Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 956

Ședința publică de la 29 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 307 din data de 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI FAMILIEI B, SPITALUL CLINIC MUNICIPAL C și intimata reclamantă, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta pârâtă reprezentată de avocat, lipsind intimații pârâți MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI FAMILIEI B, SPITALUL CLINIC MUNICIPAL C și intimata reclamantă .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței netimbrarea recursului formulat de pârâta cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 1368,7 lei și timbru judiciar de 1,5 lei, după care;

Avocat pentru recurenta pârâtă, a depus la dosar chitanța nr. 561-271-0063/28.09.2009, reprezentând dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Instanța, constatând că nu au mai fost cereri de formulat sau excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurenta pârâtă, a susținut oral motivele scrise în raport de care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului formulat de pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL C și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

La data de 12 aprilie 2007, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr- acțiunea formulata de reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Sănătății și Familiei, Spitalul Clinic Municipal, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 113,562 lei, sumă ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosință pentru imobilul situat in C,-.

În motivarea acțiunii se arată că reclamantele sunt proprietarele imobilului menționat, fiind restituit în natură în baza Legii 10/2001, iar conform art.16.1 din același act normativ, proprietarii au obligația de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de 5 ani, imobilul fiind ocupat de o unitate sanitară -Ambulatoriu de Copii.

A mai arată că la data de 27.02.2007, au solicitat Direcției de Sănătate Publică D încheierea unui contract de închiriere conform dispoz.HG 1886/21.12.2006, iar prin adresa nr. 5244/27.03.2007 le-a fost comunicat în scris refuzul acesteia de a încheia contractul de inchirirere.

La data de 10 mai 2007, Ministerul Sănătății Publice a depus la dosar întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond respingerea actiunii.

La data de 26.09.2007, pârâtul Spitalul Clinic Municipal " " a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii promovate de reclamante ca netemeinică și nelegală.

Prin sentința civilă nr. 14060 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății Publice, Spitalul Clinic Municipal "".

fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Municipal "" la plata sumei de 94635 lei către reclamante, reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință.

fost obligată pârâtul la 3625 lei cheltuieli de judecată și a fost respinsă acțiunea față de Ministerul Sănătății și Familiei.

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamantele și și pârâtul Spitalul Clinic Municipal

Prin nr. 717/2008 s-au admis recursurile declarate, s-a casat sentința și s-a trimisă cauza spre rejudecare, unde s-a înregistrat sub nr-.

La 23.06.2008 pârâtul Spitalul Clinic "" a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii întrucât clădirea la care se face referire era în administrarea sa, dar în proprietatea Municipiului C, acesta având drept de decizie asupra lui arată că unitatea sa putea elibera imediat clădirea dacă le-ar fi fost comunicată copie de pe decizia nr. 14030/03.10.2006 a Primarului Municipiului C; unitatea sa a luat cunoștință despre cedarea clădirii și a terenului pe data de 27.02.2007, fapt pentru care s-a dispus mutarea ambulatoriului de copii într-o nouă locație și a eliberat și predat clădirea la data de 16.07.2007.

La 06.10.2008 Ministerul Sănătății Publice a depus întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 18848/3 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic Municipal C și Ministerul Sănătății și Familiei

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a paratului Ministerului Sănătății și Familiei

A fost obligat pârâtul Spitalul Clinic Municipal către reclamanta la plata sumei de -,21 lei, reprezentând chirie pentru imobilul construcție situat în C,str.- B nr. 14 pentru perioada octombrie 2006-16 iulie 2007, reactualizată până la 09.2008 si la 13880 lei cheltuieli de judecată.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că prin dispoziția nr. 14030/2006 (fila 7) s-a restituit în natură reclamantei imobilul situate în C, - B nr. 50, compus din construcție în suprafață construită de 313,82 mp și teren aferent în suprafață totală de 918 mp.

Prin procesul-verbal nr. 12612/16.07.2007 încheiat între pârâtul-deținător Spitalul Clinic Municipal C și reclamantă, s-a constatat predarea către reclamantă a imobilului situat în C, - B nr. 50 - construcție

(Ambulatoriu de Copii) compus din subsol, demisol, parter, etaj 1, etaj 2, acoperiș (pod) cu țiglă (fila 68 - dosar fond) dar nu și a terenului în suprafață de 918 mp restituit reclamantei prin dispoziția 14030/2006.De altfel, se mai reține că imobilul construcție fără teren ce apare în anexa HG 866/2002 trecuse în administrarea Consiliul Local C (și ulterior la pârâta deținătoare) figurând la poziția 12 în lista anexă (fila 50), Consiliul Local având în administrare astfel doar construcția nu și suprafața de teren de 918 mp. Nu se poate reține astfel că pârâtul deținut și suprafața de teren de 918 mp.

Prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expertul - s-a stabilit contravaloarea lipsei de folosință reactualizată în raport de dispozițiile HG 1886/2006 modificată prin HG 343/2007 pentru perioada octombrie 2006 (data emiterii dispoziției de restituire) și 16.07.2007 (data predării imobilului construcții reclamantei) astfel: pentru construcții 103.804,21 lei, iar pentru teren 25.632,79 lei.

Potrivit art. 16 din 10/2001 în situațiile imobilelor necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de sănătate ori social culturale foștilor proprietari li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a- menține afectațiunea pe o perioadă de 3 sau 5 ani. În acest interval plata drepturilor de întreținere aferente imobilului revine deținătorilor. În perioada prevăzută, noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre Guvernului în speță HG 1886/2006.

Potrivit art. 4 din HG 1886/2006, noul proprietar va încheia contractul de închiriere în formă scrisă cu utilizatorul imobilului în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare hotărârii de guvern sau de la data emiterii deciziei/dispoziției de restituire. În situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 fiecărei luni.

Din această dispoziție legală se reține că obligația de plată chiriei către noul proprietar pentru imobilul restituit revine deținătorului imobilului, în speță Spitalul Clinic Municipal.

Cum din actele existente la dosarul cauzei - respectiv procesul-verbal de predare-primire nr. 12612/16.07.2007a imobilului construcție ca și din fișa anexă la HG 866/2002( fila 50 - dosar fond) rezultă că pârâtul deținut doar imobilul construcție nu și terenul în suprafață de 918 mp restituit reclamantei, instanța având în vedere dis. art. 4 din HG 1886/2006 coroborate cu disp. art. 16 al. 2 din 10/20012 și cu concluziile raportului de expertiză a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei de -,21 lei reprezentând contravaloarea chiriei pentru imobilul construcție situat în C,- pentru perioada octombrie 2006- 16 iulie 2007, reactualizată până în 2008, pârâtul nedatorând chirie pentru suprafața de 918 mp teren pe care nu l- deținut ( de altfel suprafața de teren menționată nu fost predată reclamantei prin proces - verbal de predare-primire 12612/2007 încheiat cu pârâtul).

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerului Sănătății și Familiei invocată, instanța a admis- apreciind că este întemeiată, calitatea procesuală pasivă ca element al acțiunii civile presupunând identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, calitatea procesuală pasivă aparținând celui față de care reclamanta urmărește realizarea unui interes. În speță cum potrivit art. 4 din HG 1886/2006 chiria se datorează de utilizatorul imobilului, doar acesta are calitate procesuală pasivă în raportul juridic dedus judecății în timp ce pârâtul Ministerului Sănătății și Familiei nu are o asemenea calitate.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul SPITALUL CLINIC MUNICIPAL C criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului, recurentul a arătat că instanța de fond a interpretat greșit probele administrate, întrucât clădirea se afla în administrarea lor, dar în proprietatea Mun C, fondurile pentru amenajarea unei noi locații au fost alocate la rectificarea bugetară din aprilie 2007, li s-a comunicat decizia 14030/2006 a Primarului Mun C la 5 luni de la emiterea ei, respectiv 27.02.2007.

În drept, a invocat disp. art 304 pct 10 și 304 /1 pc.

S-au depus la dosar următoarele înscrisuri: practică judiciară, concluzii scrise, certificatul de nomenclatură-/2007.

La termenul de judecată din 14.05.2009 s-a constatat că apelul este calea de atac.

Prin dec. civ. nr. 307/2009 a Tribunalului Doljs -a admis apelul pârâtei, dispunându-se schimbarea sentinței de fond în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 39.052 lei reprezentând c/v chirie pentru perioada 01.03.2007 - 16.07.2007 reactualizată la 09.2008.

S-au menținut restul dispozițiilor.

Din motivarea acestei hotărâr4i se poate reține că pârâta nu a cunoscut faptul restituirii clădirii către reclamantă decât după primirea modificării acesteia, așa încât deținerea abuzivă începe doar la data de 01.03.2007.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs a declarat recurs reclamanta solicitând casarea ei ca nelegală susținând că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii odată cu emiterea deciziei de restituire și că din acest moment are toate drepturile legale cu privire la acest imobil, iar că reținerea lui de pârâtă este nejustificată și abuzivă.

Recursul este fondat.

Reclamanta recurentă a redobândit în temeiul legii 10/2001 proprietatea imobilului din litigiu, deținut la acea dată de către Spitalul Clinic Municipal.

Imobilul a fost restituit reclamantei prin dispoziție administrativă emisă la data de 03.10.2006. Din acest moment reclamanta redevine proprietara respectivului imobil, iar deținerea abuzivă de către pârâtă devine și nejustificată. Din acest moment reclamanta redevenind proprietară, beneficiară a toate drepturile conferite de dispozițiile art. 480 cod civil privind atribuțiile dreptului de proprietate - utendi, fruendi, abutendi.

Or, tocmai aceste atribute îi conferă reclamantei și dreptul de a solicita și c/v lipsei de folosință de care a fost privată și care în mod corelativ a folosit pârâtei.

Ca urmare, dreptul de a cere c/v lipsei de folosință s-a născut în momentul în care reclamanta a redobândit prin recunoaștere materializată în decizia de restituire, toate atributele conferite de dreptul său de care a fost privată în mod abuziv.

B sau reaua credință a pârâtei nu are nici o relevanță în cauză.

De asemenea sunt lipsite de relevanță termenele de natură administrativă legate de eventuale negocieri pentru păstrarea imobilului.

Esențial este așadar, doar momentul în care reclamanta a redobândit plenitudinea atributelor dreptului său de proprietate, dată de la care poate solicita toate fructele civile de care a fost lipsită,și dată la care deținătorul abuziv are obligația predării respectivului imobil către proprietarul adevărat.

În consecință recursul reclamantei este fondat, Curtea urmând a dispune modificarea deciziei atacate, respingerea apelului formulat de pârâtă și menținerea sentinței de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 307 din data de 14 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- în contradictoriu cu intimații pârâți MINISTERUL SĂNĂTĂȚII ȘI FAMILIEI B, SPITALUL CLINIC MUNICIPAL C și intimata reclamantă .

Modifică decizia civilă atacată, în sensul că respinge apelul și menține sentința de fond.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.

4 ex/1.10.2009

Tehnored.

Jud. apel

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 956/2009. Curtea de Apel Craiova