Restrângerea dreptului la libera circulatie(legea 248/2005). Decizia 110/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 110/
Ședința publică din 04 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Jeana Dumitrache judecător
JUDECĂTOR 2: Florina Andrei
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru pronunțare, apelul declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, venit spre rejudecare după casare.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în data de 28 august 2009, când cererile părților au fost consemnate în încheierea din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA:
Constată că, prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, Direcția Generală de Pașapoarte a sesizat instanța, solicitând restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului.
În motivare s-a arătat că la data de 20.10.2007 pârâtul a fost returnat din Franța în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară.
Prin sentința civilă nr.329 din 6 decembrie 2007, Tribunalul Argeș, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de petentă, reținând că pârâtul a părăsit România la data de 15.04.2005, ieșind din țară prin vama G și a fost returnat din Franța pe data de 20.10.2007 pentru ședere ilegală pe teritoriul acestei țări.
Legea nr.248/20.07.2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate a fost modificată prin nr.OG5/2006 și nr.OUG96/2006.
Ca urmare a acestor modificări, a fost introdus art.61, potrivit căruia cartea de identitate valabilă constituie document de călătorie pe baza căruia cetățenii români pot călători în statele membre ale Uniunii Europene.
Directiva 38/CE din 29.04.2004 statuează că libera circulație a persoanelor constituie una dintre liberalitățile fundamentale ale pieței interne, care reprezintă un spațiu fără frontiere interne, în care libertatea este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatului.
Tratatul de instituire a Comunității Europene prevede că "cetățenia uniunii" conferă fiecărui cetățean al Uniunii un drept fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și a măsurilor adoptate în scopul aplicării acestuia.
Potrivit art.27 alin.(1) din Directivă, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică siguranță publică sau sănătate publică, iar alin.(2) prevede că măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri. Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
România este începând cu 1 ianuarie 2007 membră a Uniunii Europene și potrivit legislației comunitare menționate, toți românii sunt cetățeni ai acesteia, statut ce le conferă dreptul la liberă circulație în toate statele membre.
Pârâtul ca cetățean al Uniunii, beneficiază, începând cu 1 ianuarie 2007, de aceste drepturi, situație în care se impune aplicarea cu prioritate a normelor comunitare, astfel încât, în temeiul art.38 și art.39 din Legea nr.248/2005 cererea i-a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând schimbarea sentinței în sensul de a se admite cererea de restrângere a dreptului la liberă circulație a pârâtului în Franța pe o perioadă de maximum 3 ani.
În motivarea apelului s-a precizat de către apelanta-reclamantă că prima instanță a încălcat dispozițiile art.38 lit.a și art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, cu modificările ulterioare și mai mult decât atât din declarația pârâtului a rezultat, că la data de 26.05.2007 a fost reținut de Poliția franceză pentru ședere ilegală fiind condamnat la 6 luni de detenție, situație din care rezultă în mod clar că reprezintă o amenințare pentru ordinea publică și deci nu sunt aplicabile dispozițiile din Directiva 2004/38/CE, mai bine zis, pârâtul se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de Directivă.
Curtea de Apel Pitești prin decizia civilă nr.53/A/29.02.2008 a admis apelul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte B și a anulat hotărârea instanței de fond și a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Municipiului
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele.
În ședința din 29 februarie 2008, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților competența de soluționare a cauzei de către prima instanță în raport de modificarea adusă Legii nr.248/2005 prin nr.OUG126 din 5 noiembrie 2007.
Față de această excepție, care este de ordine publică, Curtea a rămas în pronunțare în baza dispozițiilor art.137 Cod procedură civilă, excepție care a făcut inutilă examinarea motivului de apel pe fond și care a fost admisă pentru următoarele considerente.
Potrivit dispozițiilor art.I din nr.OUG126/2007, în situația prevăzută la art.38 lit.a, măsura se dispune la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana de către Tribunalul București, legiuitorul înțelegând să stabilească o competență materială exclusivă în favoarea acestei instanțe.
În speța dedusă judecății, sentința instanței de fond s-a pronunțat la data de 6 decembrie 2007, dată la care erau în vigoare dispozițiile nr.OUG126/2007, astfel încât Tribunalul Argeș nu era competent material să soluționeze cauza de față.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta cât și pârâtul, ambele părți susținând că pronunțarea sentinței a avut loc cu încălcarea competenței raportat la OUG nr.126/5 noiembrie 2007 și că, în realitate, trebuia ca instanța să se pronunțe pe fond, respectiv să analizeze motivul de apel ale reclamantei.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr.5771/13.10.2008, a admis recursurile declarate de părți și a casat decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Pitești.
Pentru a se pronunța astfel s-a reținut că, este adevărat că în faza judecării apelului dispozițiile art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005 au fost modificate prin OUG nr.126/5.11.2007 în sensul stabilirii competenței exclusive de soluționare a cererii din prezenta cauză în favoarea Tribunalului București în primă instanță, însă, ulterior, respectiv în faza judecării recursului, această ordonanță a fost respinsă prin Legea nr.115/16.05.2008, intrată în vigoare la data de 24.05.2008, situație față de care competența revine instanței sesizate inițial, respectiv Curții de Apel Pitești, care va proceda la soluționarea apelului pe fond.
Învestită fiind cu rejudecarea apelului, raportat la motivul de apel invocat de apelanta-reclamantă, Curtea va constata că apelul este nefondat pentru următoarele considerente.
Astfel, Curtea constată că în speța de față se pune problema interpretării și aplicării dispozițiilor legale referitoare la exercitarea unui drept fundamental al cetățeanului și anume dreptul la libera circulație (art.25 din Constituția României) în componența ce implică dreptul de părăsi teritoriul României în scopul de a circula pe teritoriul Uniunii Europene.
Prin urmare, în raport de dispozițiile din Constituția României, instanța este obligată să cerceteze compatibilitatea legii interne privind libera circulație a persoanelor cu pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, nefiind ținută de a aplica în litera lor dispozițiile legii interne, respectiv Legea nr.248/2005.
Astfel, începând cu data de 1.01.2007, România a devenit stat membru al Uniunii Europene, consecința directă fiind aceea că ea este obligată să respecte ordinea juridică instituită la nivelul acesteia în speța de față relevanță prezentând normele ce consacră principiul fundamental al liberei circulații a persoanelor.
În ceea ce privește raportul dintre legislația națională și legislația comunitară Curtea va face aplicarea principiilor stabilite în jurisprudența sa de Curtea de Justiție a Comunităților Europene și anume principiul efectului direct al directivelor, principiul supremației dreptului comunitar și obligația de a nu aplica dreptul național, contrar dreptului comunitar.
Cu privire la compatibilitatea normei interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Franței, Curtea constată următoarele:
Art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 prevede că restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani - cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
În schimb art.27 din Directiva nr.2004/38/CE prevede că: "Statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, iar aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice".
După cum se poate observa norma comunitară prevede doar trei situații în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor fără a se face nici o distincție în ceea ce privește persoana cetățeanului în cauză, iar norma internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune restrângerea dreptului cetățeanului român la libera circulație, astfel încât ea este parțial incompatibilă cu norma comunitară.
În această situație, Curtea va face aplicarea principiilor dreptului comunitar fiind obligată, cu atât mai mult cu cât instanța constată că până la data de 1 ianuarie 2007 România avea obligația să transpună dispozițiile Directivei în dreptul intern, obligație ce nu a fost îndeplinită, Legea nr.248/2005 nefiind până în prezent modificată și armonizată cu dispozițiile cuprinse în Directivă.
În baza termenilor din art.27 paragraful 2 din Directiva 2004/38 măsurile de ordine publică sau de securitate publică trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul personal al individului vizat.
Reiese clar nu numai din termenii art.27 paragraf 2 din directiva amintită dar și din jurisprudența constantă a Curții că limitările care vizează apărarea ordinii publice și a securității nu sunt fondate pe justificări detașate dintr-un caz individual sau pe motive de prevenire generală.
Între altele art.27 paragraf din Directiva 2004/38 dispune că, condamnările penale anterioare nu pot ele în sine să motiveze asemenea măsuri (art.23). În baza unei jurisprudențe constante, recursul de către o autoritate națională la noțiunea de ordine publică, presupune existența, în afară de problemele de ordine socială care reprezintă infracțiuni ale legii, a unei amenințări reale și suficient de grave care să afecteze un interes fundamental al societății.
Pe cale de consecință, Curtea constată că absența examinării de către un stat membru, a comportamentului personal al individului, atunci când limitează din motive de ordine publică sau de securitate dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul unui alt stat membru, privează de valabilitate orice justificare pentru acea limitare.
În speța dedusă judecății rezultă că intimatul-pârât a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 6 luni de autoritățile franceze pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire de bunuri furate, pedeapsă pe care a executat-
În acest sens, nu se mai impune admiterea acțiunii și restrângerea dreptului la libera circulație pentru a nu se ajunge la o sancțiune dublă față de fapta comisă s-au la o pedeapsă complementară pe cale indirectă.
Pe de altă parte, infracțiunea săvârșită nu face parte din cele grave pentru a fi sub incidența situațiilor de excepție prevăzute de art.27 din Directiva nr.2004/38/CE, care ar afecta siguranța sau ordinea publică din statul respectiv (cum ar fi fost în situația traficului de arme, de droguri, infracțiuni grave de amenințare, violențe, etc.).
Tratatul constituind Comunitatea Europeană instituie la art.46 o responsabilitate tradițională a statelor pentru menținerea ordinii și securității publice. Absența definiției acestei noțiuni nu a putut împiedica înscrierea anumitor limite ale libertății statelor de către Directivă și de jurisprudența Curții de Justiție.
Nu este totuși posibil să fie permis fiecărui stat membru să definească în manieră proprie asemenea noțiuni și să ia măsuri arbitrare pentru a nu lipsi aceste libertăți de conținutul lor.
Astfel, pentru a fi incidente dispozițiile art.27 alin.2 teza I din Directiva nr.2004/38/CE trebuie avute în vedere, de fapt, dispozițiile art.27 alin.2 teza II, în sensul că "conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății, iar una din limitele impuse de Directivă este imposibilitatea de a deduce dintr-o simplă condamnare penală, existența unei amenințări individuale împotriva ordinii și securității publice.
Pentru ca o condamnare penală să justifice o măsură de îndepărtare trebuie ca faptele care au motivat-o și persoana respectivă să constituie o amenințare reală și suficient de gravă care să afecteze un interes general al societății, fapte care vor fi analizate, de la caz la caz, de către instanțele de judecată.
Cu alte cuvinte așa cum în mod legal s-a stabilit de către prima instanță, conduita pârâtului nu poate fi încadrată în nici un fel în situațiile de excepție prevăzute de Directiva 2004/38/CE aplicabilă în prezent prin aderarea României la Uniunea Europeană, drept pentru care în mod legal a fost respinsă acțiunea, deoarece așa cum s-a precizat mai sus, nu se poate face abstracție de această directivă, iar dispozițiile dreptului intern trebuie să fie corelate în mod obligatoriu cu dreptul comunitar.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.296 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de petenta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.329 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-, intimat fiind, sat, județul
Definitivă.
Cu recurs în termen de 5 zile de comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Grefier,
Red.JD/09.09.2009
EM/4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Jeana DumitracheJudecători:Jeana Dumitrache, Florina Andrei
