că a îndeplinit obligația legală, respectiv că a eliberat reclamantei un document care să ateste sporul de toxicitate încasat și sporul pentru munca prestată noaptea în perioada când s-au desfășurat relațiile de muncă, instanța a stabilit în sarcina acesteia obligația menționată.
Împrejurarea invocată de lichidatorul judiciar al angajatorului, că nu deține arhiva societății, nu este de natură să-l exonereze de răspundere, ci vinovăția pentru această situație aparține societății angajatoare.
Împotriva sus menționatei hotărâri, în termen legal a declarat recurs recurenta, înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
În susținerea recursului recurenta arată că SC este în imposibilitatea eliberării actelor solicitate, pe motiv că nu a fost găsită arhiva "SC SA", constatare ce s-a făcut în prezența reprezentantului arhivelor Municipiului B, din acest motiv solicită admiterea dovedirii celor solicitate cu martori și în caz contrar, daune materiale în valoare de 8000 lei.
Cercetând recursul declarat, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta s-a plâns de imposibilitatea de a beneficia, la recalcularea pensiei, de luarea în considerare a sporurilor de toxicitate, vechimea pentru orele de noapte și grupa a-II-a de muncă, întrucât arhiva societății la care a lucrat a fost arsă.
Obiectul cererii a fost reiterat în scris la data de 18.04.2008, la care reclamanta a precizat expres că solicită "recunoașterea drepturilor", solicitând în acest sens, și dat fiind că actele nu se mai găsesc în arhiva preluată de, administrarea probei cu martori.
Rezultă așadar că obligând pârâta la eliberarea unei adeverințe din care să rezulte încasarea sporurilor de noapte și toxicitate în perioada 1962-1989, deși atât înainte, cât și după calificarea în acest fel a obiectului acțiunii la termenul de judecată din 03.12.2007, reclamanta a învederat că solicită chiar recunoașterea acestor drepturi, cu sensul de reconstituire a sporurilor de care a beneficiat și valorii lor, scop în care a solicitat să i se încuviințeze proba cu martori, prima instanță s-a pronunțat asupra unui alt obiect decât cel dedus judecăți, contrar prevederilor art. 129 alin. 6. pr. civ.
De asemenea, se constată că, deși a solicitat să-i fie recunoscute încadrarea activității desfășurate în grupa a-II-a de muncă, precum și sporul de vechime, instanța nu s-a pronunțat asupra acestor capete de cerere, după cum nu s-a pronunțat nici asupra utilității administrării în cauză a probei cu martori, solicitate în scopul dovedirii drepturilor de care reclamanta a beneficiat.
Sub aceste aspecte, recursul declarat nu este lipsit de interes, dimpotrivă, apare fondat, urmând ca în aplicarea prevederilor art. 312 alin. 3 și 5 raportat la art. 304 pct. 5. pr. civ. să fie admis, casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare, pentru cercetarea fondului pricinii, subsecvent calificării cu exactitate a obiectului acțiunii și administrării probelor utile pronunțării asupra acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei de interes.
Admite recursul declarat de către recurenta-contestatoare împotriva sentinței civile nr.3784 din data de 05.05.2008 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII- Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata SC SA, prin lichidator judiciar SC.
Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2009. PREȘEDINTE JUDECĂTIOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Dact. 2/ EX 12.02.2009
Jud. fond:.
Președinte:Ilie Nadia RalucaJudecători:Ilie Nadia Raluca, Bodea Adela Cosmina