Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 1697/2008. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR.1697/
Ședința publică din 10 decembrie 2008
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, I, G, G, și, toți cu domiciliul ales în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1383 din 18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
În lipsa părților.
dezbaterilor a fost consemnat în încheierea din 3 decembrie 2008 - încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie - pronunțarea fiind amânată pentru astăzi, 10 decembrie 2008.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1383/18 iulie 2008, Tribunalul Mureșa admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2001 - 2004 și a respins acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, I, G, G, și, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, astfel:
- ca prescrisă pentru pretențiile aferente perioadei 2001 - 2004;
- ca neîntemeiată pentru pretențiile aferentei perioadei 2005 - 2007.
De asemenea, a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Curtea de Conturi a României în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor.
Soluția menționată a fost adoptată în complet de divergență, cu opinia separată a unui magistrat, în sensul admiterii acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei 2005 - 2007, precum și a cererii de chemare în garanție.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții,solicitând modificarea integrală a sentinței atacate și, în urma rejudecării cererii pentru stabilirea de drepturi bănești, să se dispună respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2001 - 2004 și obligarea pârâtei Curtea de Conturi la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
În drept s-au invocat prevederile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă, susținându-se, în primul rând, nelegalitatea soluției de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2001 - 2004.
În opinia reclamanților, o asemenea abordare nu a avut în vedere actele normative care au dispus suspendarea plății primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2006 ( nr.OUG 33/2001, Legea nr. 743/2001, Legea nr. 631/2002, Legea nr. 507/2003, Legea nr. 511/2004, Legea nr. 380/2005 ), situație în care discriminarea invocată prin acțiune a apărut la data de 1 ianuarie 2007, dată de la care niciun alt act normativ nu a mai condus la suspendarea acordării drepturilor bănești pretinse.
S-a mai susținut că în mod greșit tribunalul nu a avut în vedere întreruperea cursului prescripției prin Decizia nr. XXIII/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ignorând, totodată, faptul că prin nr.OUG 146/2007 s-a aprobat plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006.
Cu referire la fondul cauzei, reclamanții au susținut că, fără a ține cont de criteriile de selectare, numire și promovare precum și de interdicțiile impuse prin Legea nr. 94/1992, prima instanță a apreciat în mod eronat că "reclamanții nu ocupă funcția publică și nu au trebuit să îndeplinească condițiile de promovare a unor examene și concursuri pentru numire și nici nu trebuie să respecte interdicțiile specifice funcționarilor publici".
S-a mai susținut că instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei prevederile art. 114 din Legea nr. 188/1999, conform cărora dispozițiile legii se aplică în mod corespunzător și autorităților administrative autonome, deci inclusiv controlorilor financiari, în calitate de angajați ai Curții de Conturi, iar nu numai funcționarilor publici.
În aceste condiții, reclamanții au susținut că hotărârea primei instanțe, adoptată cu majoritate de opinii, este profund netemeinică și nelegală, mai ales în condițiile în care președintele completului de judecată a formulat opinie separată, în sensul admiterii acțiunii pentru pretențiile aferente perioadei 2005 - 2007, precum și a cererii de chemare în garanție.
În susținerea recursului, reclamanții au depus mai multe hotărâri judecătorești, pronunțate în cauze cu obiect similar, prin care acțiunile au fost admise.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Examinând recursul dedus judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea constată că acesta este nefondat, astfel că va fi respins ca atare, pentru următoarele considerente:
Excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 2001 - 2004 fost în mod corect admisă de către prima instanță, deoarece în cauză sunt incidente prevederile art. 166 alin.1 din Codul muncii, conform cărora "dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate".Or, acțiunea a fost formulată la data de 8 februarie 2008, iar drepturile bănești reprezentând prima de vacanță aferentă anului 2004 putea fi solicitată cel mai târziu până la 31 decembrie 2007.
Nu poate fi primită susținerea reclamanților, conform căreia cursul prescripției a fost întrerupt prin adoptarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a Deciziei nr. XXIII/2005, deoarece aceasta vizează alte categorii profesionale, respectiv magistrați și personal auxiliar de specialitate.
De asemenea, nu este corectă nici susținerea ideii că termenul de prescripție a început să curgă doar din data de 1 ianuarie 2007, de când acordarea dreptului la prima de concediu nu a mai fost suspendată prin niciun act normativ, întrucât, fiind vorba de prestații cu caracter periodic, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre acestea se stinge printr-o prescripție deosebită, conform prevederilor art. 12 din Decretul nr.167/1958.
În fine, sub același aspect, nu prezintă relevanță invocarea prevederilor nr.OUG 146/2007, deoarece reclamanții nu se încadrează în categoriile de personal menționate de acest act normativ, astfel că în mod greșit se susține că prescripția a fost întreruptă prin recunoașterea dreptului, potrivit dispozițiilor art. 16 lit. a) din Decretul nr.167/1958.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru pretențiile aferente perioadei 2001 - 2004 fost în mod corect admisă de către instanța de fond.
În ceea ce privește modul de abordare a fondului cauzei, pentru restul pretențiilor, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au calitatea de angajați cu contract individual de muncă ai pârâtei Curtea de Conturi a României, iar prin acțiunea formulată au solicitat obligarea acesteia la plata primelor de vacanță pentru perioada 2001 - 2007, invocând prevederile Legii nr. 188/1999, ale nr.OUG 146/2007, ale OG nr. 137/2000 și ale Codului muncii.
Instanța de fond a reținut că reclamanților nu le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 188/1999, deoarece aceștia fac parte din categoria personalului contractual. De asemenea, reclamanților nu le sunt aplicabile nici prevederile OUG nr. 146/2007, deoarece aceștia nu se încadrează în categoriile de personal prevăzute de actul normativ menționat. Pe de altă parte, reclamanții fac parte din categoria personalului contractual și au atribuții și o lege de salarizare specifice, în timp ce funcționarii publici reprezintă o altă categorie socială, cu alte atribuții și cu o lege specifică ce le reglementează statutul.
În recurs reclamanții au reiterat aspectele invocate în cererea de chemare în judecată, în sensul că pentru a se asigura egalitatea de tratament trebuie să li se recunoască dreptul de a beneficia pe perioada 2001-2007 de prima de concediu de care au beneficiat funcționarii publici.
Față de susținerile reclamanților, trebuie avut în vedere faptul că funcționarii publici reprezintă o categorie distinctă de cea a controlorilor financiari, iar statutul acestora este reglementat prin legi distincte. Astfel statutul funcționarilor publici este reglementat prin Legea nr. 188/1999, aceștia aflându-se în raporturi de serviciu cu autoritățile și instituțiile publice în cadrul cărora își desfășoară activitatea. Printre drepturile recunoscute funcționarilor publici prin legea menționată se numără și dreptul acestora la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu (art. 35 alin. 2 din Legea nr. 188/1999).
Spre deosebire de funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi, controlorii financiari, în categoria cărora se încadrează și reclamanții, se află în raporturi de muncă cu această instituție, raporturi care sunt reglementate de Codul muncii. Pe de altă parte, drepturile salariale ale controlorilor financiari sunt reglementate prin nr.OUG 160/2000. Prin art. 3 din acest act normativ se prevede că indemnizația lunară este unica formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și prin această ordonanță nu este prevăzut dreptul la prima de concediu.
Prin urmare în condițiile în care funcționarii publici și controlorii financiari au un statut distinct, iar raporturile de serviciu, respectiv raporturile de muncă dintre aceștia și Curtea de Conturi sunt supuse unor reglementări distincte, inclusiv sub aspectul salarizării, pretențiile reclamanților la acordarea primei de concediu sunt nefondate.
Deciziile nr. XXIII/2005, nr. XII/2007 și nr. LXXVII(77)/2005, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în urma soluționării unor recursuri în interesul legii, decizii care au fost invocate de reclamanți, se referă la acordarea primelor de concediu pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv pentru polițiști și funcționarii publici, însă în cazul acestora dreptul la prima de concediu era reglementat de legile specifice aplicabile fiecărei categorii profesionale, exercițiul acestui drept fiind doar suspendat. Controlorii financiari nu se încadrează în niciuna din categoriile menționate și în aceste condiții, deciziile la care s-a făcut referire nu le sunt aplicabile.
În ceea ce privește prevederile nr.OUG 146/2007, trebuie observat că prin acest act normativ se reglementează modalitatea de plată a primelor de concediu pentru perioada 2001-2006. Prin ordonanța respectivă se prevede expres că este vorba de primele de concediu suspendate prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare și, de asemenea, sunt enumerate și categoriile de personal cărora le sunt aplicabile prevederile acestui act normativ, respectiv funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu în baza legilor speciale.
Controlorii financiari nu se încadrează în niciuna din categoriile de personal sus-menționate, enumerate de nr.OUG 146/2007. În condițiile în care ei sunt salarizați în baza unei legi speciale, care nu prevede dreptul la prima de concediu, în mod nejustificat se susține în cererea de recurs că la data publicării nr.OUG 146/2007, controlorii financiari au luat act de dreptul lor la primele de concediu.
Reclamanții susțin că prin neacordarea primei sunt discriminați în raport cu funcționarii publici. Prin nr.OG 137/2000 s-au prevăzut care sunt actele și faptele de discriminare, precum și criteriile de discriminare, însă pentru a fi aplicabile criteriile prevăzute de art. 2 alin. 1 din această ordonanță este necesar ca discriminarea să se refere la persoane aflate în situații comparabile, tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute de articolul menționat. În contextul în care funcționarii publici au un statut diferit, beneficiind sub aspectul drepturilor salariale de dispozițiile cuprinse în Legea nr. 188/1999, care de altfel se aplică tuturor funcționarilor publici, indiferent de instituția publică sau unitatea bugetară în care își desfășoară activitatea, nu se poate susține că există o discriminare între aceștia și controlorii financiari, care au statut aparte, iar drepturile lor salariale sunt reglementate printr-un act normativ distinct de cel aplicabil funcționarilor publici. Prin urmare, nu se pune problema aplicării unui tratament diferențiat în exercițiul drepturilor în cadrul aceleiași categorii profesionale. Funcționarii publici din cadrul Curții de Conturi au beneficiat de prima de vacanță nu în considerarea faptului că sunt în raporturi de serviciu cu această instituție, ci în virtutea prevederilor legale aplicabile tuturor funcționarilor publici, prevederi care însă nu se aplică și personalului contractual. În aceste condiții susținerile reclamanților în sensul că neacordarea în favoarea lor a primei de vacanță contravine prevederilor art. 41 și 53 din Constituția României și Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se apreciază a fi nefondate.
De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță hotărârile judecătorești pronunțate de alte instanțe, prin care au fost admise acțiuni cu obiect similar celui din speță, deoarece practica judiciară nu constituie izvor de drept.
Pentru considerentele expuse, se constată că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată cu aplicarea corectă a prevederilor legale aplicabile în materie și în consecință, nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recursul declarat de reclamanți va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, I, G, G, și, toți cu domiciliul ales în Târgu M,-, județul M, împotriva sentinței civile nr. 1383/18 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 decembrie 2008.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, Pt. fiind în concediu medical, semnează Președintele instanței |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./13.01.2009
Jud.fond.;;;
Asist. jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
