Legea 112/1995. Decizia 303/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.303
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1001 din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat STATUL ROMÂN reprezentat de municipiul L, prin PRIMAR și intervenienții intimați, -, și, având ca obiect Legea nr. 112/1995.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 martie 2008, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 20 martie 2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 748/17.04.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Municipiul L, prin Primarul Municipiului L, și în consecință:
S-a constatat că terenul aferent imobilului (casa cu nr.911) evidențiat în CF 1186, edificată pe parcela cu nr. cad. 1510/986/1/1 este de 1024 mp, conform expertizei tehnice întocmită de expert, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
S-au respins celelalte capete de cerere, privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției și înscrierea acestuia în cartea funciară.
S-a respins cererea de intervenție formulată de intervenienții:, -, și.
A fost obligat pârâtul la 1311,5 lei cheltuieli de judecată față de reclamantă.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamanta a dobândit prin cumpărare, în temeiul Legii nr. 112/1995, dreptul de proprietate asupra casei situate în L- compusă de 2 camere bucătărie, alimente și culoar, edificată pe terenul cu nr. top.1510/986/1/1 și evidențiată în nr.1186, așa cum reiese din contractul de vânzare cumpărare nr. 609LR din 18.04.2006
Până la data încheierii actului susmenționat, reclamanta avea calitatea de chiriașă a imobilului cumpărat.
După cumpărarea construcției reclamanta a solicitat pârâtului să stabilească suprafața aferentă construcției care îi revine "ope legis", însă i s-a făcut cunoscut că are posibilitatea să cumpere suprafața de 498,12 mp ce este aferentă construcției.
Reclamanta susține că suprafața aferentă construcției sale este de 1046 mp și nu de 498,18 mp ce îi revine de drept, motiv pentru care a solicitat efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, probă încuviințată de instanță.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză rezultă că, în cazul de față, terenul aferent imobilului proprietatea reclamantei este de 1024 mp.(98), prin suprafața aferentă înțelegându-se suprafața necesară bunei exploatări a construcției.
Cât privește celelalte capete de cerere referitoare la constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului "ope legis" și înscrierea acestui drept în cartea funciară, instanța a constatat că sunt neîntemeiate. neîncadrându-se în temeiurile de drept invocate de reclamantă.
Astfel, art. 21 din Legea 112/1995 privește foștii proprietari sau moștenitorii acestora, cărora li se restituie imobilele în natură și care redobândesc dreptul de proprietate asupra terenului integral, sau în cotele ce le revin. Art.26 din aceeași lege prevede că suprafețele de teren preluate de stat sau de persoanele juridice aflate în posesia acestora la data de 22 decembrie 1989, care depășesc suprafața aferentă casei, rămân în proprietatea statului.
În art.33 din HG 20/1996 modificată prin HG nr.11/1997 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 se prevede că, în situațiile de vânzare a imobilelor către chiriași, se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului de sub construcții, în condițiile art.36 al.2 din Legea 18/1991, respectiv prin Ordin al Prefectului
Reclamanta a făcut demersuri în acest sens, cererea fiindu-i refuzată, așa cum reiese din adresa aflată la fila 7 dosar, dar nu a înțeles să atace acest refuz potrivit legii Contenciosului Administrativ.
Chiar dacă practica instanțelor este neunitară în această materie, fapt invocat și de reclamantă, trebuie avut în vedere că instanța supremă, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat cu privire la modalitatea de dobândire a terenurilor aferente construcțiilor cumpărate de chiriași, în baza Legii 112/1995 prin decizia nr. 4127/01.06.2004, în sensul că se aplică prevederile art.36 din Legea 18/1991.
Față de cele reținute, instanța a admis în parte acțiunea, în sensul că a constatat că suprafața aferentă imobilului cumpărat de reclamantă este de 1024 mp și a respins celelalte capete de cerere.
Întrucât acțiunea reclamantei a fost admisă, în parte, cererea de intervenție prin care s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, a fost respinsă.
Împotriva sentinței Judecătoriei Lugoj au declarat apel reclamanta (moștenitor ), pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul L, prin Primarul Municipiului L și intervenienții, -, și.
Prin decizia civilă nr.166/A din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admis apelul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Municipiul L, prin Primarul Municipiului L împotriva sentinței civile nr. 748/17.04.2007, pronunțată de Judecătoria Lugoj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, în prezent decedată, și cu moștenitorul acesteia, și cu intervenienții, -, și.
A fost admis apelul declarat de intervenienții în interesul pârâtului:, m, -, -L, și.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta și continuat de moștenitorul acesteia,.
A fost schimbată în parte sentința în sensul că a fost respinsă în tot acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtului Statul Român reprezentat de Municipiul L, prin Primarul Municipiului
A fost admisă cererea de intervenție accesorie.
A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecată în primă instanță și în apel formulată de reclamantă și moștenitorul acesteia.
A fost obligat apelantul moștenitor al reclamantei la 511 lei cheltuieli de judecată în apel către apelantul intervenient și la 700 lei cheltuieli de judecată în primă instanță către intervenientul.
În motivarea soluției adoptate tribunalul a reținut următoarele:
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale incidente, respectiv art. 9, 21, 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995 și art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995 rezultă că reclamanta apelantă, proprietar al construcției înscrise în CF nr. CF 1186 în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 609LR din 18.04.2006, are vocație la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent.
Nici una dintre dispozițiile menționate nu conține referirea la dobândirea de drept a proprietății, lucru de altfel firesc, dacă se are în vedere faptul că Statul nu datorează chiriașilor măsuri de reparare a actelor abuzive comise în perioada 1945 -1989, așa cum se întâmplă în cazul foștilor proprietari deposedați. Dacă s-ar admite că transmiterea dreptului de proprietate se realizează în mod gratuit, Statul Român ar fi pus în situația de a plăti de două ori pentru același bun: fostului proprietar, în mod justificat, în baza Legii nr. 10/2001 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și chiriașului proprietar al locuinței cumpărate în baza Legii nr. 112/1995, în mod nejustificat, care ar dobândi un drept în mod gratuit.
Art. 37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 nu prevede nici în mod direct, nici în mod indirect, faptul că dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent s-ar realiza ope legis.
Cu atât mai puțin s-ar putea constata că în temeiul dispozițiilor menționate contractul de vânzare cumpărare din anul 1997 ar fi transmis proprietatea și asupra terenului aferent, nu doar asupra construcției.
Prin urmare, prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, inclusiv prevederile art. 13 din Legea nr. 112/1995 și art. 19 din Normele metodologice de aplicare a acestei Legi.
Instanța a greșit însă, când a constatat întinderea terenului aferent imobilului, întrucât reclamanta nu a inclus în acțiune și un astfel de petit, care de altfel este și inadmisibil, reprezentând o stare de fapt care nu poate fi constatată conform art. 111 Cod procedură civilă.
Prin prisma celor arătate, instanța de apel, în baza art. 296 Cod procedură civilă, admițând apelul declarat de Statul Român reprezentat de Municipiul L, prin Primar, precum și de intervenineții menționați, a schimbat în parte sentința atacată și rejudecând a respins în totalitate acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul (moștenitorul reclamantei ) susținând, în esență, următoarele:
Primele instanțe au interpretat greșit prevederile Legii nr. 112/1995 și Normele de aplicare ulterioare stabilite prin HG nr. 11/1997, în legătură cu petitul principal al acțiunii respectiv dobândirea proprietății asupra terenului pe care se află construcțiile cumpărate în temeiul Legii nr. 112/1995, inclusiv a proprietății asupra terenului aferent a acestor construcții, conform mențiunilor din carte funciară.
S-a susținut că prin art. 33 din HG nr.11/1997, se prevede în mod explicit că în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor, și când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art. 26 alin. ultim din Legea nr. 112/1995.
În continuare recurentul arată că din aplicarea succesivă a legilor de retrocedare a proprietăților, după anul 1990, rezultă, fără putință de tăgadă, imperativul împroprietăririi cetățenilor beneficiari ai actelor de retrocedare sau de împroprietărire, și acest lucru se aplică și în materia chiriașilor cumpărători în temeiul Legii nr. 112/1995.
În finalul recursului s-a arătat ce anume constituie teren aferent construcțiilor, precum și ideea că art. 33 din HG nr. 11/1997 nu precizează că dobândirea proprietății asupra terenului aferent s-ar realiza prin ordin al prefectului.
În drept, au fost invocate motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă.
Examinând recursul declarat prin prisma celor arătate și în condițiile prev. de art. 304, raportat la art. 306 și art. 312 Cod procedură civilă, se reține că acesta este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă instanța care a pronunțat-o, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Instanța de apel a interpretat în mod corect obiectul raportului juridic dedus judecății reținând, izvorul titlului de proprietate al reclamantei și obiectul dreptului de proprietate, conferit de art. 9 din Legea nr. 112/1995, prin raportare la obiectul locațiunii existente anterior actului de vânzare, ca o cerință fundamentală privind dobândirea proprietății în temeiul Legii nr. 112/1995.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, hotărârea atacată cu recurs poate fi modificată dacă aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Din perspectiva acestui motiv de recurs Curtea va examina temeiul legal al soluției instanței de apel.
Astfel, deși recurentul prezintă anumite concluzii desprinse din interpretarea apariției succesive a unor legi privind împroprietărirea sau reîmproprietărire, după anul 1990, acesta face o confuzie între efectele juridice pe care fiecare lege le produce și domeniul de aplicare al fiecărei legi, domeniu care este distinct în funcție de actul normativ la care se face referire.
Legea nr. 112/1995 este o lege atipică, specifică perioadei de tranziție parcursă de Românie după anul 1990, de constituire sau împroprietărire, a unei categorii de persoane, din rațiuni de protecție socială, care nu se poate transforma și nu își poate extinde efectele juridice asemenea unei legi cu caracter de reformă în materia proprietății.
Legile de reformare a proprietății presupun analiza fundamentală a modului de dobândire a proprietății, conform interesului societății, la un moment dat și ele trebuie să aibă, în societățile civilizate, democratice, izvor constituțional, iar legile de protecție socială a unor categorii sociale cum a fost categoria socială a chiriașilor, au un caracter de excepție, derogatoriu de la principiile fundamentale privind proprietatea, și care au ca finalitate, în mod exclusiv doar protecția socială limitată a categoriei sociale, și nicidecum crearea unor premize de înavuțire sau prosperitate pentru aceste categorii.
A interpreta altfel efectul juridic al acestor legi speciale cum este Legea nr. 112/1995, înseamnă a veni în contradicție profundă cu principiile fundamentale în materie de proprietate consacrate de Codul civil, dar și de jurisprudența Curții Europene de Justiție care a statuat în nenumăratele cazuri privind retrocedarea proprietăților în România că dreptul de proprietate privată în mod fundamental, nu a fost curmat prin acte de naționalizare ale fostului stat socialist, acesta și-a perpetuat conținutul și poate fi valorificat de persoanele îndreptățite în condițiile noii ordini juridice, prin cereri de retrocedare sau reconstituire a proprietății.
Aceasta înseamnă că față de proprietarii autentici existenți înainte de instaurarea sistemului comunist operează întotdeauna caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, mai ales dacă acesta a fost încălcat prin acte de dispoziție ale autorităților vremii, emise cu nesocotirea constituției vremii sau a tratatelor internaționale la care România era parte, iar față de proprietarii - foștii chiriași ai statului socialist, constituirea dreptului de proprietate prin Legea nr. 112/1995, are un caracter cu totul special, de protecție, subsumat caracterului perpetuu al dreptului de proprietate autentic.
În aceste condiții, în temeiul Legii nr. 112/1995, cum corect a reținut instanța de apel, nu se putea pune problema împroprietăririi chiriașului cumpărător, cu suprafețele de teren, de regulă intravilane, ale căror prețuri au crescut în mod exorbitant, aferente construcției cumpărate, pentru că acest fapt reprezenta mai mult decât un act de protecție socială, prin care se aducea atingere, din nou, de data aceasta într-un regim democratic, dreptului autentic de proprietate privată.
Tocmai din aceste motive Legea nr. 112/1995, a prevăzut în mod expres în art. 26 alin.3 că proprietatea asupra terenului rămâne în favoarea Statului Român, urmând ca, ulterior urmare a procesului complex de retrocedare, Statul Român prin organele abilitate să poată dispune, dacă aceste terenuri nu au fost revendicate, cu privire la eventuala înstrăinare către chiriașul cumpărător al locuinței, în temeiul Legii nr. 112/1995.
De altfel, dacă chiriașul cumpărător ar privi prin prisma modului de dobândire al proprietății, cererile sale cu privire la terenul aferent construcției ar observa că prin contractul de închiriere, condiție fundamentală de valabilitate a vânzării, în înțelesul art. 9 din Legea nr. 112/1005, se discută numai despre construcție fără a se face referire la terenul aferent acesteia și acest lucru se înscrie în logica juridică prezentată mai sus pentru că, în concepția Legii nr. 112/1995, s-a urmărit asigurarea unui grad minim de protecție socială al acestei categorii sociale și nicidecum o împroprietărire a acestei categorii sociale în sensul legilor de reformă a proprietății.
Acest lucru nici nu ar fi fost moral deoarece, în spiritul aceleiași jurisprudențe a Curții Europene, statul nu putea dispune în mod discrețional de bunuri imobile care au intrat în patrimoniul său, de regulă, prin acte de naționalizare colective, apreciate ca abuzive.
Revenind la motivele de recurs, în sensul celor arătate mai sus, Curtea va aprecia că instanța de apel a făcut o corectă aplicare, în speță a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 33 din HG nr. 11/1997, fiind de principiu că prin dobândirea unei locuințe în temeiul Legii nr. 112/1995, nu se dobândește, de drept, și proprietatea asupra terenului aferent sau asupra terenului ce constituie curte și grădina casei respective.
Succesiunea în timp a legilor proprietății, susține această teză, întotdeauna legile speciale când fac referire la un mod speciale de constituire a proprietății și nu de redobândire a acesteia arată termenele în care acest lucru este posibil și modalitatea concretă de realizare.
Referitor la aplicarea prin analogie a prevederilor în materia legilor fondului funciar, așa cum corect a reținut instanța de apel,acest lucru, a fost particularizat la anumite perioade de timp, inclusiv prin practica Înalta Curte de Casație și Justiție B, însă aceste cereri privind constituirea proprietății asupra unui teren intravilan, sunt supuse, în timp, regimului juridic, succesiv aplicabil, regim juridic care trebuie să se alinieze principiilor dreptului comunitar în materie de proprietate publică și privată, proprietate publică și privată aparținând comunităților locale, iar din această perspectivă modalitatea de transmitere a proprietății asupra acestor terenuri va rămâne la latitudinea administrației publice de regulă de interes local, care este obligată să statueze în funcție de interesul comunității respective.
Această situație, cum de altfel se întâmplă la nivelul diferitelor consilii locale, va permite ca autoritatea administrativă să decidă cu privire la suprafețele respective de teren, în sensul înstrăinării cu plată, fără plată, închirierii etc, în funcție de interesul comunității respectiv, interes exprimat prin votul colegial al consilierilor respectivi.
Față de cele arătate recursul declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 1001 din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva deciziei civile nr. 1001 din 28.11.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /08.04.2008
Tehnored /14.04.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
