Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 9
Ședința publică de la 13 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Oana Ghiță
JUDECĂTOR 2: Sorin Drăguț
GREFIER: - - -
*****
Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta -. - S, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1192 din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în S, str. -,. 2,. A,. 3,. 8, județul O, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat reprezentând apelanta reclamantă - - și avocat reprezentând intimatul pârât u.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier care a învederat că prin serviciul registratură din cadrul instanței s-a depus la dosarul cauzei întâmpinare formulată de intimatul pârât prin apărător, cu copie pentru comunicare.
S-a comunicat o copie de pe întâmpinare apelantei reclamante, prin apărător, care a învederat că nu solicită termen pentru observarea acesteia.
Nemaifiind excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra apelului.
Avocat pentru apelanta reclamantă - - S, a solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1192 din 2 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul O l t, în sensul admiterii în totalitate acțiunii astfel cum a fost formulată, și potrivit motivelor de apel.
A susținut că instanța de fond procedat în mod nelegal și netemeinic la reducerea onorariului avocațial plătit de - - în cadrul litigiilor declanșate de u și soluționate în favoarea - -, nu a ținut seama de faptul că dreptul părții de a recupera cheltuielile de judecată are ca fundament legea, nu înțelegerea părților, cheltuielile fiind acordate de instanță în toate cazurile în favoarea părții care a câștigat procesul în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, iar sediul materiei în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată îl constituie legea procesuală civilă, care în art. 274 statuează că partea care cade în pretențiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată reprezintă o sancțiune procesuală care are drept scop sancționarea părții căzute în pretenții pentru prejudiciile cauzate celeilalte părți prin intermediul procesului.
A mai susținut că, sub aspectul răspunderii, răspunderea pentru plata cheltuielilor de judecată este o răspundere delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil.
A susținut de asemenea că instanța de judecată nu poate să reducă cheltuielile de judecată, iar prin hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate din 1996 până în 2002, poziția practicii s-a schimbat, după adoptarea legii avocaturii, existând dispoziții atât în legea avocaturii cât și în statutul profesiei de avocat. A mai susținută că și dacă instanța de judecată poate să dispună reducerea, poate dispune numai atunci când consideră necesar, ori din punctul său de vedere nu se consideră necesar.
Referitor la deciziile consideră că se referă la alte probleme de drept decât cele ce fac obiectul prezentului litigiu.
Cu cheltuieli de judecată în apel.
Avocat pentru intimatul pârât u a solicitat respingerea apelului, considerând ca fiind temeinică și legală sentința pronunțată de instanța de fond.
A susținut că, în ceea ce privește motivul de apel prin care se susține că instanța de fond nu a ținut seama de dreptul părții de a recupera cheltuielile de judecată, se poate constata că cheltuielile de judecată au fost acordate în raport de temeiul legal. În mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă.
A susținut de asemenea că art. 274 alin. 3 Cod procedură civilă prevede că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocațiale, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Ori prin raportare la valoarea pricinii în primul dosar, valoarea despăgubirilor este de 2 miliarde lei vechi, în al doilea dosar valoarea despăgubirilor este de 20 miliarde lei vechi, iar suma reprezentând onorariu avocat reprezintă 75% din valoarea despăgubirilor. Față de valoarea pricinii consideră că onorariile sunt exagerat de mari și instanța de fond în mod corect a reținut că s-au efectuat plăți disproporționat de mari.
În ce privește munca depusă care s-a materializat în 270 de ore de muncă, aceste aspecte sunt neadevărate, nu s-a făcut o dovadă în acest sens la instanța de fond, iar prin raportare la faptul că - S - a câștigat procesele prin respingerea acțiunii ca prescrisă se poate constata că volumul de muncă nu este deosebit de mare. A solicitat respingerea apelului considerând că în mod corect instanța de fond a acordat suma respectivă.
Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra apelului de față:
Prin acțiunea înregistrată la nr- la Tribunalul O l t, reclamanta - - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 556.ll4,88 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat și cheltuieli de transport, efectuate în două litigii soluționate irevocabil, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată în acest proces,
S- susținut că prin acțiunea înregistrată la Tribunalul O l t, la 28.02.2002 reclamantul a solicitat în contradictoriu cu - - obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 RON, reprezentând drepturi de creanță ca urmare a aplicării în procesul de producție inovației denumită " lopată tehnologică " invocând dispozițiile art. 37 din legea 64/l99l.
Prin sentința nr. l02/l0.03.2004 a fost anulată acțiunea ca insuficient timbrată, împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul, iar prin decizia 3o5/2004, Curtea de Apel Craiovaa admis apelul, a anulat sentința atacată și a reținut cauza spre rejudecare, reținând că autorul unei realizări tehnice trebuie să timbreze cererea ca și inventatorul cu suma de 30 lei. Cu prilejul evocării fondului, prin decizia nr. l77/25 mai 2005, Curtea de Apel Craiovaa respins acțiunea formulată de ca fiind prescrisă.
Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri judecătorești, iar prin decizia l04l6/l5.l2.2007, ICCJ a respins recursul ca nefondat, această hotărâre fiind irevocabilă.
Printr-o altă acțiune în justiție, același reclamant a solicitat în contradictoriu cu - -, plata sumei de 2.000.000 RON, reprezentând drepturile ce i se cuvin ca urmare a aplicării în procesul de producție a inovației denumită " dispozitiv articulație ",susținând că de la data aplicării în procesul de producție a inovației și până la data formulării acțiunii, pârâta a realizat beneficii.
Prin decizia civilă 65l/23.09.2005, Curtea de Apel Brașov, instanță de apel investită cu soluționarea pricinii prin strămutare de către ICCJ, a admis excepția de prescripție invocată de - și a respins acțiunea ca prescrisă.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs la ICCJ și prin decizia civilă 5455/2 iunie 2006, ICCJ a respins recursul declarat ca neîntemeiat.
În aceste condiții,decizia civilă nr. 65l/23.09.2005 pronunțată de Curtea de Apel Brașova devenit irevocabilă.
Se concluzionează că ambele litigii au fost soluționare irevocabil în favoarea - -, culpa procesuală pentru declanșarea acestora aparținând pârâtului, și întrucât - - și-a rezervat dreptul de a recupera cheltuielile de judecată ocazionate de cele două litigii pe cale separată, s-a promovat prezenta acțiune.
În drept sau invocat dispozițiile art. 998 - 999, cod civil și dispozițiile art. 274, alin. l cod pr.civ.,conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată.
Pârâtul a depus întâmpinare prin care solicitat în principal respingerea cererii ca neîntemeiată, susținând că sumele reprezentând onorariu avocat sunt disproporționate în raport de natura și activitatea pe care a desfășurat-o avocatul, iar pe de altă parte că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește solicitarea cheltuielilor de judecată, respectiv nu este dovedit prejudiciul și nici legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.
S-a mai susținut că deși s-au depus la dosarul cauzei ordine de plată și facturi, sumele descrise în tabelul anexat acțiunii în baza căruia s-a solicitat suma de 556.114,88 RON, nu se regăsesc in totalitate în ordinele de plată depuse, astfel că nu se face dovada plății sumelor cerute în instanță, arătând totodată că nu există concordanță între datele din facturi și ordine de plată și nu se specifică dosarul și contractul de asistență juridică.
S- solicitat în subsidiar ca în cazul în care se va admite cererea, instanța să facă aplicarea dispozițiilor art.274 alin.3 Cod pr.civ. respectiv să reducă onorariile avocațiale corespunzător activităților prestate de avocat.
Instanța dispus atașarea dosarelor de fond nr. 2762/2002, și 119/2004, ale Tribunalului O l t, la care se află atașate dosarele celorlalte instanțe care au pronunțat hotărâri irevocabile în cauză.
Prin sentința civilă nr.1192 din 2 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - - S, împotriva pârâtului, și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 10.000 lei RON despăgubiri și la 683 lei RON cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că suma solicitată de reclamantă cu titlu de cheltuieli de judecată este disproporționat de mare în raport cu obiectul acțiunii, stadiul judecății și munca prestată de avocați și nu există documente justificative privind orele prestate de apărători.
Astfel, având în vedere dispozițiile art.274, alin.3 Cod pr.civilă, consacrate ca fiind conforme cu Constituția, prin decizia Curții Constituționale nr.401/14 iulie 2005, precum și jurisprudența constantă a instanței europene în soluționarea cererilor accesorii de acordare a cheltuielilor de judecată, inclusiv în cauzele împotriva României, în sensul că partea care a câștigat procesul poate obține rambursarea doar a cheltuielilor reale, necesare și rezonabile, Tribunalul a apreciat că sunt justificate doar plățile constând în onorarii de avocat, în cuantum de 10.000 lei RON, astfel că a admis acțiunea doar în limita acestei sume.
Împotriva acestei sentințe civile, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
S-a susținut că prima instanță a redus în mod nelegal onorariul avocațial plătit de - -, în cadrul litigiilor declarate de pârât și soluționate irevocabil în favoarea reclamantei, ignorând faptul că dreptul părții de a recupera cheltuielile de judecată are ca fundament legea și nu convenția părților, iar răspunderea ce se cere a fi astfel angajată este una delictuală, pentru faptă proprie, determinată de culpa procesuală și întemeiată pe dispozițiile art.998-999 Cod civil.
Apelanta reclamantă a mai arătat că pârâtul s-a aflat în culpă procesuală în ambele dosare soluționate irevocabil în persoana - -, aceasta fiind îndreptățită să recupereze integral cheltuielile efectuate în procesele derulate pe parcursul mai multor ani de zile.
Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată, apelanta a menționat că se compun din onorarii avocațiale, conform notelor contabile anexate, și din cheltuielile de transport, detaliate în documentele justificative.
O altă critică formulată a vizat greșita aplicare a dispozițiilor art.274 alin.3 Cod pr.civilă, despre care s-a susținut că sunt contrazise de prevederile art.30 din Legea nr.51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
Potrivit acestor din urmă dispoziții legale, contractul de asistență juridică dintre avocat și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al statului.
În aceste condiții, instanțele nu sunt îndreptățite să reducă prin apreciere cuantumul onorariului de avocat stabilit prin negociere cu clientul, iar partea care a căzut în pretenții este ținută să plătească integral cheltuielile de judecată, potrivit art.274, alin.1 Cod pr.civilă.
Apelanta a mai susținut că Tribunalul și-a însușit în mod nejustificat afirmația reclamantei potrivit căreia onorariile avocațiale solicitate sunt disproporționate și exagerat de mari, față de valoarea pricinii și munca depusă de avocați, fără a se ține seama de obiectul material al pricinilor, de peste 22 miliarde lei vechi, care a impus și un efort deosebit fizic și intelectual, din partea apărătorilor.
Așa cum rezultă din contractele de asistență judiciară încheiate, onorariile au fost stabilite în raport de timpul efectiv prestat în vederea stabilirii strategiei procesuale, redactării de documente, reprezentare la termene de judecată, deplasări, comunicații și raportări.
Totodată, a fost necesar a se recurge la serviciile unei societăți de avocatură specializată în domeniu, dat fiind caracterul esențialmente tehnic al pretențiilor invocate de pârât.
S-a mai arătat că suma de 10.000 lei (RON) cu titlu de onorariu avocat pentru ambele litigii este derizorie, întrucât nesocotește faptul că fiecare dintre procese a parcurs toate ciclurile procesuale (prima instanță, apel, recurs, și chiar contestație în anulare), iar determinarea cuantumului de către instanța de fond a fost aleatorie, căci nu există elemente care să-l justifice.
De asemenea, apelanta reclamantă a mai arătat că Tribunalul nu a acordat cheltuielile de transport ocazionate de cele două litigii, deși au fost probate cu documente.
Cât privește invocarea jurisprudenței CEDO în materia soluționării cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta se referă doar la rambursarea lor de către un stat, ipoteză ce nu se regăsește în speță.
S-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, și obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1.556.114,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorarii de avocat și cheltuieli de transport, ocazionate de litigiile soluționate irevocabil prin decizia civilă nr.10416/15.12.2006 și decizia civilă nr. 5455/2.06.2006, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată din prezentul litigiu.
La dosarul cauzei s-au depus: dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, delegații avocațiale, concluzii scrise formulate de apelantă.
La data de 9.01.2009, intimatul pârât a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, deoarece a fost făcută o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin.3 Cod pr.civilă.
Examinând criticile formulate se apreciază că sunt doar parțial fondate, pentru motivele ce succed:
Reclamanta a investit prima instanță cu soluționarea unei acțiuni civile în despăgubiri civile, reprezentând cuantumul cheltuielilor de judecată suportate în dosarele finalizate cu pronunțarea deciziilor civile nr. 10416/15.12.2006 și nr. 5455/2.06.2006, ale ÎCCJ, cheltuieli de judecată constând în onorarii de avocat și cheltuieli de transport.
Temeiul juridic al cererii formulate l-a reprezentat atitudinea procesuală culpabilă a părții care a căzut în pretenții, declanșând o răspundere civilă delictuală, reglementată de dispozițiile art. 998- 999, Cod civil, în al cărei conținut intră obligația de reparare a prejudiciului cauzat, respectiv de restituire a sumelor pe care partea care a câștigat procesul a fost obligată să le suporte.
Tribunalul a apreciat fondată în parte cererea de chemare în judecată și a admis parțial acțiunea, obligând pârâtul la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată( onorarii de avocat). S-a reținut că suma totală solicitată, reprezentând onorarii de avocat, este nejustificat de mare în raport de obiectul acțiunii și munca prestată de avocați, astfel că s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274, alin.3, Cod pr. civ. și s-a micșorat cuantumul acesteia la suma acordată prin sentința primei instanțe.
Susținerile apelantei reclamante în sensul lipsei de abilitare a instanței de judecată de a proceda la reducerea onorariului de avocat, cu prilejul soluționării cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată cu caracter accesoriu sau pe calea unei acțiuni separate, nu este fondată.
Potrivit art. 274, alin.1, cod pr. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată la cerere să plătească cheltuieli de judecată părții câștigătoare.
2 al art. 274, cod pr. civ prevede că judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat a dovedit că le-a făcut, însă, potrivit alin. 3 al aceluiași articol, au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Aceste ultime dispoziții legale au fost declarate constituționale prin decizia nr. 401/14 iulie 2005 a Curții Constituționale, în considerentele căreia s-a reținut că nicio dispoziție din legea fundamentală nu interzice expres consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit între părțile contractului de asistență juridică, prin prisma proporționalității cu amplitudinea și complexitate activității depuse.
Curtea Constituțională a statuat că o asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar să-i fie opozabil, iar opozabilitatea este consecința însușirii sale de către instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil. În acest sens, a arătat instanța de contencios constituțional, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În același mod, inclusiv în dreptul intern, partea care a câștigat procesul poate obține, în temeiul art. 274, cod pr. civ. rambursarea cheltuielilor de judecată doar în măsura în care se constată caracterul lor real, necesar și rezonabil.
Dispozițiile art. 274, cod pr. civ. nu contravin nici dispozițiilor art. 30 din legea 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocat și client nu poate fi stânjenit sau controlat direct sau indirect, de nici un organ al statului. Aceste prevederi se aplică exclusiv raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, fiind o aplicație particulară a principiului de drept înscris în art. 969, cod civil, care consacră principiul obligativității respectării contractului de către părți, clientul având obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, în măsura în care va câștiga procesul, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.
Cât privește îndeplinirea acestor condiții în speța de față, Curtea apreciază că prima instanță a făcut o apreciere corectă asupra lor. Astfel, a considerat că suma solicitată cu titlu de onorarii de avocat achitate în dosarele finalizate cu pronunțarea deciziilor irevocabile de către instanța supremă este disproporționat de mare în raport de munca îndeplinită de avocat, potrivit alin. 3 al art. 274, cod pr. civ.
Este adevărat că valoarea pricinilor a fost de aproximativ 22 miliarde de lei vechi, însă ambele litigii au fost soluționate în temeiul excepției peremptorii a prescripției dreptului la acțiune, fiind respinse cu această motivare, menținută de toate instanțele de control judiciar, ceea ce fundamentează presupunerea că munca prestată de avocat, raportată la gradul de complexitate redus al cauzei, nu a fost de o amplitudine deosebită.
Jurisprudența CEDO în materia acordării cheltuielilor de judecată nu poate fi considerată irelevantă, chiar dacă în litigiile deduse acestei instanțe, pârât este întotdeauna un stat semnatar al Convenției, căci este obligatorie pentru toate instanțele naționale, potrivit art. 11 din Constituție.
Ca atare, suma de 1.556.051,37 lei RON, constând în onorarii de avocat, solicitată de reclamantă, deși are un caracter cert, nu îndeplinește condițiile de a fi necesară și rezonabilă, și în consecință, diminuarea sa de către prima instanță în limita sumei de 10.000 lei RON apare ca fiind legală și proporțională cu complexitatea cauzei dedusă judecății și efortul depus din partea apărătorului.
Prin urmare, primele motive de apel formulate, referitoare la greșita cenzurare de către Tribunal a onorariilor de avocat solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată sunt nefondate, și nu pot fi primite de instanța de control judiciar.
Este însă fondat motivul de apel referitor la omisiunea obligării pârâului, cu titlu de cheltuieli de judecată, la plata cheltuielilor de transport suportate de reclamantă, pe parcursul derulării celor două litigii, dovedite prin chitanțele fiscale depuse la dosarul primei instanțe( filele 86- 91), în cuantum de 14, 91 lei, și respectiv 49, 32 lei, în total 63, 51 lei.
Sub acest aspect, apelul declarat de reclamantă se privește a fi întemeiat, urmând ca, potrivit art. 296, Cod pr. civ. să se admită, să se schimbe în parte, în sensul obligării pârâtului către reclamantă și la plata sumei de 63, 51 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de judecată, celelalte dispoziții ale sentinței urmând să fie menținute.
Se va face aplicarea dispozițiilor art. 276, Cod pr. civ. potrivit cu care intimatul pârât va fi obligat către apelanta reclamantă la 3,73 lei cheltuieli de judecată în apel, proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta -. - S, cu sediul în S,-, județul O, împotriva sentinței civile nr. 1192 din 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât, cu domiciliul în S, str. -,. 2,. A,. 3,. 8, județul
Schimbă în parte sentința civilă, în sensul că obligă pârâtul către reclamantă și la plata sumei de 63,51 lei cu titlu de despăgubiri civile.
]menține restul dispozițiilor sentinței civile.
Obligă intimatul pârât către apelanta reclamantă la 3,73 lei cheltuieli de judecată în apel.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2009.
Președinte, | Judecător, |
Grefier, |
Red. și tehnored.
4 ex/21.01.2009
Președinte:Oana GhițăJudecători:Oana Ghiță, Sorin Drăguț
