Calcul drepturi salariale. Practica juridica. Decizia 936/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 936/R/2009
Ședința publică din data de 7 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Marta Carmen Vitos
JUDECĂTOR 2: Gabriella Purja vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 3: Laura
GREFIER:
S-a luat în examinare cererea de revizuire a deciziei civile nr. 887/R/2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr- la data de 16 aprilie 2008, formulată de reclamanții și alții în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL MARAMUREȘ, CURTEA DE APEL CLUJ, MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect litigiu de muncă - calcul drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare a cauzei, se constată lipsa părților de la dezbateri.
Procedura de citare este realizată
Revizuirea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că revizuienta a transmis prin fax la dosarul cauzei copia minutei Deciziei civile nr. 46 din 16.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cererii în condițiile art. 242.proc.civ. Curtea apreciază că se află cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
CURTEA
Prin decizia civilă nr. 887/R/16.04.2008 Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr- s-au admis recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Cluj, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiție împotriva sentinței civile nr.1377 din 17.12.2007 a Tribunalului Maramureș pronunțată în dosar nr-, care a fost modificată în parte, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamanților, R, A, având ca obiect plata drepturilor salariale.
Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că rin p. sentința civilă nr.1377 din 17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de aceeași reclamanți în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință au fost obligați pârâții 1-3 să calculeze și să plătească reclamanților sporul de confidențialitate de 15%, calculat la nivelul indemnizației de încadrare brută lunară pentru fiecare reclamant în parte, începând cu luna septembrie 2004 și până la rămânerea irevocabilă a hotărârii, la valoarea actualizată în funcție de rata inflației, la data plății.
A fost obligat pârâtul Tribunalul Maramureș să înscrie mențiunile corespunzătoare prezentei, în carnetele de muncă ale reclamanților.
A fost obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor datorate reclamanților.
Au fost respinse celelalte capete de cerere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
În primul rând, instanța a apreciat ca întemeiate pretențiile privind acordarea despăgubirilor echivalente cu sporul de confidențialitate, pentru considerentele prezentate în continuare.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau in existenței discriminării reclamanților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța cercetat situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamanților la personalul din unitățile de justiție (unități bugetare). Reclamanților le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit.d din Legea nr.303/2004 și art.4 alin.1 din Legea nr.303/2004 raportat la art.I5 din Codul deontologic, art.78 alin.I din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau C puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal de justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin. 5 din Legea nr.677/200I), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.I8 lit.c din Legea nr.108/), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Hotărârea primei instanțe se întemeiază pe actele normative internaționale Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Declarația Universală Drepturilor Omului.
Împotriva acestei soluții au declarat recurs pârâții, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii.
Dreptul la sporul de confidențialitate pretins de reclamanți și intervenienți nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea (Legea nr.567/2004), precum și salarizarea acestuia (OG nr.8/2007), astfel încât dreptul litigios nu îndeplinește cerința de a fi ocrotit de lege.
De asemenea, soluția de admitere a acțiunii s-a bazat pe reținerea eronată a unei stări de discriminare între magistrați și alte categorii profesionale (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, funcționarii publici, salariații Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în conformitate cu dispozițiile art.1 alin.3 din OG nr.137/2000, "exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile", această dispoziție legală fiind reflectată și de jurisprudența Curții Constituționale care a statuat că principiul egalității de drepturi și ale nediscriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage.
Or, diferența între reclamanți și categoriile profesionale menționate, constă în conținutul diferit al raporturilor juridice de muncă ce rezultă din existența unor statute profesionale distincte, care reglementează drepturi și obligații specifice fiecărei categorii; în desfășurarea activității în favoarea unor instituții diferite aparținând în primul caz autorității judecătorești, iar în celelalte cazuri puterii executive; în conținutul diferit al informațiilor pe care au obligația să nu le divulge.
Astfel, în privința ultimului aspect menționat, informațiile confidențiale la care se referă art.99 lit. d) din Legea 303/2004 și art. 15 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor au o semnificație esențialmente diferită de a informațiilor clasificate, pe care art.15 lit. b din Legea nr.182/2002 le definește ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau discriminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
În raport de aceste criterii, Curtea de Apel a constatat că reclamanții nu se află într-o situație comparabilă cu categoriile profesionale beneficiare ale sporului de confidențialitate, lipsind prin urmare premisa existenței unei discriminări.
În egală măsură, instanța de recurs a considerat că principiul egalității de tratament nu presupune uniformitate de reglementare, fiind opțiunea exclusivă a legiuitorului de a adopta soluții legislative diferite în favoarea unor categorii de salariați diferite, în considerarea situațiilor deosebite în care se găsesc.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că diferența de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din CEDO referitor la interzicerea discriminării, numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă, ceea ce Curtea de Apel, contrar celor reținute de prima instanță, apreciază că nu este cazul în prezenta speță.
Pentru considerentele expuse anterior, constatând în concluzie lipsa unui cadru legal care să justifice pretențiile deduse judecății, precum și inexistența unei discriminări în raport de celelalte categorii profesionale, aflate în situații deosebite, s-au admis recursurile și s-a modificat sentința, în baza art.312 alin.3 raportat la art.304 pct. 9.pr.civ. în sensul respingerii în întregime a acțiunii.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuienții reclamanți, solicitând anularea deciziei civile nr. 887/R/16.04.2008 Curții de Apel Cluj și rejudecarea recursurilor, în sensul respingerii lor, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 1377/17.12.2007 Tribunalului Maramureș.
În motivarea cererii de revizuire, s- invocat faptul că, singurul argument hotărâtor avut în vedere pentru admiterea recursului l- constituit faptul că, sporul de confidențialitate nu este prevăzut de legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea, precum și salarizarea acestuia.
Prin decizia nr. 46/15.12.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite - s-a stabilit pe calea recursului în interesul legii că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea sunt îndreptățiți la sporul de confidențialitate.
Temeiul de drept al cererii de revizuire indicat de revizuienți îl constituie art. 322 pct. 5 și 9 Cod proc.civ.
Revizuienții au specificat faptul că decizia nr. 46/2008 nu este publicată în Monitorul Oficial, ei luând cunoștință de conținutul acesteia prin accesarea paginii web Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinările formulate, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice au solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată.
Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor și a temeiurilor invocate, curtea constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În esență, revizuienții își întemeiază cererea pe decizia nr. 46/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, apreciind că aceasta constituie un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 Cod proc.civ. și pe împrejurarea că, cele statuate pe calea recursului în interesul legii pot fi asimilate cu încălcarea drepturilor printr-o hotărâre judecătorească, încălcare constatată de
Raportând motivul de revizuire - decizia nr. 46/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție la cele două temeiuri de drept, curtea constată că, pronunțarea la data de 15.12.2008 a recursului în interesul legii pe problema controversată sporului de confidențialitate nu se încadrează în cerințele art. 322 pct. 5 și 9 Cod proc.civ. pentru a determina admiterea prezentei cereri.
Pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire în baza art. 322 pct. 5 Cod proc.civ. una dintre cerințele pe care trebuie să o îndeplinească înscrisul doveditor descoperit după darea hotărârii este aceea ca, acesta să fi existat la data pronunțării hotărârii atacate.
Decizia nr. 887/2008 Curții de Apel Clujs - pronunțat la data de 16.04.2008, iar decizia nr. 46/2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 15.12.2008.
Din raportarea celor două date, din punct de vedere temporal, este evident că la data soluționării recursului prin decizia nr. 887/2008 Curții de Apel Cluj, decizia nr. 46/2008 nu exista.
În ce privește admisibilitatea prezentei cereri pe disp. art. 322 pct. 9 Cod proc.civ. este evident că o decizie pronunțată de o instanță națională chiar dacă este pronunțată în recurs în interesul legii, de către instanța supremă, nu poate fi asimilată unei decizii, prin care se constată o încălcare drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești.
Pentru aceste considerente, văzând și disp. ar. 326 Cod proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții, R, A, împotriva deciziei civile nr. 887/R din 16.04.2008 a Curții de Apel Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședință publică din 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red. MV dact. GC
2 ex/16.04.2009
Președinte:Marta Carmen VitosJudecători:Marta Carmen Vitos, Gabriella Purja, Laura
