Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 105/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(2748/2008)
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR.105 A
Ședința publică de la 18 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Vlad
JUDECĂTOR 2: Andreea Dorins Tomescu
GREFIER - - -
* * * * * * * * * *
Ministerul Public - parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulat de reclamantul MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, împotriva sentinței civile nr.1352 din 24.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III- a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul.
are ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns apelantul - reclamant Ministerul Internelor și reformei Administrative - Direcția Generală de Pașapoarte și intimatul - pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că apelantul - reclamant a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei, consemnată la Trezoreria operativă Sector 4, cu ordinul de plată nr. 276/16.02.2009.
Curtea procedează la anularea taxei judiciare de timbru.
Curtea, având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat, și nici cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea motivelor de apel.
Reprezentantul, Ministerului Public pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 1352 din 24.09.2008, deoarece în cauză nu s-a dovedit, că șederea fără forme legale, pe teritoriul statului a, a intimatului - pârât nu constituie, un pericol grav, pentru ordinea publică și siguranța națională a statului.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față;
Prin cererea înregistrată la data de 03 iulie 2008 sub nr-, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în ia pentru o perioadă de cel mult trei ani a pârâtului.
În motivarea în fapt a cererii formulate, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din ia la data de 17 iunie 2008, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României cu Ministerul d e Interne al acestei țări din 1992. Se arată că prezența pârâtului, fără respectarea condițiilor legale de intrare și de ședere pe teritoriul acestui stat, constituie un impediment în dovedirea capacității de stoparea a migrației ilegale, cu repercusiunile negative de rigoare asupra tratamentului aplicat, în materie de vize, cetățenilor români.
Tribunalul București - Secția a III a Civilă, prin sentința civilă nr. 1352 din 24 septembrie 2008 pronunțată în dosarul nr- a respins ca neîntemeiată cererea.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că nu se impune restrângerea dreptului la liberă circulație în ceea ce îl privește pe pârât întrucât nu s-a făcut dovada pericolului reprezentat de persoana acestuia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a formulat apel reclamanta, arătând că sentința este netemeinică și nelegală pentru următoarele motive:
Intimatul a fost returnat din ia la data de 17 iunie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Înscrisurile înaintate ca probe, talonul de returnare și declarația, au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, urmare a măsurii de returnare dispusă de statul străin. Astfel autoritățile române au luat act de măsura dispusă de autoritățile statului străin, în baza Acordului de readmisie sus amintit, fără a putea cenzura returnarea intimatului, cu atât mai mult cu cât acesta are la bază prevederile unui acord încheiat între cele două părți.
În conformitate cu prevederile acordului autoritățile române nu se pot opune returnării statului parte la acord.
Susține apelanta că prin respingerea acțiunii instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 52, 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu OG nr. 5/2006.
Raportat la aceste dispoziții legale nu se poate susține că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație.
Curtea Europeană de Justiție a statuat, printr-o decizie, că statelor nu le este interzis controlul persoanelor aflate pe teritoriul lor și impunerea unor restricții în conformitate cu legislația proprie și legislația europeană, în situația în care aceștia nu îndeplinesc condițiile de intrare sau ședere pe teritoriul respectivelor state. Măsura reglementată prin art. 38 lit. a, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale și a ordinii publice, și a dispozițiilor art. 25 din Constituție, de la liberă circulație putând fi îngrădit în condițiile prevăzute de lege.
Mai arată apelanta că și Protocolul Adițional al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează la art. 2 dreptul la liberă circulație, dar această garanție poate suporta anumite restricții reglementate chiar de documentul internațional invocat, respectiv paragraful 4 al art. 2.
Pe de altă parte România a negociat o perioadă de tranziție de 2 până la 7 ani, începând cu 01 ianuarie 2007, la capitolul privind libera circulație a persoanelor, astfel că unele state membre pot continua să aplice restricții pentru cetățenii noilor state pe o perioadă de doi ani după aderare. Unul din criteriile de aderare la Uniunea este adoptarea și transpunerea în legislația națională a acquis-ului comunitar, acceptarea și ducerea la îndeplinirea drepturilor și obligațiilor negociate și asumate cu ocazia negocierilor. Statele candidate la aderarea în Uniunea Europeană au negociat perioada de tranziție pentru implementarea acquis-ului comunitar (art. 23 din Tratat denumit "Măsuri tranzitorii").
Pentru aceste motive se solicită, admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și restrângerea dreptului la liberă circulație față de, pe o perioadă de cel mult trei ani în ia.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel formulate, care fixează limitele devoluțiunii în cauză, conform art. 295 alin. 1 Cod de procedură civilă, Curtea apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În fapt, pârâtul a fost returnat din ia, la data de 17 iunie 2008, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României cu Ministerul d e Interne al acestei țări din 1992.
Rezultă, din cuprinsul declarației pârâtului, că acesta a părăsit România în data de 01 august 2004 ajungând în ia unde a locuit fără forme legale, fiind depistat de autoritățile e și returnat în țară la data de 17 iunie 2008 (filele 4 și 5 dosar fond).
În cauză, se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului, respectiv dreptul la libertatea de circulație reglementat de art. 25 din Constituția României și articolul 2 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și în Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Potrivit art. 11 și 20 din Constituție, urmează a se stabili compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
În sistemul de protecție a drepturilor omului, dreptul la libertatea de circulație nu este unul absolut, putând cunoaște anumite limitări, în cazurile și condițiile reglementate de lege. Astfel, în ipoteza în care trebuie să fie analizate restrângerile aduse unui drept condițional, mecanismul de control trebuie să se raporteze la existența unei baze legale prin care se instituie ingerința, legea trebuind să întrunească și calitățile de a fi accesibilă și previzibilă, la existența unui scop legitim, care să justifice restrângerea și la necesitatea acestei limitări într-o societate democratică, în sensul că aceasta trebuie să răspundă unei nevoi sociale imperioase și să existe un raport de proporționalitate între imperativele apărării drepturilor individuale și cele ale apărării interesului public, între scopul invocat de stat și mijloacele folosite pentru atingerea acestuia.
Astfel, în cauza dedusă judecății, restrângerea dreptului la libera circulație a persoanei returnate dintr-un stat, în baza unui acord de readmisie, vizează un scop legitim, reprezentat de menținerea unui climat de bună colaborare dintre România și statul respectiv.
În același sens, deși poate fi admis argumentul apelantei că nu este de competența instanței naționale să se pronunțe asupra legalității sau justeței măsurii de returnare dispusă de autoritățile e, acest argument nu este prin el însuși suficient pentru ca instanța română să limiteze dreptul la libera circulație al cetățeanului său, în speță al pârâtului pe teritoriul iei.
Măsura de restrângere a libertății de circulație a unui cetățean român pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, din care acesta a fost expulzat, trebuie privită în contextul dispozițiilor Tratatului de Instituire a Comunităților Europene, care recomandă apelarea la toate mijloacele corespunzătoare pentru eliminarea incompatibilităților, ținând cont de faptul că fiecare stat membru al Uniunii face parte integrantă din comunitatea instituită, astfel că acestora le incumbă responsabilitatea referitoare la crearea instituțiilor comune și funcționalitatea lor.
Cum România a devenit, la data de 01 ianuarie 2007, stat membru al Uniunii Europene, acesteia îi revine obligația să respecte ordinea juridică instituită la nivelul Uniunii.
Aprecierea necesității restrângerii dreptului la liberă circulație se realizează, în consecință, prin raportare la ordinea juridică în vigoare la momentul aplicării unei astfel de măsuri.
Sub aspectul aprecierii legalității măsurii dispuse, în materia liberei circulații a persoanelor cetățeni români, atât legislația internă, cât și legislația comunitară stabilesc regula în raport de care dreptul la liberă circulație al cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, aspect ce rezultă din prevederile art. 25 din Constituția României, art.18 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene și art. 4 din Directiva nr. 2004/38/CE.
Excepțiile de la această regulă se regăsesc, deopotrivă, în cuprinsul legii interne (art. 38 și 39 din Legea nr. 248/2005), dar și în legislația comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE) și în cea convențională (par. 3 și 4 ale art. 2 al Protocolului nr. 4 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului).
Norma comunitară prevede, în mod limitativ, doar trei situații în care statul ar putea să restrângă libertatea de circulație a persoanelor, respectiv afectarea ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice,cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Norma internă prevede posibilitatea limitării dreptului la libera circulație dacă cetățeanul român a fost returnat dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Legea nu face vreo distincție în legătură cu alte atribute ce privesc persoana cetățeanului, cum ar fi gradul de pericol social pe care acesta îl prezintă pentru ordinea, siguranța, sau sănătatea publică a statului din care a fost returnat.
Se observă, așadar, că norma internă prevede o categorie mai largă de situații în care se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, prin raportare la ipoteza nerespectării unei interdicții anterioare la exercițiul dreptului în discuție, astfel că aceasta este, în parte, neconformă cu norma comunitară, sub aspectul excepțiilor ce vizează libera circulație a persoanelor, excepții care ar trebui să fie de strictă interpretare și aplicare și să fie concordante cu cele reglementate de legislația internațională în această materie.
Existând, astfel, neconcordanță între norma comunitară și norma internă privind excepțiile de la dreptul la libertatea de circulație, care constituie limitări ale exercitării acestui drept, Curtea va face aplicarea normei comunitare în speță, în virtutea principiului supremației dreptului comunitar.
În plus, trebuie menționat că, deși Directiva nr. 2004/38/CE nu are aplicabilitate directă la nivel național, necesitând transpunerea ei în ordinea juridică internă prin intermediul adoptării unei legislații sau altor măsuri conforme cu documentul european, în cazul în care statul nu a implementat la timp directiva sau nu a procedat la o implementare corespunzătoare, aceasta produce un efect direct, persoanele interesate putând invoca în mod direct în fața instanței naționale, acele prevederi din directivă, care le conferă anumite drepturi.
Este exact ipoteza dispoziției europene în materie de liberă circulație și care circumscrie excepțiile de la exercitarea liberă a acestui drept unor criterii referitoare la conduita individului, raportate la motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică (pct. 22 din preambulul Directivei).
Directiva nr. 38/2004/CE a fost implementată în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Economic European, dar nici acest act normativ și nici modificările ulterioare aduse Legii nr. 248/2005 (OUG nr. 96/2006, nr. 126/2007; Legea nr. 191/2006), nu au transpus complet Directiva, în sensul indicării criteriilor referitoare la ordinea, siguranța sau sănătatea publică, care să fie avute în vedere la adoptarea măsurilor restrictive privind libera circulație. În consecință, Curtea va examina necesitatea aplicării măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație în raport de criteriile menționate în directiva enunțată.
Analizând, în continuare, cererea de chemare în judecată, din perspectiva necesității și a proporționalității restrângerii, Curtea observă că aceasta s-a fundamentat exclusiv pe considerentul că pârâtul a locuit pe teritoriul iei fără forme legale, fiind returnat de pe teritoriul acestei țări, în baza Convenției dintre Ministerul d e Interne al României cu Ministerul d e Interne al acestei țări din 1992.
Măsurile dispuse din motive de ordine publică sau siguranță publică ar trebui să respecte principiul proporționalității, însă, în cauză, se întemeiază exclusiv pe conduita intimatului; această conduită trebuie să constituie, însă, o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, măsura neputând fi justificată de motivări care nu prezintă legătură efectivă cu cazul în sine sau sunt legate de considerații de prevenție generală.
Simpla ședere a pârâtului pe teritoriul iei și returnarea sa nu exprimă un grad de pericol social real al acesteia pentru ordinea și securitatea statului respectiv, nu poate fi circumscrisă excepțiilor care ar conduce la admiterea acțiunii, cu atât mai mult cu cât Directiva nr. 2004/38/CE prevede că nici condamnările penale anterioare nu ar putea justifica în sine restrângerea libertății de circulație.
Obligația asumată de România, prin acordul încheiat cu statul, fost aceea de a readmite pe cetățenii săi care au fost expulzați în scopul combaterii imigrației ilegale, dar această obligație de ordin general și de prevenție generală nu poate justifica, în raport de circumstanțele particulare ale speței, limitarea dreptului la liberă circulație a intimatului - pârât, pe teritoriul iei pe o perioadă de maxim trei ani.
În temeiul considerațiilor expuse și având în vedere prevederile art.296 și următoarele Cod de procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței civile nr. 1352 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în contradictoriu cu intimatul - pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de reclamantul Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1352 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a III a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât domiciliat în B,-, - 18,. 3,. 4,. 40, sector 3, ca nefondat.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 februarie 2009.
Președinte, Judecător, Grefier,
Red.
.
5ex./02.03.2009
-3.-
Președinte:Elena VladJudecători:Elena Vlad, Andreea Dorins Tomescu
