Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE,

LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.95/CM

Ședința publică din 23 februarie 2010

Complet specializat pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale

PREȘEDINTE: Răzvan Anghel

JUDECĂTOR 2: Maria Apostol

JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman

Grefier - -

S-a luat în examinare recursul civil formulat de recurentul intervenient SINDICATUL CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.883/19.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în F,- B, județul I, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru recurentul Sindicatul Cernavodă, d-na consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, iar pentru intimata reclamantă se prezintă d-na consilier juridic, în baza împuternicirii depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită în conformitate cu disp. art.87 și urm.cod pr.civilă.

În referatul oral asupra cauzei, grefierul de ședință învederează că recurentul intervenient nu a răspuns la excepția de inadmisibilitate a recursului, invocată de către intimata reclamantă prin întâmpinare la termenul anterior.

După referatul grefierului de ședință;

Instanța acordă cuvântul părților asupra excepției de inadmisibilitate a recursului:

Reprezentanta intimatei reclamante, având cuvântul solicită admiterea excepției de inadmisibilitate și în susținerea acesteia invocă dispozițiile art.56 cod pr.civilă, întrucât din analiza dosarului rezultă cu certitudine faptul că recursul nu este formulat de către, ci de Sindicatul Cernavodă - ce are calitatea de intervenient în interes alăturat pârâtului.

Reprezentanta sindicatului solicită respingerea excepției de inadmisibilitate a recursului invocă de către intimata pârâtă.

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției de inadmisibilitate a recursului de față.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 19.05.2009, reclamanta - - Sucursala Cernavoda a solicitat în contradictoriu cu pârâtul, ca prin hotarâre judecătorească să fie obligat la plata sumei de 128,06 lei reprezentând prejudiciu cauzat, contravaloarea obiectelor de inventar constatate lipsa la inventarul realizat in anul 2007.

În motivare, arată că pârâtul a activat ca specialist - exploatare întreținere în cadrul Serviciului -.

In cursul anului 2007 prin hotărârea nr.167/2007 s-a decis reorganizarea societății respectiv desființarea Sucursalei Cernavoda si înființarea punctului de lucru Cernavoda și a unei noi sucursale Cernavoda.

Prin decizia nr. 316/12.10.2007 s-a hotărât constituirea comisiei de predarea - primirea bunurilor din gestiunea 20.000 aparținând fostei sucursale la sucursala Cernavoda, gestiunea cod 230.000.

Urmare a acestei acțiuni, prin nota intermediară de analiză a inventarierii a fost sesizat faptul că un număr de 8 angajați deși au recunoscut inventarul individual aferent anului 2007, nu au prezentat comisiei de inventariere bunurile din fișele individuale creându-se în dauna societății un prejudiciu în valoare de 15.778,62 lei.

Pârâtul avea în folosință mai multe bunuri dar, în urma acțiunii de inventariere s-a constatat lipsa unora dintre obiectele de inventar a căror contravaloare se ridica la suma de 128,06 lei, obiectele fiind consemnate în lista anexă cererii de chemare în judecată.

Prin cerere modificatoare, reclamanta își modifică obiectul acțiunii în sensul precizării valorii bunurilor de inventar la suma de 159,39 lei prin aplicarea coeficientului de amortizare a mijloacelor fixe și adăugarea taxei pe valoarea adăugată în cuantum de 24,33 lei.

Pentru termenul din data de 19.06.2009, Sindicatul Cernavoda a formulat cerere de intervenție în interes alăturat pârâtului, admisă în principiu la acest termen.

Pârâtul legal citat nu s-a prezentat si nu a formulat probe în apărare.

Prin sentința civilă nr.883/19.08.2009, Tribunalul Constanțaa admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta - CERNAVODĂ în contradictoriu cu pârâtul și intervenientul în interesul alăturat pârâtului Sindicatul Cernavodă.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin decizia nr. 316/12.10.2007, s-a hotărât constituirea comisiei de predare -primire a bunurilor din gestiunea 200.000 aparținând fostei sucursale la sucursala.

Au fost întocmite listele de inventariere la datele de 17.10.2007, rezultând o lipsa totala de 15.778,62 lei, din care valoarea de 128,06 lei in gestiunea pârâtului.

Pentru această suma, pârâtul nu a prezentat o justificare, a semnat fisa de inventar la datele de 11.01.2008, ulterior menționând ca bunul respectiv nu se regăsește faptic, fiind sustras din unitate, la data de 29.05.2008 fiind sesizata lipsa bunului prin plângere la Politia Orașului Cernavoda.

Intervenienta a depus la dosarul cauzei raportul de evenimente din data de 29.05.2006 întocmit de salariatul - in care se menționează absenta mai multor materiale lipsa, consemnate in lista, indicând si împrejurările in care au lipsit aceste bunuri prin spargerea ușii de acces in camera S -183.

Totodată s-a depus la dosar adresa către politia Oraș Cernavoda, referitor la sesizarea furtului de bunuri din spatiile de lucru ale reclamantei, fără ca aceasta sesizare sa fi relevat cercetări penale prin care, in final sa fie stabilit autorul sustragerii, astfel ca lipsa din inventar se prezuma in continuare in sarcina gestionarului, conform legii 22/1969, prezumție care in actualul litigiu nu a fost răsturnata prin probe relevante, concludente.

Din aceste considerente, s-a admis acțiunea reclamantei si pe cale de consecință, a fost obligat pârâtul la plata contravalorii obiectelor de inventar, valoarea fiind cea din inventar, de 152,39 lei.

Împotriva sentinței tribunalului, la data de 28.10.2009 a declarat recurs intervenientul Sindicatul Cernavodă.

Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele aspecte:

Urmare a acestei acțiuni, pârâtul a fost învinuit că datorită culpei sale au dispărut obiectele de inventar. Pârâtul a avut ocazia să facă cunoscut reclamantei faptul că este nevinovat de această situație, pentru că paza tuturor obiectelor de inventar se afla în sarcina angajatorului.

Precizează recurentul că poate demonstra că Poliția Cernavodă a fost sesizată și că s-a deplasat în incinta societății pentru verificări. Având în vedere că nu s-au identificat făptuitorii furtului, Poliția nu a finalizat această acțiune iar reclamanta, în lipsa unui vinovat a formulat acțiune în justiție împotriva domnului.

Plângerea penală înaintată Poliției Orașului Cernavodă la data de 29.05.2006, împreună cu raportul de evenimente nr.111/29.05.2006, semnat și întocmit de dl. sunt probe concludente în susținerea nevinovăției pârâtului. În raportul de evenimente se precizează că aceste bunuri au fost sustrase prin spargerea ușii de acces în camera S-183.

Dovada că pârâtul nu are legătură cu dispariția obiectelor este raportul de evenimente în cuprinsul căruia este indicată ultima persoană care a văzut obiectele. Răspunderea pentru degradarea sau distrugerea bunurilor pe care le avea în folosință îi revenea pârâtului, dar în acest caz ne aflăm în situația unui caz produs prin fapta unei terțe persoane, având în vedere furtul obiectelor din incinta societății.

La termenul de judecată din 26.01.2010 intimata reclamantă, prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de Sindicatul Cernavodă în calitate de intervenient în interes alăturat pârâtului.

Cu privire la excepția invocată Curtea a reținut următoarele:

Intervenția accesorie este o cerere incidentă prin intermediul căreia o terță persoană, interesată în soluționarea unui litigiu intervine în procesul civil pentru apărarea drepturilor uneia dintre părțile principale.

Prin această cerere intervenientul accesoriu nu reclamă un drept propriu în justiție, respectiv o pretenție distinctă de pretenția părții în favoarea căreia a intervenit.

În principiu, intervenientul poate să formuleze orice cerere sau apărare care sprijină în mod obiectiv poziția procesuală a părții în favoarea căreia s-a formulat intervenția. El va putea invoca orice excepții care sunt de măsură să sprijine apărarea părții în favoarea căreia a intervenit.

Totuși, legiuitorul a prevăzut o limitare a activității procesuale a intervenientului accesoriu cu privire la exercitarea căii de atac a apelului și recursului.

Potrivit art. 56.pr.civ.: "apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.

Prin urmare, exercitarea căii de atac a apelului sau recursului de către intervenientul accesoriu este condiționată de exercitarea acestei căi de atac de către partea în folosul căreia s-a intervenit.

Având în vedere faptul că pârâtul nu a înțeles să declare recurs împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea a respins recursul formulat de intervenientul accesoriu ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul civil formulat de recurentul intervenient SINDICATUL CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C, împotriva sentinței civile nr.883/19.08.2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă - CERNAVODĂ, cu sediul în Cernavodă,-, județul C și intimatul pârât, cu domiciliul în F,- B, județul I, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.02.2010.

Președinte, Judecători,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Jud.fond:;

Red.dec.jud.-/12.03.2010

Tehnored.gref.RD/2ex/15.03.2010

Președinte:Răzvan Anghel
Judecători:Răzvan Anghel, Maria Apostol, Jelena Zalman

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 95/2010. Curtea de Apel Constanta