Libera circulație a persoanelor în UE, străinătate. Decizia 12/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.12/2009-A
Ședința publică din 29 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
- - - - JUDECĂTOR 3: Crupșa
- - - grefier
Pe rol fiind judecarea apelului civil formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B- sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, strada -, -F 33,.2, județul S M, intimatul PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 1648/ din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: limitarea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, lipsesc părțile.
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA este reprezentat de d-na. procuror.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru, iar în temeiul art.242 Cod procedură civilă, se solicită judecarea cauzei și în lipsă, după care:
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra apelului.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, INSTANȚA, consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică, cu precizarea că în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune restrângerea dreptului la liberă circulație a intimatului pe teritoriul Franței, măsură ce nu este dovedită ca fiind necesară într-o societate democratică, pentru realizarea vreunuia dintre scopurile legitime stipulate de Convenție, nefăcându-se dovada că prezența intimatului ar reprezenta o amenințare reală asupra siguranței publice.
.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra apelului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1648/D din 17 noiembrie 2008, Tribunalul Satu Marear espins, întemeiat pe disp.art.39 alin.1 din Legea nr.248/2005, cererea petentei MINISTERUL INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE - DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE, în contradictoriu cu intimatul, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în străinătate, și anume pe teritoriul statului Franța, în condițiile art.38 lit."a" din aceeași lege.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, ntimatul s-a deplasat în baza pașaportului personal în Franța, după care, a fost returnat în România la data de 09.10.2008 în baza acordului de readmisie încheiat cu Franța.
Față de aceste împrejurări, reținând intrarea în vigoare a Legii nr.248/2005 instanța de fond a apreciat că în cauza sunt incidente disp.art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 cu modificările ulterioare, reținând și competența sa de soluționare potrivit art.39 alin.1 din același act normativ.
Totodată, sub aspectul respectării normelor procedurale instituite de disp.art.39 alin.3 și 7 din legea de mai sus și ale art.85 și urm. Cod de procedură civilă, prima instanță a reținut legala citare atât a intimatului, conform disp.art.89 alin.1 Cod de procedură civilă, precum și a petentei, în condițiile art.86 alin.3 partea finală Cod.proc.civ. după cum rezultă din dovada de comunicare prin fax de la data de 13.11.2008, orele 09:12:23 AM cu aceasta.
În acest context, tribunalul a reținut că, în urma aderării României la Uniunea Europeană, raportat și la prevederile art.17 din TCE și art.16 din Regulamentul nr.1612/68, coroborat cu Directiva nr.38/2004/CE (transpusă în dreptul intern prin OUG nr. 102/2005), limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, după data de 01.01.2007, poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică (art.25 din OUG nr. 102/2005).
Această restrângere a dreptului la libera circulație trebuie luată strict cu respectarea principiului proporționalității și trebuie să aibă la bază în mod exclusiv comportamentul persoanei în cauză, comportament de natură să reprezinte o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății.
Prima instanță a mai apreciat că, de principiu dreptul la libera circulație în țară și străinătate este garantat cetățenilor români atât prin art.25 alin.1 din Constituția României (revizuită în anul 2003), cât și prin disp.art.2 pct.3 din Protocolul Adițional nr.4 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificate prin Legea nr.30/1994, potrivit art.25 din OUG nr. 102/2005 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene poate fi dispusă, după data de 01.01.2007, doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.
Pe cale de consecință, s-a apreciat de prima instanță că simplul fapt al șederii intimatului în mod ilegal pe teritoriul Franței nu reprezintă în sine o amenințare reală, actuală și suficient de gravă pentru valorile fundamentale ale societății, în cauză nefiind solicitată și nici administrată vreo dovadă în acest sens.
Prin prisma acestor considerente, instanța de fond a respins cererea
petentei, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune
restrângerea dreptului la libera circulație a intimatului pe teritoriul Franței,
asemenea măsură nefiind dovedită ca fiind necesară într-o societate democratică
pentru realizarea vreunuia din scopurile legitime stipulate în Convenție, în condițiile în care în speță nu s-a făcut dovada că prezența intimatului ar reprezenta o amenințare reală asupra siguranței publice.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat apel reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii, admiterea cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, pentru cel mult 3 ani.
Prin motivele de apel s-a invocat că pârâtul a fost returnat din Franța în baza acordului de readmisie încheiat de România cu acest stat, autoritățile române luând act de măsura dispusă, fără a putea cenzura returnarea iar, conform art.38 lit."a" din Legea nr.248/2005, restricția poate fi dispusă fără a fi condiționată de verificarea procedurii și condițiilor în care s-a dispus returnarea.
Măsura reglementată de art.38 lit."a" din Legea nr.248/2005, se circumscrie situațiilor expres și limitativ prevăzute de art.53 din Constituție, respectiv apărarea securității naționale, a ordinii publice, având în vedere controlul migrației ilegale din România spre statele europene, ce prezintă interes intern și extern, aspecte reținute în motivarea Deciziei civile nr.685/2007.
Dreptul la liberă circulație, reglementat de art.25 din Constituție, nu este absolut ci trebuie să se desfășoare cu respectarea unor condiții stabilite prin lege, chiar garanția conferită de Protocolul adițional al CEDO, suportă restricții reglementate chiar în acest document.
Prin restrângerile instituite, nu se încalcă dispozițiile dreptului comunitar privind libera circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene, drept reglementat de Directiva 2004/38/CE conform căreia nu s-a înlăturat dreptul statelor membre în a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetățeni. În art.5 din Legea nr.248/2005 s-au prevăzut obligațiile pe care cetățenii români le au pe perioada șederii în străinătate, nerespectarea acestora conducând la returnarea persoanei în baza unui acord de readmisie.
Măsura luată are un scop legitim, prevenirea unor fapte de natură a aduce atingere ordinii publice în acel stat, scopul fiind asigurarea unei imagini pentru România ce să-i confere capacitatea de-a se integra și raporta la normele Uniunii Europene. Greșit instanța de fond a apreciat că nu reies împrejurările ce ar trebui avute în vedere pentru a dispune restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate.
S-au invocat în drept dispozițiile Legii nr.248/2005, Legea nr.278/1994.
Intimatul pârât, deși legal citat, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția față de apelul declarat în cauză.
Examinând sentința apelată, prin prisma motivelor de apel cât și din oficiu, instanța de apel constată următoarele:
Dispozițiile art.52 din Legea nr.248/2005 fac trimitere la prevederile art.38 ce prevăd un termen maxim de 3 ani pentru aplicarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație, pentru categoriile de persoane expres și limitativ impuse de textul legal -până la data aderării României la Uniunea Europeană, deci, s-a prevăzut astfel un termen maxim până la care se poate aplica această măsură, pe o perioadă de maxim 3 ani.
Potrivit Tratatului de aderare al României la Uniunea Europeană, art.18 alin.1, orice cetățean al uniunii are dreptul la circulație și ședere liberă pe teritoriul membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de acest tratat și dispozițiile luate în vederea aplicării acestuia, iar, astfel cum corect a reținut instanța de fond, conform art.4 alin.1 din Directiva nr.2004/38, orice cetățean al uniunii care posedă o carte de identitate sau un pașaport valabil, are dreptul să părăsească teritoriul unui stat membru, în vederea circulării în altul.
Simpla neândeplinire a formalităților privind intrarea, circulație și ieșirea străinilor, nu este de natură a constitui în sine o conduită care să justifice prin ea însăși o măsură de limitare a libertății de circulație, aceasta presupunând în plus, față de tulburarea ordinii sociale, pe care orice încălcare a legii o implică, și existența unei amenințări serioase și suficiente la cerințele de ordine publică, de natură a afecta interesele fundamentale ale societății.
Art.38 lit."a" din Legea nr.248/2005, prevede limitarea dreptului la liberă circulație, în privința cetățenilor returnați în baza unui acord de readmisie, ori, această normă, într-adevăr restricționează libertatea de circulație câtă vreme nu impune posibilitatea examinării comportamentului personal al individului, conform principiului proporționalității, din motive de ordine publică sau de securitate publică, norma internă fiind corect constatată de instanța de fond ca și contrară normei comunitare, criticile fiind neavenite.
Raportat la toate considerentele expuse, instanța de apel în baza art.296 Cod procedură civilă va respinge ca nefundat apelul, urmând a păstra în întregime sentința apelată ca fiind legală și temeinică, constatând totodată că intimatul pârât nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat apelul civil declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din MINISTERULUI INTERNELOR ȘI REFORMEI ADMINISTRATIVE B, cu sediul în B- sector 1, în contradictoriu cu intimatul pârât domiciliat în S M, strada -, -F 33,.2, județul S M, PARCHETUL de pe lângă Curtea de Apel Oradea, împotriva sentinței civile nr. 1648/ din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare,pe care o păstrează în întregime.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.dec.-
Data:3.02.2009
Jud fond
Dact
Data:9.02.2009
5 ex.
3 com.:- DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE din
MINISTERUL INTERNELOR și REFORMEI ADMINISTRATIVE
B- sector 1
- din S M, str. -, -F
33,.2, județul S
-Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea
Data:
Președinte:Stan Aurelia LenuțaJudecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Crupșa