Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 919/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂ NIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul - II/

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR 919/R/2009

Ședința publică din data de 13 mai 2009

PREȘEDINTE: Doina Măduța

- -

- JUDECĂTOR 2: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 3: Felicia Toader

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S, cu sediul în S M,-, județul S M în contradictoriu cu intimata )., domiciliată în S,-,.A,.1,. 4, județul S, în contradictoriu cu intimatul reclamant împotriva deciziei civile nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintăconsilier juridicîn reprezentarea contestatorului Spitalul Județean de Urgență S M, în baza delegației emisă de contestator, intimata personal și asistată deav.,în baza împuternicirii avocațiale nr. 53 din 612 mai 2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual,

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare este scutită de plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură la data de 12 mai 2009 motivele contestației în anulare, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.

Reprezentanta contestatorului solicită retractarea deciziei nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA și rejudecarea cauzei în recurs.

În motivare arată că instanța de recurs în mod greșit a apreciat că contestatorul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor ocazionate de însușirea cunoștințelor de specialitate și a experienței necesare obținerii titlului de medic specialist al intimatei, aceste cheltuieli fiind dovedite, constând în plata salariilor plătite intimatei.

Mai arată că un alt aspect pe care instanța de recurs l-a apreciat în mod greșit este referitor la clauza prin care intimata ar fi obligată să restituie veniturile obținute pentru munca depusă, câtă vreme nu i-au fost solicitate să restituie veniturile obținute de ea pe această perioadă ci să-și îndeplinească obligațiile asumate prin actul adițional încheiat la contractul de muncă.

Reprezentanta intimatei solciită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA s-a admis ca fondat recursul civil declarat de recurenta pârâtă )., în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S, împotriva sentinței civile nr. 775/D din 23 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care a modificat- în întregime, în sensul că:

A respins acțiunea civilă formulată de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S M în contradictoriu cu pârâta (.

Din considerentele deciziei se reține că pârâta recurentă a încheiat un contract de muncă cu Spitalul de Urgență S M, iar ulterior s-a încheiat un act adițional prin care recurenta, în calitate de rezident, și-a asumat obligația de a funcționa ca specialist pe o perioadă de minimum 5 ani de la obținerea specialității,iar în cazul în care nu va respecta această obligație să restituie unității sanitare o sumă echivalentă cu 36 de salarii medii pe economie din perioada renunțării. De asemenea, medicul și-a asumat obligația de a-și stabili domiciliul în județul S M în termen de 3 luni de la data încheierii actului adițional, neîndeplinirea acestei condiții atrăgând sancțiunea anulării confirmării în rezidențiat.

Instanța de fond a reținut că reclamanta intimată și-a respectat clauzele contractuale în sensul de a suporta, în condițiile legii, cheltuielile pentru pregătirea în specialitate pe întreaga durată a rezidențiatului. Această afirmație nu a fost confirmată, însă, în fața instanței de recurs care a solicitat reclamantului de face dovada cuantumului acestor cheltuieli ocazionate de însușirea cunoștințelor de specialitate și a experienței necesare obținerii titlului de medic specialist, ori tot ceea ce a putut să dovedească spitalul este contravaloarea salariului achitat recurentei pe perioada de rezidențiat.

Este întemeiată sub acest aspect critica formulată de recurentă, deoarece o clauză prin care aceasta este obligată să restituie veniturile obținute pentru munca depusă, indiferent de motivul care atrage o astfel de sancțiune contractuală, este nelegală fiind contrară principiilor fundamentale ale dreptului muncii.

Se poate discuta valoarea cuantumului despăgubirilor stipulate în contract ca fiind o evaluare anticipată a prejudiciului cauzat de partea care nu își respectă obligațiile asumate, cuantum care de regulă nu poate fi cenzurat de către instanță. Din modul de redactare a clauzei și din poziția exprimată de reclamanta intimată, însă, se reține cu ușurință că ceea ce aceasta a avut în vedere a fost contravaloarea salariilor achitate, prejudiciul fiind calculat la contravaloarea acestora pentru un termen de 3 ani. Un astfel de calcul nu poate fi acceptat în condițiile în care recurenta a prestat în cei 5 ani de rezidențiat activitatea la care s-a obligat și, după terminarea specializării a stat o perioadă la Spitalul Județean de Urgență S M și după plecarea de la acest spital s-a încadrat tot într-o unitate ce aparține sistemului sanitar de stat.

Cum, Spitalul Județean de Urgență S este o unitate bugetară, nefiind susținut din fonduri private nu se poate spune că recurenta nu și-a respectat obligațiile asumate față de instituția care a susținut financiar pregătirea sa, operând doar un transfer doar în ceea ce privește spitalul în care aceasta își desfășoară activitatea.

Nelegală apare și obligarea de a-ți stabili domiciliul pe o perioadă nedeterminată în județul S deoarece nu este problema angajatorului locul în care angajatul își stabilește domiciliul câtă vreme acesta nu afectează îndeplinirea obligațiilor de serviciu, ori pe perioada în care recurenta a urmat cursurile de rezidențiat și apoi încă o perioadă de 2 ani și 6 luni ea a respectat obligația de a sta în apropierea spitalului, iar mutarea ei este ulterioară apariției cauzelor care au determinat demisia doctorului din cadrul unității spitalicești.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul Spitalul Județean de Urgență S M, solicitând retractarea deciziei civile nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA și rejudecarea cauzei în recurs.

În motivarea contestației în anulare contestatoarea arătat că, în mod greșit a apreciat instanța de recurs că instituția nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor ocazionate de însușirea cunoștințelor de specialitate și a experienței necesare obținerii titlului de medic specialist al pârâtei, aceste cheltuieli constând tocmai în plata salariilor, aspect dovedit conform probelor administrate în cauză.

Un alt aspect apreciat în mod greșit de către instanța de recurs este cel referitor la clauza prin care intimata pârâtă ar fi obligată să restituie veniturile obținute pentru munca depusă iar, prejudiciul la care face referire instanța de recurs în mod greșit, nu este altceva decât obligația pe care pârâta și- asumat-o prin semnarea actului adițional încheiat la contractul de muncă, obligație pe care acesta nu și- mai respectat- De altfel, unitatea a fost prejudiciată prin pierderea unui medic de care unitatea avea realmente nevoie și pentru pregătirea căruia s-ai investit timp și bani.

Arată, totodată, că aprecierile instanței de recurs în sensul că " nu se poate spune că recurenta nu și-a respectat obligațiile asumate față de instituția care a susținut financiar pregătirea sa, operând doar un transfer doar în ceea ce privește spitalul în care aceasta își desfășoară activitatea" sunt nefondate, iar condițiile în care raporturile de muncă ale intimatei erau cu unitatea reclamantă iar prin actul adițional încheiat la contractul de muncă, intimata s-a obligat să desfășoare activitatea de medic specialist minim 5 ani de la obținerea titlului de medic specialist în cadrul Spitalului Județean S și nu în cadrul altei unități bugetare sanitare de stat.

În drept sunt invocate prevederile art. 318 cod procedură civilă, art. 3 din Legea nr. 41/2002, OUG 58/2001 și Legea nr. 53/2003.

Legal citată, intimata a solicitat respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.

Examinând decizia atacată prin prisma temeiurilor de fapt și de drept invocate în susținerea contestației în anulare instanța reține următoarele:

Potrivit art. 318 cod procedură civilă hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când,instanța respingând recursul sau admițându- numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare sau modificare.

Referitor la prima teză a articolului 318 cod procedură civilă se reține că textul are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și nicidecum greșeli de judecată, pe această cale extraordinară de atac neputându-se invoca aspecte legate de aprecierea probelor sau interpretarea dispozițiilor legale. Ori, astfel cum reiese din motivarea contestației în anulare formulată în prezenta cauză întreaga apărare a contestatorului vizează greșita apreciere a probelor respective, interpretarea actelor normative incidente în cauză, contrar dispozițiilor art. 318 cod procedură civilă, sub acest aspect contestația în anulare fiind apreciată ca nefondată.

Sub aspectul celei de-a doua teze cuprinse în articolul 318 cod procedură civilă se reține că nici aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză, contestatorul având calitatea de intimat în cadrul recursului, neformulând recurs.

Având în vedere considerentele mai sus expuse, nefiind incidente dispozițiile art. 318 și următoarele cod procedură civilă, instanța va respinge contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE contestația în anulare formulată de contestatorul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S, cu sediul în S M,-, județul S M în contradictoriu cu intimata )., domiciliată în S,-,.A,.1,. 4, județul S, în contradictoriu cu intimatul reclamant împotriva deciziei civile nr. 238/R pronunțată de Curtea de APEL ORADEA pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red dcz

11.o6.2009

Jud recurs,

Dact CC

2ex/ 15.06.2009

Președinte:Doina Măduța
Judecători:Doina Măduța, Dana Cigan, Felicia Toader

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 919/2009. Curtea de Apel Oradea