Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 926/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 926/R/2009
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții, și alții împotriva Sentinței civile nr. 2119 pronunțată la data de 10 noiembrie 2009 de Tribunalul Cluj în dosarul nr- privind și pe pârâții intimați MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ C, având ca obiect litigiu de muncă - pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Instanța, verificând actele existente la dosar, constatând că s-a solicitat judecata în lipsa părților de la dezbateri, apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului declarat:
Prin sentința civilă nr.2119/10 noiembrie 2008, Tribunalul Cluja respins acțiunea formulată de reclamanții, - -, -, -, -, -, Și Împotriva Ministerul Sănătății Publice, și Autoritatea De Sănătate Publică () C, având ca obiect litigiu de muncă.
Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele:
Reclamanții sunt angajați ca personal contractual la Autoritatea de Sănătate Publică Potrivit art.1 din Legea 142/1998, angajații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, etc. pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar de stat.
Întrucât în bugetele instituției nu au fost prevăzute sume pentru plata tichetelor de masă, acțiunea reclamanților a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii.
În motivele aflate la 2-4 s-a arătat, în esență, că, potrivit art.1 alin.1 din Legea 142/1997 salariații din sectorul bugetar și alte categorii de salariați pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Această dispoziție legală are caracter de protecție socială, menită să îmbunătățească condițiile de muncă.
Faptul că reclamanții nu au beneficiat de tichete de masă, deși altor categorii de personal le-a fost recunoscut acest drept constituie o veritabilă discriminare, fiind încălcate dispozițiile expuse ale art.41 aln.2 art.53 din Constituție, art.5 alin.3 Codul Muncii și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În același sens, recurenții au făcut trimitere la art.1 alin.2 al OUG137/2007 și la practica judiciară.
S-a mai arătat că, acordarea tichetelor de masă în funcție de voința angajatorului constituie o reală restrângere a dreptului reclamanților la protecție socială, cu atât mai mult cu cât nu s-a făcut dovada că o asemenea restrângere ar avea un caracter necesar într-o societate democratică.
În raport de dreptul de a se interpreta dispozițiile legale în favoarea angajaților, pârâta Autoritatea de Sănătate Publică C având obligația de a alcătui bugetul anual cu cuprinderea fondurilor necesare acordării tichetelor de masă.
Prin cererea aflată la 7, reclamanții, -, Bulgaria,., -, domocoș ngela, HG-, -, G, -, -, -, -, R, -, Teleagă, au solicitat să se constate că din eroare instanța s-a pronunțat și cu privire la aceste persoane deși, în calitate de funcționari publici nu au calitate procesuală activă în dosar, cererea lor pentru obligarea pârâților la plata tichetelor de masă fiind disjunsă și formează dosarul -.
Recursul reclamanților nu este întemeiat.
Așa cum a reținut și prima instanță, acordarea tichetelor de masă, în conformitate cu dispozițiile Legii 142/1998, în ceea ce privește personalul instituțiilor bugetare, este condiționată de alocarea în bugetul de stat sau bugetele locale a sumelor necesare acoperirii acestor costuri.
Nu s-a făcut dovada în această cauză că Autoritatea de Sănătate Publică Cap rimit fonduri bugetare pentru acordarea tichetelor de masă, astfel că, respingerea acțiunii reclamanților, personal contractual este o soluție legală.
realității că sunt anumite categorii de personal care, în limite bugetare beneficiază de tichete de masă, însă această diferențiere nu constituie prin ea însăși o discriminare prohibită de legile interne și CEDO.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât Legea 142/1998 prevede posibilitatea acordării alocațiilor individuale de hrană de către angajator și anume în limita posibilităților financiare, exprimate prin alocări bugetare și nu un drept al personalului contractual, derivând din raportul juridic de muncă, așa cum se susține în recurs.
Sentința pronunțată de tribunal, fiind așadar, temeinică și legală, recursul va fi respins ca fiind nefondat.
Recursul pe care l-au formulat reclamanții prin scriptul aflat la 7 de asemenea, nu poate fi admis, având în vedere faptul că, deși, în preambulul sentinței recurate au fost menționați toți reclamanții, prin hotărâre instanța s-a pronunțat numai cu privire la personalul contractual, rămânând ca persoanele ce au calitate de funcționar public și a căror acțiune a fost disjunsă, să solicite, eventual - în temeiul art.281 proc.civ. îndreptarea sentinței, în sensul înlăturării lor din preambulul hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, - -, -, -, -, -, -, -, -, precum și de reclamanții, -, -, -, HG-, -, G, -, -, -, -, R, -, împotriva sentinței civile nr. 2119 din 10.11.2008 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr.-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă
Dată și pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red.GP
Dact./2ex.
07.05.2009
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura