Legea nr.187/1999. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1679/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A III A CIVILĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 267
Ședința publică de la 09 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 2: Fănica Pena
JUDECĂTOR 3: Cristina Nica
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererii de revizuire formulate de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 2 din 06.03.2007 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la 02.02.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, în vederea deliberării și pentru a studia concluziile scrise ample depuse de către părți, a amânat pronunțarea la 09.02.2009, hotărând următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.12.2006 sub nr-, contestatoarea (născută, fostă ) a formulat, în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar de deconspirarea securității ca poliție politică, contestație, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desființarea deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006, prin care s-a respins contestația împotriva deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006 aceleiași instituții; desființarea deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006 emisă de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și să se constate de către instanță că nu a fost colaborator al poliției politice comuniste.
Prin decizia civilă nr. 2 din 06 martie 2007, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca nefondată contestația formulată de contestatoarea împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006, prin care a respins contestația împotriva deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006 aceleiași instituții, prin care a constatat că, fiica lui și, născută la data de 04 mai 1949, în orașul T, județul C, a fost colaborator al poliției politice comuniste.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că, sub aspect procedural, motivele invocate de contestatoare s-au referit la existența unei proceduri arbitrare în fața Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și la încălcarea gravă a dreptului său la apărare de către Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pe parcursul acestei proceduri, întrucât decizia privind respingerea contestației nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și este lovită de nulitate absolută, iar la audierea din data de 01 noiembrie 2006 nu i-a fost permis să participe însoțită de avocatul care o asistă în cauză.
În conformitate cu articolul 6 alineat 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, cu componenta sa materială esențială - dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial instituit de lege, drept care, deși nu este unul absolut, putând fi supus limitărilor legale, trebuie să fie unul efectiv, în sensul că limitările nu pot să atingă însăși substanța dreptului, instanța a reținut că este obligatoriu ca, în ipoteza existenței unei proceduri prealabile - limitare legală a dreptului de acces la un tribunal - în fața unui organism cu atribuții jurisdicționale, hotărârea pronunțată de acest organism să poată fi supusă controlului unei instanțe care să se bucure de garanții de independență și imparțialitate și care să aibă competența de a examina cauza sub toate aspectele, în fapt și în drept (cauzeleGolder contra Marii Britanii, hotărârea din 21 februarie 1975,și Kennedy contra Germaniei, Popescu contra României,hotărârea din 2 martie 2004).
Din această perspectivă, Curtea a apreciat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică este compatibilă cu standardul impus de articolul 6 din Convenție, acest act normativ reglementând, în articolul 16 alin. 1, că, împotriva deciziei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității se poate face contestație, competența materială fiindu-i atribuită, în mod expres, Curții de APEL BUCUREȘTI, Secția civilă, care pronunță o decizie definitivă și irevocabilă, ceea ce este, de asemenea, în acord cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care nu prevăd obligativitatea dublului grad de jurisdicție în materie civilă.
În ceea ce privește împrejurarea că, pe parcursul procedurii desfășurate în fața Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, contestatoarea nu fost asistată de un apărător ales, deși Curtea a fost de acord că, în ipoteza în care Legea nr. 187/1999 nu prevede dispoziții derogatorii de la dreptul comun privind posibilitatea asistării de un apărător a celui care urmează această procedură și, în ipoteza în care calificăm această procedură ca fiind una necontencioasă, aceasta se întregește cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea nu sunt potrivnice dispozițiilor din legea specială, conform articolului 338 Cod procedură civilă, consecința fiind că și Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității ar trebui să respecte dreptul la apărare al părților, instanța nu a apreciat însă că decizia pronunțată este lovită de nulitate absolută, întrucât, în cauză, devin pe deplin aplicabile dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale - se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor".
Or, prin instituirea unei proceduri judecătorești legale de control a deciziei pronunțate de către Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pe parcursul căreia trebuie respectate principiile care guvernează procesul civil și care constituie garanții ale unui proces echitabil - echitatea, contradictorialitatea, respectarea dreptului la apărare, celeritatea și, dată fiind natura acestei cauze, confidențialitatea și soluționarea ei in camera, Curtea a considerat că se poate remedia, în fața instanței, această neregularitate, contestatoarea având dreptul să fie asistată sau reprezentată de un avocat și să propună toate probele pe care le consideră necesare și concludente în susținerea cauzei.
În ceea ce privește neregularitatea procedurală constând în refuzul Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de pune la dispoziția contestatoarei stenograma audierii din 22 august 2006, stenogramă care a fost inclusă în probatoriul pe baza căreia s-a adoptat decizia nr. 305 din 19 septembrie 2006, refuz întemeiat pe faptul că dezbaterile colegiului nu sunt publice, și acordarea permisiunii de a consulta stenograma numai în sala de audiere, Curtea a reținut că, în ședința din data de 20 februarie 2007, contestatoarea a renunțat la această probă, considerând-o neutilă cauzei, instanța neadministrând proba cu stenogramele audierii din fața Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, dând astfel expresie principiului disponibilității, dar acordându-i posibilitatea contestatoarei de a-și susține poziția, personal, în fața instanței, cu respectarea principiului nemijlocirii și al oralității, astfel încât nu se mai poate susține anularea deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006 emisă de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității pentru acest motiv.
Sub aspectul neregularității procedurale constând în faptul că decizia privind respingerea contestației nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind lovită astfel de nulitate absolută, Curtea a apreciat că și acest motiv este nefondat, întrucât împrejurarea că decizia Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 nu cuprinde motive noi în raport de cele cuprinse în decizia nr. 305 din 19 septembrie 2006 nu echivalează cu absența unei motivări și aceasta este justificată de faptul că nu au intervenit elemente noi, esențiale, care să poată determina o altă motivare a verdictului acordat contestatoarei.
Sub aspectul fondului cauzei, Curtea a considerat necesar a face câteva precizări prealabile privind rațiunea legii(ratio legis)și consecințele juridice ale unei astfel de decizii.
În contextul în care în România nu este în vigoare o lege a lustrației, iar consecințele juridice ale constatării colaborării cu securitatea nu se pot produceex tunc(pentru trecut), ci doar ex nunc (pentru viitor), cum dreptul la viața privată garantat de articolul 8 din Convenție, cu componenta sa - viață privată socială, profesională și dreptul de a fi ales nu sunt drepturi absolute, ci condiționale, instanța a apreciat că nu se poate reține că o astfel de lege este în sine contrară articolului 8 sau articolului 3 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța de la Strasbourg neputându-se substitui instanțelor naționale pentru a aprecia probele în baza cărora s-a pronunțat un verdict de colaborare cu securitatea ca poliție politică comunistă, această competență revenind în primul rând instanțelor interne, primele chemate să interpreteze și să aplice dreptul, conform principiului subsidiarității, astfel cum rezultă acesta din coroborarea articolelor 1, 13 și 35 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și doctrinei conform căreia Curtea Europeană nu este o " instanță de casație" a hotărârilor pronunțate în sistemul juridic intern (cauzeleVogt contra Germaniei,hotărârea din 26 septembrie 1995, 48, și, Krenz contra Germaniei [GC], nr 34044/96, 35532/97 și 44801/98, 2001, 49,II de Liechtenstein ontra Germaniei, hotărârea din 12 iulie 2001,50).
Interpretând dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea nr. 187/1999, Curtea a reținut că, prin "poliție politică", legiuitorul a înțeles acele activități ale securității statului sau ale altor structuri și instituții cu caracter represiv, care au vizat instaurarea și menținerea puterii totalitar comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Din interpretarea teleologică a acestor dispoziții legale, Curtea a apreciat, în acord cu opinia exprimată de intimat, că, pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor poliției politice, nu este necesar ca activitatea sa să fi adus efectiv atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficient să fi fost de natură, apte a aduce atingere acestor drepturi și libertăți.
În același sens, o interpretare a sintagmei "de natura sa aducă atingere drepturilor si libertăților fundamentale" este aceea că de fiecare dată când informarea avea un caracter negativ, în sensul că nu era strict formală/neutră, este întrunită condiția colaborării cu poliția politică, iar condiția a treia ("de natura sa aducă atingere drepturilor si libertăților fundamentale") ar fi automat întrunita.
În acest context, susținerile contestatoarei în sensul că activitatea de poliție politică se caracterizează printr-un dublu scop, respectiv instaurarea și menținerea puterii totalitar - comuniste, precum și suprimarea sau îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reprezintă o interpretare corectă a acestor dispoziții pentru că, din coroborarea alineatelor 1 și 3 ale articolului 5, rezultă că, prin furnizarea sau înlesnirea transmiterii de informații, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar-comunist și acestea erau de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului se tindea la menținerea puterii totalitar comuniste, precum și la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, toate acele persoane care furnizau astfel de informații securității făcând posibilă menținerea regimului totalitar.
Sub aspectul fundamentării probatorii a deciziilor contestate, Curtea a reținut că materialul probator care a determinat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității să adopte cele două decizii contestate l-a constituit angajamentul de colaborare cu securitatea, semnat la data de 31 martie 1977, cu următoarea mențiune: "preluând numele conspirativ"", acceptând fără rezerve colaborarea cu organele de securitate în mod organizat și conspirat, în scopul sprijinirii acestora cu date și informații, în limita cunoștințelor și posibilităților sale, legate de problema școlarizării studenților străini de la Facultatea de - Universitatea T, activitatea și eventualele atitudini inamicale din partea acestora față de Statul Român", înscrisul intitulat "tabel cu materialele informative furnizate de sursa "" care atestă că, în perioada 08 septembrie 1977 - 13 octombrie 1978, contestatoarea a întocmit 15 note informative scrise, precizate în mapa anexă a dosarului sursei "", în care semnala ofițerului de legătură, pe baza sarcinilor trasate, despre studenții străini de la anul pregătitor, în scopul cunoașterii stării de spirit și comportării acestora și despre unele cadre didactice de la anul pregătitor, în scopul verificării unor surse din "problema 1949 studenți străini" si referatul privind relatările verbale făcute ofițerului de legătură și consemnate de către acesta în referatul întocmit la data de 24 martie 1977, precum și declarațiile date despre două dintre colegele contestatoarei de la Facultatea de a Universității
Astfel, deși, în opinia contestatoarei, materialul probator administrat în cauză este insuficient pentru a stabili că a colaborat cu securitatea ca poliție politică, Curtea a apreciat că Legea nr. 187/1999 nu impune ca o condiție existența unei pluralități de declarații, fiind suficientă existența chiar a unei declarații în sensul alin. 3 al articolului 5 din lege, standardul probelor impus de lege fiind unul minim, iar relatările verbale ale contestatoarei pe care aceasta le făcea ofițerului însărcinat cu supravegherea studenților străini sunt incluse în modalitățile pe care legea prevede pentru furnizarea sau transmiterea acestor informații ("persoana care a furnizat sau a înlesnit transmiterea de informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii operativi, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului").
Tot astfel, Curtea a reținut că aceste relatări verbale realizează obiectul angajamentului cu securitatea asumat de contestatoare sub pseudonimul "", și că existența înscrisului care atestă faptul că (născută, fostă ) a întocmit 15 note scrise în scopul verificării unor surse din "problema 1949 studenți străini" reprezintă un început de probă scrisă care se coroborează cu angajamentul semnat.
În raport de acest material probator care trebuie coroborat în cauză, instanța a avut de stabilit dacă informațiile transmise de către contestatoare cu privire la conduita și atitudinile persoanelor vizate, prin conținutul lor, erau de natură să lezeze drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Un prim aspect necesar de precizat a fost acela că Legea nr. 187/1999 nu distinge după cum informațiile furnizate de către cei care semnaseră un angajament cu securitatea denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar-comunist ale cetățenilor români sau ale cetățenilor străini care se aflau pe teritoriul României sau după cum titularii drepturilor și libertăților afectate erau resortisanți români sau străini, principiul aplicabil fiind"ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus" ("unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă").
În acest punct, Curtea a apreciat că nu se poate reține ca întemeiată susținerea contestatoarei că afirmațiile sale că, "la grupa ce i-a fost repartizată, sunt studenți greci - unii membri ai partidului comunist din, alții, din alte organizații politice, aceștia din urmă confesându-i-se că nu-i văd cu buni pe comuniști" sunt extrem de generale și, în fapt, nu comunică nimic despre nimeni, neindicând nume și nici măcar proporții, astfel încât aceste afirmații nu puteau aduce atingere drepturilor și libertăților omului pentru motivul evident că o asemenea atingere presupune un titular determinat al respectivelor drepturi și libertăți, întrucât afirmațiile sale vizau un grup social particular determinat sau determinabil, respectiv grupa de studenți greci a anului pregătitor de la Facultatea de Universității din T, acestora putând să le fie afectate drepturile și libertățile fundamentale.
Tot astfel, susținerile contestatoarei în sensul că persoanele cu privire la care se refereau relatările verbale ale ofițerului de securitate nu au fost efectiv lezate, prin activitatea sa, sunt irelevante în raport de condiția impusă de articolul 5 alin. 3 din Legea nr. 187/1999, relatările fiind de natura sa aducă atingere drepturilor si libertăților fundamentale ale acestora.
Astfel, exprimarea neîngrădită a opiniilor politice de către studenții greci, modul în care ei se deplasau pe teritoriul României sau se întruneau în diverse activități trebuia să fie apărată de către statul pe teritoriul căruia se aflau, câtă vreme ele nu erau de natură să afecteze securitatea și siguranța acestui stat. Or, împrejurarea că (născută, fostă ) semnase cu numele conspirativ "" un angajament de colaborare cu securitatea - asumarea acestui nume conspirativ neputând fi explicat în fața instanței de către contestatoare decât prin argumentul că "așa a considerat că trebuie făcut" - angajament fie el chiar și restrictiv, privind "problema 1949 studenți străini" și, în baza acestuia, avea obligația de a furniza informații despre studenții săi și despre cadrele didactice ale acestora, transmițând în mod efectiv informații despre opiniile politice și întrunirile studenților greci era de natură să determine urmărirea acestora și îngrădirea drepturilor la viață privată, la libertatea de exprimare și de conștiință, la libertatea de întrunire și de asociere.
Tot astfel, încercările contestatoarei de a releva caracterul "călduros și elogios" al caracterizărilor pe care le-a făcut colegelor sale, caracterizări ce fac parte din cele 15 note informative date de către aceasta, în realizarea angajamentului semnat cu securitatea, nu pot fi apreciate în afara acelui context și apar ca nerezonabile, întrucât dovedesc faptul că aceasta furniza informații nu numai despre studenții străini, dar și despre cetățenii români care aveau contacte cu aceștia, că și aceste informații erau furnizate sub același nume conspirativ și nu erau asumate sub numele real, deși, ele sunt calificate ca favorabile, că se refereau la viața intimă, privată a persoanelor, contestatoarea precizând că, "uneori, colega sa este prea impulsivă și necugetată, dar este de înțeles, având în vedere problemele familiale foarte dificile pe care a trebuit să le întâmpine și să le depășească", persoane care nu își exprimaseră acordul de a se discuta despre ele și nu îi solicitaseră colegei lor nicio astfel de caracterizare, Curtea observând, din examinarea materialul probator care a stat la baza racolării contestatoarei, că obținerea unor astfel de caracterizări era, în realitate, o etapă premergătoare a racolării de către securitate, contestatoarea având, de asemenea, anterior semnării angajamentului, numai caracterizări foarte favorabile.
Argumentele contestatoarei în sensul că nu sunt relevante mențiunile cuprinse în decizia contestată privind faptul că informațiile și semnalările sursei "" s-au confirmat și pe alte linii informative și că întâlnirile dintre "" și organul de securitate desemnat s-au efectuat în case conspirative "" și "" pentru că poliția politică nu se caracterizează prin locurile unde s-au desfășurat întâlnirile cu ofițerii, ci prin conținutul acelor întâlniri, iar întâlnirile sale cu ofițerul desemnat să se ocupe de supravegherea informativă a mediului universitar aveau loc la facultate, adesea în prezența colegilor de catedră și nu într-o casă conspirativă nu reprezintă decât nuanțări ale unei situații de fapt dovedite în speță, întrucât contestatoarea nu existența acelor informații sau a angajamentului semnat și nici existența întâlnirilor cu ofițerii informativi, ci încearcă să dea acestor întâlniri o aparență de normalitate, de transparență publică, dar care nu înlătură caracterul lor de a fi de natură să realizeze obiectul acelui angajament și să caracterizeze activitatea de poliție politică.
În ceea ce privește susținerea contestatoarei că informațiile prezentate în dosar sunt în bună măsură incomplete, false și contradictorii, ceea ce denotă lipsa de profesionalism a celor care au întocmit acele documente și lipsa de credibilitate a informațiilor provenind de la aceiași ofițeri și în același sistem, acestea trebuie privite din perspectiva contextului politic-istoric foarte specific al acelor vremuri și instanței i-a fost dificil să înțeleagă, și din această perspectivă, luând în considerare și afirmațiile contestatoarei susținute personal în fața Curții, în sensul că nu s-a aflat intr-o situație vulnerabilă care să fi justificat semnarea acelui angajament, motivele ce au determinat-o pe contestatoare să accepte colaborarea cu acele structuri lipsite de profesionalism și al căror scop era obținerea și a unor asemenea informații.
Împotriva acestei decizii la data de 11 iulie 2008 formulat cerere de revizuire contestatoarea, care a fost înregistrată la 11 iulie 2008 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, solicitând 1. modificarea în tot a deciziei nr. 2 din 06 martie 2007 pronunțată în ședință secretă de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, 2. admiterea contestației formulate de contestatoarea împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 prin care i s-a respins de către Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității contestația formulată împotriva deciziei aceleiași instituții nr. 305 din 19 septembrie 2006. 3. desființarea deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 și 4. desființarea deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 305 din 19 septembrie 2006.
În motivarea cererii sale, revizuenta a arătat că, în anul 2006, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a demarat verificări cu privire la activitatea sa de dinainte de 1989, existând suspiciuni de colaborare cu organele fostei Securități ca structură de poliție politică.
În acest sens, s-a reținut că în anul 1977 ar fi semnat un angajament cu Securitatea privind școlarizarea în România (iar nu despre viața privată) a studenților străini (greci) care se aflau în anul pregătitor examenului de admitere la facultate. S-a apreciat că acest angajament a reprezentat o formă clară de poliție politică, întrucât la acea dată deținea funcția de asistent universitar suplinitor la anul pregătitor pentru studenții străini.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a reținut că, în această calitate, ar fi întocmit 15 note informative cuprinzând caracterizări ale colegilor de catedră și ale studenților străini, dintre care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a avut efectiv la dispoziție angajamentul scris și doar două note informative. Aceste două note pe care s-a întemeiat Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în activitatea sa de cercetare a activității informative sunt în realitate două caracterizări elogioase pe care le face unor colege de catedră în vederea promovării lor.
În baza celor două note informative și a angajamentului aflate la dosar, coroborat cu audierea sa, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a pronunțat decizia nr. 305 din 19 septembrie 2006 prin care a apreciat că se face vinovată de desfășurarea unor activități de poliție politică, fiind colaborator al Securității comuniste.
În baza prevederilor art. 16 din Legea nr. 187/1999 republicată privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006, solicitând acestei structuri jurisdicționale reanalizarea faptelor și a materialului probator și revenirea asupra deciziei prin care s-a decis că ar fi desfășurat activități de poliție politică de natura celor definite la art. 5 din Legea nr. 187/1999.
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a pronunțat decizia nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 prin care a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva deciziei nr. 305 din 19 septembrie 2006, apreciind că în raport cu criticile formulate nu se impune revenirea asupra deciziei.
La data de 13 decembrie 2006 în baza art. 16 din Legea nr. 187/1999, a formulat contestație împotriva acestei decizii, pe care a înregistrat-o la Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.
La dezbaterile din ședința secretă din data de 20 februarie 2007, reprezentantul Ministerului Publica pus concluzii de admitere a contestației împotriva deciziilor Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, apreciind că din analiza probațiunii s-a reținut că există o prezumție simplă că petenta ar fi fost colaborator al Securității, Colegiul bazându-se doar pe angajamentul scris și semnat de aceasta.
La data de 06 martie 2007 Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a respins ca neîntemeiată contestația formulată.
La data de 11 septembrie 2006 pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă a fost înregistrat dosarul nr- având ca obiect contestația formulată de domnul în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității împotriva deciziei pronunțate de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a reținut că acesta ar fi fost colaborator al poliției politice comuniste.
La termenul din data de 19 iunie 2007 contestatorul a ridicat în fața instanței excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31alin. 9, art. 7 alin. 2, art. 8, art. 9 alin. 1, art. 11, art. 14 alin. 1 și 2, art. 15 alin. 5, art. 16 alin. 1 și 3, art. 221alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste și a dispozițiilor art. II și ale art. V din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 16/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 187/1999.
La data de 26 septembrie 2007 instanța a pronunțat o încheiere prin care a suspendat judecarea în dosarul nr- și a dispus trimiterea dosarului la Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor anterior menționate din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste.
La data de 31 ianuarie 2008 Curtea Constituțională a României, în temeiul art. 146 lit. d și al art. 147 alin. 4 din Constituție, precum și al art. 1, art. 2, art. 3, art. 11 alin. 1 lit. a, art. 29 și art. 31 alin. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a pronunțat Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 prin care a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor din Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste cu privire la care fusese sesizată prin excepția ridicată în fața Curții de APEL BUCUREȘTI, precum și cu privire la neconstituționalitatea Legii nr. 187/1999 în ansamblul ei.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de domnul în dosarul nr- aflat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV a Civilă și a constatat că Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță sunt neconstituționale. Decizia Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie.
II. 1. Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I Cod de procedură civilă.
1.1. Noțiunea de "înscris nou".
În virtutea rolului lor activ și pentru a se da eficiență principiului legalității, al aflării adevărului și al justei soluționări a cauzei, instanțele judecătorești au statuat că are caracter de înscris nou și o hotărâre judecătorească obținute pe baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, cu motivarea că hotărârea judecătorească - înscris autentic - nu putea fi înfățișată în acel litigiu, întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, astfel încât să fie în măsură a se servi de ea.
de specialitate a îmbrățișat această soluție consacrată jurisprudențial, întrucât numai pe baza acestei interpretări a noțiunii de "înscris probator nou" se poate sa satisfacție în mod echitabil intereselor persoanei vătămate pe calea unei hotărâri judecătorești care s-a sprijinit pe un material probator incomplet din care a lipsit, din împrejurări neimputabile părții, un înscris probator de natură a dovedi justețea pretențiilor și susținerilor sale.
În speță, se poate susține de Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 are carterul unui înscris probator nou și poate fi reținută de instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire ca un înscris nou, descoperit ulterior pronunțării de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a deciziei nr. 2 din 06 martie 2007 și care are vocația de a determina desființarea acestei decizii.
1.2. Înscrisul invocat trebuie să fi existat la data la care a fost pronunțată hotărârea cărei revizuire se cere.
Practica judecătorească și doctrina au oferit o interpretare nuanțată acestei exigențe legale și au admis că și o hotărâre judecătorească pronunțată ulterior soluționării în fond a litigiului în care se cere revizuirea se circumscrie acestei condiții, în ipoteza în care respectiva hotărâre a fost obținută în baza unei acțiuni introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revuzuirea.
Într-o atare ipoteză se admite că respectiva hotărâre judecătorească îndeplinește condiția noutății reclamante de art. 322 pct. 5 teza I Cod de procedură civilă, cât și condiția ca reactivul înscris să fi preexistat litigiului în care se solicită revizuirea, în măsura în care acțiunea în temeiul căreia a fost pronunțată hotărârea care aduce elementul de noutate fusese deja introdusă la instanță la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești a cărei revizuire se cere.
Revizuenta a mai arătat că dosarul nr-, în cadrul căruia a fost ridicată și admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță, a fost înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă la data de 11 septembrie 2006, deci cu aproape șase luni înainte de pronunțarea deciziei civile nr. 2 din 06 martie 2007 prin care instanța a respins contestația sa împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2007.
Așadar, în speță, Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 îndeplinește exigențele art. 322 pct. 5 Cod de procedură civilă, întrucât pe calea acestei decizii instanța de control constituțional a soluționat o excepție ridicată în cadrul dosarului având ca obiect contestația formulată de domnul împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității prin care s-a stabilit că ar fi fost agent al Securității ca organ al poliției politice comuniste, dosar care era pendinte la data pronunțării deciziei civile nr. 2 din 06 martie 2007 cărei revizuire se solicită prin prezenta acțiune.
1.3. Înscrisul să nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.
Instanțele de judecată au admis că pronunțarea unei hotărâri judecătorești ulterior momentului soluționării în fond a litigiului în care se solicită revizuirea are caracterul unei împrejurări de forță majoră, întrucât nu era cu putință părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, pentru a fi în măsură să o invoce.
În speță, decizia Curții Constituțională nr. 51 din 31 ianuarie 2008 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță, a fost pronunțată ulterior deciziei nr. 2 din 06 martie 2007 cărei revizuire se solicită.
Astfel, revizuenta nu a avut în niciun fel posibilitatea să invoce decizia Curții Constituționale cu ocazia soluționării dosarului nr-, întrucât hotărârea instanței de control constituțional a intervenit ulterior.
1.4. Înscrisul invocat pentru revizuire să fie determinant.
Înscrisul nou probator exhibat de partea interesată în cererea de revizuire trebuie să conducă la o soluție diametral opusă celei a cărei revizuire se solicită, spre exemplu să determine admiterea acțiunii care inițial fusese respinsă de instanța care a judecat fondul pricinii.
Cu ocazia controlului de constituționalitate a unora dintre dispozițiile Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, modificată și completată prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 16/2006, precum și dispozițiile art. II și ale art. V din această ordonanță, Curtea a constatat neconstituționalitatea întregii legi, întrucât dispozițiile legale cu privire la neconstituționalitatea cărora fusese sesizată erau inseparabile de întregul sistem normativ al Legii nr. 187/1999.
În condițiile în care:
a) revizuenta a formulat în instanță contestația împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/1999;
b) competența Curții de APEL BUCUREȘTI și regulile de procedură după care a fost judecată contestația împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 au fost stabilite în temeiul art. 16 din Legea nr. 187/1999;
c) decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 07 noiembrie 2006 prin care această instituție a respins contestația formulată de doamna împotriva deciziei Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 305 din 19 septembrie 2006 fost pronunțată în temeiul art. 14 alin. 1 și 2 din Legea nr. 187/1999;
d) decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 305 din 19 septembrie 2006 prin care această instituție a stabilit colaborarea sa cu Securitatea comunistă a fost emisă în temeiul art. 13 alin. 1 lit. c;
e) Curtea Constituțională a României a constatat neconstituționalitatea Legii nr. 187/1999 în ansamblul ei, apreciind că înființarea, organizarea și funcționarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității contravine legii fundamentale, întrucât aceasta echivalează cu o instanță extraordinară, expres prohibită de Constituție
devine evident caracterul de înscris probator determinant al deciziei Curții Constituționale nr. 51/31.01.2008.
Decizia Curții Constituțională nr. 51 din 31 ianuarie 2008 are caracterul înscrisului autentic (hotărâre judecătorească) de natură a proba că actul normativ în temeiul căpruia a fost declanșată și s-a desfășurat pricina a cărei revizuire se solicită este neconstituțional, atrăgând nelegalitatea întregii proceduri juridice.
2. În speță este incident și cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 teza II Cod de procedură civilă.
2.1. Caracterul de instanță (instituție cu atribuții jurisdicționale) al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității
Din prevederile art. 7 și 8, 12-16 din Legea nr.187/1999 se desprinde concluzia că CNSAS reprezintă o instituție colegială, deliberativă, cu atribuții jurisdicționale, care funcționează după un regulament și după o procedură stabilită prin lege specială și ca atare se completează cu dispozițiile din Codul d e procedură civilă relative la procedura necontencioasă, instituție abilitată prin lege să adopte decizii cu privire la viața personală și profesională a persoanelor, cu privire la demnitatea acestora, decizii care - prin contestarea la instanță - devin definitive, intrând practic în puterea lucrului judecat, întocmai ca și hotărârile judecătorești.
De altfel, caracterul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de instituții cu atribuții jurisdicționale a fost constatat și de către Curtea Constituțională, care, în urma sesizării sale cu o excepții de neconstituționalitate, a reținut că "activitatea desfășurată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de către Colegiul Consiliului în vederea stabilirii participării unei persoane la poliția politică comunistă este o activitate colegială, că în cadrul aceste activități se administrează și se administrează probe și că verdictul de participare la poliția politică se dă prin votul membrilor Colegiului Consiliului, în urma dezbaterii cazului cercetat. Aceste reguli sunt specifice cazului cercetat".
Ca atare, deciziile adoptate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au și ele caracter jurisdicțional. În ipoteza neatacării pe calea contestației prevăzute de art. 16 din Legea nr. 187/1999 ori în ipoteza contestării lor la Curtea de APEL BUCUREȘTI și a respingerii contestației, deciziile Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și ale Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rămân definitive și irevocabile, producând efecte juridice și atrag decăderi și incompatibilități întocmai ca și hotărârile judecătorești.
2.2. Prin decizia nr. 51/31.01.2008, Curtea Constituțională a constat că Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității este o instituție neconstituțională.
2.3. Nulitatea deciziilor adoptate de un organ neconstituțional.
În condițiile în care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, a instituțiilor și activizărilor desfășurate în temeiul acestei legi, pe cale de consecință juridică și actele și deciziile eliberate de o instituție neconstituțională în desfășurarea unei activități declarate neconstituționale devin la rândul lor neconstituționale, potrivit principiuluiresoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis.
În esență, decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 reținut că Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu au fost niciodată competente potrivit legii să desfășoare activități de verificare a apartenenței sau neapartenenței unei persoane la fosta Securitate ca organ al poliției politice comuniste, să emită decizii cu privire la calitatea unei persoane de colaborator ori de agent al Securității ori să soluționeze căile de atac împotriva propriilor decizii.
Întrucât Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității au fost declarate instituții în afara legii fundamentale, potrivit principiuluiquod nullum est, nullum producit effectum, acestea nu erau competente potrivit legii nici să pronunțe decizii cu privire la apartenența sau neapartenența, colaborarea sau necolaborarea, calitatea de agent al fostei Securități ca organ al poliției politice comuniste (decizii cu mare impact asupra profilului moral, probității și credibilității unei persoane, mai ales al unei persoane publice).
Pe cale de consecință, deciziile adoptate de Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității sunt, potrivit art. 105 alin.1 Cod de procedură civilă, lovite de nulitate absolută, ca fiind acte îndeplinite de o instituție necompetentă. Altfel spus, deciziile nr. 305 din 19 septembrie 2006 prin care Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității a constatat apartenența revizuentei la fosta Securitate în calitate de colaborator, sunt lovite de nulitatea absolută, întrucât aceste decizii au fost emise de o instituție a cărei necompetență absolută a fost constatată prin decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.
2.4. Desființarea deciziei Colegiului CNSAS nr. 305/19.09.2006 și a deciziei Colegiului CNSAS nr. 1490/07.11.2006 reprezintă un motiv de revizuire a deciziei civile nr. 2/06.03.2007 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-.
La data de 24 martie 2008, intimatul formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire.
1. În motivare, a arătat că hotărârea atacată nu este susceptibilă de a fi atacată cu cerere de revizuire.
Astfel, potrivit art. 322 alin. 1 revizuirea poate fi cerută numai pentru o hotărâre judecătorească "rămasă definitivă în instanța de apel sau prin neapelare", precum și pentru o hotărâre "dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul". Doctrina a subliniat faptul că prevederea citată este de strictă interpretare, lucru datorat caracterului de cale de atac extraordinară, pe care îl are revizuirea. În acest sens prof. arată că "textul se referă în mod limitativ la două categorii de hotărâri definitive (pronunțate în instanța de apel și definitive prin neapelare) și la o singură categorie de hotărâri irevocabile, cele ale instanțelor de recurs, prin care s-a evocat fondul".
Or, decizia nr. 2/2007, atacată în speță, nu a rămas irevocabilă în recurs, ci, așa cum prevedea legea nr. 187/1999, încă din prima instanță. Din acest punct de vedere, hotărârile judecătorești referitoare la această materie nu pot fi atacate prin calea de atac a revizuirii, cererea de față fiind, prin urmare, inadmisibilă.
2. Decizia Curții Constituționale a României nr. 51/2008 nu este un înscris nou, în accepțiunea art. 322 cpt. 5 Cod de procedură civilă.
În realitate, situația reținută de fosta instanță supremă este cu totul străină de cea în speță.
În aceste sens, trebuie să se observe că rațiunea pentru care s-a extins aplicabilitatea textului legal a fost aceea că - deși înscrisul invocat este ulterior hotărârii atacate - acesta are un solid punct de sprijin într-un moment anterior hotărârii a cărei revizuire se cere.
Această legătură determinantă nu poate fi decât aceea că înscrisul invocat (hotărârea judecătorească) răspunde capetelor de cerere existente în acțiunea cu care a fost învestită instanța. Cu alte cuvinte, înscrisul invocat, deși ulterior hotărârii atacate, nu face decât să încuviințeze cererea preexistentă într-un înscris anterior hotărârii vizate de revizuire. Înscrisul anterior (conform cerințelor legii) nu era decât consfințit de cel ulterior.
Or, această situație este cu totul străină de evoluția cazului care a generat adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008.
Într-adevăr, domnul a înaintat contestația sa la Curtea de APEL BUCUREȘTI la data de 11 septembrie 2006 - moment anterior pronunțării deciziei atacate în cauza de față.
Cu toate acestea, odată cu acțiunea sa, domnul nu a ridicat excepția de neconstituționalitate și nici nu a făcut vorbire, în contestație despre posibile contradicții între norma aplicată și Constituție.
Excepția de neconstituționalitate, care a dus la emiterea Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2008, a fost ridicată mult mai târziu, la data de 19 iunie 2007, adică la peste trei luni după decizia referitoare la doamna.
3. Jurisprudența arată că, în situații similare, cererile de revizuire au fost respinse ca neîntemeiate.
Faptul că revizuenta nu a depus diligențele necesare pentru obținerea unei decizii identice cu decizia nr. 51/2008, nu îi poate fi imputat altcuiva și nici nu poate fi pus pe seama forței majore.
4. Înscrisul invocat prin cererea de revizuire nu poate schimba hotărârea judecătorească atacată.
Concluzia cererii de revizuire nu poate fi primită, atât timp cât ignoră dispoziția constituțională potrivit căreia deciziile Curții Constituționale României au putere numai pentru viitor.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 24/2008, privind accesul al propriul dosar și deconspirarea Securității, care a pus în acord materia cu prevederile și principiile Constituției, dă aceeași definiție noțiunii de colaborator, menține verificarea categoriei din care făcea parte și revizuenta și, în plus, prevede că actele Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității "rămân valabile" (art. 33 alin. 2), în timp ce cauzele aflate pe rolul instanțelor și începute sub imperiul vechii reglementări se judecă "potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență" (art. 34).
Modificările operate nu pot duce la anularea vechilor decizii, întrucât privesc exclusiv chestiuni procedurale și nu substanțiale. formale constatate de Curtea Constituțională în materie sunt suplinite de faptul că temeinicia verdictului dat de Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității este verificat de o instanță judecătorească, pe baza probelor administrate în cauză. În acest sens, art. 105 alin. 2 din Codul d e procedură civilă prevede că "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declarat nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor". Or, în acest caz, adoptarea deciziilor după o procedură declarată neconstituțională este acoperită de faptul că instanța reia, practic, verificarea, pe baza probelor administrate în cauză.
Examinând motivele de revizuire, față de decizia atacată și în conformitate cu dispozițiile art. 326 alin. 3 Cod pr. civ. Curtea constată următoarele:
1. Referitor la primul motiv invocat de către intimat în susținerea excepției inadmisibilității, Curtea reține că potrivit art. 322.pr.civ.: "Revizuirea unei hotărâri judecătoreștirămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâridată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul"se poate cere în cazurile indicate expres și limitativ de acest text de lege.
Interpretarea teleologică a dispoziției legale citate conduce la concluzia că legiuitorul a urmărit în primul rând ca, pentru ipoteza în care sunt reglementate mai multe grade de jurisdicție, să determine hotărârea judecătorească ce formează obiectul revizuirii, elementul comun al enumerării legale fiind acela că se are în vedere hotărârea prin care s-a rezolvat fondul, adică aceea prin care a fost examinat raportul juridic dedus judecății prin prisma probelor administrate în cauză.
Nu se poate deduce însă că în situația în care legea instituie un singur grad de jurisdicție, indiferent de natura căii de atac prevăzute, hotărârea judecătorească pronunțată nu este supusă revizuirii, întrucât, potrivit interpretării literal-gramaticale, în categoria hotărârilor judecătorești rămase definitive prin neapelare intră nu numai cele care au rămas definitive ca urmare a neexercitării căii de atac a apelului, ci și cele care, potrivit legii, sunt definitive, fiindcă au fost pronunțate în primă și ultimă instanță, deci fără drept de apel.
De altfel, rațiunea pentru care a fost reglementată posibilitatea părților de a formula o cerere de revizuire a unei hotărâri judecătorești, și anume aceea de a se putea solicita reexaminarea totală sau parțială a pricinii, în considerarea unor împrejurări care nu au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii atacate, se regăsește în aceeași măsură și în cazul în care este prevăzut un singur grad de jurisdicție.
De aceea, fără a prezenta relevanță dacă mijlocul procedural pe care părțile îl aveau la dispoziție în temeiul art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/1999 pentru a ataca decizia Consiliului Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității conducea la pronunțarea unei hotărâri judecătorești date în fond sau a uneia date în recurs, hotărârea respectivă poate forma obiectul unei asemenea căi extraordinare de atac.
2. În al doilea rând, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I pr.civ. este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții, prima dintre acestea fiind aceea ca partea să se bazeze pe un înscris nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. De asemenea, înscrisul invocat trebuie să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită, să nu fi fost produs în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții și să fie determinant.
Pentru a se stabili dacă decizia Curții Constituționale invocate în susținerea cererii de revizuire are caracterul de înscris în sensul art. 322 pct. 5.pr.civ. trebuie avut în vedere că revizuirea prezintă câteva trăsături distinctive, care sunt de natură să îi confere întreaga sa fizionomie, astfel cum a fost ea concepută de către legiuitor.
Revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac. Caracterul extraordinar al acestei căi de atac se evidențiază în mod special prin motivele care pot fundamenta o cerere de revizuire, care sunt limitativ determinate de art. 322.pr.civ.
Spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează, în principiu, îndreptarea erorilor de fapt. Cu alte cuvinte, ea urmărește retractarea hotărârii în care starea de fapt stabilită nu corespunde adevărului obiectiv, consecință a unor greșeli involuntare săvârșite de către instanță. Revizuirea constituie astfel un remediu procesual pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată prin săvârșirea unor greșeli care se raportează, de regulă, la elementele de fapt ale judecății, determinate de existența unor împrejurări necunoscute de către instanță la data judecării cauzei.
Aceste considerente sunt pe deplin valabile în ceea ce privește motivele tipice de revizuire, respectiv cele prevăzute de art. 322 pct. 4 și 5.pr.civ. Pe lângă acestea, există și o serie de motive care se întemeiază pe săvârșirea unor erori de ordin procedural, cum sunt cele menționate în art. 322 pct. 1, pct. 2 sau pct. 6.pr.civ.
Pe cale de consecință, o hotărâre judecătorească dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii de drept substanțial nu poate fi atacată prin intermediul unei cereri de revizuire, cu atât mai mult atunci când este întemeiată pe dispozițiile art. 322 cpt. 5 teza I pr.civ.
În aceste condiții, înscrisul la care se referă textul de lege menționat nu poate fi decât unul cu valoare de mijloc de probă în acea cauză, iar nu orice act, înțeles canegotium, ceea ce înseamnă nu poate consta nici într-o decizie prin care s-a constatat neconstituționalitatea unui act normativ.
Această interpretare este confirmată chiar printr-un argument de text, art. 322 pct. 5.pr.civ. referindu-se expres la înscrisuridoveditoare.
Mai mult decât atât, înscrisul invocat nu a existat la data când a fost pronunțată hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită.
Este adevărat că se admite unanim în practica judecătorească și în literatura de specialitate că o hotărâre judecătorească intervenită după soluționarea litigiului în fond poate fi invocată într-o cerere de revizuire, ca act nou, dacă a fost obținută pe baza unei cereri introduse înainte de soluționarea definitivă a litigiului în care se cere revizuirea, hotărârea respectivă neputând fi înfățișată în acel litigiu, întrucât nu era în putința părții să determine pronunțarea ei la o dată anterioară.
Mijlocul procedural/"cererea" care a condus la pronunțarea deciziei Curții Constituționale nr. 51/31.01.2008 nu este însă formularea contestației împotriva deciziei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de către, ci încheierea de sesizare a Curții, ca urmare a invocării excepției de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea nr. 187/1999 de către acesta.
Or, din decizia nr. 51/31.01.2008 a Curții Constituționale rezultă că aceasta a fost sesizată prin încheierea din 26.06.2007 pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă, încheiere ulterioară deciziei nr. 2/6.03.2007 pronunțate de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr- (2733/2006), care formează obiectul revizuirii.
Întrucât în cazul înscrisurilor de natura unei hotărâri judecătorești se aplică regula conform căreia este necesar ca cererea soluționată prin respectiva hotărâre să fie anterioară pronunțării hotărârii supuse revizuirii tocmai în considerarea faptului că partea nu este în măsură să determine pronunțarea ei la o dată anterioară, nu se mai poate aplica și regula generală ca înscrisul să nu fi putut fi produs fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurarea mai presus de voința părții.
Reținând că nu este îndeplinită prima din condițiile prevăzute cumulativ de dispozițiile art. 322 pct. 5 teza I pr.civ. pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire precum și că, chiar admițând că aceasta ar fi întrunită, nu este îndeplinită în orice caz cea de-a doua cerință a acestui text de lege, nu mai apare necesară și analizarea condiției caracterului determinant al înscrisului invocat.
3. Pentru a fi aplicabile prevederile art. 322 pct. 5 teza II pr.civ. este necesar să se fi desființat sau să se fi modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Decizia Curții Constituționale nr. 51/31.01.2008 nu invalidează însă decizia Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității nr. 1490 din 7 noiembrie 2006 prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 305/19 septembrie 2006 aceleiași instituții, decizie care a format obiectul contestației formulate de către, întrucât, în sistemul nostru de drept, nulitatea trebuie constatată printr-o hotărâre jurisdicțională, iar în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei asemenea hotărâri.
Prin urmare, nepunându-se problema desființării deciziei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității contestate, nu mai prezintă relevanță dacă acesta constituia sau nu o hotărâre judecătorească în sensul art. 322 pct. 5 teza II pr.civ. și, consecință a acestei constatări, se reține că nu sunt îndeplinite nici condițiile de admisibilitate a unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 teza II pr.civ.
Față de aceste considerente, apreciind că motivele invocate în cuprinsul cererii de revizuire nu se circumscriu ipotezei normei legale invocate, respectiv art. 322 pct. 5.pr.civ. Curtea urmează să respingă cererea ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 2 din 06 martie 2007 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a III a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red./.
2ex./19.03.2009
-3.-;;
Președinte:Mariana HaralambeJudecători:Mariana Haralambe, Fănica Pena, Cristina Nica
