Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 108/2009-

Ședința publică din 16 iunie 2009

PREȘEDINTE: R - - judecător

- - - judecător

- - - grefier

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B, cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29, în contradictoriu cu intimatul pârât din I, nr.679, jud. B și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 118/C din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect: limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate (Legea 248/2005).

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de domnul procuror.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:

Reprezentantul intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pune concluzii de admitere a apelului civil de față.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 118/C din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a anulat ca netimbrată acțiunea formulată de reclamanta Direcția generală de pașapoarte B cu sediul în B-, sector 1, cod poștal - împotriva pârâtului pentru restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în statele Uniunii Europene.

Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

Reclamanta nu a plătit taxa de timbru stabilită de instanță la primirea acțiunii, cu toate că a fost citată cu mențiunea de a timbra acțiunea.

În conformitate cu art.11 al.1 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, reclamanta trebuia să timbreze acțiunea cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, datorată pentru acțiunea având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, iar conform art.7 lit. a din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, taxa de timbru pentru acțiunea având ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate este de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar

Prin urmare, acțiunea având ca obiect - limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate se timbrează cu suma de 8 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar, așa cum de altfel reclamanta a fost citată (fila 11 dosar).

Potrivit art.20 al.1 și 3 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru, taxe care se plătesc anticipat, se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Având în vedere aceste considerente, instanța în temeiul art. 20 al.1 și 3 din Legea nr.146/1997 cu modificările ulterioare, a admite excepția de netimbrare a acțiunii și a dispus anularea acțiunii ca netimbrate.

Împotriva acestei sentințe, în termen a formulat apel Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului d e Interne criticând soluția instanței de fond sub aspectul greșitei anulări ca netimbrate a cererii.

Analizând sentința apelată, Curtea constată că aceasta este nelegală pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 17 din Legea nr.146/1997, sunt scutite de taxă de timbru, toate cererile judiciare și căile de atac exercitate printre altele de Guvernul României.

Cum Ministerul Administrației și Internelor este parte componentă a Guvernului României, Curtea apreciază că acțiunea ce face obiectul dosarului de față, este scutită de taxă de timbru potrivit dispozițiilor legale mai sus enunțate.

Așa fiind, în baza art. 297 Cod procedură civilă, va admite apelul, va desființa sentința de fond și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat apelul civil declarat de reclamantul MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29, în contradictoriu cu intimatul pârât din I, nr.679, jud. B și intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 118/C din 30 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o desființează și trimite cauza la Tribunalul Bihor pentru o nouă judecare.

Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.

Cu recurs în 5 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - -

Red.dec.R /25.06.2009

Jud. fond.

Dact./ 26.06.2009

Ex.2

3 com./

1. apelantul reclamant MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B, cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29,

intimatul pârât din I, nr.679, jud. intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B,

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Popoviciu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Oradea