Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 99/
Ședința publică din 9 decembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
Grefier -
Cu participarea doamnei procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg.
Pe rol judecarea apelurilor declarate de reclamantul, domiciliat în Târgu M,-,. 20, județul M și de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, în numele și pentru Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, împotriva sentinței civile nr. 623 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns reclamantul apelant, asistat de av. și martorul, lipsă fiind pârâtul apelant Statul Român reprezentat de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că apelul a fost declarat și motivat în termen, fiind scutit de taxă judiciară de timbru.
Martorul prezent a fost audiat, după depunerea jurământului prevăzut de art. 193 Cod procedură civilă, depoziția acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosar.
Reprezentanta reclamantului apelant prezintă spre vedere legitimația sportivă a reclamantului și depune copii xerox ale acesteia, declarând că nu are alte cereri de formulat.
Neformulându-se alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra apelurilor.
Reprezentanta reclamantului apelant susține apelul astfel cum a fost motivat în scris, solicitând admiterea lui și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul majorării sumei acordate reclamantului cu titlu de daune morale, cu obligarea pârâtului apelant la plata cheltuielilor de judecată. Învederează faptul că temeiul juridic al acțiunii este art. 53 alin. 2 din Constituția României și nu fapta ilicită cauzatoare de prejudicii. În ceea ce privește apelul pârâtului, solicită respingerea lui ca nefondat.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelului reclamantului astfel cum a fost formulat și respingerea apelului declarat de pârât, ca nefondat.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 623/9 aprilie 2008, Tribunalul Mureșa admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și, drept consecință:
- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 60.000 lei, cu titlu de daune morale;
- a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.760 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamantul a fost cercetat penal și judecat în calitate de inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzuta si pedepsita de art.189 alin. 2 din Codul penal și a complicității la săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal, fiind privat de libertate în perioada 1 august 2000 - 30 decembrie 2000, iar prin decizia penală nr. 741/R/13 decembrie 2006 Curții de Apel Cluj,s-a constatat nevinovăția sa, fiind achitat.
În acest context, s-a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile art. 504 - 507 Cod procedură penală și, constatând că prin declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și prin înscrisurile depuse la dosar, reclamantul a probat cauzarea unui prejudiciu moral, constând în afectarea vieții personale și a carierei profesionale, instanța a obligat Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, la plata sumei de 60.000 lei, cu titlu de daune morale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantul și pârâtul, cel dintâi solicitând schimbarea în parte a soluției adoptate în primă instanță, în sensul admiterii integrale a acțiunii, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 400.000 lei, reprezentând daune morale.
În motivarea căii de atac s-a arătat că instanța de fond nu a ținut cont, la cuantificarea despăgubirilor cuvenite, de prejudiciul moral încercat pe durata celor 6 ani în care s-a desfășurat procesul penal, cu consecințe negative atât în plan fizic, cât și psihic, prin sentimentul de frustrare accentuată creat reclamantului, de dezumanizare și de afectare gravă a personalității sale morale, prin expunere la disprețul public în calitate de inculpat, prin atingerea gravă adusă onoarei și demnității sale, prin aducerea sa în incinta instanțelor și a parchetelor, ca inculpat, în mod repetat, timp de aproape 6 ani pentru fapte pe care nu le-a comis.
S-a mai susținut că la stabilirea cuantumului prejudiciului ar fi trebuit să se aibă în vedere și faptul că starea de detenție a avut consecințe negative pe planul stării de sănătate a reclamantului, aspecte dovedite prin depunerea biletului de externare din 17 ianuarie 2001 (care confirmă spitalizarea în perioada 12 ianuarie - 17 ianuarie 2001), dar și prin declarațiile martorilor audiați (din care a reieșit că reclamantul a slăbit 20 - 30 kg în perioada arestului). Prin urmare, în mod greșit s-a reținut, în opinia reclamantului, că nu ar fi făcut dovada existenței unui raport de cauzalitate între starea de detenție și afecțiunile descrise în actul medical depus la dosar. ( biletul de externare din 17 ianuarie 2001).
De asemenea, reclamantul a susținut că, deși instanța de fond a reținut în mod corect prejudiciul moral încercat, cuantumul despăgubirilor acordate este derizoriu, neținându-se cont de faptul că era un sportiv de performanță în ascensiune, iar dacă nu ar fi intervenit perioada de detenție și stresul cauzat de procesul penal, rezultatele sale sportive îl puteau conduce spre alte performanțe naționale și chiar internaționale.
În ceea ce-l privește pe pârât, acesta a solicitat, prin apelul promovat, respingerea integrală a acțiunii reclamantului, susținând că acesta nu a probat suficient justețea celor afirmate în susținerea pretențiilor formulate, astfel că, prin acordarea chiar și în parte a despăgubirilor solicitate, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, deoarece s-a creat o situație ce poate determina îmbogățirea fără justă cauză, împrejurare nedorită de legiuitor prin reparația prevăzută de Codul d e procedură penală.
De asemenea, pârâtul a criticat hotărârea primei instanțe și sub aspectul cheltuielilor de judecată, solicitând exonerarea sa de această obligație, pe considerentul că Statul Român nu a dat dovadă de rea-credință sau neglijență și nu se face vinovat de declanșarea litigiului, or, la baza acordării cheltuielilor de judecată se află culpa procesuală.
La solicitarea reclamantului, în apel s-a administrat proba cu martori și înscrisuri ( filele 20, 23, 33 - 34, 35 - 38 ).
Examinând apelurile deduse judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele caracterului devolutiv consacrat de art. 294 - 295 Cod procedură civilă, Curtea constată că acestea sunt nefondate, astfel că vor fi respinse ca atare, în baza următoarelor considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 504 alin.1 și 2 Cod procedură penală, persoana care, în cursul procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal, are dreptul la repararea de către stat pagubei suferite. De asemenea, textul art. 504 alin.3 dispune că privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie stabilită, după caz, prin ordonanță a procurorului, de revocare a măsurii, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale ori prin hotărâre a instanței de revocare a măsurii privative sau restrictive de libertate, prin hotărâre definitivă de achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal.
În speța dedusă judecății, premisele textului de lege menționat sunt îndeplinite, în sensul că reclamantul a fost privat de libertate în perioada 01 august 2000 - 30 decembrie 2000, prin ordonanța procurorului din 01 august 2000 (prin care s-a dispus reținerea pentru o perioada de 24 ore), prin ordonanța procurorului din 02 august 2000 (când s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioada de 30 zile) și prin încheierile instanței de fond prin care s-a dispus apoi prelungirea măsurii preventive a arestului, până la data de 30 decembrie 2000 inclusiv (aspecte redate în cuprinsul hotărârilor penale existente în copie la dosarul cauzei).
Arestarea reclamantului a fost determinată de cercetarea și judecarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art.189 alin. 2 din Codul penal și a complicității la săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută si pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal.
După ce, prin sentința penală nr. 2219/2001 a Judecătoriei Târgu Mureșs -a dispus achitarea reclamantului din prezenta cauză în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. c din Codul d e procedură penală, de sub acuza săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută si pedepsită de art. 189 alin. 2 din Codul penal și achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. d din Codul d e procedură penală de sub acuza complicității la săvârșirea infracțiunii de șantaj prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 din Codul penal cu aplicarea art. 75 lit. a din Codul penal, în urma admiterii apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, această soluție a fost desființată prin decizia penală nr. 715/12 decembrie 2003 Tribunalului Mureș, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Ulterior, prin sentința penală nr. 2361/2003 a Judecătoriei Târgu Mureș, reclamantul a fost achitat de sub acuza săvârșirii celor două infracțiuni, însă în apel, prin decizia penală nr. 171/25 mai 2005 Tribunalului Mureș, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă prevăzută de art. 26 raportat la art. 189 alin.2 Cod penal.
Declarând recurs împotriva acestei soluții, reclamantul a fost achitat mai apoi prin decizia penală nr. 741/13 decembrie 2006 Curții de Apel Cluj.
În contextul evenimentelor anterior descrise, Curtea reține că prima instanță a statuat în mod corect în privința antrenării răspunderii civile delictuale a pârâtului Statul Român, urmând ca reparația pagubei să fie făcută prin Ministerul Finanțelor Publice, astfel cum dispune art. 505 alin. 6 Cod procedură penală. Răspunderea statului, în acest context, este fundamentată pe dispozițiile art. 998 - 999 Cod civil, text ce consacră răspunderea civilă pentru fapta proprie, iar susținerea referitoare la lipsa culpei, invocată de apelantul Ministerul Finanțelor Publice excede cadrului reglementat de art. 505 alin. 6 Cod procedură penală, obligația suportării prejudiciului fiind stabilită chiar de către legiuitor în sarcina respectivei instituții.
În ceea ce privește întinderea reparației cuvenite celui prejudiciat, art. 505 alin. 1 Cod procedură penală dispune că la stabilirea acesteia se ține seama de durata privării sau restrângerii de libertate suportate, precum și de consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei acesteia.
Reclamantul din prezenta cauză și-a autoevaluat prejudiciul moral suferit la suma de 400.000 lei, iar prima instanță, examinând solicitările acestuia prin raportare la ansamblul probelor administrate, a reținut că acordarea sumei de 60.000 lei, cu titlu de daune morale, este în măsură a acoperi prejudiciul încercat prin privarea sa de libertate o perioadă de 5 luni, această stare afectându-i atât viața personală - prin suferințele psihice cauzate și prin împiedicarea oficierii căsătoriei fixate pentru data de 19 august 2000, cât și cariera profesională - reclamantul fiind sportiv de performanță.
De asemenea, s-a avut în vedere conduita socială a reclamantului, care avea un loc de muncă stabil, reluat ulterior punerii sale în libertate, precum și afectarea familiei acestuia și a viitoarei soții ( cu care este în prezent căsătorit), prin mediatizarea excesivă a cazului în presa locală.
Raportat la aceste aspecte, examinate în detaliu de către prima instanță, Curtea apreciază că evaluarea judiciară a prejudiciului moral invocat de reclamant este corectă, neimpunându-se majorarea cuantumului despăgubirilor acordate. Susținerea ideii unei durate excesive a procedurii judiciare în care a fost implicat ( 6 ani ) nu este de natură a atrage schimbarea sub acest aspect a hotărârii primei instanțe, deoarece acțiunea a fost admisă în temeiul prevederilor art. 504 alin. 2 Cod procedură penală, care antrenează răspunderea patrimonială a statului pentru paguba suferită prin privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal, acesta fiind, de altfel, și temeiul juridic invocat în susținerea acțiunii. Reclamantul nu s-a îndreptat împotriva statului cu o acțiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 998 - 999 Cod civil, astfel că examinarea unui eventual prejudiciu cauzat de pretinsa durată excesivă a procesului penal la finele căruia a fost achitat, ar și excede obiectului pricinii, contrar prevederilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă. Cu toate acestea, prima instanță a analizat și acest aspect, concluzionând în mod corect că, în raport de complexitatea cauzei, durata de soluționare a procesului penal a fost rezonabilă. În plus, privarea de libertate a reclamantului nu a acoperit întreaga durată a procesului, astfel că, în mod întemeiat s-a apreciat că nu se justifică acordarea de daune morale sub acest aspect.
De asemenea, Curtea reține că nu poate primi nici critica vizând ignorarea de către prima instanță a afectării, prin privarea nelegală de libertate, a carierei sportive a reclamantului, deoarece, astfel cum rezultă din considerentele hotărârii atacate, acest aspect a fost avut în vedere la evaluarea prejudiciului. Pe de altă parte, din declarația martorului audiat în apel, rezultă că, după eliberarea din penitenciar, reclamantul și-a reluat antrenamentele, obținând în anul 2003, locul II la campionatul național de culturism, categoria 90 kg, iar în anul 2007, locul I la campionatul județean. ( filele 33 - 34 ). De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul de fond ( diplome, extrase din presă), rezultă că reclamantul a participat în mod constant la diverse competiții sportive după eliberarea din penitenciar, clasându-se pe locul II, în anul 2001 ( fila 195 ), pe locul III, în anul 2004 ( fila 204 ) și pe locul I în anul 2005 ( fila 207 ).
Din coroborarea acestor probe, Curtea reține că perioada detenției nu a avut urmări deosebit de grave asupra carierei sportive a reclamantului, care a fost reluată, chiar cu succes, în perioada imediat următoare eliberării din penitenciar ( martie 2001 - fila 195 dosar fond), astfel că nu se justifică, nici sub acest aspect, majorarea cuantumului despăgubirilor acordate de prima instanță. Împrejurarea că, astfel cum a relatat martorul audiat în apel, pentru reluarea activității sportive de performanță și atingerea parametrilor de categorie, a fost nevoie ca reclamantul să depună eforturi mult mai susținute, întâmpinând greutăți și din pricina reducerii numărului de sponsori de ale căror servicii a beneficiat înainte de arestare ( pentru procurarea de vitamine, proteine, minerale, etc ), nu este de natură a conduce la concluzia subevaluării prejudiciului moral invocat de reclamant, acest efort suplimentar fiind remunerat satisfăcător, în opinia Curții, prin acordarea sumei globale de 60.000 lei.
Reclamantul a mai susținut, prin apelul promovat, că instanța de fond ar fi trebuit să țină cont, la stabilirea cuantumului despăgubirilor, și de faptul că perioada detenției a avut consecințe negative pe planul stării sale de sănătate, slăbind 20 - 30 kg. Într-adevăr, acest ultim aspect a fost dovedit în cauză, însă, în condițiile reluării cu succes a activității sportive de performanță în perioada imediat următoare eliberării din penitenciar ( care a avut loc la data de 30 decembrie 2000 ), este evident că starea de sănătate a reclamantului nu a fost în mod deosebit afectată, deoarece în caz contrar se prezumă că nu ar fi fost în măsură să participe la concursul din 31 martie 2001, când a obținut locul II la categoria 90 kg seniori. ( fila 195 fond ).
Aceleași argumente conduc instanța de apel și la concluzia justeții soluției criticate de reclamant, cu referire la nedovedirea existenței unui raport de cauzalitate între starea de detenție și afecțiunile descrise în biletul de externare din spital, din data de 17 ianuarie 2001, reținându-se, în plus, că prin nicio altă probă nu s-a reușit a se confirma dobândirea respectivelor afecțiuni în perioada arestului. Declarația martorului audiat în apel, conform căreia reclamantul era perfect sănătos înainte de arestare, ( fila 33 ), chiar coroborată cu adeverința eliberată de cabinetul medico-sportiv ( fila 29 ), din care rezultă că în perioada 1998 - 1999 acesta a efectuat toate vizitele medicale sportive, fiind sănătos clinic, nu este de natură a confirma susținerea reclamantului, deoarece acest ultim act cuprinde constatări de ordin general, iar nu o evaluare amănunțită a stării de sănătate a reclamantului, prin raportare la perioada imediat anterioară arestării acestuia.
Pentru considerentele expuse, Curtea conchide că prin soluția primei instanțe i s-a asigurat reclamantului o reparație satisfăcătoare a prejudiciului moral suferit prin privarea de libertate pe o perioadă de 5 luni, sub acest aspect suma de 60.000 lei acordată fiind rezonabilă, nejustificându-se solicitarea majorării acesteia.
În ceea ce privește critica pârâtului Statul Român, vizând greșita obligare a sa la cheltuieli de judecată în prima instanță, Curtea amintește prevederile art. 274 Cod procedură civilă, conform cărora partea care cade în pretenții, va fi obligată, la cerere, la cheltuieli de judecată, legiuitorul neimpunând cerința relei-credințe sau a culpei procesuale, cum se pretinde prin apelul declarat.
Drept consecință a celor anterior relevate, în baza prevederilor art. 296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge atât apelul declarat de reclamant, cât și pe cel declarat de pârât, păstrând în tot, ca legală și temeinică, hotărârea primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate apelurile declarate de reclamantul, domiciliat în Târgu M,-,. 20, județul M și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor - Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 623 din 9 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 09 decembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
4 exp./13.01.2009
Jud.fond.
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
