Legea 112/1995. Decizia 812/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 812/R/2008
Ședința publică din 7 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț
JUDECĂTORI: Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
: -
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva deciziei civile nr. 587/A din 26 octombrie 2007 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect Legea nr. 10/2001 - constatarea nulității contractului de vânzare - cumpărare.
La apelul nominal făcut în cauză, la prima strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că unul din membrii completului de judecată C 1R, doamna judecător a formulat o cerere de abținere de la soluționarea prezentului recurs, sens în care se lasă cauza la o strigare ulterioară în vederea soluționării acestei cereri de abținere.
La apelul nominal făcut în cauză, la a doua strigare a cauzei, se prezintă reprezentanta reclamantei intimate, avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Se constată că cererea de abținere formulată de către doamna judecător, membră a completului de judecată C 1R a fost soluționată prin încheierea ședinței camerei de consiliu din data de 7 aprilie 2008, prin respingerea acesteia.
De asemenea, se constată că în cursul acestei zile, prin registratura instanței, reprezentanta pârâtei recurente, avocat a depus la dosar o cerere, prin care solicită judecarea cauzei în lipsa sa și a pârâtei recurente de la dezbaterea cauzei, în conformitate cu art. 242.proc.civ. întrucât din motive medicale nu se poate prezenta în instanță iar substituirea nu s-a putut realiza având în vedere sfârșitul de săptămână.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta reclamantei intimate catolică solicită respingerea ambelor recursuri deoarece contractul de vânzare cumpărare este lovit de nulitate, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.1572 din 24 februarie 2006 a Judecătoriei Cluj -N, s-a respins excepția tardivității acțiunii reclamantei, invocate de pârâta, s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți și în consecință s-a respins acțiunea civilă intentată de reclamanta - cu sediul în A I, în contradictoriu cu pârâții și Consiliul local al municipiului C-N, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.32177/1997 încheiat între pârâții și Consiliul local al municipiului C-N și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
A fost obligată reclamanta să îi plătească pârâtei cheltuieli de judecată în sumă de 300 lei.
Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că la data de 18.12.1996, între pârâtul Consiliul local al municipiului C-N și pârâta s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentul nr.15 situat în C-N, str.- nr.7, înscris în CF nr.- C-
Excepția tardivității acțiunii, invocată de pârâtă, a fost respinsă cu motivarea că acțiunea a fost introdusă de reclamantă în termenul prevăzut de art.II din Legea nr.48/2004.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocată de pârâți, aceasta a fost admisă cu motivarea că în CF nr.21182 C-N, figurează ca proprietari Episcopia - de Latin din A I și Fondul de Pensii al profesorilor romano-catolici administrat de de Latin din A I, iar reclamanta nu a făcut dovada că este continuatoarea acestora în drepturi și obligații.
Prin decizia civilă nr.737/A din 8 noiembrie 2006 a Tribunalului Cluj, s-a respins apelul declarat de reclamanta - de A I, împotriva sentinței civile nr.1572/24.02.2006 a Judecătoriei Cluj -
A fost obligată apelanta să îi plătească intimatei cheltuieli de judecată în apel, în sumă de 400 lei.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că în mod corect a apreciat judecătoria că reclamanta nu este succesoarea în drepturi a Episcopiei -e de Latin din A I și nici a Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici.
Prin decizia civilă nr.330/R din 19 februarie 2007 a Curții de APEL CLUJ, s-a admis în parte recursul declarat de reclamanta - AIî mpotriva deciziei civile nr.737/08.11.2006 a Tribunalului Cluj, pe care a casat-o și rejudecând, a admis apelul reclamantei împotriva sentinței civile nr.1572/24.02.2006 a Judecătoriei Cluj -N, pe care a desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea pe fond a acțiunii reclamantei, în calitate de succesoare în drepturi a Episcopiei -e de Latin A I, coproprietară tabulară în cotă de parte asupra imobilului.
În considerentele deciziei, curtea de apel a reținut că reclamanta - AIe ste una și aceeași instituție cu Episcopia - de Latin din A I, dar ridicată la un mai înalt în cadrul bisericii.
În același timp, curtea de apel a reținut că reclamanta nu este continuatoarea Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici, care a fost desființat ca persoană juridică prin Decretul nr.176/1948.
După casarea cu trimitere, Judecătoria Cluj -N prin sentința civilă nr.5116 din 11 iunie 2007, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei - A
A admis acțiunea civilă intentată de reclamanta - AIî mpotriva pârâților Consiliul local al municipiului C-N și și în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.32177 din 7.01.1997 încheiat între pârâtul Consiliul local al municipiului C-N și pârâta.
S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei din CF nr.- C-N, nr.top 108/2/2/S/XV.
Au fost obligați pârâții în solidar să îi plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 25,12 lei.
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocațial.
Pentru pronunța această soluție, prima instanță a reținut că apartamentul în litigiu face parte din imobilul înscris inițial în CF nr.193 C-N, nr.top 108/2, asupra căruia au fost coproprietari tabulari Episcopia - de Latin A I și Fondul de Pensii al Profesorilor -i de Latin din A I, administrat și reprezentat de de Latin A
Imobilul a trecut în anul 1968 în proprietatea Statului Român, în baza Decretului nr.218/1960 și a Decretului nr.712/1966, după care a fost împărțit în apartamente și închiriat la diferite persoane.
În baza Legii nr.112/1995, pârâtul Consiliul local al municipiului C-N i-a vândut pârâtei.nr.15 din imobil, locuință pe care o deținea în baza contractului de închiriere nr.-/1991.
Or, potrivit art.1 din Legea nr.112/1995, puteau fi vândute numai imobilele cu destinația de locuințe, proprietatea persoanelor fizice, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice după 6 martie 1945 și aflate în posesia acestora la data de 22 1989.
Cum imobilul din care face parte și apartamentul în litigiu a constituit proprietatea unui cult religios și nu a unor persoane fizice, era exceptat de la vânzarea lui către pârâtă, sancțiunea fiind nulitatea absolută, în temeiul art.948 pct.3 și art.962 și urm.civ.
Prin decizia civilă nr.587/A din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, s-au admis în parte apelurile declarate de pârâții și Consiliul local al municipiului C-N, împotriva sentinței civile nr.5116/11.06.2007 a Judecătoriei Cluj -N, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.32177/07.01.1997 încheiat între pârâții Consiliul local al municipiului C-N și, privind cota de parte.
S-a dispus restabilirea situației anterioare de carte funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra cotei de parte din imobilul înscris în CF nr.- C-N, nr.top 108/2/2/S/XV.
A fost obligată intimata -, să îi plătească pârâtei cheltuieli de judecată în apel în sumă de 200 lei.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut în esență că prin decizia de casare cu trimitere, instanța de recurs a stabilit că reclamantei - A I îi lipsește legitimnarea procesuală cerută de legea specială, asupra cotei de parte care a aparținut Fondului de Pensii al Profesorilor -i, astfel că și constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare trebuia dispusă numai asupra cotei de parte și nu în întregime.
Tribunalul a mai reținut că apelanții nu pot invoca buna-credință și principiul "error communis facit jus", întrucât s-ar încălca principiul potrivit căruia nimeni nu poate invoca necunoașterea legii, atât timp cât dintr-o simplă cercetare a cărții funciare, cumpărătorul putea observa că imobilul a fost preluat de stat de la reclamantă și că nu intra sub incidența dispozițiilor Legii nr.112/1995.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și Consiliul local al municipiului C-
În recursul declarat de pârâta, s-a solicitat în baza art.304 pct. 9 pr.civ. modificarea în parte a deciziei atacate, în sensul respingerii în întregime a acțiunii reclamantei ca neîntemeiată și nefondată, menținând valabilitatea deplină și integrală a contractului de vânzare-cumpărare nr.32177/07.01.1997.
În motivarea recursului, pârâta a susținut că în mod greșit a reținut tribunalul că actul de vânzare-cumpărare nr.32177/07.01.1997 ar fi fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art.1 și art.25 din Legea nr.112/1995.
Art.8 alin.2 din Legea nr.10/2001 prevede că regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase sau comunităților minorităților naționale, preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, până la adoptarea cărora este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinației acestora.
Din interpretarea "per o contrario" a acestui text de lege, coroborat cu art.25 din Legea nr.112/1995, rezultă că inalienabilitatea imobilelor, care au aparținut cultelor religioase operează numai de la intrarea în vigoare a Legii nr.10/2001.
Întrucât până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nu a existat nici o interdicție de înstrăinare a apartamentului în litigiu, recurenta a susținut că nu s-au încălcat norme imperative care să atragă nulitatea absolută invocată de reclamantă. Interdicțiile de înstrăinare trebuie expres prevăzute de lege, or contractul a fost încheiat cu respectarea art.969 și art.1295 civ. și a Legii nr.112/1995.
Recurenta a mai arătat că are vârsta de 78 de ani, locuiește în apartament de 29 ani și a cumpărat această locuință cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995, fiind de bună-credință.
În recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului C-N, s-a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii în totalitate a apelului.
În motivarea recursului său, pârâtul a susținut că decizia pronunțată în apel este nelegală, deoarece din înscrierile de carte funciară rezultă că imobilul în litigiu a fost înscris inițial în favoarea Fondului de religiune administrat de catolic de latin de A
Ulterior, în baza decretelor nr.176/1948, nr.266/1948 și nr.45/1949, imobilul a fost transcris în favoarea Statului Român, în administrarea Ministerului Învățământului Public, care prin procesul-verbal nr. 1256/1950 l-a predat cu drept de proprietate Statusului -, fără ca acesta din urmă să-și fi întabulat dreptul de proprietate, pentru ca prin procesul-verbal nr.34/1952 să se dezmembreze imobilul în două parcele topografice și să se întabuleze dreptul de administrare al Consiliului local al municipiului C-N, urmare a ofertei de donație a Statusului - și a acceptării donației de către Sfatul Popular al orașului
Prin Legea nr.112/1995 s-a extins posibilitatea cumpărării locuințelor proprietate de stat, iar excepțiile au fost prevăzute în art.9 alin.6 și în art.10 din această lege.
Nu a fost interzisă vânzarea apartamentelor nici prin art.25 din Legea nr.112/1995.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți este valabil și raportat la prevederile art.14 lit.c) din Hotărârea nr.20/1996.
Reaua-credință a pârâtei invocată de reclamantă și reținută de instanță, nu a fost dovedită, iar până la proba contrară, buna-credință se prezumă. Pârâta-cumpărătoare a avut convingerea fermă că Statul Român este adevăratul proprietar al imobilului și că este de a transfera dreptul de proprietate.
Reclamanta nu a făcut dovada că ar fi notificat-o pe pârâtă, astfel că aceasta este de bună-credință, iar contractul de vânzare-cumpărare nu este nul absolut. Pârâta a dobândit dreptul de proprietate cu titlu oneros și de bună-credință, astfel că nu mai poate fi evinsă, iar acțiunea trebuia respinsă.
Dar reclamanta nu l-a notificat nici pe pârât, or art.32 din Decretul-lege nr.115/19938 instituie prezumția că simpla înscriere în cartea funciară a dreptului real asupra imobilului pe numele vânzătorului, valorează titlu, în sensul că acela care este înscris este prezumat că este proprietarul imobilului.
Intimata - prin reprezentantul ei, - prezent în instanță la termenul de azi, a solicitat respingerea ambelor recursuri, ca nefondate.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1.) În ceea ce privește recursul pârâtei, este adevărat că potrivit art.25 din Legea nr.112/1995, s-a prevăzut că prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile decât cele care fac obiectul prezentei legi, trecute în proprietatea statului înainte de 22 1989; de asemenea, conform art.8 alin.2 din Legea nr.10/2001, regimul juridic al imobilelor care au aparținut cultelor religioase preluate de stat sau de alte persoane juridice, va fi reglementat prin acte normative speciale, iar până la adoptarea acestor reglementări este interzisă înstrăinarea imobilelor în cauză sau schimbarea destinației acestora. realității că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr.32177 s-a perfectat la data de 7.01.1997, cu privire la apartamentul nr.15 situat în C-N,-.
În primii cinci ani de după eveniemntele din 22 1989, în România au apărut trei acte normative cu putere de lege, referitoare la înstrăinarea unor spații locative, astfel: 1)Decretul-lege nr.61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație; 2) Legea nr.85/1992 privind vânzarea de locuințe și spații cu altă destinație construite din fondurile statului și din fondurile unităților economice sau bugetare de stat și 3) Legea nr.112/1995 privind reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului.
Contractul nr.32177 din 7.01.1997 s-a încheiat între pârâți cu privire la apartamentul în litigiu, în baza Legii nr.112/1995, care în art.1 alin.1 stabilește răspicat că obiectul acestui act normativ îl constituie imobilele cu destinația de locuințe ce au aparținut foștilor proprietari persoane fizice și au trecut ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu. Numai aceste locuințe care au aparținut persoanelor fizice, puteau fi cumpărate de chiriași în baza art.9 din Legea nr.112/1995, la care se adăugau interdicțiile prevăzute de art.10 din aceeași lege.
Însă, anterior trecerii imobilului din care face parte și apartamentul în litigiu, în proprietatea Statului Român și în administrarea municipiului C-N, în cartea funciară nr.21182 C-N, nr.top 108/2, figurau în calitate de coproprietari sub B1 Episcopia - de Latin din AI( antecesoarea reclamantei), iar sub B2 Fondul de pensii al profesorilor romano-catolici administrat de de latin din A I, care au fost persoane juridice.
Prin urmare, chiar făcându-se abstracție totală de interdicția de înstrăinare prevăzută de art.8 alin.2 din Lege anr.10/2001, care nici nu s-ar putea aplica retroactiv, apartamentul în litigiu nu putea fi vândut în temeiul Legii nr.112/1995, deoarece nu făcea obiectul acestei legi, respectiv nu era o locuință care să fi constituit proprietatea unor persoane fizice, anterior trecerii imobilului în proprietatea statului.
Faptul că pârâta-recurentă este o persoană în vârstă de 78 ani, sau că locuiește în apartamentul în litigiu de 29 ani, nu are nici o importanță în speță, deoarece reclamanta-intimată nu a solicitat evacuarea din spațiu, iar instanțele nu au dispus o asemenea măsură.
În speță nu are relevanță buna-credință a pârâtei-recurente din momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, raportat la dispozițiile OUG nr.94/2000, ale art.6 alin.4 din OUG nr.184/2002 și ale art.46 din Legea nr.10/2001, câtă vreme au fost încălcate dispozițiile imperative ale art.1 din Legea nr.112/1995, în baza cărora apartamentul nu putea fi vândut, fiindcă nu a constituit proprietatea unor persoane fizice anterior trecerii imobilului în proprietatea Statului Român, așa cum prevede ipoteza legală, ci a fost proprietatea unor persoane juridice din cadrul cultului catolic.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.304 pct.9 pr.civ. se va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
2.) Referitor la recursul pârâtului Consiliul local al municipiului C-N, nu are nici o relevanță juridică în speță, faptul că imobilul din care face parte apartamentul în litigiu, respectiv cota de parte aparținând Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici, a fost transcris în favoarea Statului Român în baza decretelor nr.176/1948, nr.266/1948 și nr.45/1949, iar ulterior în temeiul procesului-verbal nr.34/1952 a fost dezmembrat în două numere topografice.
Dar Fondul de pensii al profesorilor romano-catolici de latin a fost o persoană juridică, motiv pentru care apartamentul în litigiu nu putea fi vândut de Consiliul local al municipiului C-N, chiriașei de atunci, în temeiul Legii nr.112/1995, fiindcă nu făcea obiectul acesteia.
Numai că recurentul este în eroare atunci când insistă în motivarea recursului pe o pretinsă nelegalitate a deciziei atacate, în legătură cu cota de parte din imobil aparținând Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici, deoarece chiar dacă și acesta era persoană juridică și prin urmare nu-i putea fi vândută pârâtei nici cota de parte aparținând acestuia, întrucât reclamanta nu a dovedit că este succesoarea în drepturi și obligații a fondului, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți a rămas valabil cu privire la cota de parte ce aparținuse Fondului de pensii al profesorilor romano-catolici anterior trecerii imobilului în proprietatea statului. În urma schimbării în parte a sentinței prin decizia tribunalului, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâți și anume doar pentru cota de parte ce a aparținut Episcopiei romano-e de Latin din A I, antecesoarea reclamantei, care fiind persoană juridică, partea ei din imobil nu putea fi înstrăinată de către pârât în favoarea pârâtei, în baza art.1 din Legea nr.112/1995.
Spre deosebire de Decretul-lege nr.61/1990 și de Legea nr.85/1992, în art.1 alin.1 din Legea nr.112/1995 nu se face vorbire de fondurile din care au fost construite locuințele, ci de condiția ca acestea să fi fost proprietatea unor persoane fizice anterior trecerii lor în proprietatea statului. Dispozițiile art.14 lit.c) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, referitoare la locuințele construite din alte fonduri decât cele ale statului și trecute ulterior în proprietatea statului, au fost aprobate prin hotărâre de guvern, astfel că nu au aceeași forță juridică precum legea și prin urmare pot doar interpreta, dar nu modifica legea.
Nu are nici o relevanță în cauză, aspectul că reclamanta nu i-a notificat pe pârâți sau că aceștia, ori cel puțin numai pârâta ar fi fost cumpărătoare de bună-credință, aceasta fiind doar o prezumție ce poate fi combătută printr-o altă prezumție.
Este adevărat că potrivit art.32 alin.1 din Decretul-lege nr.115/1938, dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
Dar și această prezumție este înlăturată de caracterul abuziv al trecerii imobilului în proprietatea statului, respectiv a cotei de parte din imobil, fără titlu.
Așadar, statul a fost un "non dominus" cu privire la cota de parte din imobil, situație în care nu-i putea transmite valabil pârâtei un drept de proprietate pe care nu îl avea.
Pentru aceste motive, în baza art.304 pct.8 și 9 și art.312 alin.1 pr.civ. se va respinge recursul pârâtului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N, împotriva deciziei civile nr.587/A din 26 octombrie 2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
--- - - - -
Red.DT: 9.04.2008
Dact.CA: 14.04.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici Traian
