Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 90

Ședința publică de la 12 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea recursului civil declarat de recurenta - B - SUCURSALA REGIONALĂ împotriva deciziei civile nr.683 din 08.10.2007, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații, COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE și PREFECTUL JUDEȚULUI I, având ca obiect

Pretenții;

La apelul nominal din ședința publică se prezintă consilier juridic, avocat pentru intimatul .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesual al recursului - se află la al doilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Consilier juridic depune la dosar împuternicirea avocațială.

Nemaifiind cereri prealabile, se constată recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris.

Avocat solicită respingerea recursului, menținerea deciziei tribunalului ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța privind plata onorariului de avocat.Susține că în mod corect s-a admis acțiunea și s-a acordat intimatului - reclamant lipsa de folosință pentru suprafața de teren de 300.

CURTEA DE APEL;

Prin sentința civilă nr.7401/18 iunie 2007 Judecătoriei Iași se admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Ferate CFR B și Sucursala Regională CF

Obligă pârâtele să plătească reclamantului suma de 150.170 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului în suprafață de 400. situat în I, fosta-, calculată pentru perioada 18.09.2003 - 31.03.2005.

Respinge cererea formulată de pârâta Compania Națională de Ferate CFR B în contradictoriu cu intervenientul în interes propriu Prefectura județului

Obligă pârâtele să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în valoare de 4988 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și onorariu expert.

Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut de instanța de fond că între Gh. în calitate de vânzător și în calitate de cumpărător, reclamantul a cumpărat suprafața de 400. teren situat în intravilanul municipiului I, fosta-. Dreptul de administrare privind suprafața de 400. teren, constituit în favoarea celor două pârâte prin actul administrativ menționat, a încetat odată cu reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea lui Gh..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel - CFR Sucursala Regională

Prin decizia civilă nr.683/8 octombrie 2007 Tribunalului Iași se respinge apelul promovat de către pârâta - CFR SA - Sucursala Regională CF I, prin reprezentant legal, contra sentinței civile nr.7401/18.06.2007 a Judecătoriei Iași, sentință pe care o păstrează.

Obligă apelanta să plătească intimatului 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat după ce a operat reducerea în temeiul art.274 alin.3 Cod procedură civilă.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că titularul dreptului de proprietate nu poate fi cenzurat în exercitarea atributelor acestuia decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Fundamentul daunelor îl constituie dreptul de proprietate al reclamantului, căruia nu-i poate fi opusă nici o împrejurare ce ține de condițiile și motivele pentru care apelanta a edificat platforma.

Împotriva deciziei civile nr.683/8 octombrie 2007 Tribunalului Iașia declarat recurs - CFR SA

Se critică decizia recurată pentru următoarele motive:

- recurenta a dobândit un drept de superficie asupra terenului cu consimțământul proprietarului, în temeiul căruia păstrează dreptul de folosință asupra terenului pe toată durata existenței construcției, astfel încât nu poate datora daune pentru lipsa de folosință;

- pe rolul instanței există promovată o acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate, litigiul de față fiind strâns legat de acțiunea promovată;

- pretinsul drept de proprietate nu putea fi atribuit numitei în condițiile în care acest teren nu era liber de construcție, existând potrivit normelor legale în materie alte modalități de valorificare a dreptului de proprietate.

Recursul formulat este neîntemeiat.

Potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3266/17.04.2003 filele 5-6 dosar, încheiat între Gh. în calitate de vânzător și cumpărător, reclamantul a cumpărat suprafața de 400. teren situat în intravilanul municipiului I, fosta-.

Prin sentința civilă nr.8199/29.05.2000 a Judecătoriei Iași, s-a dispus emiterea unui ordin pentru atribuirea către Gh. a suprafeței de 400. teren înstrăinată prin titlul de proprietate nr.-/12.03.2003. Pe suprafața de teren se afla amplasată o fundație neterminată și abandonată din anul 1992, așa cum se reține prin sentința civilă nr.1240/3.02.2006. Cele 2 pârâte au primit prin decizia nr.836/7.12.1990 a Prefectului județului I în administrare suprafața de 1570. teren, drept ce a încetat odată cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru Gh..

La instanța de recurs s-a depus soluția irevocabilă a Tribunalului Iași în ce privește constatarea nulității titlului de proprietate pentru.

Susținerile recurentei cu privire la constituirea unui drept de superficie pe terenul proprietatea reclamantei sunt neîntemeiate.

Dreptul de superficie este un drept real principal ce constă în dreptul de proprietate pe care îl are o persoană numită superficiar asupra construcțiilor sau altor lucrări aflate pe terenul ce aparține altei persoane, teren asupra căruia superficiarul are un drept de folosință.

Constituirea dreptului de superficie se realizează cel mai frecvent prin convenție, or în cauză vânzătorul proprietar căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate nu și-a exprimat consimțământul în acest sens, cu atât mai mult actualul proprietar-reclamant.

În aceste condiții, lipsirea proprietarului de folosința terenului reprezintă o îngrădire a dreptului de proprietate, titularul acestuia fiind îndreptățit să fie despăgubit în acest sens.

În raport de toate aceste considerente și de dispozițiile art.312 Cod procedură civilă urmează a se respinge recursul formulat.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de - CFR SA B - Sucursala Regională CF I împotriva deciziei civile 683 din 8.10.2007 a Tribunalului Iași, pe care o menține.

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 2380 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

-

-

17.III.2008.-

2 ex.-

Președinte:Viorica Olariu
Judecători:Viorica Olariu, Cristiana Angelescu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Iasi