Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 901/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 901
Ședința publică de la 03 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Paraschiva Belulescu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 224 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul pârât lipsind intimata reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recurentul pârât a depus concluzii scrise, după care.
Instanța, constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurentul pârât a susținut că în mod greșit s-a anulat ca netimbrat apelul său, deoarece a fost citat greșit în C,-, el locuind la nr.59 A. Față de cele susținute a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare al instanța de apel. A depus o precizare a concluziilor scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1120 din 28 ianuarie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
A fost obligat pârâtul să-i lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilul situat în C,-, județul D și la 6556 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă timbru și onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, fără însă a-l timbra corespunzător.
Prin decizia civilă nr.224 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a anulat ca netimbrat apelul formulat de apelantul pârât, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
S-a reținut că în conformitate cu art. 20 alin. 1 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
Neîndeplinirea obligației de plată la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în baza art. 20 alin. 3 din același act normativ.
S-a mai reținut că la dosar se află încunoștințarea în scris a apelantului, privind obligația sa de plată a taxei de timbru, odată cu citarea pentru termenul din 23 aprilie 2008.
Împotriva acestei decizii în termen legal a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod pr. civilă, 3041și 312 alin. 3 Cod pr. civilă, raportat la art. 297 și 299 Cod pr. civilă.
A susținut că hotărârea pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 23 aprilie 2008, prin care s-a dispus anularea apelului ca netimbrat, este nelegală, în condițiile în care citarea recurentului s-a făcut la altă adresă, decât cea la care își are domiciliul.
A învederat că nu a avut cunoștință de proces, întrucât nu a primit nici o citație și-n atare situație, a fost în imposibilitate să achite taxa de timbru datorată.
Recursul este nefondat.
Examinând lucrările dosarului, se constată că în cauză nu subzistă nici unul dintre motivele de casare sau modificare prevăzute de art.304 pct. 1 - 9 Cod pr. civilă, hotărârea recurată nefiind afectată de nelegalitate.
Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești atât la fond, cât și în căile de atac, se timbrează cu timbru fiscal și judiciar în cuantumul prevăzut de Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.
Art. 20 alin. 1 și 2 din actul normativ citat prevede în mod expres că taxa judiciară de timbru se plătește în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori în cursul procesului, până la primul termen de judecată.
Neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997.
În speță, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei de timbru datorată în calea de atac a apelului, deși a fost citat în mod expres cu mențiunea timbrării pentru termenul de judecată de la data de 23 aprilie 2008.
În atare situație, în mod corect Tribunalul Dolja făcut aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. 3 din Legea nr.146/1997, anulând apelul declarat de pârât ca netimbrat.
Susținerea recurentului pârât, în sensul că a fost citat la o altă adresă decât cea la care domiciliază, nu este întemeiată.
Prin cererea de apel, aflată la fila 2 în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, pârâtul a indicat ca domiciliu adresa din C,- A,precizând expres că a fost citat succesiv la o altă adresă, decât cea la care domiciliază.
Implicit, pârâtul a învederat instanței că aceasta este adresa exactă de domiciliu, adresă la care urmează să fie efectuate toate actele de procedură în calea de atac a apelului.
Pentru termenul de judecată din 23 aprilie 2008, pârâtul a fost citat la adresa indicată prin cererea de apel, respectiv în C,- A, județul D, cu mențiunea expresă să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 3026 lei și timbru judiciar în valoare de 2,5 lei, așa cum rezultă din procesul - verbal aflat la fila 5 din dosarul de apel.
Întrucât pârâtul nu a achitat taxa de timbru datorată, deși a fost citat legal cu respectarea dispozițiilor art. 85 și următoarele Cod pr. civilă, în mod legal apelul declarat de acesta a fost anulat ca netimbrat.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat este nefondat, astfel că în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât, împotriva deciziei civile nr. 224 din 23 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Judec.-
Tehn./2 ex.
10.10.2008
Jud.apel
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Paraschiva Belulescu