Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 85/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2076/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 85
Ședința publică de la 10 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mirela Vișan
JUDECĂTOR 2: Bianca Elena Țăndărescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantele reclamante și OG, împotriva sentinței civile nr.1205 din 3.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei.
La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare au răspuns apelantele, OG, personal și asistate de avocat, în baza împuternicirii fără număr emisă de Baroul București - Cabinet Individual - fila 8 dosar fond, lipsind intimații - pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin serviciul registratură, la data de 09.02.2009, s-a depus raportul de expertiză tehnică topografică.
Curtea comunică în ședință publică apelantelor - reclamante, prin apărător, un exemplar al raportului de expertiză tehnică topografică și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei se prezintă apelantele, OG, personal și asistate de avocat, în baza împuternicirii fără număr emisă de Baroul București - Cabinet Individual - fila 8 dosar fond, lipsind intimații - pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei.
Curtea, având în vedere conținutul raportului de expertiză, pentru care nu s-au formulat obiecțiuni, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Apelantele, prin apărător, învederează faptul că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei și Consiliul Local al comunei, solicitând obligarea la restituirea, pe vechiul amplasament, a terenului proprietatea autorilor reclamantelor, fost lot - în suprafață de 5.000 - din fosta moșie, ce se află pe raza comunei. Totodată, mai învederează că terenul menționat a fost achiziționat de autorul lor Gh. de la societatea prin convenția 7901/23.-, trecută în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni de la acea dată.
Apărătorul apelantelor - reclamante învederează faptul că terenul în suprafață de 5.000 a fost confiscat de statul român și foștii proprietari au formulat cererii - în repetate rânduri - de restituire a terenului în baza Legii nr.18/1991, Legii nr.169/1997 și Legii nr.247/2005, cereri ce au fost respinse, fiindu-le astfel încălcat dreptul de proprietate și moștenire. Totodată, arată că, la data de 02.06.2008, reclamantele și-au precizat natura juridică a acțiunii, ca fiind revendicare, întemeiată pe dispozițiile art.480, art.644 și art.1173 din cod civil și au solicitat introducerea în cauză a Consiliului Local.
Apărătorul apelantelor - reclamante învederează faptul că, la termenul de judecată din data de 30.06.2008, Tribunalul a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe dreptul comun față de dispozițiile speciale ale Legii nr.18/1991 și ale Legii nr.33/1994. De asemenea, mai arată că instanța a reținut că, în conformitate cu dispozițiile art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1998, imobilele preluate de stat fără titlu valabil, cum se susține că este cazul în speță, pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Apărătorul apelantelor - reclamante învederează faptul că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.18/1991 și a Legii nr.10/2001, pentru imobilele care se circumscriu domeniului lor de aplicare persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile reglementate de actele normative în discuție sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în justiție repararea prejudiciului cauzat.
Apărătorul apelantelor - reclamante solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat, desființarea sentinței apelată și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului București, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 19.03.2008, reclamantele și au OG chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei, solicitând obligarea acestora la restituirea pe vechiul amplasament a terenului proprietatea autorilor lor, fost lot 51, în suprafață de 5.000 mp. din fosta moșie, situat pe raza comunei.
În motivarea cererii, reclamantele au arătat că terenul menționat a fost achiziționat de autorul lor Gh. de la Societatea Malul prin Convenția nr.7901/23.05.1945, iar, ulterior, terenul a fost confiscat de Statul Român, fără titlu.
Au mai precizat reclamantele că au formulat repetate cereri de restituire a imobilului în baza Legii nr.18/1991, Legii nr.169/1997 și Legii nr.247/2005, prin deciziile de respingere emise fiindu-le încălcat grav dreptul de proprietate.
Pe de altă parte, autoritatea locală nu a dovedit niciun moment că terenul expropriat în anul 1943 (prin Decizia de expropriere nr.26/22.12.1943, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI Secția a V-a) este unul și același cu terenul vândut, fiind, de altfel, de notorietate faptul că obiectivul prevăzut, respectiv construirea unui aeroport, determinant în luarea măsurii, nu a fost îndeplinit.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.948, 969, 1199, 1200 pct.4 Cod civil, art.44 alin.2 din Constituție și Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Prin întâmpinare, Primăria comunei și Primarul comunei au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și au solicitat respingerea acțiunii, întrucât terenul în litigiu nu a fost confiscat fără titlu, ci doar expropriat; el a fost atribuit persoanelor fizice fără a fi scos de sub efectul exproprierii.
Ulterior, la 02.06.2008, reclamantele au precizat natura juridică a acțiunii, arătând că este vorba de o revendicare întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, art.644 și 1173 Cod civil; au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Consiliului Local.
Acest pârât, prin întâmpinare, a invocat la data 26.06.2008, excepția lipsei calității procesuale pasive.
În ședința publică din 30.06.2008, tribunalul, ca instanță de fond, din oficiu, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului comun, față de dispozițiile speciale ale Legii nr.18/1991 și Legii nr.33/1994.
Prin sentința civilă nr.1205/03.07.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția inadmisibilității acțiunii, a respins cererea formulată de reclamantele și OG, având ca obiect revendicarea terenului în litigiu, întemeiată pe dispozițiile art.480 Cod civil, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Primăria comunei, Primarul comunei și Consiliul Local, ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantele pretind că sunt titularele unui drept de proprietate asupra unui teren de 5.000 mp. confiscat fără titlu; indiferent de modul în care acestea reușesc sau nu să dovedească dreptul de proprietate prin deținerea unui titlu, calea procesuală aleasă, a acțiunii în revendicare de drept comun, este inadmisibilă.
Potrivit art.6 alin.1 și 2 din Legea nr.213/1998, imobilele preluate fără titlu valabil, cum se susține în cazul de față, pot fi revendicate de foștii proprietari sau de succesorii acestora, dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Conform art.8 din Legea nr.18/1991, stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor se ce găsesc în patrimoniul cooperativelor agricole de producție se face în condițiile legii, prin reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate.
Legea nr.10/2001 - art.2 alin.2 - prevede că imobilele preluate în mod abuziv se restituie în baza prevederilor acestei legi.
Așadar, o dată cu intrarea în vigoare a acestor acte normative, pentru toate imobilele care se circumscriu domeniului lor de aplicare, persoanele îndreptățite pot obține restituirea în natură sau măsuri reparatorii numai în condițiile reglementate de legiuitor, sub sancțiunea pierderii dreptului de a solicita în instanță repararea prejudiciului cauzat.
Legile menționate au un caracter special, pe deplin aplicabile în speță, incidența dreptului comun fiind astfel exclusă.
Tribunalul a avut în vedere și Decizia nr.53/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu referire la aplicabilitatea Legii nr.33/1994 în concurs cu Legea nr.10/2001, dar și principiul neretroactivității legii, consacrat de art.15 alin.2 din Constituția României și art.1 Cod civil.
Instanța de fond a considerat că Legea nr.10/2001, prin dispozițiile sale, a suprimat practic posibilitatea recurgerii la dreptul comun în cazul ineficacității actelor de preluare a imobilelor naționalizate și, fără să diminueze accesul la justiție, a adus perfecționări sistemului reparator, supunându-l totodată controlului judecătoresc prin aceste norme cu caracter special.
Aceste argumente sunt valabile și în cazul aplicării Legii nr.18/1991, ca lege specială, iar faptul că reclamantele au susținut că cererile de reconstituire formulate în baza acestui act normativ le-au fost respinse nu dă posibilitatea de a se promova o acțiune în revendicare pe calea dreptului comun. Măsura respingerii acestor cereri de reconstituire de către comisiile înființate în baza Legii nr.18/1991 putea fi contestată în justiție, urmându-se procedura instituită de actul normativ invocat.
Nici dacă s-ar avea în vedere cea de-a doua împrejurare expusă de către reclamante, potrivit căreia imobilul a trecut în proprietatea statului în anul 1943, printr-o decizie de expropriere, caz în care terenul nu ar mai face parte din bunurile confiscate abuziv de statul comunist în perioada 1945-1989, tribunalul a considerat că nu poate fi admisibilă o acțiune în revendicare de drept comun. Dacă terenul a fost preluat în 1943, prin expropriere, iar obiectivul de utilitate publică propus a fi realizat, respectiv un aeroport, nu a fost finalizat, reclamantele tot nu au deschisă prezenta cale, ci doar o cerere de restituire ce poate fi formulată în temeiul art.35 din Legea nr.33/1994 pentru nerealizarea obiectivului de utilitate publică (avându-se în vedere, în acest caz, și Decizia nr.6/27.09.1999 a Curții Supreme de Justiție).
În termen legal au declarat apel reclamantele și.
OGÎn motivarea apelului, după expunerea situație de fapt (cea arătată în cererea de chemare în judecată, precum și cea prezentată în considerentele sentinței apelate), apelantele au arătat că prima instanță trebuia să analizeze și alte aspecte procedurale. Astfel, deținătorii imobilului teren preluat de stat au obligația, conform art.25 (fost 23) din Legea nr.10/2001, republicată, să examineze situația imobilului a cărui restituire se solicită de către persoana îndreptățită, pentru a-și motiva decizia/dispoziția, iar nu a se limita a răspunde la notificarea ce i s-a adresat, în sensul că imobilului preluat în exercitarea unei hotărâri judecătorești de obligare la plata unui impozit (potrivit Legii nr.18/1968) nu-i sunt aplicabile dispozițiile din art.2 lit.a-g din Legea nr.10/2001.
Acțiunea în revendicare, fondată pe dreptul comun, este admisibilă dacă s-a introdus înainte de intrarea în vigoare a Legii nr.1/2001, nefiind incidente dispozițiile art.20 și 21 din acest act normativ privitoare la procedura de restituire a imobilului preluat în perioada 1943-1989. Faptul că, potrivit art.47, reclamantele puteau continua acțiunea în revendicare, utilizând procedura instituită de legea specială, nu justifică soluția inadmisibilității acțiunii de drept comun.
Pe de altă parte, apelantele au susținut că statul nu a dobândit cu titlu imobilul teren, întrucât însăși exproprierea nu a fost probată, neexistând dovezi în sensul acordării unor indemnizații către persoanele expropriate. În plus, terenul în litigiu nu s-a intabulat de către cel ce a cerut exproprierea, iar hotărârea menționată, ca și act pentru măsura dispusă, nu poate constitui un titlu valabil.
Prin întâmpinare, intimatul Consiliului Local a solicitat respingerea apelului, ca nefondat. A menționat că apelantele pot obține restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent numai în condițiile reglementate de legile speciale, iar nu pe calea dreptului comun.
În temeiul art.295 Cod procedură civilă, Curtea a dispus efectuarea unui raport de expertiză topografică, care să identifice terenul în litigiu, respectiv cei 5.000. din fosta moșie -, situat pe raza comunei, ce face obiectul actului numit "convenție" nr.7901/23.05.1945, mai ales regimul juridic al acestuia.
Expertiza tehnică a fost întocmită de către expert tehnic judiciar, concluzionând că acest imobil se află în extravilanul comunei, în tarlaua 125, a cărei categorie de folosință este cea de teren agricol arabil.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate, având în vedere dispozițiile art.295 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Cererea de chemare în judecată a avut drept obiect obligarea pârâților - persoane juridice - la restituirea către reclamante, pe vechiul amplasament, a terenului în suprafață de 5.000 mp. aflat pe raza comunei, fost lot 51 din fosta moșie -, imobil ce a aparținut autoarei reclamantei.
Acest teren a fost expropriat prin Decizia de expropriere nr.26, dată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a V-a la 22 decembrie 1943, ca urmare a aplicării Decretului nr.1952 din 14 iulie 1943 (filele 52 - 57 dosar fond).
Temeiul juridic invocat de reclamante a fost art.480 Cod civil, cererea fiind precizată sub acest aspect la data de 02 iunie 2008.
Fără a administra nicio probă cât privește identificarea imobilului revendicat și regimul său juridic, prima instanță a soluționat cauza pe excepție, considerând că nu sunt incidente niciuna din legile speciale de restituire a terenului în litigiu.
Conform art.129 alin.5 Cod de procedură civilă, în virtutea rolului activ, instanța de fond avea obligația de a ordona administrarea probelor necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală pe baza faptelor și aplicarea corectă a legii.
Neprocedând în acest sens, fără a stabili în mod concret situația juridică a imobilului în litigiu, în urma căreia se putea raporta fie la dispozițiile invocate de reclamante, art.480 Cod civil, fie la legile specifice conform regimului juridic al terenului, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului, soluția inadmisibilității acțiunii în revendicare fiind analizată în abstract.
Față de concluziile expertizei tehnice de specialitate întocmită în faza procesuală a apelului, rezultă că lotul 51 din moșia -, comuna, proprietatea lui Gh. în urma Convenției nr.7901 din 23 mai 1945, este corespondent astăzi cu parcela 51 din tarlaua 125, cărei categorie de folosință este cea de teren agricol; deținătorul acestui teren este Institutul de și Nutriție a Animalelor.
Așadar pentru a nu prejudicia reclamantele de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, urmează a se verifica, în fond, ce demersuri au fost efectuate de acestea în vederea restituirii terenului în natură, dacă s-au formulat cereri în acest scop și actul juridic invocat de petente, dar și modalitatea de preluare a imobilului în raport de momentul exproprierii, respectiv anul 1943.
Numai cercetând aceste aspecte, prin punerea lor în discuția părților, cu respectarea principiului contradictorialității, dar și pe cel al disponibilității, prima instanță poate pronunța o soluție legală și temeinică.
În aceste condiții, văzând dispozițiile art.297 alin.1 teza I Cod de procedură civilă, Curtea va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București, instanță ce va verifica și competența sa materială în soluționarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantele reclamante, domiciliată în comuna, sat, județul I, cu domiciliul ales în B,-, -4,.C,.1,.46, sector 6 și, domiciliată în comuna, județul I, împotriva sentinței civile nr.1205/03.07.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, PRIMĂRIA COMUNEI, PRIMARUL COMUNEI și CONSILIUL LOCAL, toți cu sediul în comuna, județul
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - --- -
GREFIER
- -
Red.
Dact. /cs
8 ex./24.03.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Mirela VișanJudecători:Mirela Vișan, Bianca Elena Țăndărescu
