Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 111/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 111/
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.55 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în data de 28 august 2009, când s-a întocmit încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Pronunțarea a fost amânată astăzi, când în urma deliberării s-a pronunțat următoarea soluție.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față, deliberând constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.163/109 din 22 ianuarie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte Bas olicitat restrângerea dreptului la libera circulație în Danemarca pentru o perioadă de cel mult trei ani pârâtului -.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Danemarca la data de 29.09.2008 în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr.66/2000, iar această măsură se impune în temeiul art.38 litera a și art.5 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor în străinătate.
Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.55 din 18 martie 2009 a respins cererea ca neîntemeiată.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 29.09.2008, pârâtul a fost returnat de autoritățile daneze în baza Acordului de Readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin Legea nr.66/2000.
Pârâtul a fost cercetat și reținut începând cu data de 29.08.2008 de poliția daneză, ulterior fiind eliberat.
Reclamanta nu a depus la dosar nicio hotărâre de condamnare a pârâtului.
Potrivit art.25 din Constituția României, art.18 din Tratatul CE și art.4 din Directiva 2004/38/CE, dreptul la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, iar statele membre pot restrânge libertatea de circulație și ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive ce nu pot fi invocate în scopuri economice.
Atâta timp cât la dosar nu s-a depus o hotărâre sau un act oficial din care să rezulte conduita pârâtului, nu se poate reține că s-ar produce o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, iar în atare condiții s-a dispus respingerea cererii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal reclamanta care o critică pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea apelului, reclamanta arată că se impunea admiterea acțiunii, dat fiind comportamentul pârâtului, care reprezintă o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, prin aceea că a fost reținut de poliția daneză, fiind suspectat de complicitate la furt.
Dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat, însă acest drept nu are un caracter absolut, putând cunoaște anumite limite în cazurile și condițiile prevăzute de paragrafele 3 și 4 din art.2 al Protocolului nr.4 la CEDO.
Cerințele limitărilor reglementate de Protocolul nr.4 se referă la prevederea lor de către lege și la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească privind securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora.
Art.29 din Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează că "în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus decât numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților altora. Or, Legea nr.248/2005 este cea care stabilește aceste îngrădiri, cărora toți cetățenii români, fără discriminare, trebuie să li se supună.
Pentru aceste motive se solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței, iar pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Apelul este nefondat.
Astfel, prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29.04.2004 s-a stabilit că cetățenia Uniunii conferă fiecărui cetățean al acesteia un drept fundamental și individual de liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat, iar libera circulație constituie una din libertățile fundamentale specifice pieței comune, adică spațiului fără frontiere interne.
Potrivit art.27 din Directiva nr.2004/CE statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, motive care nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică se întemeiază pe conduita persoanei în cauză, iar condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Cât privește conduita persoanei, se arată în Directivă că aceasta trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
Totodată, Tratatul de instituire a comunităților europene, prin art.39 prevede că libera circulație este garantată în cadrul comunității și aceasta implică eliminarea oricărei discriminării pe motiv de cetățenie, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
În cauza de față, așa cum bine a reținut și instanța de fond, s-a dispus returnarea pârâtului din Danemarca, însă nu s-a dovedit sau invocat existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate restrânge dreptul la libera circulație a persoanelor.
Cele pretinse de către recurentă, în sensul că pârâtul a fost reținut de publicația daneză, fiind suspectat de complicitate la furt, nu se încadrează în niciuna din situațiile pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație.
Mai mult decât atât nu s-a depus la dosar de către recurentă a hotărâre de condamnare a pârâtului, din contră acesta a fost eliberat de către poliție, în urma declarației dată în fața organului de poliție.
Pentru cele ce preced, în baza art.296 Cod procedură civilă se va dispune respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE DIN MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.55 din 18 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind -, domiciliat în comuna, sat, nr.173, jud.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red..
/4 ex/08.09.2009
Jud. fond:
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei