Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 860/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 860/R/2009
Ședința publică din 27 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Anca Adriana Pop JUDECĂTOR 2: Alina Rodina
JUDECĂTOR 3: Ioan
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN B-N, împotriva deciziei civile nr.105/A din 18 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosarul nr-, privind și pe intimata, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru pârâta intimată prin mandatar, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 13, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că recursul este formulat și motivat în termen legal și a fost comunicat cu pârâta intimată.
La data de 12 martie 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtei intimate, întâmpinare prin care solicită respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
Reprezentanta pârâtei intimate arată că își susține întâmpinarea depusă la dosar și nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte excepții sau cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele invocate prin întâmpinare pe care o susține oral în totalitate, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2651 din 23 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar nr- s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta în contradictoriu cu reclamantul Consiliul Județean B-N și a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul Consiliul Județean B-N împotriva pârâtei, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Sentința civilă nr. 257/F/2006 pronunțată de Tribunalul Bistrița -N în dosar nr- s-a dispus, printre altele, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.168 mp și a construcției casă de piatră, aflată pe acest teren (în prezent cu destinația de sediu al Bibliotecii Județene B-N), imobile înscrise în 3015 B, sub nr. top 1842, 1849/1/2, 1849/1/1/3.
Prin notificarea înregistrată la reclamant sub nr. 1646/01.06.2001, pârâta solicita, în baza Legii 10/2001, în forma sa de la publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 75/14 februarie 2001, acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, pentru imobilul situat în B,-, jud. B- În forma de la aceea dată, potrivit art. 16, pentru imobilele ocupate de așezăminte social-culturale, nu era admisibilă despăgubirea în natură, foștilor proprietari acordându-li-se măsuri reparatorii prin echivalent. Ulterior, după apariția Legii 247/2005 art. 16, îmbrăcat o nouă formă, admițându-se restituirea în natură în condițiile prevăzute de același act normativ. Drept urmare, pârâta și-a reiterat cererea, solicitând însă restituirea în natură, având în vedere noul cadru legal.
Potrivit raportului de expertiză efectuat în cază de expert ing., în perioada 2002.2004 reclamantul a efectuat o serie de lucrări (amenajări exterioare, înlocuire tâmplărie demisol, elemenți radiator, proiect instalație gaz și centrală, împrejmuire, pardoseli și instalații electrice) în valoare totală actualizată de 205.765,81 lei (RON).
Prin memoriul depus la dosar pentru termenul din data de 30.05.2008 pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că potrivit art. 53 alin. 3 din Legea 10/2001 obligația la despăgubiri revine statului și unității aparținătoare și nu cade în sarcina sa, excepție ce a fost unită cu fondul cauzei.
Potrivit art. 53 din Legea 10/2001 modificată prin Legea 247/2005, chiriașii au dreptul la despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat cu titlu valabil, obligația de despăgubire prevăzută la alin. (1) revine persoanei îndreptățite. În cazul în care imobilul care se restituie a fost preluat fără titlu valabil, obligația de despăgubire revine statului sau unității deținătoare.
Într-adevăr, imobilul restituit a fost preluat de la pârâtă fără un titlu valabil, în acest sens fiind explicite dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. a din Legea 10/2001, așa cum au fost modificate prin Titlul I art. I pct. 3 din Legea 247/2005 și care prevăd că "prin imobile preluate abuziv se înțelege: a) imobilele naționalizat prin Decretul 92/1950 pentru naționalizarea unor imobile". Însă dispozițiile invocate de pârâtă sunt aplicabile chiriașului, care în funcție de felul în care a fost făcută preluarea, cu titlu sau fără titlu valabil, poate solicita despăgubire pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația de locuință prin îmbunătățirile necesare și utile fie statului sau unității deținătoare, fie persoanei îndreptățite la restituire. Or, raportul juridic dedus judecății nu are ca parte o persoană aflată în această situație, părțile litigante fiind însăși unitatea deținătoare și persoana îndreptățită la restituire. Pentru aceste considerente, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, cu atât mai mult cu cât temeiul pretențiilor solicitate de reclamant este îmbogățirea fără justă cauză.
Instanța de fond nu a reținut că reclamantul, efectuând lucrările a căror contravaloarea o solicită după data notificării formulată de pârâtă și înregistrată sub nr. 1646/01.06.2001, a fost "constructor de rea-credință", atâta timp cât până la edictarea Legii 247/2005 restituirea în natură a imobilelor ocupate de așezăminte social-culturale nu era posibilă, și toate aceste lucrări se situează în timp anterior intrării în vigoare a acesteia.
În ceea ce privește natura acestor lucrări, și anume amenajări exterioare, înlocuire tâmplărie demisol, elemenți radiator, proiect instalație gaz și centrală, împrejmuire, pardoseli și instalații electrice, se va reține că fiind vorba de lucrări de întreținere și reparații, care cădeau în sarcina reclamantului, în calitate de detentor, atâta timp cât la data preluării imobilului acesta se afla în stare perfectă și fiind utilat corespunzător, stare de fapt atestată de depozițiile martorilor audiați în cauză ( 126-128, 145).
Reclamantul și-a motivat în drept acțiunea, pe dispozițiile art. 997 Cod civil, dispoziții referitoare la plata nedatorată, ce nu sunt aplicabile în speță.
În ceea ce privește lucrările de împrejmuire, valoarea vechiului gard de metal se regăsește tot în patrimoniul reclamantului, fiind folosit la împrejmuirea altui imobil deținut de acesta. De altfel, prin raportul de expertiză efectuat au fost evaluată și actualizată și valoarea bunurilor demolate de reclamant, acesta fiind de 209.466 lei, față de 205.765,81 lei reprezentând valoarea actualizată a lucrărilor executate astfel, nu s-a putut reține că prin acestea reclamantul ar fi adus un plus de valoare imobilului și deci o îmbogățire în patrimoniul pârâtei pe seama patrimoniului reclamantului.
Prin decizia civilă nr.105 din 18 decembrie 2009 Tribunalului Bistrița N, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Consiliul Județean B-N, apelantul fiind obligat să plătească intimatei, suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că modul de soluționare a excepției lipsei calității procesual pasive a pârâtei nu face obiectul cercetării judecătorești în apel, potrivit art. 295 alin. 1 Cod procedură civilă, calea de atac nefiind exercitată în această privință, cu referire la care nu subzistă motive de ordine publică de reformare.
Starea de fapt reținută de prima instanță este pe deplin demonstrată de probele administrate: pretenția de despăgubire poartă asupra lucrărilor realizate la imobilul litigios în perioada 2002-2004 de reclamant - deținător al imobilului preluat fără titlu valabil de la pârâtă, căreia i-a fost restituit ulterior în natură în temeiul Legii nr. 10/2001, natura și valoarea lucrărilor și materialelor disputate fiind determinate și evaluate prin raportul de expertiză tehnică, completat, întocmit de expert.
Este cert că în toate situațiile restituirea unui imobil se face în starea în care acesta se găsește în momentul restituirii, deci implicit împreună cu îmbunătățirile sau degradările aduse de-a lungul vremii.
Valorificarea pretențiilor reclamantei-apelante nu este însă circumscrisă, așa cum susține pârâta-intimată, dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 10/2001, modificată, care se referă la dreptul chiriașilor de a fi despăgubiți de către statul român ori unitatea deținătoare pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinația locuință, întrucât raporturile juridice din cauza pendinte sunt distincte de cele dintre chiriaș și stat ori unitatea deținătoare la care se referă textul legal enunțat ( ele vizează desocotirea dintre unitatea deținătoare și proprietarul imobilului retrocedat). Or demersul interpretării extensive dat de intimată art. 48, în sensul aplicabilității la alte situații juridice ori subiecte de drept decât cele prevăzute expres de legiuitor,se impune a fi înlăturat, fiind contrar legii. Ca atare, așa cum judicios a statuat prima instanță, în cauză sunt incidente dispozițiile de drept comun ale capitolului IV din Codul civil, care debutează cu art. 986 și se încheie cu art. 997, pe care își fundamentează pretenția reclamantul și care guvernează raporturile juridice litigioase.
Contrar însă susținerilor reclamantei apelante și împărtășind concluzia la care a ajuns instanța de fond, tribunalul conchide că lucrările executate de reclamant după momentul formulării cererii de retrocedare de către pârâtă, în perioada anilor 2002-2004, respectiv amenajări exterioare ale terenului și împrejmuirii (înlocuire gard vechi, ce a fost folosit pentru împrejmuirea altui imobil deținut de reclamantă) și interioare (înlocuire instalație de încălzire cu sobe de teracotă cu cea pe gaz, refacere parțial instalația electrică și înlocuire tâmplărie demisol) se constituie în veritabile lucrări de întreținere și reparații, aflate în sarcina reclamantei care a preluat, de la fostul proprietar, un imobil într-o foarte bună stare, aspect demonstrat și de probele testimoniale administrate. Ipoteza invocată de reclamantă( a sporului de valoare adus imobilului) se impune a fi înlăturată cu atât mai mult cu cât, pe de o parte, starea foarte bună a vechiului gard, demolat, a permis folosirea acestuia la realizarea unei noi îngrădiri a altui imobil al reclamantei, planșele foto atașate la dosar probând acest aspect, iar pe de altă parte,expertul tehnic a evaluat bunurile degradate și demolate de reclamant (gard și sobe teracotă), pentru realizarea lucrărilor a căror contravaloare o pretinde a fi restituită, la o sumă superioară celei pretinse cu titlu de cheltuieli necesare și utile, aspect sesizat și de prima instanță.
Împotriva acestei decizii reclamantul Consiliul Județean B-N a formulat recurs în termen legal solicitând instanței admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate in sensul admiterii actiunii privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor reprezentând îmbunătățiri, necesare si utile aduse imobilului în litigiu.
În motivarea recursului reclamantul a arătat că, prevederile art.9 alin.1 din Legea nr.10/2001, stipulează, intr-adevăr că, imobilele se restituie in starea in care se găsesc la momentul restituirii, libere de orice sarcini. Aceste prevederi, nu exclud insă, recuperarea îmbunătățirilor aduse de unitatea detinătoare imobilului restituit in natură, prin sentință judecătorească.
Această concluzie se desprinde, cu atăt mai mult cu cât, chiar instanța de apel retine ca fiind incidente in cauză, dispozitiile de drept comun ale capitolului IV din Codul civil, respectiv art.997 potrivit cărora "acela cărui se face restitutiunea trebuie să despăgubească pe posesorul, chiar de rea credinta, de toate cheltuielile facute cu conservarea lucrului sau care au crescut pretul lui".
Prin urmare, chiar dacă imbunătătirile aduse imobilului de unitatea detinătoare, adică de Consiliul Județean B-N, se constituie in veritabile lucrări de intretinere si reparatii, asa cum s-a retinut de către instanta de apel în considerentele deciziei atacate și deci nu s-ar fi adus un plus de valoare imobilului, in speță, fiind aplicabile prevederile art.997 din Codul civil, reclamantul este îndreptățit la restituirea contravalorii acestora, aceste lucrari de întreținere si reparații având drept scop conservarea imobilului.
Pe de altă parte, nu se poate face o compensare a imbunătătirilor aduse imobilului, cu sobele de teracotă si gardul de fier forjat, bunuri mobile devenite imobile prin incorporare, reglementate de art.6 alin.1 din Legea nr.10/2001, existente la data preluării in proprietatea statului, in imobilul constructie restituit in natură, întrucât aceste bunuri trebuiau solicitate prin notificare de către pârâta, pentru aceste bunuri demolate fiind obligat statul român la restituire si nu unitatea detinătoare.
Aceste lucrări au fost executate inainte de modificarea prevederilor art.16 din Legea nr.10/2001, (când nu era posibilă restituirea in natură), modificări aduse prin art.I, pct.37 si art.II din Legea nr.247/2005, prevederi prin care s-a stabilit posibilitatea atacării in instantă a dispozitiilor emise in solutionarea notificărilor, prin care s-au acordat măsuri reparatorii in echivalent, solicitându-se astfel restituirea in natură.
La data intrării in vigoare a dispozitiilor mentionate era emisă de către Consiliul Judetean B-N, Dispozitia nr.75/28.03.2005 prin care s-au acordat titluri de valoare nominală in valoare 6.712.543.368 lei, pentru imobilul la care s-au adus imbunătătiri, deci nu se poate interpreta, că reclamantul a fost de rea-credintă în executarea lucrărilor.
despăgubirilor,in valoare de 214.126 lei, reprezentănd imbunătătiri aduse imobilului in care functionează Bibilioteca Judeteană B-N, restituit in natură prin sentinta civilă nr. 257/F/2006, pronuntată de Tribunalul BNăSăud, in dosar nr-.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefundat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată (10-12).
În susținerea poziției procesuale pârâta intimată a arătat că temeiul juridic invocat de reclamant și anume dispozițiile art. 997 cod civil nu sunt incidente în cauză, pe de o parte pentru că nu suntem în situația unui cvasi-contract, iar pe de altă parte avem o reglementare specială în cauză, respectiv Legea nr.10/2001.
Art. 997 Cod Civil se află în capitolul IV din Cod Civil denumit "Despre cvasi-contracte". Potrivit art.986 Cod Civil, cvasi-contractul este un fapt licit si voluntar din care se naște o obligație către o altă persoană sau obligații reciproce între părți.
Prin urmare, părțile nu se află în situația unui cvasicontract întrucât preluarea imobilului și deținerea lui de către reclamant nu s-a făcut în baza unui fapt licit si voluntar, ci în baza unui titlu nevalabil și a unor dispoziții declarate abuzive.
Întrucât restituirea imobilului în cauză s-a făcut în baza unei legi speciale, nr.l0/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06.03.1945-22.12.1989, dispozițiile acestei legi au prioritate față de dreptul comun.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 10/2001 "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire și libere de orice sarcini".
După modul de redactare dispoziția este clară și imperativă, astfel că deținătorul imobilului nu poate greva acest imobil cu anumite sarcini din moment ce legea prevede că el se restituie liber de orice sarcini.
Astfel valorificarea pretențiilor reclamantului-recurent nu este circumscrisă dispozitiilor art. 48 din Legea 10/2001, modificată, care se referă la dreptul chiriașilor de a fi despăgubiți de Statul Român, ori unitatea detinătoare pentru sporul de valoare adus imobilelor cu destinatie de 10cuintă, întrucât raporturile juridice în cazul de față sunt distincte de cele dintre chiriaș și stat.
Nu este posibil a interpreta extensiv prevederile acestui articol în sensul aplicabilitătii lui la alte situații juridice, ori alte subiecte de drept decât cele prevăzute expres de legiuitor.
Lucrările executate de reclamant după momentul formulării cererii de retrocedare de către pârâtă-intimată, în perioada anilor 2002-2004, respectiv amenajări exterioare ale terenului și împrejmuiri (mutarea gardului existent, care a fost folosit pentu împrejmuirea altui imobil deținut de reclamant) și interioare (înlocuirea instalației de încălzire cu sobe de teracotă cu cea pe gaz, refacerea parțială a instalației electrice și înlocuirea tâmplăriei de la demisol) se constituie în veritabile lucrări de întreținere și reparații aflate în sarcina reclamantului care a preluat de la fostul proprietar un imobil într-o stare foarte bună (împrejurarea dovedită cu martorii audiați în cauză).
Nu poate fi vorba despre un spor de valoare (sugerat de reclamant) cu atât mai mult cu cât, pe de o parte starea și calitatea foarte bună a vechiului gard demontat a permis utilizarea acestuia la realizarea unei noi îngrădiri a altui imobil al reclamantului, iar pe de altă parte, expertul tehnic a evaluat bunurile degradate și demolate de reclamant (gard și sobe de teracotă) pentru realizarea lucrărilor a căror contra valoare o pretinde a fi restituită la o sumă superioară celei pretinse cu titlu de cheltuieli necesare și utile, astfel încât se impune a fi înlăturate apărările reclamantului chiar și prin prisma dispozițiilor legale invocate în susținerea acțiunii.
Așa-zisele îmbunătățiri mai mult au degradat imobilul schimbându-i arhitectura și chiar lucrările de esență a lui, cum au fost sobele de teracotă și gardul forjat care îl împrejmuia dându-i o ținută nobilă.
Este adevărat că lucrările a căror valoare o pretinde recIamantul au fost efectuate după data notificării formulată de pârâtă (1646/01.06.2001) și până la apariția Legii 247/2005, care a permis restituirea în natură a așezămintelor social-culturale, dar natura acestor lucrări nu poate fi interpretată decât ca fiind lucrări de întreținere și reparații care cădeau în sarcina reclamantului, în calitate de detentor, atâta timp cât la data preluării imobilului acesta se afla în stare perfectă și fiind utilat corespunzător.
Analizând decizia criticată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, reclamantul a solicitat prin cererea reconvențională precizată și disjunsă obligarea pârâtei la plata sumei de 205.765,81 lei cu titlu de despăgubiri pentru îmbunătățirile necesare și utile aduse imobilului situat în B,-, înscris în CF nr.3015 B nr.top.1848/2, 1849/1/3 cererea fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art.997 civ.
Prin sentința civilă nr.257/F/2006 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosarul nr.3246/2005 s-a dispus, printre altele, restituirea în natură a terenului cu suprafața de 1168 mp. și a construcției -casă de piatră-, înscrise în CF nr.3015 B, nr.top.1842, 1849/1/2, 1849/1/1/3, în favoarea reclamantei.
Art.997 civ. este cuprins în capitolul IV intitulat "Despre cvasi-contracte" și prevede că "Acela cărui se face restituțiunea, trebuie să despăgubească pe posesorul chiar de rea credință de toate cheltuielile făcute pentru conservarea lucrului, sau care au crescut prețul lui".
Conform art.986 civ. cvasicontractul este un fapt licit și voluntar, din care se naște o obligație către o altă persoană sau obligații reciproce între părți.
Imobilul în litigiu, care a fost restituit în natură pârâtei, a fost preluat în mod abuziv fără titlu valabil în favoarea Statului Român astfel încât nu se poate susține că deținerea acestuia de către reclamant s-a realizat printr-un fapt licit și voluntar pentru a fi în prezența unui cvasi-contract. În aceste condiții, art.997 civ. invocat de reclamant ca temei juridic al pretențiilor sale nu este aplicabil în speță astfel cum în mod legal au statuat instanțele de fond.
De altfel, imobilul în litigiu, fiind preluat în mod abuziv de stat, se restituie în natură în starea în care se afla la data cererii de restituire și liber de orice sarcini, potrivit art.9 din Legea nr.10/2001.
Prin urmare, restituirea construcției s-a făcut în starea în care aceasta s-a găsit la momentul cererii de restituire cu toate îmbunătățirile sau degradările suferite de imobil, inclusiv cu lucrările de întreținere și reparații executate pe cheltuiala reclamantului.
Critica reclamantului referitoare la faptul că nu se poate face o compensare a îmbunătățirilor aduse imobilului cu sobele de teracotă și gardul de fier forjat, bunuri care au devenit imobile prin încorporare și pentru care reclamanta trebuia să ceară restituirea lor prin notificare nu este întemeiată deoarece, pe de o parte, instanța de apel nu reținut că ar fi operat o astfel de compensare, iar pe de altă parte, aceste bunuri mobile sunt încorporate în imobilul a cărui restituire în natură s-a solicitat astfel încât nu este necesară o notificare separată pentru a obține restituirea lor. Restituirea în natură a imobilului construcție a fost tranșată irevocabil prin sentința civilă nr.257/F/12.06.2006 a Tribunalului Bistrița N care se impune părților litigante cu autoritate de lucru judecat astfel încât obiectul notificării pârâtei nu mai poate fi pus în discuția părților în prezentul litigiu.
Împrejurarea că lucrările de întreținere și reparații suportate de reclamant s-au efectuat înainte de modificarea prevederilor art.16 din Legea nr.10/2001, când nu era posibilă restituirea în natură a imobilului, ci doar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent nu este de natură să ducă la concluzia relei credințe a reclamatului care de altfel nici nu a fost reținută de instanțele de fond, dar nici a admiterii acțiunii civile deoarece toate aceste lucrări fiind executate în perioada 2002-2004, după data notificării formulate de pârâtă, suportarea lor cade în sarcina reclamantului, în calitate de detentor atât timp cât la data preluării imobilului acesta se afla într-o stare foarte bună, nefiind degradat.
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant întrucât în speță nu sunt îndeplinite cerințele art.302 pct.9 pr.civ.
În conformitate cu prevederile art.316 coroborat cu art.274 alin.1 pr.civ. Curtea va obliga recurentul, aflat în culpă procesuală să plătească intimatei suma de 357 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (14).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul CONSILIUL JUDEȚEAN B-N, împotriva deciziei civile nr. 105/A din 18 decembrie 2008 Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatei suma de 357 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27 martie 2009
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - - - -- -
GREFIER
RED./MR
01.04.09/2 EX.
Președinte:Anca Adriana PopJudecători:Anca Adriana Pop, Alina Rodina, Ioan
