Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 12/
Ședința publică din 19 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
Judecător: - -
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat fiind de procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1086 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile, respectiv: apelantul-reclamant Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative B și intimatul-pârât.
Procedura este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentanta parchetului precizează că nu are de formulat cereri prealabile în cauză.
Curtea constată apelul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Reprezentanta parchetului solicită admiterea apelului și modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul admiterii acțiunii privind restrângerea dreptului la libera circulație a intimatului-pârât, pe teritoriul Italiei, având în vedere că acesta a săvârșit o infracțiune și a fost expulzat.
CURTEA,
Asupra apelului de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la Tribunalul București sub nr-, reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Italia pentru pârâtul.
În motivarea cererii, reclamantul arată că pârâtul a fost expulzat din Italia la data de 03.05.2008.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.2 lit.d din nr.HG1347/2007 și art.38 lit.b din Legea nr.248/2005.
În dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Prin sentința civilă nr.1333/07.08.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a civilă, în dosarul nr-, a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Vâlcea sub nr-, iar prin nr.1086 din 4 decembrie 2008 fost respinsă cererea ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit declarației acestuia, pârâtul a plecat din țară la data de 31.08.2007 prin Vama Nădlac, a tranzitat Ungaria și Austria și a ajuns în Italia, unde a locuit în, lucrând ca zidar pe cont propriu.
În data de 01.05.2008 a fost reținut de carabinierii din Civita, pe motiv că, în data de 11.03.2008, a fost reținut de carabinierii din având asupra sa 50 euro falși, pe care i-a procurat prin muncă. A fost judecat de Tribunalul din în data de 04.03.2008, pe timpul audierii având avocat și translator.
Este adevărat că, dispozițiile art.38 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, cu modificările ulterioare, prevăd posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, numai în condițiile și cu privire la următoarele categorii de persoane: a) cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat; b) cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare, ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel stat, însă acestea trebuie să fie interpretate și aplicate în conformitate cu legislația europeană și cu Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceste convenții.
Astfel, potrivit art.18 din Tratatul de instituire a comunităților europene (versiunea consolidată prin Tratatul d l Amsterdam ):
"Orice cetățean al Uniunii are dreptul la liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de prezentul tratat și de dispozițiile de aplicare a acestuia.
Consiliul poate adopta dispoziții care urmăresc facilitarea exercitării drepturilor prevăzute la alineatul 1; cu excepția unor dispoziții contrare din prezentul tratat, Consiliul hotărăște în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 251. Consiliul hotărăște în unanimitate pe parcursul procedurii respective."
De asemenea, potrivit art.39 din Tratatul de instituire a comunităților europene (versiunea consolidată prin Tratatul d l Amsterdam ):
,Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul comunității.
Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă.
Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în conformitate cu legile, regulamentele și normele administrative, care reglementează încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
de a rămâne pe teritoriul unui stat membru, după ce a fost încadrat în muncă în acel stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente de aplicare adoptate de comisie.
Dispozițiile prezentului articol, nu se aplică încadrării în administrația publică."
Tot astfel, potrivit art. 27 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulație și ședere, pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii uniunii și membrii familiilor acestora:
,Sub rezerva dispozițiilor prezentului capitol, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. Aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice.
Măsurile luate din motive de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Condamnările penale anterioare nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri.
Conduita persoanei în cauză trebuie să constituie o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală.
Pentru a stabili dacă persoana respectivă reprezintă un pericol pentru ordinea publică sau siguranța publică, la eliberarea certificatului de înregistrare sau, în absența unui sistem de înregistrare, în termen de cel mult trei luni de la intrarea persoanei respective pe teritoriul său sau de la data la care persoana și-a semnalat prezența pe teritoriul său în conformitate cu articolul 5 alineatul (5) ori la eliberarea permisului de ședere, statul membru gazdă poate, în cazul în care consideră indispensabil, să ceară statului membru de origine sau, dacă este necesar, altor state membre să îi furnizeze informații privind antecedentele persoanei respective. Această consultare nu poate avea un caracter sistematic. Statul membru consultat răspunde în termen de două luni.
Statul membru care a eliberat pașaportul sau cartea de identitate permite titularului documentului care a fost expulzat din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică de pe teritoriul altui stat membru să reintre pe teritoriul său fără nici o formalitate, chiar dacă documentul nu mai este valabil sau dacă cetățenia titularului este contestată".
Din dispozițiile textelor citate anterior, care se aplică direct (principiul efectului direct al dreptului comunitar a fost consacrat în Hotărârea Curții din 5 februarie 1963, en Loos Adminitratie der, 26/62, 3) și cu prioritate față de dreptul intern (principiul supremației dreptului comunitar a fost consacrat prin Hotărârea Curții din 15 iulie 1964, Costa, 6/64, 1964, p. 1141), rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică, respectându-se totodată principiul proporționalității.
În interpretarea acestor dispoziții, CJCE de la Luxembourg s-a pronunțat în cauza Jipa (C-33/07) în sensul că: "Orice limitare a dreptului la circulație a persoanelor trebuie adoptat în scopul protecției securității publice a statului care adoptă măsura. Astfel, o asemenea limitare nu poate fi bazată numai pe motive furnizate de către un alt stat membru care a decis repatrierea unui cetățean al Uniunii de pe teritoriul său în statul de origine, care dorește să impună măsura de restrângere. Asemenea motive pot fi luate în considerare numai în măsura în care se constată că măsura de repatriere se bazează pe conduita persoanei în cauză și că prezența sa pe teritoriul statului în cauză reprezintă o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății." Tot CJCE a reținut, în cuprinsul aceleiași hotărâri, că: "art.18 din și art.27 din Directiva 2004/38/CE nu interzice existența legislației naționale care permite restrângerea dreptului unui cetățean al unui stat membru de a călători în alt stat membru, pe motivul că inițial a fost repatriat pe motiv de ședere ilegală. Aceasta numai dacă conduita persoanei în cauză constituie o amenințare prezentă și suficient de gravă la adresa unei valori fundamentale ale societății și cu respectarea principiului proporționalității. De asemenea, revine instanței naționale de a decide dacă aceste condiții sunt îndeplinite într-o situație concretă dedusă spre soluționare."
În prezenta cauză, s-a dispus returnarea pârâtului din Italia, fără să se invoce și să se dovedească existența vreunuia dintre motivele pentru care se poate dispune restrângerea dreptului la libera circulație a persoanelor. Singurul motiv invocat de reclamant a fost cel potrivit văruia pârâtul a fost expulzat din Italia. Acesta nu poate duce, prin el însuși, la restrângerea dreptului de circulație al pârâtului în Italia.
Tot astfel, potrivit art. 2 din Protocolul nr.4 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale:
, se găsește în mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul să circule în mod liber și să-și aleagă în mod liber reședința sa.
Orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa.
Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.
Drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică"
Și din acest text, care, potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, se aplică cu prioritate față de reglementările interne, rezultă că restrângerea dreptului la liberă circulație se poate dispune numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și a protocoalelor adiționale la această convenție, ratificată prin Legea nr.30/1994, respectiv pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor, protecția sănătății sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora și numai dacă aceasta constituie o măsură necesară într-o societate democratică.
Din nici una din probele adminJ. în cauză nu rezultă că s-ar afla în prezența vreunuia dintre aceste cazuri, în care se poate dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a persoanelor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative, criticând-o ca netemeinică și nelegală, întrucât, în mod greșit, prima instanță a respins cererea privind limitarea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, a pârâtului.
Din documentele depuse în susținerea cauzei pe fond, pârâtul a fost îndepărtat de pe teritoriul Italiei la data de 03.05.2008, conform Decretului Prefecturii Provinciei, din conținutul documentului emis de autoritățile italiene reieșind că, pe timpul șederii pe teritoriul Italiei pârâtul a avut un comportament antisocial, motiv pentru care îndepărtarea acestuia a fost necesară în vederea menținerii ordinii și siguranței publice.
Potrivit art.27 din Directiva nr. 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor uniunii și a membrilor lor de familie poate fi dispusă pentru motive de ordine publică, pentru siguranță publică. În alineatul 2 din același text se prevede că, măsurile luate trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze pe conduita persoanei în cauză.
Conform decretului emis de autoritățile italiene, împotriva pârâtului s-a dispus măsura interzicerii de a se întoarce pe teritoriul Italiei pentru o perioadă de până la 5 ani, sub sancțiunea executării pedepsei private de libertate.
Acordul dintre România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situația ilegală, ratificat prin Legea nr.173/1997, prevede că, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul său, la cererea celeilalte părți contractante și fără alte formalități, oricare persoană care nu îndeplinește condițiile necesare pentru intrare sau nu mai întrunește cerințele pentru șederea pe teritoriul părții contractante solicitate, dacă s-a stabilit sau este prezumat că acesta este cetățean al părții contractante solicitate."
Astfel, acesta a fost returnat din Italia, iar decizia de expulzare luată de autoritățile competente ale statului italian continuă să producă efecte juridice în ceea ce îl privește pe pârât atâta timp cât ea nu a fost desființată.
Analizând sentința apelată, prin prisma criticilor formulate și a normelor comunitare în domeniu, aplicabile în mod direct și prioritar față de legislația națională care ar cuprinde dispoziții contrare, Curtea constată că apelul este nefondat, urmând a fi respins.
Astfel, potrivit art.17 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, aplicabil României începând cu 01.01.2007 - data aderării la Uniunea Europeană, este cetățean al Uniunii, orice persoană care are cetățenia unui stat membru.
Cetățenia Uniunii nu înlocuiește cetățenia națională, ci o completează.
Astfel cum s-a apreciat în jurisprudența Curții Europene de Justiție, prin instituirea Comunității, statele au creat un drept aplicabil resortisanților lor și lor însele, respectiv o ordine juridică proprie, integrată sistemului juridic al statelor membre de la intrarea în vigoare a Tratatului și care se impune jurisdicțiilor acestora.
În acest sens, prevederile dreptului comunitar se aplică în ordinea juridică internă a unui stat așa cum au fost adoptate, indiferent că este vorba despre dispoziții originare sau derivate, fără să fie nevoie de asimilarea sau transformarea lor în drept intern.
Efectul direct al dreptului comunitar conferă acestuia capacitatea generală de a completa patrimoniul juridic al persoanelor particulare (resortisanți ai statului) cu drepturi și obligații noi, astfel încât, orice persoană, cetățean al Uniunii Europene, dobândește dreptul de a cere judecătorului național să i se aplice dispozițiile din tratate, regulamente, decizii și directive comunitare, pentru protecția unui drept conferit de acestea.
Deosebit, strâns legat de principiul efectului direct al dreptului comunitar, principiul supremației sale presupune aplicarea de către judecătorul național, a dreptului comunitar în totalitatea sa, pentru protejarea drepturilor pe care le conferă cetățenilor și neaplicarea oricărei prevederi din dreptul național care ar putea veni în conflict cu dreptul comunitar, fie anterioară, fie ulterioară regulii comunitare.
În virtutea acestor principii, în domeniul liberei circulații, cetățenii români vor fi supuși legislației naționale (în speță, Legii nr.248/2005), numai în măsura în care aceasta este concordantă cu legislația comunitară, în caz contrar, aceasta din urmă aplicându-se în mod direct și prioritar.
În acest sens, urmează a se observa că, la art.1, Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr.2004/38/CE din data de 19.04.2004, stabilește condițiile care reglementează exercitarea dreptului la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, de către cetățenii Uniunii și membrii familiilor lor precum și restrângerile acestui drept, din motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică.
Potrivit art.27 din același izvor de drept comunitar secundar, statele membre pot restrânge libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie, indiferent de cetățenie, pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, cu respectarea principiului proporționalității și cu condiția de a se baza exclusiv pe conduita personală a individului în cauză.
Condamnările penale anterioare nu constituie motive în sine pentru luarea unor asemenea măsuri.
Conduita personală a individului în cauză trebuie să reprezinte o amenințare reală și suficient de serioasă la adresa unui interes fundamental al societății, nefiind acceptate justificări care nu iau în considerare particularitățile cazului sau care se bazează pe considerații de prevenire generală.
Prin urmare, în măsura în care dispozițiile art.38 lit.a din Legea nr.248/2005, modificată prin nr.OG5/2006, potrivit cu care, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a solicitat și instanța de fond a respins restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului, i-ar crea o situație mai grea acestuia și nu i-ar conferi garanția respectării dreptului la libera circulație în calitate de cetățean al Uniunii și, în condițiile în care, în sarcina acestuia nu s-a reținut vreuna din situațiile prevăzute de art.27 din Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr.2004/38/CE, ele nu își vor mai găsi aplicabilitate în speță, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță.
În ceea ce privește argumentul apelantului, în sensul că se impune totuși restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul Italiei, doar pentru aceea că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie, de pe teritoriul acestui stat, întrucât ar fi avut un comportament antisocial, acesta nu își găsește eficiența în speță.
Pe de o parte pentru că, așa cum s-a arătat mai sus, nici una din situațiile de excepție prevăzute de art.27 din Directivă, în care s-ar putea dispune restrângerea dreptului la libera circulație nu îl vizează pe pârât, iar pe de altă parte, nerespectarea condițiilor prevăzute de legea italiană referitoare la dreptul de ședere pe teritoriul său a unui cetățean român nu poate fi încadrată în sfera noțiunilor de ordine, siguranță sau sănătate publică.
Simpla declarație a pârâtului că ar fi fost reținut și judecat pentru deținere de valută falsă, fără a exista vreo altă probă în acest sens la dosar ori care să fi însoțit documentele de returnare, nu face dovada unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății care să justifice luarea acestei măsuri.
În ceea ce privește compatibilitatea acordului de readmisie încheiat între România și Italia cu dispozițiile Tratatului CEE, Curtea reține că, ea trebuie apreciată prin prisma dispozițiilor art.234, par.I și II din Tratat, potrivit cărora, acestea din urmă nu aduc atingere drepturilor și obligațiilor care rezultă din convențiile încheiate anterior intrării în vigoare a prezentului tratat între unul sau mai multe state membre pe de o parte și unul sau mai multe state terțe pe de altă parte.
În măsura în care aceste convenții nu sunt compatibile cu prezentul tratat, statul sau statele membre în cauză recurg la toate mijloacele corespunzătoare pentru a elimina incompatibilitățile constatate.
În speță, se constată, mai întâi, că acordul de readmisie încheiat între România și Italia nu vizează pentru cea dintâi vreo obligație de restrângere a libertății de circulație a cetățenilor români expulzați de pe teritoriul statului italian și chiar dacă o asemenea obligație ar fi fost asumată de România, ea ar fi fost incompatibilă cu Tratatul, impunându-se constatarea inaplicabilității acesteia, de către instanță.
Față de cele expuse mai sus, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul reclamantului Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor din Ministerul Internelor și Reformei Administrative și va menține ca legală și temeinică sentința civilă nr.1086 din data de 4 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de declarat de INSPECTORATUL NAȚIONAL PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR DIN MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE, cu sediul în B,-, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1086 din 04 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimat fiind, domiciliat în comuna Titești, sat., județul
Definitivă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2009, la Curtea de Apel Pitești -Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:/7 ex./27.01.2009
Jud fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca
