Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 91/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
decizia civilă nr.91/Ap Dosar nr-
Ședința publică din data de 22 septembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihail Lohănel judecător
JUDECĂTOR 2: Dorina Rizea
Grefier: - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat dereclamantul prin mandatarîmpotriva sentinței civile nr.72/S din data de 7 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din data de 15 septembrie 2008, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru astăzi, 22 septembrie 2008.
CURTEA:
Asupra apelului de față;
Constată că prin sentința civilă nr.72/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov, s-a respins acțiunea formulată și completată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Federația Comunităților din România, Statul Român și Comuna.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut:
Imobilul inscris initial in CF 2977 sub nr. top 1002/1 compus din casa cu noua incaperi, curte si gradina de 23 270,40 mp. a fost dobandit prin vanzare-cumparare de catre antecesorii reclamantului, defunctii ( nuda proprietate) si ( uzufructul viager).
In baza Decretelor nr. 3347/1940 si nr. 3810/1940 imobilul a fost expropriat in favoarea Statului R pentru ca ulterior, in temeiul Legii nr. 641/1944 sa se restabileasca situatia de CF anterioara.
In baza sentintei nr. 3446/1955 a Tribunalului popular al raionului asupra imobilului in litigiu s-a intabulat dreptul de proprietate cu titlu de drept de deposedare, potrivit Decretului nr. 411/1951 in favoarea Statului
Dupa trecerea imobilului in proprietatea statului,acesta a fost dezmembrat in trei numere topografice distincte: nr.top 1002/1/a-casa si teren de 7920 mp, nr.top 1002/1/b-teren arabil de 4030 mp, nr.top 1002/1/c-teren arabil de 11320 mp.
Prin contractul de schimb autentificat sub nr. 13235/5.12.1969 de catre notariatul de Stat Local Sector 4 B si in temeiul decretului Consiliului de Stat al nr. 686/1969, imobilul de la, nr. top. 1002/1/a- casa si teren de 7920 mp a fost atribuit in proprietate, Federatiei Comunitatilor din B, cu aceasta ocazie imobilul find trecut in CF 3344.
In ceea ce priveste primul petit al cererii formulate, relativ la constatarea nevalabilitatii titlului statului asupra imobilului in litigiu instanta retine ca potrivit mentiunilor din cartea funciara, acesta a trecut in proprietatea Statului R in baza sentintei nr. 3446/1955 a Tribunalului popular al raionului cu titlu de drept de deposedare, potrivit Decretului nr. 411/1951.
Reclamantul nu a prezentat instantei sentinta mentionata si nici vreun alt act relativ la titlul statului asupra imobilului in litigiu, singurele date cu privire la transferul dreptului de proprietate catre stat fiind cele mentionate in cartea funciara.
În cartea funciara s-a facut referire la decretul 411/1951 in loc de decretul nr. 111/1951 instanta constata ca acest din urma act normativ reglementeaza situația bunurilor de orice fel supuse confiscării, fără moștenitori sau fără stăpân.
Asadar actul normativ mentionat vizeaza mai multe categorii de bunuri cu un regim juridic distinct iar in lipsa sentintei prin care s-a dispus preluarea, fara a cunoaste situatia concreta si temeiul juridic special aplicabil in speta, instanta nu poate statua asupra nevalabilitatii titlului statului in sensul solicitat de reclamant.
Pentru aceste motive primul petit urmeaza a fi respins.
In ceea ce priveste celelealte petite formulate, instanta constata ca reclamantul a inteles sa formuleze o actiune in realizarea dreptului sau, adresandu-se direct instantei de judecata fara insa sa-si intemeieze actiunea pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 in conditiile in care demersul intreprins in baza acestei legi s-a finalizat prin emiterea, de carte parata, a deciziei cu nr. 8143/30.11.2001 ramasa definitiva prin respingerea contestatiei formulate de reclamant împotriva acesteia (sentința civilă nr. 347/2002 a Tribunalului București ).
Punerea in aplicare a Legii nr. 10/2001 este precedată de două etape succesive.
Prima etapă, procedura administrativă prealabilă, are caracter obligatoriu, ceea ce înseamnă că, de la intrarea în vigoare a legii, cererile de restituire în natură sau prin echivalent, inclusiv acțiunile în revendicare, formulate direct la instanțele judecătorești competente sunt inadmisibile.
Procedându-se astfel, nu se încalcă prevederile art.6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, privind liberul acces la justiție si dreptul la un proces echitabil, doar ca reclamantul trebuie sa urmeze procedura administrativa prealabila precum si termenele defipte de lege pentru procedura respectiva.
Pentru aceste motive, instanța a respins acțiunea formulată de reclamantul .
Împotriva sentinței a declarat apel reclamantul prin mandatar criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că referitor la primul petit al acțiunii, instanța de fond nu a examinat cu atenție mențiunile din cartea funciară care erau suficiente pentru a constatata că imobilul a fost preluat abuziv și că titlul statului nu poate fi valabil, întrucât în jurisprudență s-a reținut constant că preluările de către stat în temeiul Decretului nr.111/1951 au fost abuzive, decretul fiind apreciat ca neconstituțional prin raportare la Constituția din 1948.
Referitor la cel de al doilea petit se critică hotărârea primei instanțe în sensul că, în mod greșit, s-a reținut că acțiunea în revendicare este inadmisibilă pe motiv că procedura administrativă instituită de Legea nr.10/2001 este obligatorie.
Procedura administrativă prevăzută de Legea nr.10/2001 nu poate avea ca scop limitarea accesului la justiție și înlăturarea intervenției instanțelor.
Astfel, se arată că CEDO a apreciat ca admisibile acțiunile în revendicare pe dreptul comun în condițiile în care în cererile bazate pe Legea nr.10/2001 s-a produs o întârziere a acordării oricărui tip de reparație, fapt ce îi face pe foștii proprietari să suporte o pierdere excesivă și incompatibilă cu dreptul la protecția proprietății,astfel cum este consacrat prin art.1 din protocolul nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea drepturilor și Libertăților fundamentale ale omului.
În egală măsură, este afectat și dreptul la un proces echitabil, consacrat prin art.6 din convenție.
Prin întâmpinarea formulată în cauză de pârâta Federația Comunităților din România, se solicită respingerea apelului, întrucât instanța de fond a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei deduse judecății. Aceleași susțineri le invocă prin întâmpinare și intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Examinând sentința în raport cu motivele de apel, curtea reține că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Legea nr.- este o lege cu caracter reparatoriu, legiuitorul urmărind să repare prejudiciile suferite de proprietari pentru abuzurile săvârșite de statul român în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Pe cale de consecință, având în vedere acest scop, orice neclaritate urmează a fi interpretată în favoarea persoanelor îndreptățite, un raționament contrar însemnând un abuz adăugat celor pe care legiuitorul le-a avut în vedere la momentul reglementării modalităților de reparare.
Obligarea reclamantului de a urma procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 și aprecierea inadmisibilității sesizării instanței de judecată cu soluționarea unei acțiuni potrivit dreptului comun, conduce la încălcarea dispozițiilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care înscriind dreptul la un proces echitabil, recunoaște accesul la justiție, anume, dreptul la un tribunal, în sensul Convenției.
Este adevărat că, potrivit jurisprudenței CEDO, pot fi aduse restricții exercițiului dreptului de acces la justiție, întrucât dreptul de acces, prin chiar natura sa, cere o reglementare din partea statului, însă aceste restricții, trebuie să urmărească un scop legitim și să nu afecteze substanța însăși a dreptului.
Tocmai de aceea, CEDO a apreciat că sunt admisibile acțiunile în revendicare pe dreptul comun, mai ales în condițiile în care în temeiul cererilor bazate pe Legea nr.10/2001 s-a produs o întârziere a acordării oricărui tip de reparație, fapt ce îi face pe foștii proprietari să suporte o pierdere excesivă și incompatibilă cu dreptul la protecția proprietății, astfel cum este consacrat prin art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților fundamentale ale omului.
De altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în ședința din 9 iunie 2008 în dosarul nr.60/2007 în soluționarea recursului în interesul legii cu privire la o soluție unitară privitoare la acțiunile întemeiate pe dreptul comun având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001, s-a pronunțat în sensul că, atunci când există neconcordanțe între legea specială și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun.
Prin urmare, persoana îndreptățită care urmărește să-și realizeze un drept subiectiv, poate alege între calea procedurii speciale (care este la liberul său arbitru) și procedura de drept comun care este mai favorabilă întrucât prevede imprescriptibilitatea dreptului.
Pentru aceste considerente, în mod greșit instanța de fond a apreciat ca inadmisibilă acțiunea în revendicare pe considerentul că procedura administrativă instituită de Legea nr.10/2001 este obligatorie.
pe fond este și primul petit al acțiunii principale, respins de instanță pe considerentul că nu s-a probat de reclamant nevalabilitatea actului de transfer al proprietății, întrucât instanța de fond nu a stăruit prin toate mijloacele pentru constatarea temeiurilor de fapt și de drept care au condus la preluarea de către statul român a imobilului din litigiu, bazându-se doar pe o prezumție subiectivă și analizând sub acest aspect titlul statului.
Constatând că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, în baza art.297 Cod procedură civilă curtea va admite apelul, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu ocazia rejudecării, instanța va stabili calitatea procesuală pasivă a pârâților în raport cu dreptul înscris în evidențele de publicitate imobiliară, având în vedere și obiectul cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamantul prin mandatar împotriva sentinței civile nr.72/2008 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 septembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.-/21.10.08
Tehnored. 23.10.2008 - 7 ex
Jud.fond
Președinte:Mihail LohănelJudecători:Mihail Lohănel, Dorina Rizea
