Obligație de a face. Decizia 304/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.304
Ședința publică din 20 martie 2008
PREȘEDINTE: Trandafir Purcăriță
JUDECĂTOR 2: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
GREFIER:- -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta și intervenientul împotriva deciziei civile nr. 166/A din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr vechi 4438/2006) în contradictoriu cu pârâta intimată - T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile și susținerile care au avut loc în prezenta cauză au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13 martie 2008, încheiere ce face parte din prezenta hotărâre și prin care a fost amânată pronunțarea la data de 20 martie 2008.
CURTEA
Deliberând, asupra recursului civil de față, constată că:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la 28.10.2004 sub nr. 14667 reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta să încheie cu reclamanții un nou contract de închiriere pentru locuințele pe care le ocupă conform prev. OG nr. 40/1999 și să li se vândă locuințele, în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992.
Ulterior reclamanții și-au precizat acțiunea solicitând doar obligarea pârâtei de a le vinde apartamentele, iar în subsidiar, au solicitat obligarea acesteia la încheierea unor noi contracte de închiriere.
Întrucât prin sentința civilă nr. 769/2004 a Judecătoriei Timișoaras -a dispus evacuarea reclamantei și a lui din nr. 5 situat în imobilul din T str. - nr. 52, sentința nefiind irevocabilă, prin încheierea de ședință la termenul de judecată din 18.05.2005, instanța a disjuns cererea formulată de reclamanta și a dispus înregistrarea acesteia, ca o acțiune de sine stătătoare.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 8143 la 06.06.2005.
La termenul de judecată din 14.09.2005 soțul reclamantei, a formulat cerere de intervenție în nume propriu solicitând obligarea pârâtei să încheie cu acesta un nou contract de închiriere conform OUG nr. 40/1999 și să-i vândă locuința în condițiile prevăzute de Legea nr. 85/1992.
În motivarea cererii de intervenție a arătat că este titularul contractului de închiriere nr. 2292/1995, că locuiește împreună cu reclamanta și fiul lor minor în. nr. 5, situat în imobilul din T str. - nr. 52, că drepturile sale locative sunt guvernate de OUG nr. 40/1999 și conform prevederilor art. 5 și 14 din acest act normativ este îndreptățit a i se încheia un nou contract de închiriere pe termen de 5 ani.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea acțiunii principale și respingerea cererii de intervenție, arătând că este proprietara blocului de locuințe situat în T, str. - nr. 52. Că în anul 1995 încheiat cu intervenientul un contract de închiriere pentru. nr. 5 din acest imobil, contractul fiind accesoriu la contractul de muncă al intervenientului. Prin decizia nr. 131/07.06.2001 emisă de pârâtă, a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă al pârâtului, pentru absențe nemotivate, astfel că și contractul de închiriere, accesoriu, și-a încetat efectele.
A învederat că acțiunea de evacuare promovată de pârâtă împotriva reclamantei și a fiului acesteia, a fost admisă prin sentința civilă nr. 769/29.01.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia nr. 538/2005 a Curții de APEL TIMIȘOARA prin care a fost respins apelul.
În ceea ce privește fondul cauzei a susținut că imobilul în litigiu a fost dat în folosință în cursul lunii decembrie 1994, contractele de închiriere și-au început efectele după data de 29.03.1995, ori OUG nr. 40/1999 se referă la contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 aflate în curs de executare la data apariției ordonanței. A susținut că locatarii blocului în litigiu nu se află sub incidenta OUG nr. 40/1999, contractele lor de închiriere fiind încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/1994. Referitor la vânzarea cumpărarea apartamentului, s-a susținut că imobilul în litigiu a fost construit din fondurile proprii ale pârâtei, nu din fondurile statului astfel că nu sunt incidente prevederile art. 7 al 1 din Legea nr. 85/1992. Că, textul de lege amintit se referă la locuințe construite din fondurile statului până la data intrării în vigoare a respectivei legi - 29.07.1992, ori din procesul verbal de recepție rezultă că blocul de locuințe a fost recepționat după 2 ani de la intrarea în vigoare a legii.
Prin sentința civilă nr. 11209/14.12.2005, pronunțată în dosarul nr. 8143/2005 Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei -
A fost respinsă cererea de intervenție principală formulată de către intervenientul.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta este proprietara imobilului situat în T str. - nr. 52, bloc cu mai multe apartamente - locuințe de serviciu - pe care reclamanta le-a închiriat angajaților.
Intervenientul a deținut. nr. 5 din acest imobil în baza contractului de închiriere nr. 2292/95, accesoriu la contractul de muncă. Prin decizia nr. 131/07.01.2001 a Ts -a desfăcut contractul de muncă al intervenientului.
Prin sentința civilă nr. 769/2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă s-a dispus evacuarea reclamantei și a fiului său minor, din apartamentul mai sus amintit. S-a reținut că odată cu încetarea contractului de muncă al intervenientului a încetat și contractul de închiriere, iar, reclamanta nu mai are un titlul locativ.
Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut, în considerentele deciziei civile nr. 358/2005, că OUG nr. 8/2004 care modifică OUG nr. 40/1999 nu este aplicabilă în cauză întrucât contractele de închiriere au fost prelungite prin acest ultim act normativ numai până la data de 08.04.2004 dată după care nu se mai poate invoca prelungirea de drept a contractului de închiriere, iar OUG nr. 8/2004 prelungește de drept doar contractele de închiriere privind locuințele din proprietatea statului sa a unităților administrativ teritoriale.
În raport de hotărârile judecătorești mai sus amintite, instanța de fond a constatat că titlul locativ al reclamantului a fost tranșat în mod definitiv și irevocabil, stabilindu-se că aceasta nu mai beneficiază de efectele contractului de închiriere nr. 2292/95, acesta încetându-și efectele. Încheierea unui nou contract de închiriere în temeiul OUG nr. 40/1999 nu poate fi admisă având în vedere că acest act normativ nu este aplicabil în speță, astfel cum a reținut instanța de apel în decizia sus-amintită.
Prin urmare, cererea reclamantei de a i se încheia un nou contract de închiriere, a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de intervenție formulată de intervenientul.
În ceea ce privește cererea privind obligarea pârâtei de a vinde locuința, în temeiul Legii nr. 85/1992, instanța de fond a respins-o, reținând că imobilul situat în T, str. - nr. 52 este construit din fondurile reclamantei, nu face parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 7 al. 1 al Legii nr. 85/1992, în speță fiind incidente prevederile art. 7 al final din legea amintită. Pe de altă parte art. 7 al 1 prevede posibilitatea vânzării apartamentelor construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, altele decât locuințele de intervenție, "titularilor contractelor de închiriere", iar al 6 al aceluiași articol prevede că beneficiază de aceste prevederi și "chiriașii care nu sunt angajații unităților proprietare".
Ori, în cauza de față nici reclamanta, nici intervenientul nu mai au calitatea de chiriași.
Pentru cele mai sus expuse instanța de fond a respins acțiunea principală și cererea de intervenție în nume propriu, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentinței au declarat apel, în termen legal, reclamanta și intervenientul care au solicitat schimbarea in tot a sentinței primei instanțe și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate. S-a susținut că au fost schimbate temeiurile de drept invocate, în sensul că instanța trebuia să constate relocațiunea, conform art. 14 din OUG 40/1999, care modifică art. 23 din Legea nr. 114/1996, proprietarul putând refuza reînnoirea contractului numai în cazurile anume prevăzute, astfel că, au apreciat apelanții, în condițiile apariției OUG 40/1999 relocațiunea nu poate fi împiedicată, proprietarul nenotificându-le refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puțin un an înainte de expirarea lui iar împotriva titularului contractului, neexistând o hotărâre irevocabilă de evacuare.
Prin decizia civilă 166/A din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă, în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de reclamanta și de intervenientul, împotriva sentinței civile nr. 11209/14.12.2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. 8143/2005 în contradictoriu cu pârâta -, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel Tribunalul Timișa apreciat că Judecătoria Timișoaraa reținut corect starea de fapt și a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în materie, în sensul că imobilul din litigiu a fost construit din fonduri proprii ale pârâtei și nu din fondurile statului iar, referitor la vânzarea cumpărarea locuințelor de serviciu, in conformitate cu prevederile art. 7 alin 1 din Legea nr. 85/1992 republicată:" locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretul Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi". Imobilul din litigiu a fost recepționat in anul 1994, după 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii 85/1992, și în consecință modalitatea de administrare și eventual înstrăinare a locuințelor de serviciu din cadrul acestui imobil aparține Consiliului de Administrație al Regiei, aceasta neputând fi obligată, prin Legea nr. 85/1992, la înstrăinarea locuințelor către chiriași. Contractul de închiriere nr. 2292/1995 al intervenientului, a fost accesoriu la contractul individual de muncă al acestuia, iar prin Decizia nr. 131/2001 a fost desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, ca urmare a încetat și contractul de închiriere.
Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, s-a dispus evacuarea reclamantei și a fiului său minor din apartamentul din litigiu, astfel că nu mai are un titlu locativ. Curtea de APEL TIMIȘOARAa reținut (în considerentele deciziei civile nr.358/2005), că OUG 8/2004, care modifică OUG 40/1999, nu este aplicabil în cauză deoarece contractele de închiriere au fost prelungite, (prin acest act normativ), numai până la 08.04.2004, dată după care nu se mai poate invoca prelungirea de drept a contractului de închiriere, iar OUG 8/2004 a prelungit de drept doar contractele de închiriere privind locuințele din proprietatea statului sau a unităților administrativ - teritoriale, încheierea unui nou contract de închiriere, în temeiul OUG 40/1999 nefiind posibilă, deoarece actul normativ nu se aplică în speță.
Împotriva deciziei civile nr. 166 din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în termen legal au declarat recurs reclamanta și intervenientul hotărârea pentru nelegalitate.
În motivarea recursului au arătat că instanța de apel le-a încălcat dreptul la apărare prin respingere cererilor de probațiune și prin faptul că, la pronunțarea hotărârii, s-a bazat doar pe documentația și înscrisurile depuse de pârâtă.
Au susținut în continuare că blocul din litigiu a fost construit din fondurile statului, iar întabularea în cartea funciară a fost nelegală.
În drept, recursul a fost motivat cu dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.
Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat. A arătat că este proprietara blocului de locuințe situat în T, str. - nr. 52, că în anul 1995 încheiat cu intervenientul un contract de închiriere pentru. nr. 5 din acest imobil, contractul fiind accesoriu la contractul de muncă al intervenientului, însă prin decizia nr. 131/07.06.2001, a fost desfăcut disciplinar contractul de muncă al pârâtului, pentru absențe nemotivate, astfel că și contractul de închiriere, accesoriu, și-a încetat efectele.
A mai arătat că acțiunea de evacuare împotriva reclamantei și a fiului acesteia a fost admisă prin sentința civilă nr. 769/29.01.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia nr. 538/2005 a Curții de APEL TIMIȘOARA, astfel că cei doi nu mai dețin nici un titlu locativ.
susținut că imobilul a fost dat în folosință în cursul lunii decembrie 1994, contractele de închiriere și-au început efectele după data de 29.03.1995, ori OUG nr. 40/1999 se referă la contractele de închiriere privind suprafețele locative cu destinația de locuințe prelungite sau reînnoite conform Legii nr. 17/1994 aflate în curs de executare la data apariției ordonanței. Ca urmare recurenții nu intră sub incidența OUG nr. 40/1999.
Analizând legalitatea hotărârii recurate, în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile cuprinse în art. 304 și urm. Cod procedură civilă, Curtea stabilește că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Obiectul acțiunii reclamanților l-a constituit cererea acestora adresată instanței de aoo bliga pe pârâta - T la vânzarea apartamentului nr. 5 situat în imobilul din T,-, respectiv la încheierea unui nou contract de închiriere cu aceștia.
Soluția pronunțată de cele două instanțe este legală câtă vreme reclamanții recurenți nu mai sunt titularii contractului de închiriere încheiat cu pârâta, mai mult prin sentința civilă nr. 769/29.01.2004 a Judecătoriei Timișoara, definitivă prin decizia nr. 538/2005 a Curții de APEL TIMIȘOARAs -a dispus evacuarea reclamantei și a fiului acestuia din apartamentul în litigiu.
În ceea ce-l privește pe recurentul de remarcat faptul că recurentul a deținut. nr. 5 din acest imobil în baza contractului de închiriere nr. 2292/95, accesoriu la contractul de muncă, însă prin decizia nr. 131/07.01.2001 a - T i-a desfăcut contractul de muncă, astfel că au încetat și efectele contractului de închiriere.
Criticile aduse hotărârii de către recurenți referitoare la faptul că instanța de apel prin respingerea cererilor de probațiune le-ar fi încălcat dreptul la apărare și că la pronunțarea hotărârii, instanța s-a bazat doar pe documentația și înscrisurile depuse de pârâtă, sunt neîntemeiate.
Astfel, în mod corect instanțele au avut în vedere înscrisurile depuse la dosar de către pârâtă și anume: extras de carte funciară, contract de închiriere, autorizație de executare lucrări, hotărâri judecătorești de evacuare, decizii de desfacere contract de muncă, înscrisuri care au confirmat susținerile pârâtei și care nu ar fi putut fi înlăturate prin probele solicitate de către reclamanți.
Critica vizând faptul că instanța în mod greșit stabilit că imobilul în litigiu este proprietatea pârâtei, construit din fondurile acesteia și că, în fapt blocul din litigiu ar fi fost construit din fondurile statului context în care intabularea în cartea funciară a fost nelegală, este de asemenea neîntemeiată.
Așa cum rezultă din autorizația de construire nr. 24 din 08.04.1989, procesul-verbal de recepția lucrărilor din data de 27.12.1994, adresa nr- emisă de Direcția Patrimoniu din cadrul Primăria Municipiului T, precum și din extrasul de carte funciară, imobilul situat în T, str. - nr. 52 fost construit din fondurile reclamantei, nu face parte din categoria imobilelor prevăzute de art. 7 al. 1 al Legii nr. 85/1992, fiind incidente prevederile art. 7 al final din legea amintită.
Potrivit prevederilor art. 7 alin 1 din Legea nr.85/1992 republicată: "locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretul Lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi". În cauză imobilul în litigiu a fost recepționat de către pârâtă în anul 1994, la 2 ani după intrarea în vigoare a Legii nr. 85/1992, iar textul sus arătat se referă la locuințele construite din fondurile statului până la data intrării în vigoare a legii, respectiv până la data de 29.07.1992.
În ceea ce privește nelegala intabulare a pârâtei în cartea funciară, Curtea stabilește că nu a fost investită cu soluționarea unei astfel de cereri, obiectul acțiunii reclamanților constituindu- obligarea pârâtei de a le vinde nr. 5 situat în imobilul din T str. - nr. 52, iar în subsidiar obligarea acesteia la încheierea unor noi contracte de închiriere, nicidecum aceea de a cenzura legalitatea întabulării pârâtei în cartea funciară.
Față de cele ce preced Curtea, stabilește că recursul declarat de reclamanta și intervenientul deciziei civile nr.166 din 16 martie 2007 Tribunalului Timiș este nefondat, motiv pentru care în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta și interveneientul, împotriva deciziei civile nr. 166 din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /14.04.2008
Tehnored./14.04.2008
Ex.2
Primă instanță:
Instanța de apel: și
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 13 martie 2008
PREȘEDINTE: -
JUDECĂTOR: - -
JUDECĂTOR: - -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta și intervenientul împotriva deciziei civile nr. 166/A din 16 martie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- (număr vechi 4438/2006) în contradictoriu cu pârâta intimată - T, având ca obiect obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat consilier juridic pentru pârâta intimată, - T și reclamanta recurentă, lipsă fiind intervenientul recurent.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că reprezentantul recurenților, avocat, a depus prin serviciul registratură un set de înscrisuri și o cerere de amânare prin care solicită acordarea unui nou termen, deoarece nu se poate prezenta în instanță, având de susținut o cauză la Tribunalul Hunedoara.
Consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate, - T invederează că cererea de strămutare aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Baf ost respinsă, fapt ce rezultă din încheierea nr. 642 din 04.02.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție B depusă de reprezentanta pârâtei intimate.
Instanța față de faptul că recursul reclamanților a fost înregistrat la data de 31.05.2007 iar cauza a suferit numeroase amânări, pentru a nu tergiversa soluționarea dosarului, văzând că cererea de strămutare formulată de recurenți a fost respinsă, respinge cererea de amânare și nemaifiind de formulat alte cererii, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta pârâtei intimate pune concluzii de respingere a recursului, menținerea celor două hotărâri ca temeinice și legale, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
În deliberare, pentru ca reprezentantul recurenților să depună concluzii scrise, Curtea, în temeiul art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă, constată necesară amânarea pronunțării cauzei și,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În conformitate cu prev. art. 156 alin. 2 Cod procedură civilă:
Amână pronunțarea cauzei la data de 20 martie 2008.
Pronunțată în ședința publică din 13 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Tehnored//13.03.2008
Ex.1
Președinte:Trandafir PurcărițăJudecători:Trandafir Purcăriță, Lucian Lăpădat, Carmina Orza
