Legea nr.187/1999. Încheierea 6/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE NR.6/
Ședința publică din 3 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare contestația formulată de formulată de contestatorul, domiciliat în M, str. 1 -, -.B,.1,. 8, județul T, în contradictoriu cu pârâtul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU STUDIEREA ARHIVELOR SECURITĂȚII, cu sediul în B,--57, împotriva deciziei nr. 5752 din 22.11.2007 emisă de
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. pentru contestatorul asistat, potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimatul pârât
Procedura este legal îndeplinită, potrivit disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Instanța acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale a acestei instanțe în soluționarea cauzei.
Având cuvântul pentru contestatorul, apărătorul acestuia susține că, într-o logică firească primează excepția necompetenței materiale numai că, ceea ce se atacă este exact norma în temeiul căreia se dispune declinarea de competență. Socotește că instanța ar trebui să se pronunțe asupra admisibilității cererii de suspendare și înaintarea dosarului la Curtea Constituțională și numai apoi se va stabili instanța competentă.
Instanța de contencios-administrativ a trimis dosarul secției civile deși efectele Legii nr. 187/1999 erau suspendate la momentul respectiv. Competența de soluționare a cauzei aparține instanței de contencios-administrativ pentru că Legea nr. 187/1999 era suspendată în efectele sale, fiind în vigoare OG1/2008 potrivit cu care, competența revenea instanței de contencios-administrativ. Curtea Constituțională ar trebui să se pronunțe și asupra acestei probleme de drept.
Cererea este nefondată față de dispozițiile în vigoare astăzi în raport de care competența trebuie să revină instanței de contencios-administrativ. de constituționalitate derivă din necorelarea disp.art. 34 cu prevederile din secțiunea a-III-a, cap. II al OUG24/2008 și, încălcarea, prin aceasta a principiului neretroactivității legii civile.Competența materială de soluționare a unei astfel de cereri trebuie să fie determinată prin raportarea normei pretins neconstituționale la dispozițiile Constituției.
Condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstituționalitate sunt îndeplinite pentru că ne aflăm în fața unui incident de neconstituționalitate invocat în fața instanței, se atacă o dispoziție dintr-o ordonanță în vigoare, nu s-a realizat până în prezent un control constituțional al acestei norme.
Competența materială de soluționare a unei astfel de cereri nu poate reveni decât instanței de contencios-administrativ pentru că o astfel de contestație nu are o consacrare pozitivă în noul act normativ din care să deducem că ar reveni competența de soluționare Tribunalului București, pentru că el reglementează o situație particulară a formulării acțiunii în constatare. Ori, pentru ipoteza în care ne aflăm sunt incidente dispozițiile art. 725 Cod pr. civilă.
în situația aceasta excepția de neconstituționalitate și nu cea de necompetență materială a instanței, în funcție de soluția Curții Constituționale urmând a se cunoaște competența de soluționare a cauzei,
Fiind îndeplinite condițiile de sesizare a instanței de control constituțional, solicită suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
CURTEA
Prin încheierea nr. 13/CA din 27.03.2008 Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, în baza art. 16 din Legea nr. 187 din 7.12.1999, a trimis cauza promovată de reclamantul în contradictoriu cu Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității la Secția civilă a Curții de APEL CONSTANȚA.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile la nr-.
La data de 23.06.2008, reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 34 al.1 și art. 11 al.1 din OUG24/2008.
Pârâta B, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate, a invocat excepția de necompetență materială a secției civile.
Instanța în ședința de judecată a acordat cuvântul asupra excepției necompetenței materiale.
Privitor la excepția invocată instanța constată următoarele:
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de APEL CONSTANȚA - Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2008, dată la care era în vigoare nr.OUG 1/2008 din 6.02.2008.
Potrivit disp.art. 2 (3) din OUG1/2008, contestația împotriva rezultatelor verificării persoanei se introduce la instanțele de contencios administrativ în condițiile Legii contenciosului administrativ 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Art. 34 dintr-o altă ordonanță de Urgență a Guvernului, nr. 34 din 5.03.2008, dispune că "în situația cauzelor aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit instanțelor de contencios administrativ și fiscal".
În raport de cele menționate mai sus, se constată că atât potrivit OUG1/2008, sub imperiul căreia a fost introdusă acțiunea, cât și potrivit prevederilor G 24/2008, în vigoare, în această materie competentă a se pronunța asupra excepției invocate de necompetență materială, care primează față de excepția de neconstituționalitate invocată de către reclamant, este instanța de contencios administrativ și fiscal.
În mod greșit instanța de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției civile în loc să facă în cauză aplicarea dispozițiilor art. 34 din OUG24/2008 care prevăd " cauzele aflate pe rolul instanțelor civile la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se trimit instanțelor de contencios administrativ competente. Acestea, la primul termen de judecată, verifică dacă părțile stăruie în continuarea judecății, iar în caz afirmativ continuă judecata potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, examinând cauza sub toate aspectele și apreciind care acte și lucrări efectuate rămân valabile".
În concluzie, instanța legal investită trebuia să se pronunțe asupra excepției invocate.
Pentru considerentele expuse, se va dispune scoaterea de pe rol a dosarului și trimiterea la secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Scoaterea de pe rol a dosarului și trimiterea acestuia la Secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal a Curții de APEL CONSTANȚA.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - Grefier, - -
- -
Red.hot.jud.
26.11.2008
Dact.gref.
4 ex./ 26.11.2008
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DATA:
CĂTRE,
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Vă înaintăm spre competentă soluționare dosarul nr- privind pe contestatorul și intimata, ca urmare a încheierii nr. 6/C pronunțată de această instanță la data de 3.11.2008.
Dosarul conține_______ file și are atașat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.
Președinte de complet, Grefier,
- - - -
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DATA:
CĂTRE,
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Vă înaintăm spre competentă soluționare dosarul nr- privind pe contestatorul și intimata, ca urmare a încheierii nr. 6/C pronunțată de această instanță la data de 3.11.2008.
Dosarul conține_______ file și are atașat dosarul nr- al Curții de APEL CONSTANȚA.
Președinte de complet, Grefier,
- - - -
Președinte:Eleonora SpiridonJudecători:Eleonora Spiridon, Vanghelița Tase