Obligație de a face. Decizia 863/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 863/R/2009
Ședința publică din 27 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ioan Daniel Chiș JUDECĂTOR 2: Anca Adriana Pop
JUDECĂTOR: --- -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER:
S-a luat spre examinare, pentru pronunțare, recursul declarat de către reclamanții și, împotriva deciziei civile nr.639/A din 18 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr-, privind și pe intimatul, având ca obiect obligația de a face.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 20 martie 2009, încheiere care face parte integrantă din hotărâre, termen la care s-a amânat pronunțarea pentru data de 27 martie 2009.
CURTEA:
Prin Sentința civilă nr. 8064 din 25.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N s-a respins acțiunea civila formulata de reclamantii și impotriva paratului, avand ca obiect obligatia de a face și s-a respins cererea de obligare a reclamantilor la plata cheltuielilor de judecata in favoarea paratului.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în baza Legii nr.112/1995 reclamantii au cumparat apartamentul nr.9 situat in C-N, P-ta cel M nr.19, apartament pe care il ocupau cu titlu de chirie. Prin decizia civila nr.364/R/2006 a Curtii de APEL CLUJs -a constatat nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare nr.36405/14.07.1998 iar prin Dispozitia nr.41277/20.12.2006 a Primarului mun.C-N s-a dispus restituirea in natura, in favoarea paratului, a apartamentului nr.9.
In data de 13 iunie 2007, prin executor judecatoresc, paratul a notificat reclamantii sa se prezinte in data de 28.06.2007, ora 11,00, la Biroul Executorului Judecatoresc in vederea incheierii contractului de inchiriere. Notificarea emisa a fost afisata la adresa din P-ta cel M nr.19,.9, insa, in data de 28.06.2007, la sediul BEJ s-a prezentat doar paratul, fiind intocmit procesul-verbal in acest sens.
In data de 30 iulie 2008 reclamantii au notificat, la randul lor, paratul, stabilind o intalnire pentru data de 30 august 2007 deoarece, pana la acea data avocatul lor era in concediu. Neprezentarea la BEJ in data de 28 iunie 2007 fost justificata prin faptul ca ambii reclamanti ar fi fost plecati in strainatate si ar fi luat cunostinta de invitatia paratului doar in data de 25 iulie 2008.
Intalnirea a avut loc in data de 31 august 2008, la sediul.Av. si, asa cum reiese din procesul-verbal intocmit si depus in copie la filele 29-30 din dosar, partile si-au exprimat dorinta de a incheia contract de inchiriere, insa nu s-au inteles cu privire la cuantumul acesteia. Paratul a solicitat chiria de 500 euro, iar reclamantii, care nu au prezentat inscrisuri privind veniturile realizate si nu s-au prezentat la intalnire, fiind plecati in Ungaria, au transmis prin avocat sa sunt dispusi sa achite 100 euro lunar.
Cu toate ca intelegerea a fost ca partile sa analizeze ofertele reciproce, discutiile ulterioare s-au purtat telefonic, intre parat si avocatul reclamantilor.
In data de 16 octombrie 2007, anterior inregistrarii actiunii, paratul a solicitat Politiei mun.C-N sa identifice persoanele care locuiesc in mod efectiv in imobilul din C-N, P-ta cel M nr.19,.9 deoarece reclamantii locuiesc in Ungaria, venind doar ocazional in C-
Potrivit adresei nr. -/21.11.2007 a fost identificata persoana care locuieste in apartamentul respectiv, insa identitatea acesteia nu a putut fi pusa la dispozitia paratului. In cursul procesului instanta a incuviintat cererea in probatiune formulata de catre reprezentantul paratului, astfel incat prin adresa nr.-/22.04.2008 Politia mun.C-N a adus la cunostinta ca persoana care care foloseste temporar apartamentul se numeste.
Potrivit declarației acestuia, martorul este prieten bun cu reclamantii, astfel incat acestia i-au incredintat cheia de la de la apartamentul respectiv. Martorul este angajat al din C-N, nu are un domiciliu in acest oras si, in zilele in care are spectacol sau repetitii locuieste la prietena sa sau in apartamentul ce face obiectul cauzei, fara a fi incheiat un contract de subinchiriere cu reclamantii.
In conformitate cu dispozitiile art.10 alin.1 din OUG nr.40/1999 modif. in vederea incheierii noului contract de inchiriere cu proprietarul caruia i s-a restitut in natura imobilul, in termen de 30 zile de la deschiderea rolului fiscal, proprietarul ii notifica chiriasului sau fostului chirias, prin executor judecatoresc, data si locul intalnirii. La randul lui, chiriasul sau fostul chirias este obligat sa comunice in scris proprietarului cererea de a incheia un nou contract de inchiriere, in termen de cel mult 30 zile de la primirea notificarii, potrivit alin.2 al articolului invocat.
In cazul de notificarea trimisa de parat, prin executor judecatoresc, a fost afisata in data de 14 iunie 2007, intalnirea fiind stabilita pentru data de 28 iunie 2007. Reclamantii au raspuns notificarii in data de 30 iulie 2007, dupa expirarea celor 30 zile la care face referire art.10 alin.2 din OUG nr.40/1999 modif. Este adevarat ca reclamantii au aratat in notificare ca ar fi fost plecati in strainatate, insa la dosarul cauzei nu a fost depusa nici o dovada care ar fi putut sustine afirmatia.
Pe de alta parte, art.6 din OUG nr.40/1999 modif. stabileste obligatia proprietarului de a incheia contract de inchiriere pe o perioada de 5 ani cu persoanele care au cumparat locuinta in baza Legii nr.112/1995, contracte de vanzare-cumparare desfiintate si care o ocupa efectiv.
Reclamantii au recunoscut la interogatoriul ce le-a fost luat ca o parte din an se afla in strainatate. Reclamantul colaboreaza cu diverse opere din Europa, copii lor sunt stabiliti in Ungaria, iar reclamanta isi insoteste sotul sau sta la copii. Astfel, doar periodic se afla in Romania, insa considera ca au dreptul la o locuinta, fiind cetateni romani.
Nimeni nu le contesta acest drept, insa se pune problema de a stabili daca paratul este obligat, in calitate de proprietar, sa incheie contract de inchiriere in conditiile art.26 din OUG nr.40/1999 modif.
Instanta a apreciat ca nu subzista o astfel de obligatie pentru urmatoarele motive:
Reclamantii locuiesc doar pentru o scurta perioada de timp in Romania, perioda in care se afla in C-N sau la rudele din Targu Atat reclamantii cat si martorul au evitat sa spuna exact care este aceasta perioada, insa, asa cum reiese din actele depuse la dosar perioada este extrem de scurta. Reclamantii erau plecati din tara cand au fost notificati de catre parat, erau plecati la data stabilita de catre dansii pentru sfarsitul lunii august 2007 si in toamna aceluiasi an, discutiile pe marginea contractului de inchiriere fiind purtate intre parat si avocatul reclamantilor.
In timpul in care acestia sunt plecati in strainatate apartamentul este folosit de catre martorul. Cu toate ca in declaratia data in instantei acesta a incercat sa minimalizeze perioada de timp cat ocupa apartamentul, vazand relatia de prietenie avuta cu reclamantii, actele dosarului il contrazic. In urma cercetarilor efectuate la solicitarea paratului politistii au constatat ca in imobil locuieste o alta persoana, iar citatia emisa pe aceasta adresa a fost primita de catre martorul care are acces chiar si la cutia postala a reclamantilor. Or, o persoana care trece doar din cand in cand sa verifice starea apartamentului nu poate detine o astfel de cheie, in schimb, este logic ca o persoana care locuieste mult timp acolo sa beneficieze de o astfel de facilitate.
Astfel, instanta a considerat ca apartamentul este folosit, faptic, de catre martorul, chiar daca nu a fost incheiat un contract de subinchiriere in forma scrisa.
In ceea ce priveste aplicarea dispozitiilor art.26 si urm. din OUG nr.40/1999 modif. referitoare la cunatumul chiriei datorate, reclamantii pretind a se avea in vedere venitul mediu net lunar fara a dovedi veniturile realizate pentru a se putea stabili daca se impune aplicarea chiriei sociale sau nu.
de cele prezentate, instanta a considerat ca in cauza nu sunt aplicabile dispozitiile speciale prevazute de OUG nr.40/1999 modif. Reclamantii, care, desi nu ocupa in mod efeciv apartamentul, priveaza paratul de dreptul sau de a dispune in calitate de proprietar, au dreptul si posibilitatea ca pentru perioadele de timp cat doresc sa stea in tara sa cumpere sau sa inchirieze o locuinta in conditiile dreptului comun si nu a legii speciale. Drept urmare, actiunea formulata a fost respinsa.
Prin decizia civilă nr.639 din 18 noiembrie 2008 a Tribunalului Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de și împotriva Sentinței civile nr. 8064 din 25.06.2008 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Cluj -N, care a fost menținută în întregime.
Apelanții au fost obligați să plătească intimatului suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că așa cum corect a reținut prima instanță, pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 9 situat în C-N, - cel M nr. 19, notificat în conformitate cu disp. art. 10 din OUG 40/1999 reclamanții, în vederea încheierii contractului de închiriere pentru imobilul anterior menționat, imobil restituit în baza disp. Legii nr.10/2001.
Reclamanții nu au dat curs acestei notificări, la sediul BEJ prezentându-se la data de 28.06.2007 doar pârâtul, sens în care s-a încheiat un proces verbal.
La 30.07.2007 reclamanții au notificat prin executor judecătoresc pârâtul, stabilind o întâlnire la 30.08.2007, motivând termenul prin aceea că avocatul este în concediu. Neprezentarea la termenul din 28.06.2007 a fost justificată prin aceea că au lipsit din țară și au luat cunoștință de invitația pârâtului doar în data de 25.07.2007. La data de 31.08.2007 pârâtul s-a prezentat la cabinetul avocatului, ocazie cu care și-au exprimat dorința de a încheia un contract de închiriere, pârâtul solicitând o chirie de 500 Euro lunar. Reclamanții nu s-au prezentat și nici nu au făcut dovada veniturilor pe care le realizează însă și-au manifestat prin intermediul avocatului disponibilitatea de a achita o chirie de 100 Euro lunar. s-au blocat la acest punct datorită faptului că reclamanții nu au depus scripte din care să reiasă veniturile pe care le obțin și nici nu au luat ulterior legătura cu pârâtul pentru a definitiva contractul.
Potrivit disp. art. 10 din OUG nr. 40/1999, chiriașul este obligat să comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării. În cauză, după cum se poate observa, deși reclamanții, în calitate de chiriași și-au manifestat dorința de încheiere a contractului de închiriere, nu și-au îndeplinit obligațiile ce le reveneau, încercând tergiversarea încheierii contractului. Din depoziția martorului și procesul-verbal încheiat de poliție reiese că în imobilul din litigiu respectiv C-N, - cel M nr. 19,. 9, locuiește o altă persoană, martorul care locuiește permanent în acest imobil, contrar susținerilor reclamanților.
Reținerile primei instanțe cu privire la acest aspect sunt corecte, astfel că martorul nu deține cheile imobilului doar pentru a verifica sau pentru a uda florile.
Scopul OUG nr. 40/1999 este acela de a asigura o protecție chiriașilor imobilelor restituite care nu au o altă locuință sau posibilități de a-și procura o altă locuință. În cauză, reclamanții nu locuiesc în acest imobil astfel încât în mod corect prima instanță a respins acțiunea pentru obligarea pârâtului la încheierea unui contract de închiriere întrucât aceștia locuiesc perioade foarte scurte de timp în România, perioade care nu justifică lipsirea proprietarului de dreptul de a dispune de folosința acestui imobil. De fapt, prin comportamentul reclamanților se ajunge la situația în care pârâtul ar fi obligat să suporte un prejudiciu disproporționat raportat la drepturile celor dintâi.
În ceea ce privește dispozițiile art. 26 din OUG nr. 40/1999 acestea nu sunt incidente în cauză în condițiile în care locuința aparține unor persoane fizice și nu instituțiilor prevăzute în textul de lege invocat.
Împotriva acestei decizii reclamanții și au declarat recurs în termen legal prin care au solicitat instanței admiterea acestuia, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii apelului, casarea sentinței primei instanțe și, evocând fondul, admiterea acțiunii introductive de instanță așa cum a fost formulată, precum și obligarea pârâtului intimat la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului reclamanții au arătat că decizia civilă atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9.pr.civ. și cuprinde motive străine de natura pricmii, fiind paractic nemotivată, motiv de recurs prev. de art. 304 pct. 7.pr.civ.
Instanța de apel a comis o eroare de judecată constând în greșita interpretare a prevederilor din OUG nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, actualizată.
În considerentele deciziei recurate, instanța de apel reține că prevederile art. 26 din OUG 40/1999 nu primesc aplicare în privința persoanelor fizice, incidența lor limitându-se la instituțiile vizate prin text.
Câtă vreme ordonanța de urgență menționtă nu conține un alt text legal cu incidență specială la persoanele fizice urmează a se conchide că regulile instituite prin textul respectiv sunt de generală aplicare atât instituțiilor expres vizate cât și persoanelor fizice întrucât nu a fost în intenția legiuitorului să facă o discriminare între situația locatarilor aflați în imobile proprietate a unor persoane fizice și cei aflați în imobile aparținând unor institutii de stat.
Criteriile de stabilire ale chiriei sunt și trebuie sa fie aceleași pentru ambele situații, deoarece OUG nr. 40/1999 constituie prin fialitatea ei o reglementare legală de protecție socială a chiriașilor. Este motivul pentru care nici o discriminare între chiriași raportat criteriile de stabilire a chiriei nu este admisibilă, fiind ilicită.
O altă eroare de judecată comisă de instanța de apel, precum și de instanța de fond decurge din premisa falsă pe care se întemeiază dezlegarea falsă dată pricinii de către ambele instanțe, anume că recurenții nu locuiesc în imobilul în litigiu și că ei se află în țară numai pentru scurte perioade de timp pe parcursul unui an calendaristic.
Potrivit art. 6 din OUG 40/1999 obligația proprietarului beneficiar al retrocedării imobilului de a încheia contract cu chiriașul are valabilitate generală pentru toți proprietarii care au bneficiat de retrocedarea imobilelor lor, legiuitorul necondiționând existența ei în funcție de durata perioadelor din anul caledaristic în care chiriașul se află efectiv efectiv în locuința respectivă și nici de durata perioadelor în care chiriașul se află plecat în altă tară sau în altă localitate.
Dreptul persoanei de a avea o locuință face parte din categoria drepturilor fundamentale ale omului, iar principiul liberei circulații a persoanelor nu restrânge în vreun fel oarecare nici existența și nici îndeplinirea acestei obligații.
O altă eroare de judecată constă în aceea că magistrații din apel au reținut o stare de fapt fragmentară conchizând că recurenții nu au dat curs invitației intimatului de a încheia contractul de închiriere cu acesta.
Recurenții l-au contactat pe intimat în vederea încheierii contractului de închiriere pentru imobilul în litigiu, au și avut o întâlnire în acest scop pe data de 31 august 2007 la sediul.. de Av Dr. din C-N, b-dul 21 2. nr. 100, jud. C fără a se putea pune de acord cu privire la chiria ce urma să o plătească recurenții în favoarea intimatului, sens în care s-a încheiat un proces verbal prin care s-a consemnat dorința părților de a continua negocierea perfectării contractului de închiriere.
În mod regretabil până la data promovării acțiunii nu a mai avut loc o întâlnire de acest gen între părți, astfel încât nu a fost posibilă perfectarea contractului de închiriere.
De subliniat că recurenții nu au un loc de muncă în țară, ci activează ocazional la din Budapesta, motiv pentru care consideră că nivelul chiriei pe care aceștia urmează să o plătească intimatului trebuie să fie o chirie de protecție socială conform art. 26 și urm. din OUG 40/1999.
Prin răspunsurile la interogator, pe care ambele instanțe inferioare le ignoră, intimatul declară că este de acord cu încheierea contractului de încmrlere cu recurenții ceea ce are conotația juridică a neopunerii pârâtului la admiterea acțiunii.
Este adevărat că intimatul își exprimă disponibilitatea de a încheia contract de închiriere numai pentru un an cu recurenții, dar potrivit art. 15 alin. 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 republicată și actualizată coroborat cu prevederile art. 6 din OUG nr. 40/1999 proprietarul beneficiar al retrocedării are obligația să încheie contract de închiriere cu persoanele care au cumpărat locuinta în baza Legii nr. 112/1995 și care o ocupa efectiv, la cererea acestora,contract de închiriere pe durată de minim 3 ani.
Prin răspunsul intimatului la întrebarea nr. 6 din interogator, acesta precizează că nu înțelege să coboare cuantumul chiriei sub 350 Euro lunar. Dar această chirie este mult exagerată depășind posibilitățile financiare ale recurenților care nu au loc de muncă stabil, deci nu au venituri constante și certe lunar. Activitatea lor artistică se desfășoară pe contracte ocazionale care se încheie pe un număr limitat de spectacole sau de concerte cu diverse instituții artistice din străinătate. Sumele astfel obținute sunt supuse impozitării potrivit legii locale din țara unde are loc spectacolul, iar pe de altă parte cheltuielile de deplasare, cazare și hrană în țara unde are loc concertul sau spectacolul sunt suportate de către artiști din câștigurile obținute pe spectacolul respectiv. Aceste cheltuieli nu sunt neglijabile, ținând seama de faptul că recurenta nu lucrează nicăieri și că din acest motiv îl însoțește pe recurent în deplasările sale artistice pe cheltuiala acestuia.
În aceste conditii chiria datorată de recurenti trebuie să se stabilească în conformitate cu prevederile art. 15 alin. 3 din Legea nr. 10/2001 republicată și actualizată.
Din probele dosarului rezultă că atât recurenții cât și intimatul și-au manifestat disponibilitatea de încheia contract de închiriere pentru imobilul în litigiu. între ei în această problemă a fost determinată pe de o parte de cuantumul chiriei, intimatul pretinzând minimum 350 euro/lunar iar recurenții oferind 100 euro/lunar, iar pe de altă parte de faptul că intimatul și-a exprimat disponibilitatea de a încheia contractul de închiriere pe durată de numai 1 an, în timp ce recurenții au solicitat încheierea acestui contract pe durata prevăzută de lege de minim 3 ani.
În fine, o altă eroare de judcată comisă de instanța de apel și de fond constă în faptul că nu au făcut aplicarea art. 15 alin 3 din Legea nr. 10/2001 republicată iar soluția legală care se impunea a fi adoptată de instanțele inferioare era aceea de admitere a acțiunii introductive și a obligării pârâtului intimat la încheierea contractului de închiriere cu reclamanții recurenți având în vedere o chirie stabilită pe baza criteriilor legale și o durată de valabilitate a contractului de minimum 3 ani.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată (9-12).
În susținerea poziției procesuale intimatul arată că prin motivele de recurs reclamanții reiterează practic copierea fidela a argumentelor invocate de acestia in cererea de apel.
Recurenții au încălcat dispozițiile art. 10 alin. 1 din OUG40/1999, modificată, in sensul ca nu au respectat termenul de 30 de zile stipulat pentru a raspunde si a-și da acceptul la incheierea contractului de inchiriere.
Pe de altă parte, reclamanții sunt angajați la diferite institutii artistice din Ungaria, copiii lor sunt stabiliti in Ungaria, iar reclamanta isi insoteste sotul sau stă la copii in aceeasi tara. În aceste condiții se pune problema daca pârâtul, in calitate de proprietar, este obligat a asigura acestora o locuință în momentele în care doresc, pentru scurte periode de timp, să revină în Romania.
Este evident că reclamanții erau plecați din țară când au fost notificați, erau plecați din țară la data stabilită de către dânșii ca răspuns la notificare iar discuțiile care au avut loc s-au purtat doar prin avocatul lor.
Este relevant si faptul ca in acest apartament locuieste o alta persoana, respectiv care este angajatul C-N și care deține cheia locuintei, deci faptic apartamentul este folosit de catre acest martor, astfel incat nu se pune problema încheierii unui contract de inchiriere cu reclamanții. Mai mult de cat atât, intimatul este în posesia unui act intitulat "situația financiară" emisă la data de 12.01.2009, pe numele lui, de catre Romania SA. din care rezulta ca acesta este inregistrat in evidentele lor cu aceasta adresă.
Prin pronunțarea unei hotărâri de alta natură, intimatul ar fi privat de dreptul de a ocupa efectiv apartamentul, de a dispune in calitate de proprietar de acesta sau de a-l utiliza in orice alt mod.
Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și a apărărilor formulate, Curtea reține următoarele:
Astfel, motivul de recurs invocat de reclamanți referitor la faptul că hotărârea tribunalului cuprinde motive străine de natura pricinii fiind practic nemotivată, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.7.civ. este neîntemeiat.
Examinând hotărârea criticată Curtea constată că aceasta cuprinde considerentele de fapt și de drept care au format convingerea tribunalului, conform art.261 pct.5 pr.civ. Împrejurarea că instanța de apel a admis mijlocul de apărare al pârâtului care justifică respingerea motivelor de apel ale reclamaților nu este de natură să conducă la concluzia existenței unor motive străine de natura pricinii și, în consecință, a inexistențe motivării deciziei, în condițiile în care aceasta cuprinde atât motivele de fapt cât și cele de drept care au determinat soluția de respingere a apelului reclamanților.
C de-al doilea motiv de recurs se referă la faptul că decizia tribunalului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii și este apreciat de C ca nefondat din considerentele ce urmează a fi expuse:
În conformitate cu prevederile art.6 din OUG nr.40/1999, în cazul contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr.112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, și desființate prin hotărâre judecătorească, proprietarul recunoscut de justiție va încheia cu persoanele care au cumpărat locuința în baza Legii nr.112/1995 și care o ocupă efectiv, la cererea acestora, un contract de închiriere pentru o perioadă de 5 ani.
Contractul de vânzare cumpărare nr.36405/14.07.1998 încheiat de reclamanți cu Consiliul Local al mun.C N în baza Legii nr.112/1995 a fost desființat prin decizia civilă nr.364/R/03.07.2006 a Curții de Apel Brașov pronunțată în dosarul nr.212/2006.
În vederea încheierii noului contract de închiriere, art.10 din OUG nr.40/1999, stabilește obligația proprietarului de a notifica fostul chiriaș, în termen de 30 zile de la deschiderea rolului fiscal, prin executorul judecătoresc, data și locul întâlnirii.
Pârâtul și-a îndeplinit această obligație și a notificat reclamanții cu privire la încheierea contractului de închiriere pentru.nr.9 situat în C, P-ța - cel M nr.19 jud.C pentru data de 28.06.2007 ora 11,00 prin notificarea nr.350/13.06.2007 expediată prin BEJ, afișată la domiciliul reclamanților la 14.06.2007.
La data fixată pentru încheierea contractului de închiriere, 28.06.2007, s-a prezentat doar pârâtul, reclamanții fiind absenți motiv pentru care executorul judecătoresc a încheiat un proces verbal.
Potrivit art.10 alin.2 din OUG nr.40/1999, fostul chiriaș este obligat să comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a încheia un nou contract de închiriere în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării.
În speță, reclamanții nu și-au îndeplinit obligația de a comunica pârâtului cererea de încheiere a unui nou contract de închiriere în termenul de 30 de zile de la primirea notificării.
Ulterior împlinirii acestui termen, la data de 30.07.2007, reclamanții au răspuns notificării pârâtului susținând că nu au putut onora invitația din 28.06.2007 întrucât sunt artiști, au călătorit în străinătate și abia la 25.07.2007 au luat cunoștință de existența și conținutul notificării. Totodată au solicitat ca perfectarea noului contract de închiriere să aibă loc la data de 30.08.2007.
La data de 31.08.2007, la sediu Cabinetului individual Av.Dr., s-a încheiat un proces verbal prin care părțile au propus oferte diferite privind cuantumul chiriei, motiv pentru care au convenit ca fiecare dintre ele să analizeze oferta celeilalte iar discuțiile să fie reluate într-o etapă viitoare.
Prin urmare, susținerea recurenților referitoare la încălcarea sau aplicarea greșită a dispozițiilor art.6 din OUG nr.40/1999 nu poate fi primită deoarece tribunalul a verificat în mod concret dacă cerințele acestui text legal sunt îndeplinite constatând pe baza întregului probatoriu administrat că reclamanții nu a formulat cererea privind încheierea noului contract de închiriere în termenul de 30 de zile de la primirea notificării pârâtului și nu ocupă locuința în litigiu în mod efectiv.
De asemenea, aserțiunea recurenților privind interpretarea greșită a art.26 din OUG nr.40/1999 nu este fondată deoarece în mod corect tribunalul a statuat că acest text legal nu este aplicabil în speță deoarece locuința în litigiu constituie proprietatea privată a pârâtului și nu face parte din locuințele enumerate de textul legal.
Art.26 din OUG nr.40/1999 nu este o normă juridică de generală aplicare și nu instituie o discriminare între locatarii aflați în imobile proprietatea unor persoane fizice și cei aflați în imobile proprietatea unor instituții de stat, deoarece OUG nr.40/1999 cuprinde o reglementare expresă și specială în art.32 potrivit căreia, pentru locuințele proprietatea personală a persoanelor fizice și juridice prevăzute la art.2-7, chiria se stabilește prin negociere între proprietar și chiriaș cu ocazia încheierii noului contract de închiriere.
De asemenea, aplicarea art.15 alin.3 din Legea nr.10/2001 s-ar fi impus în speță numai în cazul în care instanțele de fond ar fi constatat îndeplinirea cerințelor art.6 din OUG nr.40/1999 și numai în cazul în care reclamanții ar fi probat că veniturile nete lunare pe membru de familie se situează între venitul mediu net lunar pe economie și dublul acestuia, ori reclamanții nu au dovedit îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.6 din OUG nr.40/1999, astfel încât incidența acestui text legal nu poate fi pusă în discuție.
Criticile recurenților referitoare la dezlegarea falsă dată pricinii din care rezultă că aceștia nu locuiesc în imobilul în litigiu, reținerea de către instanțele de fond a unei stări de fapt fragmentare, analizarea răspunsului pârâtului la interogatoriu vizează netemeinicia hotărârii atacate și sunt inadmisibile în recurs deoarece art.304 pct.11 pr.civ. a fost abrogat prin art.I pct.112 din OUG nr.138/2000.
Este adevărat că art.8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ratificată de România prin Legea nr.30/1994 protejează distinct dreptul la domiciliu. Deși recurenții nu au investit instanța cu vreo cerere având ca obiect încălcarea art.8 din Convenție, Curtea reține că hotărârea Cosic contra Croației din 15.01.2009, pronunțată de CEDO, depusă în probațiune de recurenți, nu este aplicabilă în cauză întrucât respingerea cererii reclamanților având ca obiect obligarea pârâtului la încheierea contractului de închiriere nu constituie o ingerință a autorității publice în sensul art.8 alin.2 din Convenție deoarece respectul dreptului la domiciliu al reclamanților nu poate, ca principiu, să fie contrapus dreptului de proprietate al pârâtului asupra locuinței în litigiu.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenți deoarece nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.304 pct.7 și pct.9 pr.civ. și, în consecință, va menține decizia criticată ca fiind legală.
În conformitate cu prevederile art.316 pr.civ. coroborat cu art.274 alin.1 pr.civ. Curtea va obliga recurenții, aflați în culpă procesuală, să plătească intimatului suma de 595 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial (17).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și împotriva deciziei civile nr. 639/A din 18.11.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numiții recurenți să plătească intimatului suma de 595 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 27.03.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
--- - --- - - -
GREFIER
RED./MR
01.04.09/2 EX.
Președinte:Ioan Daniel ChișJudecători:Ioan Daniel Chiș, Anca Adriana Pop
