Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 93/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 93/Ap
Ședința publică de la 26 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Rizea
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr.37/D pronunțată de Tribunalul Brașov la data de 13 februarie 2009 în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 9 iunie 2009, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie.
În vederea deliberării, instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru 16 iunie 2009, 23 iunie 2009 și apoi, pentru astăzi 26 iunie 2009.
CURTEA
Asupra apelului de față;
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. 6979/62, la data de 22.10.2008, reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâții Municipiul B, reprezentat legal de Primar, și Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând instanței ca, în urma probelor ce se vor administra, să pronunțe o sentință prin care să constate că pârâții nu dețin un titlu valabil asupra următoarelor imobile, ce au destinația de terenuri: imobilul înscris în nr. 20.444 B, sub nr. top. 14223/15/2/27, imobilul înscris în F nr. 20444 B, sub nr. top. 14223/15/2/28, imobilul înscris în nr. 20446 sub nr. top. 14223/15/2/47, imobilul înscris în nr. 20446 B, sub nr. top. 14227/a/4 și imobilul înscris în nr.20445 sub nr. top. 14223/15/2/48/2, să rectifice evidențele de carte funciară prin radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtului Statul Român și reînscrierea dreptului de proprietate al antecesorilor lor, să dispună întabularea dreptului lor de proprietate asupra imobilelor din litigiu, drept dobândit cu titlu de moștenire, să îi oblige pe pârâți să le predea în deplină proprietate și posesie aceste imobile, precum și, la plata cheltuielilor de judecată, în cazul în care se vor opune admiterii acțiunii.
Prin sentința civilă nr. 37/2009, Tribunalul Brașov a admis excepția de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Municipiul B, reprezentat legal de Primar și Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat convențional de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, având în vedere dispozițiile art. 137 alin (1) Cod procedură civilă, tribunalul a analizat cu prioritate excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății, întrucât ea vizează admisibilitatea sesizării instanței pentru valorificarea drepturilor solicitate de reclamanți, iar, în acest sens, reține următoarele considerente:
Din copiile integrale și legalizate ale cărților funciare nr. 20.444 B și nr. 2446 B rezultă că imobilele înscrise sub numerele topografice 14223/15/2/27, 14223/15/2/28, 14223/15/2/47, sub nr. top. 14227/a/4 și 14223/15/2/48/2 au constituit obiectul dreptului de proprietate al numiților, și, ele fiind trecute în proprietatea statului în temeiul Decretelor nr. 210/1960 și nr. 712/1966.
În temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005, reclamantul a formulat o cerere de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus identificate, în calitate de succesor în drepturi al proprietarilor inițiali ai acestora.
Comisia Locală B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a formulat propunere de respingere a acestei cereri, motivat de faptul că, titularul acesteia nu a făcut dovada calității sale de succesor în drepturi al proprietarilor inițiali ai imobilelor revendicate, precum și motivat de faptul că, acesta nu făcut dovada că are cetățenia română.
Împotriva propunerii formulată de Comisia Locală B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, în sensul celor mai sus arătate, reclamantul menționat a exercitat calea de atac a contestației, ce a fost respinsă prin Hotărârea nr. 586/15.12.2006 a Comisiei Județene B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar.
Împotriva hotărârii dată de Comisia Județeană B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, reclamantul a exercitat calea de atac a plângerii. Prin sentința civilă nr. 9822/09.11.2007, Judecătoria Brașova admis plângerea promovată de partea menționată cu consecința anulării hotărârii atacate.
Împotriva acestei sentințe Comisia Locală B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar a declarat recurs. Prin decizia civilă nr. 408/09.04.2008, Tribunalul Brașova admis recursul astfel declarat cu consecința modificării în tot a sentinței recurate și respingerea plângerii promovată de reclamantul.
Legile fondului funciar constituie dreptul comun în materia retrocedării imobilelor cu destinația de terenuri, ce au fost preluate de stat în perioada de referință acestor legi, astfel că, revendicarea acestor imobile nu se poate realiza decât în condițiile stipulate de aceste acte normative,.
De asemenea, din starea de fapt mai sus expusă, reiese că, reclamantul a uzat de procedura specială instituită de aceste legi speciale de reparației, pentru a obține reconstituirea dreptului său de proprietate asupra imobilelor din litigiu, astfel că, în conformitate cu regulile non bis in idem, electa una și cu principul securității juridice, el nu poate promova, în condițiile reglementate de dreptul comun, o acțiune în revendicarea acestor imobile.
Legile fondului funciar suprimă acțiunea în revendicare, promovată în condițiile dreptului comun, dar asigură accesul la un proces echitabil, deoarece, instituie controlul judecătoresc asupra măsurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisiile de aplicare a acestor legi.
De asemenea, din considerentele mai sus expuse, reiese că, în prezent, este în vigoare și își produce efectele Hotărârea nr. 586/15.12.2006 a Comisiei Județene B de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, care a statuat în sensul că, imobilele din litigiu fac parte din categoria imobilelor ce formează obiectul de reglementare al legilor fondului funciar, precum și în sensul respingerii cererii de reconstituire a dreptului de proprietate asupra acestora, cerere formulată în condițiile Legii nr. 247/2005, astfel că, în conformitate cu principiile de drept mai sus menționate și cu prevederile art. 6 din Legea nr. 213/1998, o acțiune în revendicarea acestora potrivit dreptului comun nu poate fi promovată.
În ceea ce privește Decizia nr. 33, pronunțată la data de 9 iunie 2008, de către Înalta Curte de Casației și Justiție în recurs în interesul legii, decizie la care reclamanții au făcut referire în considerentele cererii de chemare în judecată pe care au formulat-o, tribunalul constată că, problema de drept rezolvată prin aceasta a fost aceea a admisibilității acțiunii în revendicare, întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.
Însă, chiar dacă s-ar admite că raționamentul ce a stat la baza pronunțării acestei decizii este aplicabil și în cazul legilor fondului funciar, tribunalul constată că, una dintre condițiile de admisibilitate a acțiunii în revendicare promovată în condițiile dreptului comun pentru imobile ce formează obiectul de reglementare al unor acte normative speciale de retrocedare, este aceea existenței unor neconcordanțe între procedura de restituire instituite de aceste acte normativ și dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, or, în speță, reclamanții nu au indicat care sunt dispozițiile legilor fondului care sunt în contradicției cu prevederile convenționale.
Problema de drept referitoare la existența unor contradicții între legile fondului funciar și Convenția Europeană a Drepturilor Omului a fost soluționată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 408/2008 a Tribunalului Brașov -, ceea ce este de natură să atragă incidența prevederilor art. 1201 Cod civil.
De asemenea, tribunalul reține că, în cazurile recente din jurisprudența CEDO, jurisprudență la care reclamanții au făcut referire în concluziile scrise, (cazul, cazul ) statuează asupra măsurilor reparatorii în echivalent instituite de Legea nr. 10/2001, iar nu asupra existenței unor neconcordanțe între procedura de restituire reglementată de legile speciale de reparație și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Așa fiind, tribunalul, față de considerentele ce preced, considerente din care rezultă că, imobilele din litigiu fac parte din categoria imobilelor ce constituie obiectul de reglementare al legilor funciar și că reclamanții au uzat de procedura specială instituită de actele normative de reparație menționate, reține că, promovarea unei acțiuni în revendicarea imobilelor din litigiu în condițiile dreptului comun, este inadmisibilă.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții, în calitate de succesori ai lui, și reclamantul, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței atacate, respingerea ca neîntemeiată a excepției inadmisibilității acțiunii și admiterea acțiunii în revendicare, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de apel se arată că, instanța de fond a reținut greșit excepția inadmisibilității acțiunii întrucât nu a analizat neconcordanța de drept între prevederile Convenției Europene și prevederile legilor interne ce reglementează proprietatea și a confundat acțiunea în revendicare cu însăși legitimă a unui bun.
Sentința atacată este criticată și pentru faptul că instanța de fond nu a luat în considerare chestiunea aplicării legilor speciale în concurs cu prevederile Convenției Europene conform. Nr. 33/2008 a Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în secțiile unite, rezumându-se a considera că aceste îndrumări se referă doar la Legea nr. 10/2001 care nu are incidență în cauză.
Cu privire la limitările pe care statele au dreptul să le impună în exercițiul dreptului de proprietate, prevederile art. 1 din Protocolul 1 al Convenției alin. 2 menționează că aceste limitări se stabilesc conform "interesului general", or, în cauză, susține apelanta nu s-a făcut dovada vreunei limitări a statului.
Prin întâmpinările formulate în cauză de intimații pârâți, se solicită respingerea apelului susținându-se apărările formulate la instanța de fond precum și pentru considerentul că prima instanță a reținut corect starea de fapt și de drept a cauzei deduse judecății.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel și a prevederilor art. 295 alin. 1 Cod pr. civilă, Curtea reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Legea nr. 18/1991 este o lege specială reparatorie pentru imobilele ce fac obiectul acestei legi, preluate de stat în mod abuziv, prin care se declanșează un demers judiciar ce are ca scop redobândirea unui drept de proprietate asupra imobilelor ce s-au preluat abuziv, însă acest demers nu poate fi parcurs decât în condițiile și cu respectarea procedurii instituită de Legea nr. 18/1991 republicată, care constituie dreptul comun în materie.
În speță, reclamanții au avut acces la instanțele de judecată, procedând conform legii speciale iar prin hotărâre irevocabilă - Decizia civilă nr. 408/9.04.2008 a Tribunalului Brașov - s-a respins plângerea reclamanților și a rămas în vigoare hotărârea nr. 586/15.12.2006 a Comisiei Județene B de Aplicare a Legii Fondului Funciar prin care s-a respins cererea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul de reglementare al legii fondului funciar, deoarece nu au calitatea de cetățeni români.
Astfel că, reclamanții au avut asigurat accesul la justiție și la un proces echitabil prin controlul judecătoresc instituit asupra măsurilor reparatorii ce au fost stabilite de comisia de aplicare a Legii fondului funciar, parcurgând toate gradele de jurisdicție.
Prin urmare, reclamanții nu au o speranță legitimă în sensul Convenției Europene întrucât legea internă nu le-a acordat niciodată o speranță; ei nu s-au bucurat de aceste bunuri, nu au fost în posesia lor, întrucât nicio instanță nu le-a dat câștig de cauză printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, în acest sens decizând recent și practica în cazul and Gratzingrova vs. Republic, concluzionând că, reclamanții nu au probat cu o cerere care să fie suficient de întemeiată ca să fie executorie și în consecință, nu pot argumenta că au avut o posesie în înțelesul art. 1 Protocolul nr. 1. Nici deciziile instanțelor naționale și nici aplicarea legii interne în cazul reclamanților, nu se reduc la interferența cu a te bucura de o posesiune liniștită și prin urmare, starea de fapt nu cade sub întinderea art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecință, acțiunea reclamanților nu privește o posesie existentă, iar aceștia nu au statutul de proprietari ci doar de simpli petiționari.
În acest context, nu există o încălcare a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, care ocrotește un bun actual, deci existent, iar nu de a vedea renăscut un vechi drept de proprietate, imposibil de exercitat.
Prin urmare, instanța de fond, potrivit considerentelor expuse, nu a confundat acțiunea în revendicare cu însăși legitimă a unui bun. Dreptul nu a fost atins în esența sa, pentru că reclamanții au avut acces la instanță și a fost analizat conform legii interne.
Într-adevăr, reclamanții nu au indicat dispozițiile legii fondului funciar care sunt în contradicție cu prevederile Convenției Europene.
Însă, prima instanță a analizat acest aspect, reținând dispozițiile Deciziei civile nr. 408/2008 a Tribunalului Brașov, prin care irevocabil s-a analizat existența unor contradicții între legile fondului funciar și
De asemenea, instanța de fond deși și-a exprimat convingerea ca îndrumările Deciziei nr. 33/2008 se aplică chestiunilor de drept ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001, a aplicat dispozițiile acestei decizii și în cazul legilor fondului funciar, analizând sub acest aspect problema de drept dedusă judecății.
Ultima critică este înlăturată de curte pe considerentul că, legiuitorul este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principală conferită de Constituție în așa fel, încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare ale altor subiecte de drept, situație recunoscută și de dispozițiile art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană.
Pentru aceste considerente și pentru cele reținute corect de instanța de fond, în baza art. 296 Cod pr. civilă, Curtea va respinge apelul și va păstra sentința apelată ca fiind temeinică și legală.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 37/13.02.2009 pronunțată de Tribunalul Brașov pe care o păstrează.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 26 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Grefier,
- -
Red, DR - 27.07.09
Dact. GG - 4.08.09
8 ex.
Red. fond - L
Președinte:Dorina RizeaJudecători:Dorina Rizea, Cristina Ștefăniță
