Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 109/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 109/2009-
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă din M,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29, intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 24/C din 07 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea este reprezentat de domnul procuror.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că intimata reclamantă Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor Bad epus la dosar întâmpinare, că în cauză se solicită judecarea în lipsă, după care:
Reprezentantul intimatului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pune concluzii de admitere a apelului civil de față.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 24/C din 07 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, cu sediul în B,-, sector 1, în contradictoriu cu pârâta domiciliată în municipiul M,-, jud. B și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
S-a dispus restrângerea exercițiului dreptului la liberă circulație în privința pârâtei, născută la data de 21.09.1987.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
La dosar s-a depus o declarație dată de pârâtă, din care rezultă că a părăsit România la data de 07.07.2008 prin, în Belgia, unde a locuit o perioadă și a lucrat până la data de 10.07.2008 când a fost returnată în România pe motiv că nu avea acte de muncă.
În probațiune s-a depus la dosar și talonul de returnare întocmit de autoritățile vamale.
Potrivit art. 3 din Protocolul 4 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, libertatea de circulație poate fi restrânsă în situația în care această măsură se impune pentru menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale
Văzând că prevederile art. 38 lit. a din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată cu OG nr. 5/2006, potrivit căreia restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat - acțiunea urmează a fi admisă în conformitate cu prezentul dispozitiv.
Prin încheierea din 23 ianuarie 2009, Tribunalul Bihora admis cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de Direcția Generală de Pașapoarte și-n consecință a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr.24/C/2009, în sensul că l-a completat cu mențiunile "pe o perioadă de 3 ani pe teritoriul Belgiei".
Împotriva acestei sentințe în termen a declarat apel pârâta care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de restrângere a dreptului la liberă circulație în Belgia, a intimatei.
În motivarea cererii de apel, s-a susținut că hotărârea dată de Tribunalul Bihor este nelegală și netemeinică și încalcă drepturile și libertățile fundamentale prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Coroborând convenția cu art. 38 din Legea 248/2005, rezultă că exercitarea dreptului la liberă circulație într-un stat poate fi restrânsă doar atunci când este afectată siguranța publică, securitatea națională sau ordinea publică din acel stat.
Intimata Direcția Generală de Pașapoarte s-a opus admiterii apelului, arătând că sentința este legală și temeinică, în acord cu dispozițiile Legii 248/2005.
Examinând sentința prin prisma motivelor de apel, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Articolul 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului statuează că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Potrivit normelor comunitare, accesul la libera circulație nu poate fi limitat pentru simpla neîndeplinire a formalităților privind intrarea, circulația și ieșirea străinilor din țară, o astfel de măsură putând fi luată doar dacă este pusă în pericol securitatea națională, siguranța publică, protecția sănătății sau a moralei, ceea ce presupune o amenințare serioasă și suficientă care să afecteze interesele fundamentale ale societății, ceea ce în speță nu s-a dovedit.
Astfel, conform actelor aflate la dosar și declarațiilor intimatului pârât, aceasta a ieșit din România la data de 07 iulie 2008, locuit fără forme legale în Belgia, fiind surprinsă de autoritățile din Belgia, a fost returnată în România la data de 12 iulie 2008.
Este important totodată a se sublinia faptul că după data de 01 ianuarie 2007, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, restrângerea libertății de circulație a cetățenilor români - deveniți conform articolului 17 din Tratatul Comunității Europene cetățeni ai Uniunii Europene - nu se mai poate face decât cu respectarea reglementărilor comunitare în domeniu și anume a Directivei nr. 38/2004 și a Regulamentului 1612/1968.
În același context, prezintă relevanță dispozițiile Directivei 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, act care prin articolul 2 statuează că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia, iar la articolul 22 prevede că "Tratatul permite introducerea de restrângeri ale dreptului de liberă circulație și de ședere liberă pentru motive ce țin de ordinea publică, siguranță publică sau sănătatea publică".
Față de considerentele anterior evocate și văzând și prevederile articolului 25 din Constituția României, dreptul la liberă circulație fiind unul din drepturile fundamentale ale omului, consacrat constituțional, concluzia ce se impune este aceea că, în speță, apare ca fiind nejustificată o măsură de limitare a exercitării dreptului intimatului la liberă circulație în străinătate, motiv pentru care sentința de fond este nelegală și netemeinică.
Așa fiind în baza art. 296 Cod procedură civilă, se va admite apelul pârâtei, se va schimba în tot sentința de fond și se va respinge cererea petentei ca nefondată.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă din M,-, jud. B, în contradictoriu cu intimata reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29, intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B, împotriva sentinței civile nr. 24/C din 07 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o schimbă în tot în sensul că:
Respinge cererea formulată de reclamantul MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE B împotriva pârâtei.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de azi, 16 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - -
Red.dec.R /25.06.2009
Jud.fond.
Dact./25.06.2009
Ex.2
3 com./
- apelanta pârâtă din M,-, jud. B,
- intimata reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN CADRUL MINISTERULUI ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B cu sediul în B, sector 1, str. -, nr.29,
- intimatul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA cu sediul în O, str. -, nr.12, jud. B,
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Pantea Viorel, Popoviciu Liliana