Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 840/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (434/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B
SECȚIA A III-A CIVILĂ
SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.840
Ședința publică de la 18.05.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ioana Buzea
JUDECĂTOR 2: Doinița Mihalcea
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de recurentul - pârât, împotriva deciziei civile nr. 1428/A/13.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - reclamant - și cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Obiectul pricinii - revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul - pârât prin apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (pe care o depune), intimatul - reclamant - prin apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 11), lipsind intimatul - pârât MUNICIPIUL B PRIN PRIMARUL GENERAL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorii părților susțin că nu au cereri prealabile.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat, Curtea constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea și combaterea recursului.
Apărătorul recurentului - pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, având în vedere următoarele considerente:
Criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de apel sunt întemeiate pe pct.9 al art.304 din Codul d e procedură civilă.
Astfel că, cererea privind constatarea nevalabilității titlului statului a fost analizată de instanța de fond sub două aspecte, pe de o parte reținându-se existența unei hotărâri judecătorești irevocabile, hotărâre care a validat titlul statului, iar pe de altă parte la data preluării de către stat, nu exista, această construcție ci, doar o structură nefinalizată, ulterior fiind finalizată de uniunea sindicatelor.
În opinia sa, din moment ce instanța de fond a constatat valabilitatea titlului statului, în raport de prevederile Legii nr.10/2001, compararea titlurilor nu mai era necesară, iar potrivit dispozițiilor art.45 alin.2 din legea nr.10/2001, modificată prin Legea nr.1/2009, contractele de vânzare - cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.10/2001, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice și constituie titlul de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.
Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatului - reclamant - solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate, potrivit următoarelor argumente:
Consideră că din momentul înscrierii în Cartea Funciară a contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr.112/1995, acesta devenea opozabil tuturor părților. În mod corect instanța de apel a desființat sentința de fond, și a trimis-o spre rejudecare, din moment ce au fost aplicabile dispozițiile art.297 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește primul capăt al cererii, instanța de apel, în mod corect, a reținut că, Judecătoria Sectorului 1 B nu a analizat primul capăt de cerere - constatarea nevalabilității titlului statului referitor la imobilul în speță - neexistând o motivare clară asupra acestui aspect.
În ceea ce privește al doilea capăt al acțiunii, arată că instanța de fond trebuia să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, situație reținută de Tribunalul București, sens în care invocă și prevederile Legii nr.1/2009, lege modificatoare a prevederilor Legii nr.10/2001.
Susține că doar prin dispozițiile Legii nr.10/2001, restituirea în natură, este posibilă prin procedura administrativă, numai în cazul în care se revendică un imobil de la Statul Român nu și de la o persoană fizică, iar acțiunea în revendicare între două persoane fizice, se face pe calea dreptului comun nu în temeiul dispozițiilor Legii nr.10/2001.
Actul de vânzare - cumpărare al pârâților nu a fost desființat dar, nu le poate conferi acestora un drept de proprietate legal dobândit.
În esență, consideră că instanța de fond trebuia să rețină și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului amendata prin Protocolul nr.11.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin cererea introdusă la data de 01.08.2007 și înregistrată sub nr- pe rolul Judecătoriei sectorului 1 B, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și Municipiul B reprezentat prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nevalabilitatea titlului statului asupra apartamentului nr.2 din imobilul situat în B,-, parter, sector 1 și să se dispună obligarea pârâtului de a-i lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie acest apartament compus din două camere, bucătărie, baie cu cadă, debara, vestibul, culoar și boxă subsol, în suprafață utilă de 55,10 mp. o cotă indiviză de 12,2% din părțile de folosință comună ale imobilului și 21,67 mp. teren situat sub construcție, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr.6609 din 19.05.2008, Judecătoria Sectorului 1 Bar espins excepția de inadmisibilitate, ca neîntemeiată și a respins acțiunea reclamantului, ca fiind neîntemeiată, acesta fiind obligat să plătească pârâtului 2300 lei cheltuieli de judecată.
Prima instanță a reținut că, în ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare, procedura de restituire a imobilelor care au fost deja înstrăinate unor persoane fizice, nu este reglementată de nici o normă a legii nr.10/2001. Între acțiunea în revendicare întemeiată pe Codul civil și posibilitățile deschise de Legea nr.10/2001, nu există subsidiaritatea drept comun - norma specială - căci cele două căi legale au obiect diferit. Acțiunea în revendicare vizează restituirea bunului în natură și intrarea efectivă în posesia bunului, iar căile deschise de legea specială, când bunul a fost vândut chiriașului, vizează acordarea de despăgubiri și nu conservarea dreptului de proprietate.
Când imobilul este deținut de o persoană interesată poate promova acțiune în revendicare în temeiul art.480 din Codul civil, iar o interpretare contrară ar însemna încălcarea dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Instanța de fond a mai reținut că imobilul revendicat de către reclamant a fost preluat în baza Decretului nr.111/1951.
Prin sentința civilă nr.974/1952 imobilul a trecut în proprietatea statului, ca atare, situația imobilului fiind rezolvată anterior, instanțele judecătorești atestând faptul că preluarea nu a fost una abuzivă, imobilul trecând în mod legal în proprietatea statului.
În anul 1968 autoarea reclamantului, a formulat recurs împotriva hotărârii de preluare, recurs ce a fost admis de Tribunalul Municipiului B, dispunându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, iar instanța de trimitere, respectiv Judecătoria Sectorului 1 B, a respins acțiunea reținând că dispozițiile Decretului nr.111/1951 nu sunt aplicabile.
Realitatea că la data preluării nu exista nici o construcție, ci doar o structură neterminată, este confirmată și de mențiunile din matricola nr.2, obligația fiscală fiind scăzută la data de 01.04.1945 deoarece imobilul a fost distrus de bombardament, iar în perioada 1945 - 1952 s-a menționat că imobilul este nelocuit.
În anul 1952, sindicatele au preluat structura "la roșu" și imobilul a fost finalizat, fiind autorizate la data de 04.04.1953 să construiască, să transforme și să finalizeze imobilul.
Din adresa cu nr.25889/1969 rezultă că sindicatele au cheltuit aproximativ 450.000 lei la nivelul anului 1953 pentru această construcție.
Concluzia instanței a fost ca, dobândind în baza unui act normativ în vigoare, de la stat, pârâtul a avut convingerea că acesta avea toate însușirile cerute de lege pentru a-i putea transmite proprietatea.
Prin decizia civilă nr.1428 A din 13.11.2008, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței civile mai sus menționată, pe care a desființat-o și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru argumentul că, analizând considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a apreciat că instanța de fond nu și-a expus punctul de vedere cu privire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nevalabilității titlului statului referitor la imobilul în litigiu, neexistând o motivare clară pe acest aspect și care să se raporteze la situația de fapt și la actele normative incidente în cauză.
Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, tribunalul a considerat că instanța de fond în cadrul sentinței pe care a pronunțat-o nu a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, această operațiune juridică fiind de esența acțiunii în revendicare ce se întemeiază în prezenta cauză pe dispozițiile dreptului comun.
Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâtul a formulat recurs în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă.
Astfel, s-a susținut în motivarea recursului că soluția pronunțată de instanța de apel este rezultatul aplicării greșite a legii, deoarece instanța de fond a analizat cererea de constatare a nevalabilității titlului statului sub două aspecte. Primul aspect se referă la existența unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile anterioare, hotărâre care a validat titlul statului, iar al doilea aspect avut în vedere de către instanța fondului este împrejurarea că, la data preluării de către stat, nu exista, în materialitatea sa, construcția revendicată, ci dar o structură nefinalizată.
În mod greșit, instanța de apel a reținut că nu s-a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, cercetare pe care o apreciază de esența acțiunii în revendicare în materie, deși, odată ce instanța de fond a constatat valabilitatea titlului statului, în raport de prevederile Legii nr.10/2001, compararea titlurilor nu mai era necesară potrivit principiului specialia generalibus derogant.
Potrivit cu dispozițiile art.45 alin.2 din Legea nr.10/2001, contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr.112/1995 sunt acte autentice și constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.
La data de 30.03.2009, intimatul - reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât, în mod corect, instanța de apel a desființat sentința de la fond și a trimis cauza spre rejudecare ca o consecință a aplicării corecte a dispozițiilor art.297 din Codul d e procedură civilă care prevăd, în mod imperativ, că, dacă, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare.
Prin adoptarea legii speciale, arată intimatul, legiuitorul nu reglementează nimic în cadrul raportului juridic dintre persoana îndreptățită și cumpărătorul în baza Legii nr.112/1995, nu arată ce se întâmplă între aceste două categorii de subiecți, după expirarea termenului limită - 14.08.2002 - nu interzice în nici un mod acțiunea în revendicare și, pe cale de consecință, sunt aplicabile prevederile Codului civil cu atât mai mult cu cât subiectele acțiunii în revendicare sunt persoana fizică al cărui imobil a fost preluat abuziv în perioada comunistă și persoana fizică ce a dobândit de la stat, iar acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Menținerea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr.112/1995 nu contrazice logic, în nici un fel, posibilitatea instanței de a compara acest contract cu titlul de proprietate al fostului proprietar, iar buna credință de la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce ar putea fi invocată de pârâți nu valorează titlu de proprietate față de prevederile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recursul este fondat.
Examinând cauza, prin prisma motivelor de recurs invocate, având în vedere actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit dispozițiile art.297 din Codul d e procedură civilă și, pe cale de consecință, soluția adoptată este nelegală.
Așa cum rezultă din examinarea considerentelor instanței de fond și expuse în prezenta hotărâre, instanța a soluționat cauza pe fond, arătând fără echivoc, argumentele care au determinat-o să aprecieze că acțiunea este neîntemeiată.
Astfel, prima instanță s-a pronunțat asupra petitului acțiunii, astfel cum aceasta a fost formulată de reclamant, atât asupra capătului de cerere care privește constatarea nevalabilității titlului statului, cât și asupra comparării titlurilor de proprietate exhibate, explicitând argumentul pentru care consideră că preluarea de către stat a imobilului a avut loc în baza unui titlu valabil, precum și acela relativ la preferabilitatea pe care a acordat-o titlului de proprietate al pârâtului.
Prin urmare, față de considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul este întemeiat și, față de dispozițiile art.304 pct.9 și ale art.312 din Codul d e procedură civilă, acesta va fi admis cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel, în condițiile prevăzute de dispozițiile art.297 din Codul d e procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul - pârât împotriva deciziei civile nr.1428 A din 13.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a Civilă în dosarul cu nr- în contradictoriu cu intimatul - reclamant și cu intimatul - pârât MUNICIPIUL B REPREZENTAT DE PRIMARUL GENERAL.
Casează decizia tribunalului și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.05.209.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnodact.
Ex.2/2.06.2009
Secția a III-a Civ. -
-
Jud.sector 1. -
Președinte:Ioana BuzeaJudecători:Ioana Buzea, Doinița Mihalcea, Rodica Susanu
