Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

DOSAR NR-

Complet II/

DECIZIA CIVILĂ NR.88/R/2008

Ședința publică din 23 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Aurora Popa

JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

JUDECĂTOR - -

GREFIER - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți G, toți cu domiciliul în nr. 262, județul SM, domiciliată în nr. 17,JUDEȚUL S M în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în nr. 314 împotriva deciziei civile nr. 139/Ap din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 926/2006 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș; având ca obiect: revendicare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că părțile prezente în ședința publică din 16 ianuarie 2008 au pus concluzii asupra recursului, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea la data de 23 ianuarie 2008, după care:

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă 926/2006 a Judecătoriei Negrești Oașs -a admis în parte acțiunea civilă exercitată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții G, și, dispunându-se radierea dreptului de proprietate al primului pârât cu privire la terenurile înscrise în CF nr. 348, 335, 243, 122, 242, 82, 291 și 72, totodată fiind respinse ca prematur formulate capetele de cerere susținute în contradictoriu cu acest pârât, precum și acțiunea în revendicare imobiliară în contradictoriu cu restul pârâților.

În considerentele hotărârii se reține că nu sunt îndeplinite dispozițiile art. 480 cod civil întrucât reclamantul nu a depus nici un extras de carte funciară din care să rezulte calitatea de proprietar tabular a antecesorilor său asupra terenurilor în litigiu. Cu toate că prin Decizia civilă nr. 44/2004 a Tribunalului Satu Mares -a respins acțiunea numitului G, pârât în prezentul dosar, având ca obiect constatarea dreptului de proprietate, prin aceeași decizie nu s-a dispus totuși înscrierea dreptului de proprietate în favoarea lui și nici nu s-a stabilit că terenurile sunt identice cu cele cuprinse în certificatele de moștenitor și că sunt cuprinse în masa succesorală. Prin expertizele tehnice efectuate în cauză s-a constatat doar situația de fapt, însă situația juridică a rămas neschimbată. Judecătoria apreciază că acțiunea în revendicare este prematură atât timp cât nu s-a clarificat situația juridică a imobilelor despre care se susține că ar fi incluse în masa succesorală rămasă după și - părinții reclamantului.

În ceea ce privește rectificarea de carte funciară instanța a admis capătul de cerere considerând că sunt incidente disp. art. 36 din Legea 7/1996 raportat la conținutul Deciziei civile nr. 44/2004 a Tribunalului Satu Mare.

Împotriva hotărârii au declarat apel atât reclamantul, cât și pârâții, aceștia din urmă depunând motivele de apel după prima zi de înfățișare, astfel cum rezultă din conținutul Încheierii ședinței publice din 11 mai 2007.

Prin decizia civilă nr. 139/Ap din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare au fost admise apelurile declarat de, respectiv de către G, și împotriva Sentinței civile nr. 926/2006 pronunțată de Judecătoria Negrești O a

A fost respinsă excepția prematurității acțiunii.

Din considerentele deciziei se reține că prin hotărârea pronunțată, judecătoria nu a soluționat fondul cauzei, respingând capetele de cerere din petitul acțiunii ca fiind prematur introduse și dispunând radierea dreptului de proprietate fără a mai examina temeinicia cererii de întabulare, respectiv de înscriere a dreptului de proprietate în favoarea reclamantului.

Soluționarea cauzei fundamentat pe admiterea excepției de prematuritate nu poate fi împărtășită de instanța de control judiciar, întrucât raportat la petitul acțiunii și la probele administrate în cauză, o astfel de soluție echivalează cu o dezinvestire nejustificată, respectiv cu încălcarea dreptului de acces la justiție.

Prin Decizia civilă nr. 44/2004 a Tribunalului Satu Mares -a admis cererea de revizuire formulată de și s-a stabilit că acesta este moștenitorul numiților și conform certificatului de moștenitor nr. 737/1988 și respectiv 457/1994, terenurile cuprinse în masa succesorală după cei doi defuncți fiind chiar terenurile posedate de pârât și raportat la care acesta a solicitat constatarea uzucapiunii. Este adevărat că în certificatele de moștenitor terenurile în litigiu apar ca fiind proprietate extratabulară, ceea ce înseamnă că nu s-a stabilit titlul în baza căruia antecesorii apelantului au dobândit în proprietate terenurile, motiv pentru care reclamantul la rândul său nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară cu titlu de moștenire. Întrucât apelantul dobândește drepturile și obligațiile persoanei pe care o moștenește, cercetarea fondului cauzei trebuia să fie axată pe dovedirea existenței și naturii titlului cu care aceste terenuri au intrat în proprietatea părinților săi, urmând ca în acțiunea în revendicare să fie comparate titlurile, ținând cont că o parte dintre terenuri au fost înstrăinate de G celorlalți pârâți. În schimb, judecătoria s-a rezumat doar să constate că dreptul de proprietate al reclamantului nu este înscris în cartea funciară, ignorând mențiunile din certificatele de moștenitor, precum și faptul că terenurile se află în posesia pârâtului G, în parte, deși acțiunea sa în constatarea uzucapiunii a fost respinsă.

Pentru aceste argumente, instanța de apel a respins excepția prematurității acțiunii, considerând că promovarea unei asemenea acțiuni nu este condiționată de respectarea vreunui termen legal sau de rezolvarea unor chestiuni prejudiciale care să facă obiectul unei alte cauze, instanța fiind investită și competentă să aprecieze temeinicia pretențiilor reclamantului, să ordone administrarea probelor necesare examinării fondului cauzei.

În rejudecare, instanța va administra probe pentru a determina, pornind de la cererile reclamantului și cu respectarea principiului disponibilității, modul de dobândire a dreptului de proprietate de către antecesorul acestuia, certificatele de moștenitor nefiind anulate. De asemenea, în ceea ce privește revendicarea imobiliară vor fi comparate titlurile exhibate de părți, iar rectificarea de carte funciară se va face pe cale de consecință în limita modificării situației juridice a terenurilor ca urmare a soluției ce se va pronunța pentru capetele principale de cerere. Raportat la cadrul rejudecării, tribunalul nu se va pronunța în cadrul apelului asupra excepției lipsei calității procesuale active, excepția urmând a fi analizată de către instanța de fond.

Împotriva deciziei, pârâții au declarat recurs solicitând modificarea deciziei, în sensul respingerii apelului reclamantului, și admiterii apelului lor în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul în întregime.

Se constată în primul rând că aspectul invocat de pârâți - și care a fost prezentat în fața instanței de apel ca o critică a hotărârii judecătoriei - nu poate fi cercetat direct în recurs ci, dacă motivul de recurs s-ar dovedi întemeiat, soluția ar fi de casare a deciziei și de trimitere a dosarului pentru cercetarea acestor critici de către instanța de apel.

Pe de altă parte, însă, reclamantul invocă un drept de proprietate și o încălcare a posesiei și a folosinței - atribute esențiale ale dreptului său - ori o astfel de cerere trebuie să fie analizată întotdeauna pe fond, potrivit unei practici constante a instanțelor în urma ratificării Protocolului I al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Partea care invocă un drept de proprietate ori face dovada existenței acestui drept, situație care este justificată apelarea la instanțe în măsura în care este privată de posesia și folosința imobilului asupra căreia poartă dreptul, ori nu poate face o astfel de dovadă, caz în care acțiunea se impune a fi respinsă pe fondul ei - ca fiind formulată de un neproprietar - și nu ca prematură.

În prezentul raport juridic, toate părțile sunt interesate să clarifice situația juridică a imobilelor discutate, iar pe de altă parte recurenții edifică construcții pe aceste terenuri, astfel prejudiciul care ar putea fi cauzat reclamantului nu va mai putea fi acoperit în cazul în care pretențiile sale s-ar dovedi reale.

În aceste condiții, instanța va respinge apelul, menținând decizia de desființare a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, cheltuielile urmând a fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil formulat de recurenții pârâți G, toți cu domiciliul în nr. 262, județul SM, domiciliată în nr. 17,județul S M în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în nr. 314 împotriva deciziei civile nr. 139/Ap din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 23 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dcz

29.01.2008

Jud fond

Jud apel,

Dact IC

2ex/30.01.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

DOSAR NR-

Complet II/

ÎNCHEIERE

Ședința publică din 16 ianuarie 2008

PREȘEDINTE - - - judecător

JUDECĂTOR - -

JUDECĂTOR - -

GREFIER - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți G, toți cu domiciliul în nr. 262, județul SM, domiciliată în nr. 17,JUDEȚUL S M în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în nr. 314 împotriva deciziei civile nr. 139/Ap din 21 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare prin care a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 926/2006 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș; având ca obiect: revendicare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea recurenților pârâți, lipsă, av. în substituirea av., în baza împuternicirii avocațiale de substituire din 16 ianuarie 2008, lipsă fiind restul părților

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 9,5 lei achitată conform chitanței seria - nr. 16-1-12 din 16 ianuarie 2008 și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei; la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 16 ia n 2008 întâmpinare, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurenților solicită admiterea recursului, conform motivelor de recurs.

CURTEA DE APEL

În baza art. 146 cod procedură civilă, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și văzând și prevederile art. 260 alin 1 cod procedură civilă, în vederea deliberării,

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de 23 ianuarie 2008, cam. 272, ora 9.00

Pentru când părțile au termen în cunoștință.

Dată în ședința publică din 16 ianuarie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 88/2008. Curtea de Apel Oradea