Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 930/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 930
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Marilena Panait
JUDECĂTORI: Marilena Panait, Eliza Marin Elisabeta Gherasim
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, ambii prin mandatar, domiciliați în B, nr.30, -.1,.5,.110, sector 2 și la Cabinet avocat &, cu sediul în B, nr.1-7, -.4,.50, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 497/9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în S, B-dul. - I, nr.57, județ P, toți domiciliați în S,-, județ P, și, domiciliată în P,-, județ P, în calitate de moștenitoare a defunctei ( decedată pe parcursul procesului), cu ultimul domiciliu în S,-, județ
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 10 noiembrie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta.
Curtea, pentru a da posibilitatea apărătorului intimaților, avocat să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunile înregistrate pe rolul Judecătoriei Sinaia sub nr. 1358/2006, 1359/2006 și 1360/2006, toate conexate la primul dosar constituit, reclamanții și au chemat în judecată pârâții și, G și, și solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele situate în S,-, jud.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt unicii moștenitori ai defunctei lor mame, care a dobândit proprietatea asupra imobilului prin actul dotal autentificat sub nr. 9527/1921 la Secția notariat a Tribunalului Ilfov. S-a mai arătat că acest imobil a fost expropriat în baza deciziei nr. 6608/21.06.1950 emisă în baza Decretului nr. 92/1950, iar nelegalitatea măsurii de trecere în proprietatea statului a fost constatată prin Sentința nr. 253/2003 a Judecătoriei Sinaia. Au precizat reclamanții că pârâții au dobândit imobilul prin cumpărare în baza Legii nr. 112/1995 și se impune să fie obligați să lase liberă proprietatea lui, acesta fiind singurul mijloc procedural prin care este posibil să li se recunoască dreptul de proprietate asupra unui bun de care au fost deposedați în mod abuziv.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 480.civ. art. 20,21, 41 din Constituția României, art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului, art. 1 din Primul Protocol adițional.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin sentința civilă nr. 1190/21.11.2006 pronunțată de Judecătoria Sinaiaa fost admisă excepția autorității puterii de lucru judecat invocată de către pârâți și în consecință a fost respinsă acțiunea formulată pentru autoritate de lucru judecat.
Prin decizia civilă nr. 1162/08.11.2007 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTIa fost admis recursul declarat de către reclamanți, casată decizia nr. 239/2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, sentința nr. 1190/2006 pronunțată de Judecătoria Sinaia și trimisă cauza spre rejudecare la Judecătoria Sinaia.
După casare, cauza a fost reînregistrată sub nr-.
Prin înscrisul depus la dosarul cauzei pârâții au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate.
În motivarea acestei excepții s-a arătat că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 practica judecătorească, inclusiv a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost în sensul că restituirea imobilelor preluate în proprietatea statului în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 se realizează numai după procedura specială stabilită de această lege, acțiunea în revendicare de drept comun devenind inadmisibilă.
Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care au făcut de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii
Prin sentința civila nr. 123/04.02.2008 Judecătoria Sinaiaa admis excepția de inadmisibilitate și a respins acțiunea formulată de reclamanți ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că reclamanții și au formulat acțiunea care face obiectul prezentei cauze la data de 29.08.2006. Prin intermediul ei au solicitat obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele situate în S,-, jud. P, solicitând instanței ca în urma comparării titlurilor lor de proprietate cu cele ale pârâților să constate că al lor este mai bine caracterizat decât cel al pârâților, deoarece pe de o parte provine de la adevăratul proprietar, iar pe de altă parte pentru că titlul pârâților provine de la un neproprietar, statul, așa cum acest lucru s-a constat prin sentința civilă nr. 253/2003 pronunțată de Judecătoria Sinaia.
Anterior acestui moment reclamanții s-au adresat cu notificare Primăriei orașului S la data de 07.08.2001 prin care solicitau de la această instituție restituirea în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 2062,502din care 1952suprafață construită și construcția aferentă, situat în S,-, județul
S-a constatat așadar că acțiunea în revendicare a fost introdusă pe rolul instanței judecătorești ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, dată de la care singura cale deschisă pentru ocrotirea dreptului de proprietate al reclamanților era reglementată prin această lege specială.
De altfel, reclamanții au uzat de dreptul de a se folosi de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa cum anterior s-a reținut - întrucât au depus în termen legal notificare la Primăria orașului S,
Potrivit art. 15 alin. 2 din Constituția României, legea civilă dispune numai pentru viitor, iar potrivit art. 1 Cod civil, legea civilă nu retroactivează, a rezultat așadar că legea nouă este de imediată aplicare și acțiunea ei se întinde exclusiv asupra situațiilor juridice pendinte și efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute.
Legea nr. 10/2001, ca lege nouă, a suprimat practic acțiunea dreptului comun în cazul ineficacității actelor de preluare la care se referă și - fără a elimina accesul la justiție - a perfecționat sistemul reparator, iar prin norme procedurale speciale, l-a subordonat controlului judecătoresc.
Ca atare, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, au rămas fără aplicare dispozițiile dreptului comun referitoare la imobilele ce formează obiectul acestei legi. În consecință, accesul la un proces echitabil, cu privire la asemenea imobil, poate fi exercitat, cu excluderea acțiunii civile în revendicare, sub toate formele ei, numai în condițiile și pe căile prevăzute de legea nouă.
Împotriva aceste sentințe au declarat apel reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că instanța de fond a dat hotărâre cu nesocotirea unei norme de drept substanțial și cu interpretarea eronată a unei norme juridice aplicabila atunci când a apreciat că după intrarea în vigoare a Legii 10/2001, o acțiune în revendicare întemeiata pe dispozițiile dreptului comun ar fi inadmisibilă.
Au susținut apelanții că atâta vreme cât Legea nr. 10/2001 nu prevede o interdicție privind formularea acțiunii în revendicare de către adevăratul proprietar împotriva cumpărătorului de la stat în baza Legii 112/1995, deținător actual al imobilului nu poate fi reținuta împrejurarea că o astfel de acțiune este inadmisibilă.
De asemenea, au susținut apelanții că argumentele avute în vedere de judecătorul fondului atunci când a apreciat inadmisibilitatea acțiunii în revendicare formulată pe dispozițiile dreptului comun după apariția Legii nr. 10/2001 contravin celor statuate de Curtea Constituționala prin Decizia nr. 145/2004, încălcându-se astfel un principiu de interpretare potrivit căruia actul juridic trebuie interpretat in sensul de producere de efecte juridice si nu acela al lipsirii de efecte.
Invocând faptul că singurele probe absolute ale dreptului de proprietate sunt uzucapiunea, accesiunea și ocupațiunea, apelanții au criticat și faptul că acțiunea pe care au formulat- fost respinsă ca inadmisibilă, cât timp în lipsa unor asemenea probe acțiunea trebuia rezolvată prin compararea titlurilor reclamanților și a pârâților.
La data de 04.06.2008 apelanții au formulat și au depus la dosarul cauzei o completare a motivelor de apel în sensul că au susținut că hotărârea apelată fost pronunțata în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitatea lipsei de folosință, respectiv, persoană față de care a fost îndeplinita procedura de citare și după ce instanța a luat act de decesul acesteia și a dispus introducerea în cauză moștenitorilor defunctei.
Intimații - pârâți în data de 23.06.2008 au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de apelanți, arătând în esență faptul că judecătorul fondului a apreciat corectă acțiunea în revendicare directa era inadmisibilă, întrucât dispozițiile dreptului comun au fost înlocuite odată cu intrarea in vigoare a Legii 10/2001 ce cuprinde norme speciale de drept substanțial și procedură administrativă obligațiile prealabile sesizării instanței.
Prin decizia civilă nr. 497/9 oct. 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții-reclamanți si - ambii prin mandatar, împotriva sentinței civile nr. 123/04.02.2008 pronunțată de Judecătoria Sinaia, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și G - ambii moștenitorii. și.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește susținerile formulate de apelanți atunci când au invocat faptul că judecătorul fondului a soluționat cauza în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosința, tribunalul a constatat că acestea au fost nefondate întrucât prin încheierea de ședință pronunțată la data de 07.01.2008 prima instanța dispus introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei, respectiv și G, după ce a luat act de faptul că a intervenit decesul pârâtei.
Mai mult decât atât din împuternicirea avocațială existentă la fila 29 dosar fond, a rezultat împrejurarea ca avocat era apărător al pârâților si așa încât având în vedere aspectele invocate, tribunalul a constatat ca nu au fost fondate susținerile apelanților privind soluționarea cauzei în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință cel mult susținerile ce au fost făcute în acest sens puteau fi invocate sub aspectul unei cereri de îndreptare eroare materiala mențiunilor ce sunt cuprinse in dispozitivul hotărârii judecătorești.
Nefondate au fost și susținerile apelanților în ceea ce privește aspectele ce vizau fondul cauzei, deoarece prima instanța în mod corect a apreciat faptul că este inadmisibilă acțiunea în revendicare directa atâta timp cât dispozițiile din dreptul comun au fost înlocuite odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care cuprindeau norme speciale și suprimau practic acțiunea în revendicare directă întemeiata pe dispozițiile din dreptul comun.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție pronunțându-se în dosarul 60/2007 în recurs în interesul legii cu privire la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare de drept comun după intrarea în vigoare a Legii 10/2001 stabilit că atunci când exista neconcordanțe între legea specială în cazul de față Legea 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului, convenția are prioritate, care poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun numai in măsura în care nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul in baza art. 296 cod pr. civila a respins ca nefondat apelul reclamanților, a constatat că nu este afectată legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond.
Împotriva deciziei civile sus menționate au declarat recurs în termen legal reclamanții, ambii prin mandatar, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 497/9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova cu consecința admiterii apelului, desființarea sentinței civile nr. 123/4 februarie 2008 pronunțată de Judecătoria Sinaia și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Prima critică adusă deciziei civile nr. 497/9 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, susțin recurenții că se încadrează în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 Cod procedură civilă, respectiv când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin.3 și pct. 9 al aceluiași articol. Astfel, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 297 alin. 1 Cod procedură civilă, coroborate cu art. 41 alin. 1 Cod procedură civilă, trecând peste excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, persoană în contradictoriu cu care a fost soluționată în fond cauza deși la momentul pronunțării sentinței civile nr. 123/2008 pronunțată de Judecătoria Sinaia, aceasta era decedată.
Așa cum a rezultat și din înscrisurile depuse, în primul ciclu procesual, în fața judecății recursului declarat de recurenți împotriva deciziei civile nr. 239/2007 a Tribunalului Prahova, intimatul-pârât a adus la cunoștința Curții de APEL PLOIEȘTI intervenirea decesului soției sale, și a solicitat introducerea în cauză a moștenitorilor acesteia, G și în calitate de copii.
Investită cu soluționarea fondului după care, Judecătoria Sinaiaa dispus citarea pârâților pentru judecată inclusiv pe decedata, citația returnându-se, evident cu mențiunea "decedat".
Mai mult decât atât, faptul că instanța de fond a judecat pricina în contradictoriu cu o persoană fără capacitate de folosință rezultă și din dispozitivul sentinței civile apelate( nr. 123/2008) unde apare din nou, în calitate de pârâtă, fără a se face vreo referire la persoanele introduse în cauză în calitate de moștenitori încă din faza recursului înainte de casarea intervenită.
Au mai susținut recurenții, că, față de aceste considerente, este evident că instanța de apel a respins în mod neîntemeiat excepția invocată.
Un al doilea motiv de recurs s-a circumscris tot în motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 Cod procedură civilă și raportat la încălcarea art. 6 din CEDO privându-ne astfel de dreptul la un proces echitabil.
În cauză, susțin recurenții că le-a fost încălcat acest drept la apărare atâta timp cât la termenul din 2 octombrie 2008, Tribunalul Prahovaa pus în discuție excepția de ordine publică invocată de recurenți, apărătorul acestora punând concluzii numai pe acest aspect al admiterii apelului și a constatării că sentința civilă atacată a fost pronunțată în contradictoriu cu o persoană lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv.
Este evident că instanța de apel nu a respectat unul din principiile fundamentale ale procesului civil și anume principiul contradictorialității. Potrivit art. 85 Cod procedură civilă" judecătorul nu poate hotărî asupra cererii decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel".
Un ultim motiv de recurs a fost întemeiat pe disp. art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă. Recurenții apreciază că atât sentința pronunțată de Judecătoria Sinaia cât și decizia pronunțată de Tribunalul Prahova au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, adică cu nesocotirea unei norme de drept substanțial și cu interpretarea eronată a unei norme juridice aplicabile, în sensul că ambele instanțe au reținut că promovarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun ar fi inadmisibilă după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
Au mai arătat recurenții-reclamanți că așa cum au arătat în dezvoltarea motivelor de recurs, tribunalul a făcut referire la decizia pronunțată în recursul în interesul legii și pe care își argumentează soluția de respingere a apelului, în ciuda faptului că decizia nr. 33/2008 nu era la acel moment publicată în Monitorul Oficial, și, prin urmare nu putea să își producă efectele juridice, rezultând pe cale de consecință, o nemotivare a hotărârii pronunțate în apel pe aspectul inadmisibilității.
Înalta Curte de Casație și Justiție opinează în motivarea deciziei că efectivitatea Legii 10/2001 poate fi constatată printr-o analiză în concret a fiecărei cauze, și nu într-un mod atât de categoric cum a fost analizată de instanța de fond și apel.
Au solicitat și cheltuieli de judecată. Au depus la dosar concluzii scrise.
Intimații-pârâți au arătat că toate criticile aduse celor două hotărâri sunt neîntemeiate. Au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Cu cheltuieli de judecată. Totodată au solicitat amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.
Curtea, examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a normelor legale incidente în soluționarea cauzei, conform prevederilor art. 304 rap. la art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul, pentru următoarele considerente:
Referitor la prima critică în sensul că în mod greșit instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 297 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 41 alin.1 trecând peste excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei, decedată la momentul pronunțării sentinței civile nr. 123/4 februarie 2008 de Judecătoria Sinaia, curtea apreciază că nu este justificată. Se poate observa că în dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI ( la fila 27- dosar nr-) se află certificatul de naștere a pârâtei cu mențiunea " decedat", împrejurare consemnată și în încheierea de ședință din data de 8 octombrie 2007 prin care au fost introduși în cauză moștenitorii acesteia, G și în calitate de copii.
Într-adevăr, în dispozitivul sentinței pronunțată după casare, s-a menționat din nou numele persoanei decedate, dar fiind vorba de o eroare materială, sigur se poate rezolva procedural, pe calea unei cereri întocmită conform art. 281 Cod procedură civilă, de persoanele interesate.
Atâta vreme cât au fost introduși în cauză moștenitorii, dar dintr-o eroare a fost citată în continuare persoana decedată nu poate fi pusă problema nulității hotărârii pentru lipsa capacității de folosință a numitei.
În legătură cu al doilea motiv de recurs, curtea va aprecia că nu se încalcă prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, părțile în cauză nefiind private de dreptul la un proces echitabil.
Au fost citate, au beneficiat de dreptul la apărare, le-au fost admise probele solicitate în susținerea acțiunii.
Pentru faptul că instanța de apel s-a pronunțat și pe fondul cauzei, după ce s-a pus în discuție excepția invocată, nu se poate trage concluzia că s-a încălcat principiul contradictorialității, fundamental în procesul civil. Practica în acest sens este constantă, instanțele, după rămânerea în pronunțare cu privire la o excepție invocată și pusă în discuția părților, le poate acorda, fără a greși, cuvântul pe fondul cauzei.
Prin urmare nu se poate spune că recurenților li s-a încălcat dreptul prevăzut de art. 6 din CEDO, la un proces echitabil.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, care de fapt îi nemulțumește cel mai mult pe recurenți, este cel prevăzut de art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, aplicarea greșită a legii. Curtea sub acest aspect va combate critica, făcând referire la Decizia nr. 33/ 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite, dată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 108/23 februarie 2009.
Din motivarea deciziei nr. 33/2008, rezultă că în nici un caz nu se face abstracție de art. 1 din Primul Protocol adițional, atâta timp cât analizarea cu atenție a speței se face în funcție de circumstanțele concrete, de evitarea creării unui conflict între legea internă și Convenția Europeană a Drepturilor Omului așa încât admiterea acțiunii în revendicare să nu aducă atingere unui alt drept de proprietate, ceea ce de fapt se regăsește în cauza de față.
Este incontestabil dreptul pe care îl au recurenții în calitatea lor de moștenitori ai autorilor decedați, cărora regimul comunist le-a confiscat proprietatea, imobilul în litigiu, dar prin această decizie, curtea, care acceptă obiectivul general al legilor de restituire, de a atenua consecințele abuzurilor săvârșite de regimul comunist, nu poate crea noi neajunsuri unor persoane care de bună-credință au dobândit legal un drept de proprietate asupra aceluiași bun, în acest sens este relevantă decizia Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Pincova și Pinc contra.
Practic acum, acceptând critica recurenților ca justificată, ar însemna ca intimații dobânditori de bună-credință să suporte consecințele responsabilității, care aparține neîndoielnic statului, pentru faptul că a confiscat cândva bunul proprietatea autorilor recurenților( paragraful 58 citat și în Cauza Raicu contra României).
De altfel, garantarea dreptului la un proces echitabil în fața unei instanțe, reglementat de art. 6 alin.1 din Convenție, trebuie interpretat, dând preeminența ca element de patrimoniu, dreptului comun statelor contractante.
Faptul că modificările legislative succesive în materie, nu au îmbunătățit problema retrocedărilor, nu se poate imputa instanțelor care nu fac altceva decât să aplice legea așa cum este votată în Parlament și promulgată de Președinte, nu instanța este legiuitorul.
Un lucru este cert, că pentru uniformizarea practicii, în vederea aplicării unitare a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că legea specială înlătură aplicarea dreptului comun, atâta timp cât nu se aduce atingere dreptului apărat de Convenție. Mai concret, revenind la speță, recurenții, persoane îndreptățite la despăgubiri, având în vedere faptul că imobilul în cauză a fost transmis intimaților care au dobândit iremediabil proprietatea lui, pot converti acțiunea în revendicare într-o pretenție de despăgubiri.
A proceda în alt mod, ar însemna că s-ar aduce atingere acelorași drepturi, aparținând altor persoane,de bună -credință, drepturi de asemenea ocrotite atât de Constituția României cât și de Convenție.
Concluzionând, curtea considerând că a răspuns criticilor formulate în totalitatea lor, va respinge ca nefundat recursul, făcând aplicabile prevederile art. 304 rap. la art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă.
De asemenea va respinge cererea privind cheltuielile de judecată a intimaților, ca nedovedită, conform art. 274 și urm. Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, ambii prin mandatar, domiciliați în B, nr.30, -.1,.5,.110, sector 2 și la Cabinet avocat &, cu sediul în B, nr.1-7, -.4,.50, sector 2, împotriva deciziei civile nr. 497/9 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâții, domiciliată în S, B-dul. - I, nr.57, județ P, toți domiciliați în S,-, județ P, și, domiciliată în P,-, județ P, în calitate de moștenitoare a defunctei ( decedată pe parcursul procesului), cu ultimul domiciliu în S, - I nr.57, județ P, ca nefundat.
Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nedovedită.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Marilena Panait, Eliza Marin Elisabeta Gherasim
- - - - - -
Grefier,
-
Red./
Tehnored./grefier
12 ex./ 7 dec. 2009.
f-- Judecătoria Sinaia
a-- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Marilena PanaitJudecători:Marilena Panait, Eliza Marin Elisabeta Gherasim
