Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9894/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 9894

Ședința publică de la 05 2008

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Marin Covei

JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 3: Daniela Vijloi

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 1636/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru intimata-reclamantă avocat ales, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal.

Avocat pentru intimata-reclamantă depune la dosar împuternicire, chitanța nr. 113/04.12.2008 și întâmpinare (2 exemplare).

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.

Intimata-reclamantă prin apărător pune concluzii de respingere a recursului și menținere drept temeinică și legală a hotărârii atacate potrivit întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

La 28.11.2007 reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA pentru a fi obligată la plata orelor suplimentare efectuate pe perioada 01.12.2004 - 20.07.2007, a sporului pentru munca prestată sistematic peste programul normal de lucru, a orelor lucrate sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.

A motivat că este angajată a pârâtei și până la data de 01.10.2006 a desfășurat activitate în regim de tură continuă, de regulă programul de lucru fiind de 12 ore ( o tură fiind în intervalul 0700- 1900, iar cealaltă tură 1900- 0700a zilei următoare ) ținând seama și de prezența colegilor de lucru în cursul unei luni s-au lucrat între 196 și 240 de ore.

După ce programul nu a mai fost organizat în ture au fost efectuate ore suplimentare peste programul normal de 8 ore zilnic, munca suplimentară având un caracter permanent ceea ce determină acordarea sporului prevăzut în contractul colectiv de muncă.

S-au depus la dosar copiile foilor colective de prezență, contractul colectiv de muncă.

Pârâta a depus întâmpinare susținând netemeinicia acțiunii în ceea ce privește plata orelor suplimentare deoarece graficul de lucru al stației trebuia aprobat de conducerea societății care a și hotărât să nu fie depășit programul normal de lucru, personalul angajat fiind suficient pentru o planificare normală a lucrului Stația Tr.S nu s-a conformat acestor reguli, motiv pentru care desfășurarea programului de lucru se cunoștea ulterior.

Referitor la plata sporului pentru munca desfășurată sistematic peste timpul normal de lucru, s-a susținut că nu au fost respectate prevederile art. 206 din contractul colectiv de muncă referitoare la prevederea prealabilă de soluționare a conflictelor și oricum acordarea acestui spor nu se justifica.

S-a invocat și excepția tardivității formulării acțiunii față de disp. art. 283 al.1 lit.e din Codul Munci deoarece se solicită drepturi salariale ca urmare a neexecutării prevederilor contractului colectiv de muncă, care se prescriu în termen de 6 luni astfel că se pot solicita aceste drepturi numai pentru perioada iunie - 2007.

În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile.

Prin sentința nr.1636 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, s-a respins excepția tardivității acțiunii.

S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în localitatea DTS,-, -.4,.2, jud. M, formulată împotriva pârâtei SC SA B; cu sediul în B, lor, nr. 239, Sector1.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei nete de 5.685 lei reprezentând contravaloarea orelor efectuate peste programul normal de lucru pe perioada 2004 - octombrie 2007, ce au fost actualizate cu rata inflației.

S-a reținut că reclamanta a fost angajată a societății pârâte având funcția de vânzătore la Stația nr.1 Tr.

Stația și-a desfășurat activitatea în regim de tură continuă, motiv pentru care reclamanta a beneficiat de sporul de tură de 15%, conform înscrierilor din carnetul de muncă.

Din verificarea foilor colective de prezență de către expertul desemnat în cauză rezultă că în anul 2004 reclamanta a prestat 4 ore peste programul normal de lucru, 264 ore în anul 2005, 200 ore în anul 2006 și 8 ore în anul 2007.

Potrivit art.112 durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore sau un repaus de 40 de ore pentru munca în tură de noapte, conform prevederilor contractului colectiv de muncă.

Din verificarea foilor colective de prezență și a ștatelor de plată rezultă că nu au fost respectate aceste prevederi legale și nici nu au fost plătite orele suplimentare.

În conformitate cu art.120 munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia și în conformitate cu art. 141 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate sporul este de 100%.

Aplicând aceste prevederi rezultă că unitatea datorează reclamantei suma netă de 4.755 lei care actualizată, pentru a ajusta repararea prejudiciului, rezultă suma de 5.685 lei.

Reclamanta a solicitat și plata sporului pentru muncă sistematică prestate peste timpul normal de muncă, petit care însă nu este fondat.

Pe de o parte în contractul individual de muncă al reclamantei nu este înserată clauză specială referitoare la prestarea zilnică a 1 oră peste programul normal de lucru de 8 ore, deoarece locul de muncă nu impunea acest fapt iar pe de altă parte nu au fost prestate lunar ore suplimentare peste programul normal de lucru.

De asemenea nu s-a făcut nici dovada efectuării orelor suplimentare în zilele de repaus sau sărbători legale.

Intimata a invocat excepția tardivității introducerii acțiunii față de disp. art.283 al.1 lit.e potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestora.

Excepția este nefondată, deoarece s-au solicitat plata unor sporuri salariale prevăzute de codul muncii, astfel că în cauză sunt incidente disp. art.166 al.1, acțiunea fiind formulată în termenul general de prescripție de 3 ani.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC SA pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că, nu s-a respectat Contractul Colectiv de Muncă privind procedura obligatorie prevăzută de art.206 din CCM și punctele 8 - 9 din Acord/Decizie, semnată de reclamantă la momentul încetării raporturilor de muncă.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 112 din codul muncii, durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore sau un repaus de 40 de ore pentru munca în tură de noapte, conform prevederilor contractului colectiv de muncă.

Conform evidențelor din foilor colective de prezență și a statelor de plată, aceste prevederi legale nu au fost respectate și nu au fost plătite orele suplimentare efectuate de reclamantă.

Astfel, așa cum s-a constata și de expertiza efectuată în cauză în anul 2004 reclamanta a prestat 4 ore peste programul normal de lucru, 264 ore în anul 2005, 200 de ore în anul 2006 și 8 ore în anul 2007.

În temeiul art. 120 din codul muncii munca suplimentară este plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia și în conformitate cu art. 141 din contractul colectiv de muncă sporul este de 100%.

Dispozițiile art. 206 din Contractul Colectiv de Muncă, invocate de pârâtă, în recurs, reglementează drepturile părților din contract, respectiv patronate și sindicate, astfel că nu sunt incidente în cauză.

Soluționarea litigiului de față privește acordarea drepturilor salariale, conform contractului individual de muncă de către angajator, salariatului.

Susținerea recurentei pârâte cu privire la nerespectarea clauzelor Deciziei/Acord de către reclamantă este neîntemeiată, deoarece în cauză nu s-a făcut dovada semnării a unui act prin care reclamanta să fi renunțat la drepturile solicitate prin acțiune.

Recurenta nu a prezentat acordul privind renunțarea reclamantei la plata sumei solicitată prin acțiune, deși sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărare sa, potrivit dispozițiile art. 287 din codul muncii.

În considerarea celor prezentate instanța constată că recursul este nefundat și va fi respins.

Recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata pârâtă, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 1636/11.09.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, având ca obiect pretenții.

Obligă recurenta-pârâtă către intimata-reclamantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. jud. -/10.11.2008.

2 ex.

Președinte:Marin Covei
Judecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 9894/2008. Curtea de Apel Craiova